ArticoleESSENTIALSRNSJStudiiOpiniiInterviuriInterviuri VIDEOPovestim cărţi
 
 
Opinii
8 comentarii | 
Print Friendly, PDF & Email

Medierea – o abordare psihologică
04.12.2013 | Fănuţa LIŞMAN, Luminița Carmina CODRESCU


CONFERINTA VALERIU STOICA 2019

Medierea este o activitate umana la fel de veche precum vanatoarea sau pescuitul, prezenta odata cu aparitia comunicarii si a dezvoltarii relatiilor interumane la nivel de grup social.

Parafranzandu-l pe Descartes, spunem: “Comunic, deci exist”, dar imediat apare corolarul: “Comunic, deci poate aparea o disputa”. Iar aici intra in scena vindecatorii sociali: mediatorii.

Existenta in forma spontana, medierea a fost reglementata prin lege in tara noastra incepand din anul 2006, punandu-se astfel bazele unei noi profesii, cea de mediator.

Daca medierea este definita de lege[1] ca o modalitate de solutionare a conflictelor pe cale amiabila[2], mediatorul apare ca acea persoana “apta” de a facilita comunicarea dintre parti si solutionarea conflictului, de preferat, dar nu obligatoriu. Pentru ca nu orice conflict poate avea o rezolvare si mediatorii sunt, in fond, oameni, cu abilitati, capacitati, dar si cu limite.

Situatiile in care o mediere poate fi eficienta presupun un cumul de factori facilitatori, dintre care factorii psihologici joaca un rol extrem de important pentru solutionarea conflictului.

Scena, actorii, discursul, ambientul sunt tot atatia parametri care intra in ecuatia medierii. Ce parametri putem controla si ce nu? Cum putem acorda reglajul fin astfel incat ce nu putem controla sa fie minimizat?

Medierea, din punct de vedere psihologic, este acel proces in care, intre doua personaje aflate in conflict, se interpune un al treilea, neimplicat emotional, cu intentia declarata de a le ajuta sa solutioneze conflictul.

Personajele

Personajele implicate in conflict pot sa fie mai aproape sau mai departe emotional de conflict. Daca sunt persoane fizice, emotiile pot fi foarte puternice: ura, furie, teama, vinovatie, resentimente in general. Cu toate acestea, simpla lor prezenta in biroul mediatorului denota faptul ca au dorinta de a solutiona conflictul, chiar daca aceasta nu este inca in planul mental constient.

Persoanele juridice sunt reprezentate de persoane care joaca roluri antagoniste, dar intensitatea emotiilor este mai scazuta pentru ca de obicei sunt implicate mai mult prestigiul institutiilor sau zona financiara.

Personalitatea si temperamentul personajelor aflate la masa medierii sunt o variabila psihologica importanta; la un capat al spectrului putem avea personalitati dificile, tipologii puternice, temperamente colerice, care nu accepta existenta unor pareri diferite sau contrare, au convingeri puternice si uneori in flagrant dezacord cu realitatea obiectiva; la celalalt capat, pot fi personalitati slabe, dependente sau doar pur si simplu introverte, fara capacitatea de a-si argumenta sau sustine punctul de vedere, sau de a face fata unor presiuni psihice.

Mediatorul, neutru si impartial, aflat la mijloc intre aceste doua personaje care emana energii negative, trebuie sa isi gaseasca si sa isi mobilizeze toate resursele necesare diminuarii starii de conflict si scaderea temperaturii sub limita de avarie. El trebuie sa tina seama de raporturile de putere dintre parti si sa reechilibreze balanta atunci cand se impune acest lucru, pentru ca medierea sa nu semene cu o reglare de conturi ci mai curand cu un meci amical in care miza este doar pasiunea comuna.

Mediatorul trebuie sa aiba in panoplia sa arme precum: echilibru, calm, forta psihica, abilitati de comunicare, de gestionare a situatiilor dificile, reactii rapide, inteligenta si onestitate.

A rupe bariera dintre parti si a crea o punte de comunicare necesita din partea mediatorului o fina cunoastere a naturii umane si aici intra in scena psihologia. Mediatorul este cel care gestioneaza dinamica grupului, observa si cauta sa transforme relatiile tensionate in relatii neutre sau chiar cordiale, odata ce releva si pozitioneaza pe un palier superior interesul comun al partilor. Mediatorul este “mana de fier in manusa de catifea”. Fermitatea si abilitatea cu care mediatorul conduce procesul sunt printre cei mai importanti factori de care depinde succesul acestuia.

Scena

Scena desfasurarii medierii este ceva ce poate fi controlat de mediator si de obicei este propriul sau birou. Cat mai neutru si primitor, lipsit de extravagante si opulenta, acest spatiu poate fi o cale de deschidere a unei porti intre parti. Oamenii se simt bine in spatii familiare, spatiile straine sunt inhibante, iar medierea este un proces in care oamenii ar fi de dorit sa fie calmi si rezonabili, sa fie capabili sa acorde incredere celorlalti, sa renunte la aparari si atacuri si sa dezvolte empatie, respect si intelegere fata de punctul celuilalt de vedere, sustininandu-si cu argumente si fara pasiune propriul punct de vedere.

Mediatorul faciliteaza toate acestea prin punerea in scena ca intr-o piesa de teatru a celor mai bune conditii, astfel ca persoanele sa se simta “ca pestele in apa”. Stimulii vizuali, auditivi, olfactivi sa nu fie pregnanti, sa nu bruieze mediul de discutie. Timpul alocat discutiilor sa nu fie nici prea scurt, in asa fel incat atmosfera sa nu se “dezghete” si sa nu se ajunga la esenta problemei, dar nici prea lung, astfel incat sa se ajunga la oboseala si neatentie, lipsa de interes si apatie.

Discursul

Regula “Asculta de doua ori mai mult decat vorbeste” se aplica si aici, poate chiar cu un accent sporit pe ascultare. Mediatorul asculta activ si echilibrat partile, misiunea lui fiind una dubla: de a intelege cauza conflictului si mai ales punctul de intersectie al intereselor partilor, cat si de a face partile sa se auda si inteleaga reciproc. Dificila misiune atunci cand emotiile sunt in control.

De aceea, mediatorul neutralizeaza emotiile, sau acolo unde este posibil, le da o coloratura pozitiva, si restructureaza afirmatiile partilor prin reformulare, parafrazare, pozitivare si alte tehnici de comunicare, astfel incat acolo unde inainte era un “Nu” sa apara un “Poate” sau chiar un”Da”.

Fiecare dintre personaje are in mediere sansa de a asculta direct parerea celuilalt si ce este si mai important, efectele pe care situatia o are asupra lui. Are sansa sa realizeze ca cel din fata lui este tot o persoana, din fericire, diferita, si ca a fi diferit nu inseamna a fi automat ostil, dusman. Realizeaza ca emotiile negative, neacceptarea si intoleranta pun un paravan in comunicare si ratiunea nu se mai poate face auzita.

Cand spiritele se linistesc, solutiile incep sa apara si optiunile de rezolvare a situatiei conflictuale par la mintea cocosului. Negocierea inceputa pe pozitii de forta devine o joaca in care amandoi pot castiga, solutia medierii find una de tip castig – castig. Mediatorul este martorul transformarii conflictului in acord, acesta fiind finalul fericit al povestii. Si chiar cand finalitatea medierii nu este acordul, ea poate fi un acord latent pe care partile urmeaza sa il “descopere” ulterior, pentru ca relatia construita cu truda mascata de mediator are efecte in timp, cand oamenii isi domolesc pasiunile si incep sa vada dincolo de valul emotional.

Si chiar daca medierea se incheie cu ceea ce legea denumeste esecul medierii, mediatorul stie ca din esecuri este cel mai bun mod de a invata si a extrage cunoastere pentru viitoarele provocari, iar constiinta sa va fi linistita stiind ca a facut tot ce i-a stat in putere ca sa se ajunga la acord, in ciuda fortelor ostile.

De aceea si legea prevede ca mediatorul are datoria de diligenta[3] si nu de rezultat. Dar rezultatul, din punctul mediatorului de vedere este satisfactia lucrului bine facut si poate a realizarii celei mai importante, aceea de a aduce partile fata in fata, sa se priveasca in ochi si sa comunice constructiv.

Concluzie

Medierea este o provocare psihologica. Trebuie sa asculti, sa intelegi, sa tolerezi, sa accepti. Trebuie sa iti sustii interesele, cu asertivitate, fara sa lezezi drepturile, demnitatea si libertatea celui din fata ta. Trebuie sa inveti sa traiesti in comunitate, acolo unde granita dintre “eu” si “ceilalti” devine adesea zona de conflict dar care in aceeasi masura este necesara pentru implinirea nevoilor noastre de fiinte sociale. Si de aceea, mergem impreuna mai departe si desi totul ne desparte, totul ne si apropie.


[1] Legea nr. 192 din 16 mai 2006
[2] Art. 1(1)Medierea reprezintă o modalitate de soluţionare a conflictelor pe cale amiabilă, cu ajutorul unei terţe persoane specializate în calitate de mediator, în condiţii de neutralitate, imparţialitate, confidenţialitate şi având liberul consimţământ al părţilor. (2)Medierea se bazează pe încrederea pe care părţile o acordă mediatorului, ca persoană aptă să faciliteze negocierile dintre ele şi să le sprijine pentru soluţionarea conflictului, prin obţinerea unei soluţii reciproc convenabile, eficiente şi durabile.
[3] Art. 30(1)Mediatorul are îndatorirea să depună toate diligenţele pentru ca părţile să ajungă la un acord reciproc convenabil, într-un termen rezonabil. (2)Mediatorul trebuie să conducă procesul de mediere în mod nepărtinitor şi să asigure un permanent echilibru între părţi.


Luminița Carmina CODRESCU

Newsletter JURIDICE.ro
Youtube JURIDICE.ro
Instagram JURIDICE.ro
Facebook JURIDICE.ro
LinkedIn JURIDICE.ro

Aflaţi mai mult despre , , , ,
JURIDICE.ro utilizează şi recomandă SmartBill pentru facturare.

Puteţi publica şi dumneavoastră pe JURIDICE.ro. Publicăm chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare şi să ne scrieţi la adresa redactie@juridice.ro!

Au fost scrise până acum 8 de comentarii cu privire la articolul “Medierea – o abordare psihologică”

  1. Mihai COSTACHE spune:

    daca aceste abilitati si notiuni ce tin de psihologie se obtin la cursul de formare atunci cei de la facultatea de psihologie ar trebui concediati.

    sa faci facultatea de 4 ani cind te poti duce la un curs de formare mediator ca sa ajungi un fin psiholog este o adevarata sarlatanie. este clar ca facultatea de psihologie este o mare teapa.

  2. Luminita CODRESCU spune:

    Stimate domnule Costache Mihai, ati spus foarte bine „DACA….”, pentru ca nu ati luat in considerare simplul fapt ca un mediator poate avea – nimeni nu il impiedica – facultatea de psihologie absolvita. Plus alti 4 ani de formare si supervizare.
    Cursul de mediatori nu formeaza psihologi, ci foloseste cunostintele acumulate anterior (in orice domeniu, cu studii superioare), pentru a suprapune formarea specifica profesiei de mediator.
    Multumesc pentru observatie.

  3. Mihai COSTACHE spune:

    tocmai asta este problema: nu toti mediatorii sunt psihologi astfel incit articolul dvs face o gresita generalizare in a lega medierea de psihologie. sau cel putin asa se intelege.

    poate ca in cazul dvs articolul este perfect aplicabil dar lasa gresita impresie ca aplicarea psihologiei in cadrul medierii o poate face orice mediator care termina cursul de formare.

    ceea ce este profund eronat.

    • Luminita CODRESCU spune:

      Aveti dreptate 🙂
      Majoritatea mediatorilor provin din randurile celor cu studii juridice, ceea ce eu am resimtit-o ca pe o provocare atunci cand am facut formarea de mediator.
      Si astfel am ales sa imi folosesc punctele mele forte si anume formarea psihologica pentru a obtine succes in noua profesie. Nu am generalizat, doar am expus perspectiva mea asupra medierii, „o abordare psihologica”. Fiecare este liber sa isi foloseasca cele mai bune instrumente pentru a obtine ceea ce cu toti urmarim, satisfactia clientilor nostri.
      Daca sunteti mediator de asemenea, putem face schimb de experienta in cadrul workshop-urilor organizate cu acest scop, stiut fiind faptul ca medierea este o profesie multidisciplinara si sansele de reusita sunt intotdeauna mai mari cand se lucreaza in echipa.
      Cu bine!

    • Fănuţa LIŞMAN spune:

      Din cuprinsul articolului, eu inteleg ca pentru eficienta medierii actioneaza mai multi factori, dintre care si cei psihologici. Fara a diminua atuurile unui psiholog, pentru unoasterea naturii umane nu cred ca trebuie sa termini neaparat psihologia.

      Asa cum un jurist nu-si poate folosi cunostintele juridice dand sfaturi de rezolvare partilor, tot astfel un psiholog nu poate uza de toate cunostintele si abilitatile sale intr-o mediere facilitativa care presupune un grad mare de libertate si decizie pentru parti. Tot astfel cred ca putem pune problema oricarui alt specialist ce a devenit mediator si intra sa medierze cauze unde ar putea fi expert. Sigur, in acele domenii probabil ca vor fi cei preferati pentru ca se asteapta la un grad mare de intelegere, cel putin, din partea mediatorului.

      Ca atare, cred ca fiecare mediator va merge pana la urma pe o zona pe care o stapaneste, unde se simte confortabil.
      In plus, revenind la abordarea psihologica, sa stiti ca mai sunt si alte faultati unde se studiaza psihologia. Spre ex. in facultatea de asistenta sociala imi amintesc ca am studiat de la psihologia copilului pana la cea a varstnicului, psihologie sociala, de pedagogie nu mai vorbesc. Sunt noi abordari care astazi vorbesc si de andragogie despre care putini stiu cate ceva.

      Dar eu cred ca pana la urma fiecare mediator va intelege si va sti sa selecteze domeniile in care va putea excela. Mai mult, nimic nu-l opreste pe mediator sa studieze cate ceva din domeniile necunoscute. Nu este rolul cursurilor de formare initiala sa creeze mediatori buni la toate. 🙂

  4. Marius GAVRILĂ spune:

    Abilitatile se formeaza, iar notiunile de psihologie se invata. Nu este neaparat nevoie de facultate. Cunoastem cu totii persoane care nu au studii superioare, dar asta nu le impiedica sa fie fini psihologi si sa stie sa se faca placute si respectate.
    Un mediator cred ca trebuie in primul rand sa inspire incredere si sa impuna respect. Pleaca deja cu avantajul autoritatii. Cum il mentine pana la final, depinde doar de el. Cel care pune intrebari, conduce procesul si poate oricand schimba discutia pe un alt plan, daca a intrat pe o linie moarta sau susceptibila de a amplifica nemultumirile. Important este sa pastreze echilibrul si sa acorde atentie partilor in mod egal, astfel incat niciuna sa nu se simta marginalizata.
    Apoi, cred ca trebuie sa aiba experienta de viata. Sa cunoasca din toate cate putin pentru a intelege conflictul, implicatiile, inclusiv pe cele nespuse si nevazute, partile bune si cele rele. Bagajul asta de cunostinte, pe care trebuie sa il aiba, il ajuta sa sugereze solutii pe modelul maieuticii lui Socrate (am fi naivi sa credem ca partile vin cu ele de acasa  ), sa-i faca sa se indoiasca de certitudinile cu care au venit la mediere, sa vada ca exista si alte solutii in afara banilor. In fond, cu banii ce face? Cumpara serviciile si produsele de care are nevoie. Pai, poate i le ofera celalalt .
    Daca poate, ar fi bine sa se puna in pielea personajului. E mai greu cu empatia daca nu esti construit asa, dar e cel mai sigur mijloc de a le castiga increderea. Daca ai in fata ta victima si agresorul, trebuie sa te comporti ca si cand tu ai fi fost cel batut. Sa intrebi victima cat de rau s-a simtit, cat de mult a suferit si mai sufera inca… si copiii, si sotul, pe langa ea …. si uite asa, pas cu pas, il introduci pe agresor in lumea ei, in familia ei, il faci sa inteleaga ca pe undeva, situatia asta i se datoreaza si lui. Nu e nevoie sa-si ceara scuze. E suficient sa-i para rau pentru ce “i s-a intamplat” celuilalt. Asta este primul acord pe care il poti obtine…. La fel procedezi si cu agresorul… ca are si el familie, nu? Are si el greutatile lui … trebuie sa o introduci un pic pe victima si in casa lui (macar pana in bucatarie  ) … poate sunt de aceeasi varsta, au nevoi comune …. cu siguranta au si ceva in comun … tu nu faci decat sa-i conduci. Lasa-i sa descopere singuri…. Daca e un divort cu copii, cam in ce zona am conduce discutiile? …
    Ar fi bine ca mediatorul sa stie si drept pentru ca in discutie sunt drepturi de care partile pot dispune sau nu. Apoi, acordul trebuie sa cuprinda toate elementele pe care instanta este obligata sa se pronunte sau sa le verifice, daca ar fi un litigiu pe rol. Sa nu avem impresia ca cererea insotita de acordul de mediere este suficienta in toate situatiile, pentru a se ajunge la pronuntarea hotararii. Judecatorul trebuie convins prin dovezi, adica inscrisuri… are si el raspunderea lui … E cam greu fara un pic de avocatura… si, aviz mediatorilor neavocati, sa nu pice in extrema cealalta: exercitarea fara drept a unei profesii…
    Ce ma surprinde este faptul ca desi sub aspectul solutiei, medierea este net superioara instantei, tocmai lucrul asta nu este discutat. Ca regula, instanta este tinuta de cadrul procesual stabilit de reclamant. Solutii pe care le poate dispune: executare in natura sau plata unei sume bani. In mediere pot fi discutate global toate raporturile dintre parti, care cel mai adesea se cunosc. Niciodata in instanta nu vei putea solutiona in acelasi timp raporturi juridice ce tin de familie, succesiuni, etc… drepturi reale, cele care angajeaza raspunderea civila contractuala, delictuala, plata nedatorata, imbogatire fara justa cauza, gestiune de afaceri…. pentru ca judecatorul trebuie sa stie ce judeca …. In mediere nu numai ca pot fi abordate toate odata, dar si solutia poate fi una globala si alta decat cele pe care le poate dispune instanta. Nu stiu – sa ia si copiii celuilalt, cand merge la dentist cu ai lui …..
    Ar mai fi un aspect de discutat si care este principala piedica in obtinerea unui acord, desi pare ca partile s-ar intelege. Este bine ca au iesit din transee, ca au discutat, ca au inteles fiecare situatia celuilalt. Dar (pentru ca exista un dar), conflictul s-a dezvoltat in mai multe etape. Daca la inceput au fost doar ei doi, cu timpul au inceput sa povesteasca familiei, prietenilor, colegilor, cunoscutilor,… voluntar sau directionati de altii si-au configurat o pozitie (nu imi mai trebuie X in viata mea,…) si acum le este greu sa dea inapoi. Acordul ar veni in contradictie cu ceea ce au spus si au facut pana atunci. Nu ar mai fi ei…. o chestiune de onoare, de mandrie. Nu poti lasa la final lucrul asta, pentru ca nu va exista acord, ci trebuie gasite solutii de iesire cu fruntea sus din situatia asta nefericita (a amandurora !!!  ), inca din timpul medierii ….
    Cam atat am avut de spus. Cred ca e cam lung comentariul… scuze…

    • Luminița CODRESCU spune:

      Domnule Gavrila, nu aveti de ce sa va cereti scuze, comentariul domneavoastra este foarte pertinent si aduce lumina in mai multe aspecte ale procesului medierii. Ambele aspecte sunt in opinia mea foarte importante, cunostintele de drept si cele psihologice. Eu nu uit ca exista persoane cu talente native (atat in ce priveste psihologia cat si bunul simt ca baza pentru notiunea de „dreptate”, totusi specializarile au rolul lor si sunt utile pentru dezvoltare sau mentinerea in cadrul legal). Medierea nu este o meserie usoara tocmai pentru ca mediatorul pare sa ia rolul omului – orchestra, dar cu atat mai frumoasa prin provocarile pe care le ridica.
      Ce mi se pare de bun augur este colaborarea si intrajutorarea specialistilor, pentru ca de unul singur ai optiuni mai limitate si sanse mai putine de succes.
      Multumesc pentru comentariu.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.

CariereEvenimenteProfesioniştiRLWCorporate