Secţiuni » Comunicare profesională
Comunicare profesionalăComunicate profesioniştiEvenimente programateEvenimente recenteOportunităti de carieră

Premiile Revistei române de drept privat pentru anul 2012. UPDATE: Câștigătorii
11.12.2013 | JURIDICE.ro

Secţiuni: Comunicare profesională
JURIDICE - In Law We Trust

Revista Română de Drept Privat a organizat vineri, 6 decembrie, în Sala Constantin Stoicescu a Facultăţii de Drept din cadrul Universităţii din Bucureşti gala Premiilor Revistei Române de Drept Privat pentru anul 2012.

În cadrul festivităţii au fost decernate următoarele premii:

– Premiul „Octavian Căpăţînă” (pentru cel mai original şi valoros studiu publicat în paginile revistei în cursul anului 2012) a fost acordat domnului Traian Cornel Briciu pentru articolul „Aspecte de noutate în materia măsurilor asigurătorii şi provizorii în noul Cod de procedură civilă”, publicat în Revista Română de Drept Privat nr. 6/2012.

– Premiul „Henri Capitant” (pentru cea mai bună teză de doctorat sau monografie juridică a anului pe teme de drept privat) a fost acordat în colaborare cu Asociaţia „Henri Capitant” din România si Uniunea Naţională a Practicienilor în Insolvenţă din România domnului George Alexandru Ilie pentru lucrarea „Riscurile în contracte. De la vechiul la noul Cod civil”, Editura Universul Juridic, Bucureşti, 2012.

– Premiul „Traian Ionaşcu” (pentru cea mai buna carte a anului pe teme de drept privat) a fost acordat în colaborare cu Uniunea Naţională a Executorilor Judecătoreşti din România domnilor Liviu Pop, Ionuţ-Florin Popa, Stelian Ioan Vidu pentru lucrarea „Tratat elementar de drept civil. Obligaţiile. Conform noului Cod civil”, Editura Universul Juridic, Bucureşti, 2012.

– Premiul „Matei Barbu Cantacuzino” a fost acordat în colaborare cu Uniunea Naţională a Barourilor din România domnului Ion Deleanu pentru întreaga carieră în domeniul dreptului privat – Opera Omnia. Cu această ocazie au ţinut scurte cuvântări domnul av. dr. Gheorghe Florea, președintele UNBR, domnul avocat dr. Gheorghe Buta, domnul prof. univ. dr. Şerban Beligrădeanu, iar domnul prof. univ Marian Nicolae a dat citire unui Laudatio al domnului prof. univ. dr. Ioan Leş pentru domnul Ion Deleanu.

La finalul festivităţii de premiere, domnul prof. univ. dr. Marian Nicolae a anunţat personalitatea căreia îi vor fi dedicate numerele Revistei Române de Drept Privat pe anul 2014: domnul prof. univ. dr. Ion Deleanu.


Revista Română de Drept Privat va decerna Premiile pentru anul 2012 în cadrul unei festivităţi ce va avea loc vineri, 6 decembrie 2013, ora 17:00, la Facultatea de Drept a Universităţii din Bucureşti, Sala „Constantin Stoicescu”.

Evenimentul va fi transmis LIVE pe JURIDICE.ro.

Premiile oferite vor fi:

Premiul Matei B. Cantacuzino se va acorda în colaborare cu Uniunea Naţională a Barourilor din Romania unei personalităţi de marcă din domeniul dreptului privat, pentru întreaga activitate în domeniul dreptului privat, OPERA OMNIA.

Premiul Traian Ionaşcu – pentru cea mai bună carte a anului 2012 din domeniul deptului privat – acordat în colaborare cu Uniunea Naţională a Executorilor Judecătoreşti din România.


Nominalizările sunt:
– Liviu Pop, Ionuţ-Florin Popa, Stelian Ioan Vidu, Tratat elementar de drept civil. Obligaţiile. Conform noului Cod civil, Editura Universul Juridic, Bucureşti, 2012;
– Paul Vasilescu, Drept civil. Obligaţii. În reglementarea noului Cod civil”, Editura Hamangiu, Bucureşti, 2012;
– Gheorghe Piperea, Drept comercial. Întreprinderea. În reglementarea noului Cod civil”, Editura C.H. Beck, Bucureşti, 2012.


Premiul Henri Capitant – pentru cea mai buna teză sau monografie juridică a anului pe teme de drept privat – acordat în colaborare cu Asociaţia Henri Capitant – România şi Uniunea Naţională a Practicienilor în Insolvenţă din România.


Nominalizările sunt:
– Andrea-Annamaria Chiş, Publicitatea imobiliară în concepţia noului Cod civil”, Editura Hamangiu, Bucureşti, 2012;
– George Alexandru Ilie, Riscurile în contracte. De la vechiul la noul Cod civil”, Editura Universul Juridic, Bucureşti, 2012;
– Ionuţ-Florin Popa, Rezoluţiunea şi rezilierea contractelor în noul Cod civil”, Editura Universul Juridic, Bucureşti, 2012;
– Cristian Duţescu, Contractul de vânzare-cumpărare de acţiuni. În reglementarea noului Cod civil”, Editura C.H. Beck, Bucureşti, 2012;
– Cristina Nicolescu, Regimurile matrimoniale convenţionale în sistemul noului Cod civil român. Abordare istorică, utilitaristă şi comparativă”, Editura Universul Juridic, Bucureşti, 2012.


Se va acorda Premiul Octavian Căpăţînă pentru cel mai original şi valoros studiu publicat în paginile revistei în cursul anului 2012 – acest premiu se va acorda pe baza voturilor membrilor Consiliului Ştiinţific – partea română.

Dacă doriţi să participaţi la eveniment, vă rugăm să confirmaţi prezenţa dumneavoastră la numărul de telefon 0733674555 sau la adresa de e-mail: marketing@universuljuridic.ro

Cuvinte cheie: , , , , , ,
Vă invităm să publicaţi şi dvs., chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. Totuşi, vă rugăm să vă familiarizaţi cu obiectivele şi valorile Societătii de Stiinţe Juridice, despre care puteti ciţi aici. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa de e-mail redactie@juridice.ro!

JURIDICE.ro foloseşte şi recomandă My Justice

Autori JURIDICE.ro
Juristi
JURIDICE pentru studenti
JURIDICE NEXT









Subscribe
Notify of

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

0 Comments
Inline Feedbacks
View all comments
Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.

↑  Înapoi în partea de sus a paginii  ↑

Secţiuni        Selected     Noutăţi     Interviuri        Arii de practică        Articole     Jurisprudenţă     Legislaţie        Cariere     Evenimente     Profesionişti