Analele Universității din București – Seria Drept Partea III/2007
3 septembrie 2007 | Elena ALBU

A apărut Partea III/2007 din Analele Universității din București – Seria Drept
I. DOCTRINĂ
Jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului în materia procesului echitabil în contextul luptei împotriva terorismului
Corneliu BÎRSAN
Apărarea Constituţiei între obligaţie prezidenţială şi atribuţie a Curţii Constituţionale
Elena Simina TĂNĂSESCU
Rolul Consiliului Superior al Magistraturii de garant al independenţei puterii judecătoreşti din România
Ştefan DEACONU
Instrumente internaţionale de protecţie a mediului marin împotriva poluării cu hidrocarburi (II)
Şerban Alexandru STĂNESCU
II. JURISPRUDENŢĂ
Impredictibilitatea jurisprudenţei constituţionale române privind aplicabilitatea principiului simetriei juridice
Corneliu-Liviu POPESCU
Motivarea suficientă a actului administrativ în lumina jurisprudenţei comunitare
Simona CRISTEA
III. DOCTORAND
Locul şi rolul Directivei 2002/47/CE privind contractele de garanţie financiară în consolidarea Uniunii Monetare Europene
Radu RIZOIU, Doctorand, Conducător ştiinţific de doctorat: Prof. univ. dr. Valeriu STOICA