Secţiuni » Arii de practică
BusinessAchiziţii publiceAfaceri transfrontaliereAsigurăriBankingConcurenţăConstrucţiiCorporateComercialCyberlawEnergieFiscalitateFuziuni & AchiziţiiGamblingHealth & PharmaInfrastructurăInsolvenţăMedia & publicitatePiaţa de capitalProprietate intelectualăTelecom
ProtectiveData protectionDreptul familieiDreptul munciiDreptul sportuluiProtecţia consumatorilorProtecţia mediului
LitigationArbitrajContencios administrativContravenţiiDrept penalMediereProcedură civilăRecuperare creanţe
Materii principale: CyberlawDreptul Uniunii EuropeneDrept constituţionalDrept civilProcedură civilăDrept penalDreptul muncii
Procedură civilă
ConferinţeDezbateriCărţiProfesionişti
 
2 comentarii | 
Print Friendly, PDF & Email

Constituie lipsa imparțialității un motiv de recuzare a judecătorului?
03.12.2013 | Marius MUREȘAN

Răspunsul este evident, de aceea miza prezentului articol nu o constituie dezbaterea pur teoretică a temei. În privinţa problemelor teoretice ridicate de instituţia recuzării şi de problematica imparţialităţii ne-am pronunţat într-un articol anterior (Imparţialitate şi recuzare). Din păcate, dificultăţile conceptuale generate de prevederile legislative sunt dublate de inconsecvenţe în aplicare.

Ne referim în concret la un caz în care reclamantul a ridicat excepţia imparţialităţii invocând argumente ce pot fi clasificate în două mari categorii:
– erori comise constant, pe parcursul judecăţii, exclusiv în defavoarea reclamantului, ceea ce indică în mod obiectiv lipsa de imparţialitate a judecătorului;
– relaţiile personale ale judecătorului în cauză, de natură a ridica suspiciuni în privinţa imparţialităţii sale.

În cadrul celei dintâi categorii, reclamantul a enumerat câteva dintre erorile ivite pe parcursul desfăşurării cauzei:
– unul dintre pârâţi a formulat o cerere de ajutor public judiciar la care nu a anexat documentele justificative; instanţa de judecată, în loc să respingă cererea, a acordat 3 (trei!!!) termene pârâtului pentru a depune actele solicitate, soluţionarea respectivei cereri având loc după nu mai puţin de trei luni;
– reclamantul a formulat excepţia tardivităţii depunerii întâmpinării de către trei dintre pârâţi, excepţie respinsă în ciuda faptului că respectivele întâmpinări au fost depuse la câteva luni după termenul prevăzut la art. 114 ind. 1 alin. (2) de vechiul Cod de procedură civilă, respectiv: “Președintele va dispune în același timp să se comunice pârâtului, o dată cu citația, copii de pe cerere și de pe înscrisuri, punându-i-se în vedere obligația de a depune la dosar întâmpinare cel mai târziu cu 5 zile înainte de termenul stabilit pentru judecată.”; în plus, instanţa a pus în discuţie excepţia tardivităţii depunerii întâmpinării de către doi dintre pârâţi şi a respins excepţia raportat la trei dintre pârâţi, cu încălcarea dreptului la apărare şi a principiului contradictorialităţii;
– la un termen de judecată s-a stabilit ca următorul termen să aibă loc peste o lună, iar, după ce reclamantul a ieşit din sala de şedinţă, a fost informat că următorul termen de judecată va fi peste două luni; la solicitarea de a se rămâne la termenul stabilit anterior, reclamantului i s-a reproşat că urmăreşte să prelungească durata procesului.

Exemplele din această categorie sunt mult mai numeroase, nefiind necesară în cazul de faţă o prezentare exhaustivă.

Raportat la cea de-a doua categorie, reclamantul a arătat faptul că între judecător şi tatăl unuia dintre avocaţi există o relaţie strânsă de amiciţie, de natură a ridica suspiciuni cu privire la imparţialitatea instanţei de judecată.

Judecătorul învestit cu soluţionarea excepţiei lipsei imparţialităţii a respins cererea de recuzare cu următoarea motivare:
– faţă de argumentele din categoria a) de mai sus (erori comise în defavoarea reclamantului), s-a arătat că eventualele erori comise în judecarea cauzei pot fi atacate cu apel. Acesta e, de altfel, argumentul clasic al judecătorilor de fond care minimizează importanţa unor decizii luate eronat arătând că erorile pot fi corectate în căile de recurs. Dar, dincolo de posibilitatea de a exercita căi de atac împotriva unor hotărâri eronate ale judecătorului de fond, problema supusă judecăţii nu era aceea ca judecătorul să decidă dacă aspectele semnalate constituie erori sau nu, ci de a vedea dacă erorile sunt semne/indicii ale unei lipse a imparţialităţii. Faptul că acele erori pot fi corectate în căile de atac nu indică lipsa imparţialităţii. În plus, lipsa imparţialităţii are un domeniu de aplicare mai larg decât erorile deja semnalate, ridicând semne de întrebare nu doar asupra a ceea ce s-a întâmplat deja, ci şi asupra a ceea ce urmează să se decidă. O soluţionare corectă a excepţiei lipsei imparţialităţii, raportat la argumentele din prima categorie de mai sus, ar fi fost expunerea unei argumentaţii în doi paşi:
1. să se arate dacă aspectele semnalate de reclamant constituie erori, ceea ce înseamnă că, în formularea legii, judecătorul desemnat cu analiza excepţiei ar fi trebuit să „pipăie” fondul cauzei;
şi
2. dacă în cauză ar fi fost vorba de eventuale erori, să se analizeze dacă acestea sunt indicii ale imparţialităţii.

Încă o dată: niciun moment reclamantul nu a solicitat prin cererea de recuzare corectarea acelor erori, ci doar constatarea faptului că prezenţa erorilor şi efectul lor negativ exclusiv asupra drepturilor reclamantului sunt de natură a indica lipsa imparţialităţii judecătorului învestit cu soluţionarea cauzei.

Faţă de excepţia imparţialităţii şi de cererea de recuzare formulată de reclamant, motivarea soluţiei completului desemnat cu judecarea cererii este cuprinsă într-un singur alineat: „Examinând cererea de recuzare formulată, instanţa apreciază că motivele arătate de reclamant nu se circumscriu cazurilor de recuzare reglementate în mod expres prin textele de lege, respectiv art. 24 şi art. 27 C. pr. civ. Criticile formulate ţin de judecata prezentei cauze, acestea putând fi reiterate în căile de atac. Totodată nu sunt incidente nici disp. art. 6 din CEDO sau alte dispoziţii legale care ar impune admiterea cererii de recuzare, imparţialitatea domnului judecător neputând fi pusă sub semnul întrebării.”

Acest mod relaxat de a soluţiona cereri esenţiale pentru desfăşurarea procesului civil se datorează atmosferei colegiale în care are loc judecarea cererilor de recuzare şi a excepţiei lipsei imparţialităţii, dar şi absenţei unui mecanism eficace şi rapid de control al încheierilor pronunţate în materia recuzării.

Un astfel de mecanism, desigur, nu trebuie să devină un mijloc de tergiversare a procesului, dar nici nu poate fi atenuat atât de mult, încât în practică să fie lipsit de eficacitate, părţile uzând de multe ori de instituţii de mai mare amploare, cum ar fi instituţia strămutării cauzei, pentru a corecta  inconsecvenţele apărute în materia judecării cererii de recuzare şi a excepţiei imparţialităţii.

În concluzie, dincolo de afectarea drepturilor uneia dintre părţi, modul concret de a se judeca la momentul actual cererea de recuzare încalcă principiul aparenţei înfăptuirii justiţiei (“Justice must not only be done, it must also be seen to be done”), ceea ce e de natură a menţine suspiciuni nu doar asupra judecătorilor implicaţi în cauză, ci şi asupra întregului sistem judiciar.

Marius MUREŞAN
avocat, Baroul Cluj


Aflaţi mai mult despre , , , ,

Puteţi publica şi dumneavoastră pe JURIDICE.ro. Publicăm chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa redactie@juridice.ro!






JURIDICE.ro utilizează şi recomandă SmartBill
JURIDICE GOLD pentru studenţi foarte buni, free
Newsletter JURIDICE.ro
Youtube JURIDICE.ro
Instagram JURIDICE.ro
Facebook JURIDICE.ro
LinkedIn JURIDICE.ro

Au fost scrise până acum 2 de comentarii cu privire la articolul “Constituie lipsa imparțialității un motiv de recuzare a judecătorului?”

  1. Florin RADU spune:

    din totdeauna am considerat ca un motiv de recuzare trebuie sa fie „relatia de PRIETENIE dintre magistrat si una din parti sau avocatul acesteia”.
    degeaba au legiferat ca motiv de recuzare relatia de dusmanie dintre acestia, pt ca, atunci cand se „tranteste” un dosar, este pe baza unei relatii de prietenie cu partea favorizata, nu de dusmanie cu partea cealalta.

  2. Mihai COSTACHE spune:

    dar daca am putea sa ne alegem judecatorii care sa solutioneze dosarul asa cum ne alegem si arbitrii? iar acestia sa fie platiti in functie de numarul de dosare.
    poate ca i-ar responsabiliza in rezolvarea litigiilor.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.