Secţiuni » Articole
Articole autoriRNSJESSENTIALSStudiiOpiniiInterviuriPovestim cărţi
Interviuri
Alina MATEI

Alina MATEI

Senior Editor JURIDICE.ro
Print Friendly, PDF & Email

Interviu Mircea Duțu. ICJ la aniversare!
05.12.2013 | Alina MATEI

La 1 ianuarie 2014 se împlinesc 60 de ani de când, la 1 ianuarie 1954, îşi începea activitatea Institutul de Cercetări Juridice al Academiei Române, înfiinţat prin H.C.M. nr. 419 din 14 decembrie 1953 „în vederea creării condiţiilor necesare dezvoltării cercetărilor în domeniul ştiintelor juridice”. Doi ani mai târziu, prin celebrul Cuvânt înainte ale revistei Institutului, „Studii şi Cercetări Juridice” (no. 1/1956) se dezvolta şi asuma teoria „constantelor dreptului” ca pretext şi program de activitate. Crearea ICJ a reprezentat, totodată, posibilitatea salvării unei importante părţi a elitei juridice româneşti care, epurată de la Universitate ori din alte structuri oficiale, şi-a găsit aici „adăpost social” şi cadru de afirmare creatoare. Este cazul unor personalităţi precum profesorii V. Dongoroz, I. Rosetti-Bălănescu, M. Eliescu, Tr. Ionaşcu, Yolanda Eminescu ş.a. De-a lungul celor şase decenii de activitate Institutul de Cercetări Juridice al Academiei Române s-a dovedit a fi continuatorul tradiţiilor cercetării juridice naţionale, a îndeplinit, pentru o anumită perioadă (1954-1971) rolul de veritabil „consiliu legislativ”, specialiştii săi elaborând proiectele unor acte normative majore (precum cele ale Codului penal şi Codului de procedură penală din 1968), dar, mai ales, a realizat studii şi investigaţii ştiinţifice de înaltă valoare, reflectate în lucrări de referinţă ale doctrinei juridice româneşti. Pentru a evoca evenimentul aniversar şi releva preocupările actuale şi de perspectivă ale „şcolii româneşti” de cercetare ştiinţifică fundamentală în domeniul dreptului, ne-am adresat dlui prof. univ. dr. Mircea Duţu, directorul Institutului de Cercetări Juridice „Acad. Andrei Rădulescu” al Academiei Române (ICJ).

Alina Matei: Aşadar, dle director, ICJ împlineşte la 1 ianuarie 2014, 60 de ani de activitate consacrată cercetării ştiinţifice juridice, am putea spune vârsta deplinei maturităţi creatoare. Care sunt începuturile sale şi semnificaţiile lor?

Mircea Duţu: Ideea creării unui organism care să se preocupe cu cercetarea ştiinţifică în domeniul dreptului şi materializarea sa are propria ei istorie. Ea a apărut în contextul iniţiativei organizării sub egida Academiei Române a cercetării ştiințifice fundamentale, la începutul deceniului patru al veacului trecut, care avea să se materializeze, sub impulsul conjuncturii istorice, la începutul anilor 1950.

Componenta juridică a acestui demers s-a exprimat mai întâi prin crearea Comisiei juridice, în 1947, devenită Colectivul de ştiinţe juridice, Colectivul pentru vechiul drept românesc (1949) şi în cele din urmă Secţia de vechi drept românesc (1952) în cadrul Consiliului Naţional de Cercetări Ştiinţifice, constituit în 1945 sub egida Academiei Române. Preluarea modelului „institutelor de cercetare” a făcut să se iniţieze şi la noi, în 1951, proiectul înfiinţării unui „institut de cercetări juridice”, preconizat iniţial a funcţiona sub autoritatea Academiei Române şi a Ministerului Justiţiei şi conceput, în cele din urmă, a-şi desfăşura activitatea exclusiv sub egida supremului for cultural ştiinţific al ţării.

După mai multe discuţii şi sub presiunea „necesităţii resimţite în acest domeniu”, prin H.C.M. nr. 419 din 14 decembrie 1953 se înfiinţa Institutul de Cercetări Juridice al Academiei RPR, care urma să-şi înceapă activitatea de la 1 ianuarie 1954, iar planul propriu de cercetări „va fi întocmit în colaborare cu Ministerul Justiţiei”. Institutul cuprindea „55 cercetători, de diferite grade”, repartizaţi în 5 secţii de: teoria şi istoria statului şi dreptului, de drept de stat şi administrativ, drept civil, drept penal şi drept internaţional. Primul director al Institutului a fost desemnat Ion Gheorghe Maurer (1902-2000), cunoscutul prim-ministru de mai târziu şi care, prin prestanţa sa politică, a reuşit să realizeze un proiect viabil, de ţinută, care avea să se impună în peisajul juridico-ştiintific românesc. Directori adjuncţi (ştiinţifici) erau numiţi prof. Traian Ionaşcu şi dr. E. Barasch.

Alina MateiCare au fost reperele următoare ale activităţii ICJ? 

Mircea Duţu: În februarie 1955 Prezidiul Academiei RPR aproba primul Consiliu Ştiinţific al Institutului, având ca preşedinte pe acad. Andrei Rădulescu, iar printre membrii pe Ion Gheorghe Maurer, ca director, Tr. Ionaşcu, E. Barasch, M. Eliescu, T. R. Popescu, reprezentanţi ai universităţilor din Bucureşti, Iaşi şi Cluj ori delegaţi ai Tribunalului Suprem, Procuraturii Generale, Ministerului Justiţiei, Arbitrajului de Stat etc.

Odată cu înfiinţarea, în februatie 1970, a Academiei de Ştiinţe Sociale şi Politice o serie de institute de profil ale Academiei Române, printre care şi ICJ au devenit unităţi proprii de cercetare ale acesteia. Prin Decretul nr. 36/1975 cu privire la reorganizarea activităţii de cercetare, sub pretextul „dezvoltării cercetării ştiinţifice în strânsă legătură cu problemele concrete ale dezvoltării social-economice a ţării, cu nevoile învăţământului, ştiinţei şi culturii”, activitatea unităţilor de cercetare s-a reorganizat în cadrul facultăţilor. Drept urmare, în perioada 1975-1989 ICJ a trecut sub „tutela administrativă” a Facultăţii de Drept din Bucureşti, decanul acesteia devenind şi directorul Institutului. În fine, prin H.G. nr. 209 din 3 martie 1990 ICJ a trecut din subordinea Ministerului Învăţământului, la Academia Română, iar din 2006 a dobândit denumirea de „Institutul de Cercetări Juridice „Acad. Andrei Rădulescu” al Academiei Române” (H.G. nr. 753/2006).

Alina Matei: Care consideraţi a fi principalul merit al ICJ în cei 60 de ani care au trecut de la înfiinţarea sa?

Mircea Duţu: – Sintetic, el s-ar exprima astfel: crearea şcolii româneşti de cercetare ştiinţifică fundamentală în domeniul dreptului, elaborarea unei doctrine juridice naţionale şi, nu în ultimul rând, asumarea rolului de „centru” naţional de cercetare juridică, menit să cultive şi să continue tradiţia şi să o dezvolte în permanenţă, în consonanţă cu noile date socio-economice şi cultural-ştiinţifice, sub egida Academiei Române. Nu se impune şi nu e posibil a expune pe larg aceste aserţiuni în cadrul unui simplu interviu. Totuşi câteva consideraţii sunt posibile.

Marele merit al întemeietorilor ICJ rămâne acela de a fi dorit cu adevărat şi reuşit să impună ca o soluţie viabilă de fundamentare a unui proiect de cercetare teza „constantelor dreptului”, ca un subterfugiu, formulă de supravieţuire conjuncturală, despărţind artificial, dar inspirat cercetarea dreptului ca tehnică şi artă de interpretare şi respectiv ca ştiinţă socială, eminamente politică. Cum cea de-a doua ipoteză era aproape imposibil de abordat, din motiv de „sufocare ideologică”, a rămas spre exploatare varianta „tehnicistă” care permitea desfăşurarea asumată ca atare ca program oficial de cercetare. În condiţiile concrete ale regimului totalitar comunist, prin aplicarea etichetei de „constante ale dreptului” asupra unor concepte şi categorii ale dreptului socialist, autorii români nu au făcut decât să izoleze un domeniu tehnic al ştiinţei juridice, neutralizându-l în raport cu politicul.

Aşadar, sub pretextul existenţei unor noţiuni juridice „tehnice”, constante existente dincolo de curgerea „orânduirilor sociale”, precum cele de subiect de drept, prescripţie, nulităţi, contract etc. s-a asumat ca program al institutului cercetarea existenţei acestor constante, a modului de manifestare a lor şi a conţinutului nou dobândit în respectiva perioadă a istoriei României. Să recunoaştem, simplul exerciţiu şi efortul creator de a dezvolta o formă juridică la un conţinut social diferit, dă naştere unor experienţe şi concluzii inedite şi într-un anumit fel unui progres juridic.

Alina MateiCare ar fi „moştenirea” teoriei „constantelor dreptului” şi, in consecinţă, impactului său asupra dezvoltării ştiinţelor juridice azi?

Mircea Duţu: Una, cel puţin aparent, contradictorie, cu repercusiuni pozitive pe termen scurt, conjunctural până în decembrie 1989 şi reverberaţii relativ negative post-1990, în condiţiile continuării predominanţei sale.

Într-adevăr, dacă în primii 35 de ani ai afirmării ei, iluzia unei autonomii ştiinţifice a putut funcţiona, efectele pe termen lung ale programului dezvoltat pe urmele lui Maurer au devenit pe deplin vizibile abia după 1989, atunci când locul monolitului marxist-leninist a fost luat de o ideologie mai puţin omogenă, însă la fel de străină de realitatea concretă a societăţii româneşti. Teoria juridică românească a continuat să funcţioneze după acelaşi tipar, refugiată pe mai departe în tehnică (combinată cu receptarea relativ lipsită de orientare sistematică a modelelor oferite de legislaţiile străine), dar separată de ştiinţa dreptului înţeleasă ca „libre recherche” aplicată dat-ului juridic; aşadar, identităţii sociale a cărei expresie normativă este dreptul însuşi.

Revenind după 1990 sub tutela exclusivă a Academiei Române şi în noile condiţii socio-istorice, Institutul de Cercetări Juridice şi-a asumat exclusiv rolul de unică unitate de cercetare ştiinţifică fundamentală în domeniul dreptului, la nivel naţional. Întrucât funcţia de „tehnică juridică” a fost preluată, în principal, de Consiliul Legislativ (reînfiinţat în 1971), institutului  îi revine astăzi preocuparea esenţială de a releva cu precădere virtuţile şi statutul de ştiinţă a dreptului să dezvolte doctrina aferentă. Dincolo de aceasta şi pentru reechilibrarea perspectivelor ştiinţă-tehnică, având în vedere noile date ale realităţii, după cum tot Institutul a fost acela care a găsit „refugiul istoric”, în teoria „constantelor dreptului” în urmă cu 60 de ani, tot lui îi revine astăzi şi acum rolul de a da semnalul că Dreptul nu mai poate fi privit şi analizat exclusiv ori, mai ales, ca o Tehnică, ci reclamă şi abordarea şi aprofundarea dimensiunilor sale de Ştiinţă socială, în primul rând politică. Aşadar, dacă înainte de 1989 o asemenea „liberă cercetare” nu era posibilă, din motivele binecunoscute, ea se impune astăzi degrabă iniţiată şi fructificată, inclusiv prin recuperarea evoluţiilor anterior ignorate.

Alina MateiVă rugăm să ne precizaţi câteva contribuţii majore ale ICJ la dezvoltarea dreptului doctrinei juridice româneşti.

Mircea Duţu: Făcând distincţia între ştiinţa şi doctrina juridice, atât de rar practicată la noi, dar evident existentă în realitate, asumarea şi a rolului de „consiliu legislativ” de către ICJ, cel puţin până în 1971, a presupus o implicare majoră a sa în dezvoltarea doctrinei domeniului. Ea a generat experimente reuşite, cu majore valenţe euristice, în care aceiaşi echipă de cercetători redacta proiectul actului normativ şi apoi elabora şi publica explicaţiile sale teoretice. Aşa, de pildă, în domeniul dreptului civil, reglementare instituţiei prescripţiei (prin decretul nr. 167/1958) a fost precedată şi a valorificat concluziile unei ample şi profunde cercetări în materie efectuată în cadrul Institutului de un colectiv coordonat de M. Eliescu, iar după intrarea sa în vigoare a făcut obiectul unei monografii reprezentative publicată, în 1962, de P. Cosmovici şi I. Mateiaşi.

Dar poate că exemplul cel mai reprezentativ rămâne cel din domeniul penal, respectiv al echipei de cercetători condusă de marele savant V. Dongoroz care a elaborat proiectele codului penal şi codului de procedura penală din 1968, iar apoi a redactat şi publicat monumentalele Explicaţii teoretice ale Codului penal român (în 4 volume, 1969-1972) şi Explicaţiile teoretice ale odului de procedură penală (în 2 volume, 1973, 1975). Este o tradiţie pe care, in actualele condiţii, pe cât posibil încercăm să o perpetuăm.

Alina MateiAjuns la 6 decenii de activitate şi în contextul juridico-social dat, ICJ îşi redefineşte misiunea şi priorităţile. În ce ar consta, din această perspectivă, noua orientare a acţiunii sale?

Mircea Duţu: Răspunsul nu poate fi decât unul puternic circumstanţiat şi deosebit de nuanţat. Misiunea de cercetare ar trebui să fie mai bine delimitată în privinţa obiectivelor de ştiinţă şi de doctrină juridice, fără a ignora confuziile şi conexiunile inerente ale celor două perspective de analiză a fenomenului juridic.

În orice caz şi în consonanţă cu imperativul vremurilor, adică cu evoluţiile înregistrate la nivelul dreptului pozitiv, în urma reformei promovate prin majora recodificare, cred că se impune, elaborarea unei noi doctrine a dreptului român, pe palierele sale fundamentale: drept civil (privat), drept penal şi drept public. Într-adevăr, adoptarea noilor coduri legislative, aderarea şi procesul de integrare a României la/în UE, exigenţele mondializării, inclusiv juridice, şi nu in ultimul rând mutaţiile survenite în planul cercetării ştiinţifice a dreptului presupun reacţii adecvate mai întâi şi mai amplu la nivel doctrinar. Consecvent rolului asumat încă de la înfiinţarea sa, în urmă cu 60 de ani, ICJ îşi stabileşte aceste obiective pentru viitor, lansând în acest scop proiecte de cercetare absolut fezabile.

Alina Matei: Cum va fi marcată efectiv aniversarea a 60 de ani de la înfiinţarea ICJ?

Mircea Duţu: Desigur, un asemenea eveniment aniversar trebuie să reprezinte, înainte de toate, un prilej de evaluare şi relevare a realizărilor de până acum, de evocare a tradiţiilor, dar şi un moment de reflecţie asupra a ceea ce va urma. Dincolo de acestea, dorim să-l ilustrăm printr-o serie de manifestări semnificative. Aş vrea să precizez, în acest context, că noi considerăm întregul an 2014 Anul Institutului de Cercetări Juridice al Academiei Române. Marcarea oficială a evenimentului va avea loc în zilele de 6 şi 7 martie 2014, când sub sintagma Şase decenii de cercetare ştiinţifică juridică românească: realizări şi perspective, va avea loc un complex de manifestări precum: sesiunea omagială în Aula Academiei Române, lansări de carte şi de noi proiecte ştiinţifice, sesiunea (anuală) de comunicări ştiinţifice Doctrina juridică românească: între tradiţie şi reforme ş.a.

Cu acest prilej vor fi lansate lucrările: Istoria ştiinţelor juridice în România, Le patrimoine. Le XVI-e edition des Journées juridiques franco-roumaine şi Vintilă Dongoroz (1893-1976) personalitate complexă a dreptului român, apărute la Editura Academiei Române. De asemenea, vor fi prezentate două proiecte de cercetare ştiinţifică de anvergură naţională: Noua doctrină juridică românească (de drept civil, drept public, drept penal) şi Enciclopedia juridică a României.

Dintre manifestările ştiinţifice preconizate a se desfăşura în acest context menţionăm: Conferinţa internaţională (cotată ISI): Noua legislaţie penală – etapă importantă în dezvoltarea dreptului român (21 martie 2014), Conferinţa cu participare internaţională Criminalitatea şi mediul (11 aprilie) şi simpozionul omagial Traian Ionaşcu – întemeietorul şcolii româneşti de cercetare ştiinţifică fundamentală în domeniul dreptului (octombrie 2014).

Sunt, desigur, doar câteva repere ale anului aniversar, care vor fi îmbogăţite cu multe alte manifestări adecvate.


Aflaţi mai mult despre , , , ,

Puteţi publica şi dumneavoastră pe JURIDICE.ro. Publicăm chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa redactie@juridice.ro!






JURIDICE.ro utilizează şi recomandă SmartBill
JURIDICE GOLD pentru studenţi foarte buni, free
Newsletter JURIDICE.ro
Youtube JURIDICE.ro
Instagram JURIDICE.ro
Facebook JURIDICE.ro
LinkedIn JURIDICE.ro

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.