Secţiuni » Arii de practică
BusinessAchiziţii publiceAfaceri transfrontaliereAsigurăriBankingConcurenţăConstrucţiiCorporateComercialCyberlawEnergieFiscalitateFuziuni & AchiziţiiGamblingHealth & PharmaInfrastructurăInsolvenţăMedia & publicitatePiaţa de capitalProprietate intelectualăTelecom
ProtectiveData protectionDreptul familieiDreptul munciiDreptul sportuluiProtecţia consumatorilorProtecţia mediului
LitigationArbitrajContencios administrativContravenţiiDrept penalMediereProcedură civilăRecuperare creanţe
Materii principale: CyberlawDreptul Uniunii EuropeneDrept constituţionalDrept civilProcedură civilăDrept penalDreptul muncii
Drept constituţional
DezbateriCărţiProfesionişti
 
Print Friendly, PDF & Email

Forţa juridică a denumirii de „limbă română“ în Republica Moldova
09.12.2013 | Teodor PAPUC, Teodor PAPUC, Mihaela MAZILU-BABEL

Introducere

Apariţia Republicii Autonome Sovietice Socialiste Moldoveneşti în stînga Nistrului, în octombrie 1924, prin „grija“ autorităţilor sovietice, ciudăţenie politică fără vreo justificare istorică sau economică, a reprezentat o sfidare a intereselor vitale româneşti de atunci[1], o pregătire a alipirii forţate a teritoriului Basarabiei de teritoriul acestei entităţi şi – în final – crearea, în iunie 1940, a Republicii Sovietice Socialiste Moldoveneşti.
„Inaugurarea“ noii republici sovietice a presupus, printre altele, şi conceperea unei „limbi moldoveneşti“, considerate distinctă de limba română. Invenţia stalinistă nu poate decît să stîrnească rîsul – astăzi, ca şi atunci. Drept exemplu, vom cita cîteva articole din Constituţia RSSM (sau „legea temeinică“, aşa cum i se mai spunea) din 1941[2], articole scrise, se spune, în „limba moldovenească“:[…]
Articolul 4. Temelia economică a RSS Mol doveneşti o alcătueşte sistema socialistă a gospodăriei şi proprietatea socialistă asupra uneltelor şi mijloacelor de producere, care s-au întărit ca rezultat a lichidării sistemei capitaliste de gospodărie, al anulării proprietăţii private asupra uneltelor şi mijloacelor de producerile în întreprinderile mari şi naţionalizării întreprinderilor iestora, a băncilor, transportului şi mijloacelor de legătură, cu ţelul nimicirii depline a exploatării omului de către om şi zidirii obştii socialiste.[…]
Articolul 11. Viaţa gospodărească a RSS Moldoveneşti se determină şi se îndrumează de planul de stat al gospodăriei norodnice în interesul măririi bogăţiei obşteşti, al rîdicării neîntrerupte a nivelului material şi cultural al truditorilor, al întăririi neatîrnării Uniunii RSS şi al întăririi capacităţii ei de apărare.[…]
Articolul 14. Republica Sovetică Socialistă Moldovenească îşi păstrează dreptul de ieşire slobodă din Uniunea Republicilor Sovetice Socialiste.[…]
Articolul 98. Cetăţenii RSS Moldoveneşti au dreptul la asigurarea materială la bătrîneţe, de asămenea, în întîmplare de îmbolnăvire şi pierderea capacităţii de muncă. Dreptul ista se asigură prin disfăşurarea largă a străhuirii sociale a muncitorilor şi slujbaşilor din socoteala statului, prin ajutorul medical fără plată dat truditorilor; Prin mreaja largă de curorturi care se dă pentru folosinţa truditorilor; […]
Articolul 99. Cetăţenii RSS Moldoveneşti au dreptul la învăţătură. Dreptul ista se asigură prin învăţătura fără plată, jenerală, îndătoritoare, începătoare şi mijlocie necomplectă, prin mreaja largă de şcoli mijlocii şi superioare, în care pot să înveţe toţi cetăţenii, prin sistema stipendiilor de stat celor ce învaţă în şcoala superioară, prin învăţarea în şcoli în limba maternă, prin organizarea la zavoade, în sofhozuri, la stanţiile de maşini şi tractoare şi colhozuri a învăţămîntului de producere tehnic şi agronomic a truditorilor. […]
Articolul 119. Alegerile în Sovetele deputaţilor truditorilor ale RSS Moldoveneşti se înfăptuesc prin ocruguri de alegere, după normele stabilite de „Regulamentul despre alegerile în Sovetele judeţene, raionale, orăşeneşti, ale orăşelelor şi celor săteşti ale deputaţilor truditorilor ai RSS Moldoveneşti“. Dreptul de a înainta candidaţi ce asigură organizaţiilor obşteşti şi obştiilor truditorilor: organizaţiilor partidului comunist, uniunilor profesionale, cooperativelor, organizaţiilor tinerimii, obştiilor culturale. […]

Astfel, accentuarea formelor lexicale tipice graiului moldovenesc, dar care fac parte din limba română („rîdicat“ în loc de literarul „ridicat“, „iestora“ în loc de „acestora“), utilizarea sistematică a regionalismelor („slobod“ în loc de „liber“), instituirea unei noi ortografii (suprimarea diftongilor – „alcătueşte“ în loc de „alcătuieşte“ –, substituirea unor litere – „jenerală“ în loc de „generală“ – ş.a.), precum şi introducerea bizară a unor barbarisme de provenienţă rusă („străhuire“ în loc de „asigurare“, „curort“ în loc de „staţiune de odihnă“, „sistema“ în loc de „sistem“, „stanţie“ în loc de „staţie“) au stat la baza creării forţate a „limbii moldoveneşti“.
Mai poate dăinui oare această falsă denumire, dată fiind eliberarea de sub dominaţie sovietică odată cu sfîrşitul anilor ’80? Au instituţiile Republicii Moldova (instituţii ale unui stat de drept!) datoria să intervină? Vom răspunde la aceste întrebări arătînd că denumirea de „limbă moldovenească“ din Constituţie nu împiedică, juridic vorbind, înlăturarea acestei noţiuni şi înlocuirea ei cu noţiunea de „limbă română“. 

Denumirea limbii de stat în Constituţia Republicii Moldova şi în Declaraţia de Independenţă

Accidentul istoric ar trebui analizat astăzi, la 60 de ani de la moartea dictatorului sovietic Iosif Vissarionovici Stalin şi la 24 de ani de la Marile Adunări Naţionale din Chişinău, doar de către istorici sau, eventual, de către psihiatri.

Din păcate, două articole din Constituţia Republicii Moldova[3], Constituţie ce nu a fost ratificată prin referendum, consacră denumirea de „limbă moldovenească“. Primul, articolul 13, prevede că „limba moldovenească“ este limba de stat a Republicii Moldova. Cel de-al doilea, articolul 118, stabileşte această denumire pentru limba în care se desfăşoară procedura judiciară.

În ciuda formulării sfidătoare a acestor două texte, Declaraţia de Independenţă a Republicii Moldova, aprobată prin Legea nr. 691/1991, act la care trimite chiar Preambulul Constituţiei Republicii Moldova, face vorbire într-unul dintre paragrafele sale despre faptul că „în ultimii ani mişcarea democratică de eliberare naţională a populaţiei din Republica Moldova şi-a reafirmat aspiraţiile de libertate, independenţă şi unitate naţională, exprimate prin documentele finale ale Marilor Adunări Naţionale, prin legile şi hotărîrile Parlamentului Republicii Moldova privind decretarea limbii române ca limbă de stat şi reintroducerea alfabetului latin, din 31 august 1989, drapelul de stat, din 27 aprilie 1990, stema de stat, din 3 noiembrie 1990, şi schimbarea denumirii oficiale a statului, din 23 mai 1991“.

Observăm astfel o primă contradicţie între voinţa poporului, materializată în conţinutul Declaraţiei de Independenţă, şi voinţa reprezentanţilor plenipotenţiari – deputaţii din Parlamentul Moldovei, cea din urmă cuprinsă în conţinutul propriu- zis al Constituţiei. Cum poate fi însă rezolvat acest „conflict“ de voinţe? Cele două cauze pendinte pe rolul Curţii Constituţionale din Republica Moldova (în continuare, „Curtea“) oferă/schiţează o soluţie.

Sesizările privind interpretarea articolului 13 din Constituţie

Cu titlu preliminar, precizăm că două grupuri de deputaţi din Parlamentul Republicii Moldova, ambele avînd drept scop declarat aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană, au sesizat Curtea cu privire la corecta interpretare a articolului 13 din Constituţie.

Prin Sesizarea nr. 8b din 26 martie 2013, se solicită instanţei de contencios constituţional „interpretarea sintagmei din articolul 13 al Constituţiei Republicii Moldova – limba moldovenească, funcţionînd pe baza grafiei latine, arătîndu-se dacă aceasta poate fi echivalată semantic cu sintagma limba română, din moment ce sintagma limba română este în exclusivitate valabilă din punct de vedere ştiinţific, fapt demonstrat prin cercetările lingvistice contemporane şi aplicat fară excepţii în realităţile educaţionale şi ştiinţifice din Republica Moldova“. Altfel spus, Curtea este rugată să aplice metoda interpretării conforme cu spiritul şi finalitatea Constituţiei (4.)

Cea de-a doua, Sesizarea nr. 41b din 17.09.2013[5], întreabă Curtea dacă Declaraţia de Independenţă a Republicii Moldova are o valoare superioară Constituţiei şi dacă denumirea de „limbă română“, consacrată în dispoziţiile Declaraţiei de Independenţă, înlătură denumirea de „limbă moldovenească“, prevăzută de dispoziţiile articolului 13 din Constituţia Republicii Moldova. Prin aceasta, judecătorii Curţii sînt „încurajaţi“ să ignore denumirea de „limbă moldovenească“, în favoarea celei de „limbă română“, prin efectul direct al dispoziţiilor conţinute în Declaraţia de Independenţă, în cadrul controlului de constituţionalitate.

Teoretic, instanţa este chemată să confere Declaraţiei de Independenţă valenţe de jus cogens[6] naţional, judecătorul de contencios constituţional avînd obligaţia să asigure respectarea dispoziţiilor fundamentale peremptorii ale Declaraţiei de Independenţă, declaraţie ce conţine principii inviolabile ale dreptului naţional cutumiar. Astfel, titulara prerogativei de interpretare autentică a Constituţiei ar trebui să confere conţinutului Declaraţiei de Independenţă statut de normă directă de referinţă, în raport cu textul propriu-zis al Constituţiei. De facto, autorii sesizărilor doresc instituirea unui al doilea grad de control de constituţionalitate, prin referirea la dispoziţiile Declaraţiei, dar şi corelarea, prin intermediul preambulului, a semnificaţiilor celor două acte fundamentale ale Republicii Moldova.

Legătură juridică fundamentală între Constituţie şi Declaraţie

Emoţionante şi unice prin redactarea lor, preambulurile de Constituţii sînt încă un subiect puţin cunoscut în manualele de drept constituţional. În ciuda faptului că mulţi le consideră mostre de banalitate, baliverne juridice sau plăsmuiri de faţadă, formulele lor au o semnificaţie aparte. Ele conţin adesea dispoziţii de fond, pot fi lesne asemuite unor declaraţii de drepturi fundamentale, conturează întreaga filozofie politică a unui stat şi pot ajuta la interpretarea textelor constituţionale propriu-zise[7].

Spre exemplu, Constituţia Poloniei face vorbire în Preambulul său despre „Noi, Naţiunea Poloneză, cu toţii cetăţeni ai Republicii“, ceea ce semnifică, în primul rînd, ridicarea la rang constituţional a principiului jus sanguinis: copiii născuţi din polonezi sînt cetăţeni polonezi, adică au dreptul la cetăţenia poloneză. Acelaşi Preambul face apel la conştiinţă, condamnînd „experienţele amare cînd s-au încălcat libertăţi fundamentale şi au fost violate drepturi ale omului în Patria noastră“. Se blamează, astfel, un întreg regim, deopotrivă cu toate practicile sale de tristă amintire prin care s-au distrus demnităţi, repetarea acestora fiind interzisă.

Preambulul Constituţiei Lituaniei evocă „spiritul, limba maternă, scrisul [adică alfabetul, n.n.] şi tradiţiile“ naţiunii lituaniene, curmînd apăsătoarea intruziune sovietică în sufletul acestui popor şi garantîndu-le cetăţenilor lituanieni dreptul de a-şi proclama ca limbă oficială limba lor, fără a le fi impusă una străină. Dar tot aici se vorbeşte despre „lupta pentru statul de drept şi pentru o societate civilă deschisă, justă şi în deplină armonie“.

Constituţia Estoniei, spune un paragraf din Preambulul acesteia, se „fundamentează pe dreptul cucerit şi de nezdruncinat al poporului estonian la autodeterminare naţională şi care a fost proclamat la 24 februarie 1918“ şi are drept scop „ocrotirea naţiunii estone, a limbii şi a culturii de secole ale acesteia“. Legea fundamentală a fost adoptată „în baza paragrafului 1 al Constituţiei din 1938, precum şi a referendumului organizat în 28 iunie 1992“. Preambulul încorporează, aşadar, în blocul de constituţionalitate eston, primul paragraf dintr-o Constituţie mai veche, precum şi actul care certifică rezultatele referendumului din 1992.

Fără a fi marcată de o dominaţie străină anterioară adoptării ei – nefiind aşadar necesare dispoziţii privitoare la originea şi limba francezilor –, Constituţia franceză prezintă un Preambul redus ca dimensiuni, prin care „Poporul francez îşi proclamă solemn ataşamentul faţă de Drepturile omului şi de principiile suveranităţii naţionale, aşa cum au fost ele definite de Declaraţia din 1789, confirmată şi completată de preambulul Constituţiei din 1946, precum şi faţă de drepturile şi îndatoririle definite în Carta mediului înconjurător din 2004“. Acesta se încheie cu reafirmarea valorilor cucerite odată cu Revoluţia Franceză: libertate, egalitate şi fraternitate.

Nimic însă din textul acestor Constituţii nu dezvăluie valoarea juridică a dispoziţiilor din Preambul. Pe de altă parte, nimic nu conduce la concluzia că, în anumite condiţii, ele nu se pot transforma în veritabile texte legale (4.2.), stabilind drepturi şi impunînd obligaţii corelative în sarcina autorităţilor publice, inclusiv în sarcina autorităţilor judiciare lato sensu[8].

Forţa juridică a Preambulului

Preambulul, afirma Carl Schmitt, reprezintă „Constituţia“ societăţii, în timp ce dispoziţiile din Constituţia propriu-zisă sînt doar „decizii politice fundamentale, dar secundare“. De altfel, preambulul este considerat de Schmitt ca reflectînd cel mai bine voinţa constituantei, respectiv deciziile politice care au stat la baza adoptării Constituţiei[9].

În completarea acestei teorii, în India, judecătorii au ridicat Preambulul la rang de lege eternă, care nu poate fi modificată prin procedura de revizuire a Constituţiei[10].

În doctrină, s-a afirmat că preambulul unei Constituţii poate îndeplini trei funcţii, distincte sau cumulate[11]: cea de instrument pur-declarativ, cea de instrument de interpretare a Constituţiei şi cea de sursă independentă de drepturi şi obligaţii constituţionale[12].

Referindu-se la Preambul, Curtea Constituţională a Republicii Moldova a statuat următoarele:
55. În Preambulul său, Constituţia Republicii Moldova face referinţă la statul de drept ca valoare supremă.
56. Curtea reţine că principiul statului de drept, fiind consacrat în preambulul Constituţiei, vizează Constituţia în integralitatea sa. Acest principiu fundamentează exigenţa unei protecţii adecvate împotriva arbitrarului din partea puterii publice.
57. Derivînd din textul Preambulului Constituţiei, principiul statului de drept este reluat în art. 1, alin.(3), din Constituţie.
58. În acest context, Curtea reţine că Preambulul are un rol-cheie în înţelegerea şi aplicarea textului Constituţiei şi poate fi invocat ca izvor de drept.
59. Preambulul, aflat la originea textului constituţional, este acea parte a Constituţiei ce reflectă exact spiritul Legii Supreme. Astfel, Preambulul expune anumite clauze constituţionale cu caracter imperativ, ce pot servi drept surse independente pentru normele care nu sînt neapărat reflectate expres în textul Constituţiei. Orice interpretare a Consti tuţiei urmează să fie operată pornind de la obiectivele originare ale Constituţiei, care sînt prevăzute în Preambul şi din care derivă textul Constituţiei în sine. În concluzie, atunci cînd există mai multe interpretări, opţiunea conformă Preambulului prevalează.

Astfel, preambulul capătă, pe cale pretoriană, în cazul unui eventual conflict cu textul propriu-zis al Constituţiei, funcţia de sursă independentă de drepturi şi obligaţii constituţionale, urmînd astfel calea bătătorită încă din anii ’70 de către Conseil Constitutionnel[13].

Ce se întîmplă, însă, cînd Preambulul trimite la o Declaraţie de Independenţă? Poate deveni aceasta, la rîndu-i, sursă independentă de drepturi constituţionale? Vom oferi un răspuns.

Semnificaţia şi valoarea juridică a Declaraţiei de Independenţă

Subliniind forţa juridică a unei declaraţii de independenţă, profesorul Tushnet[14] priveşte Constituţia „subţire“ a SUA ca fiind ancorată în Declaraţia de Independenţă şi în Preambulul său[15].

Tot în SUA, reputatul profesor Jaffa consideră, ca şi preşedintele Lincoln, că o Constituţie este rama de argint creată pentru a conserva şi păstra „mărul de aur“, respectiv Declaraţia de Independenţă[16].

Întorcîndu-ne la cazul francez, reputatul profesor Luchaire se întreba dacă toate normele cu forţă constituţională sînt cuprinse doar în textul Constituţiei sau dacă, din contra, unele dintre ele se pot regăsi, cu aceeaşi forţă, şi în afara textului propriu-zis al acesteia[17].

În aceeaşi notă, cel însărcinat să publice lucrările pregătitoare (les travaux preparatoires) ale Constituţiei Franţei din 1958 a afirmat că ea, Constituţia, este formată, printre altele, şi din Declaraţia din 1789, cu cele 17 articole ale sale, precum şi din Preambulul Constituţiei din 1946, cu cele 18 alineate pe care le conţine[18].

Carl Schmitt, de exemplu, considera că Declaraţia de Independenţă a unui stat este alcătuită din ceea ce el numea în Verfassungslehre (Teoria constituţiei) „decizii politice fundamentale“. Aceste decizii reprezintă cerinţele preliminare esenţiale pentru a valida existenţa normelor subsecvente conţinute în textul unei Constituţii, definind adevăratele obiective ale unei societăţi. Ele pot fi consacrate şi în textul Constituţiei, ori pot să nu fie consacrate deloc[19].

În continuarea teoriei lui Schmitt şi apelînd la conceptul de mana[20], dezvoltat de sociologul şi etnologul francez Marcel Mauss, vom denumi Declaraţia de Independenţă o mana a Constituţiei. Conceptul de mana este caracterizat astfel: o substanţă materială ce poate fi localizată şi o substanţă de factură spirituală, în acelaşi timp. Funcţionează de la distanţă, dar şi printr-o legătură directă, dacă nu prin contact. Este mobilă şi fluidă, fără a fi amestecată. Este impersonală, dar în acelaşi timp croită pe forme personale. Este divizibilă, dar totuşi un întreg[21].

De aceea, Declaraţia de Independenţă, fiind mana Constituţiei şi reflectînd voinţa politică a poporului, capătă valoare supremă. Ea conţine dispoziţiile ce formează mănunchiul de Grundnorm. Acestea nu pot fi modificate prin nici o revizuire[22] şi, cu atît mai mult, printr-un text contrar găzduit chiar de Constituţie. De fapt, într-un stat modern, conceptul de Constituţie este creat pentru a proteja valorile afirmate în Declaraţia de Independenţă. Care sînt însă fundamentele Declaraţiei sau valorile supreme de la care nu se poate deroga?

Limba română – fundament al Declaraţiei de Independenţă

Viaţa istorică este o neîntreruptă realizare de valori. Marile Adunări Naţionale de la Chişinău din 1989, 1990 şi 1991 au introdus în procesul de transformare istorică două idealuri: limba română şi alfabetul latin. De altfel, toate schimbările politice au fost rezultatul luptei pentru adevăr, pentru limba română şi pentru alfabetul latin. Acestea erau cuvintele clamate de către mulţime: „Limbă română, alfabet latin!“. Idealurile şi-au găsit menirea în Declaraţia de Independenţă, fiind redate aici în consonanţă cu voinţa populară: limba română ca limbă de stat şi reintroducerea alfabetului latin. Este de notorietate faptul că Declaraţia de Independenţă a Republicii Moldova a fost votată, după ce a fost citită, mai întîi în stradă, de sutele de mii de oameni prezenţi acolo, iar apoi de către Parlamentul nou ales. Nici nu se putea altfel, căci în asemenea situaţii de majoribus consultant omnes. Pe de altă parte, Constituţia Republicii Moldova din 1994 nu a fost citită în faţa mulţimii şi nici nu a fost supusă aprobării de către popor prin referendum.

Apoi, căderea regimului totalitar sovietic impunea luarea-aminte atît asupra drepturilor inalienabile ale omului, cît şi în privinţa realităţii istorice. Nu ar fi fost de conceput ca „limba moldovenească“, transformată în limbă de stat după ocuparea forţată a teritoriului Basarabiei la 28 iunie 1940, să fie limbă de stat şi în Republica Moldova. Ocuparea Basarabiei a fost denunţată şi condamnată prin textul Declaraţiei de Independenţă şi nu numai, iar supravieţuirea acestui fals istoric – a „limbii moldoveneşti“ – ar fi avut efecte opuse noii simţiri populare. Totodată, nu am putut şi nu putem admite denumirea de „limbă moldovenească“ prezentă în articolele 13 şi 118 din Constituţie, întrucît în materie de drept constituţional se aplică teoria ordinii juridice spontane. 

Teoria ordinii juridice spontane în dreptul constituţional

„Istoria nu este o jucărie legitimistă“ – spune Traian Broşteanu, un doctrinar uitat; „vei da la tot pasul peste faptul anticonstituţional creator de norme constituţionale: o revoluţie, o lovitură de stat, un război. Şi atunci legitimiştii se opresc cu cercetarea lor legitimistă acolo unde-i lasă fie slăbiciunea minţii, fie tăria interesului. […] Legitimismul e pueril în această materie“[23].

Dreptul constituţional este diferit de celelalte discipline juridice[24], pentru că admite cutuma contra legii scrise. În materia constituţională, faptul este asimilat dreptului. Avem în vedere că formularea „limbă moldovenească“ din Constituţie a fost invalidă ab initio. Ea contravenea spiritului naţional existent în acea perioadă şi datorită căruia a fost posibilă adoptarea Constituţiei. Prezenţa acestei denumiri în legea fundamentală a fost posibilă doar cu deturnarea voinţei cetăţenilor Republicii Moldova, cetăţeni care nu au fost întrebaţi, prin Referendum, dacă sînt de acord cu această fomulare. Ea contravine astăzi şi poziţiei lumii academice din Republica Moldova, dar şi unui fapt imposibil de tăgăduit: elevii învaţă la şcoală limba şi literatura română. Se atestă o rezistenţă de factură intelectuală, care a răbufnit de mai multe ori în proteste stradale şi care marchează o dureroasă contrazicere între starea de fapt şi litera legii.

Chemată să curme nepotrivirea dintre voinţa populară şi textul legii fundamentale este, fireşte, Curtea Constituţională a Republicii Moldova. Dacă va ţine cont de realităţile din Republica Moldova şi dacă îşi va menţine principiile statuate în paragraful 59 al Hotărîrii nr. 4 din 22.04.2013, Curtea va reţine faptul că Declaraţia de Independenţă reprezintă dispoziţii normative cu valoare supremă într-un stat de drept şi de la care nu se pot face derogări fără a fi pusă sub semnul întrebării existenţa statului de drept. Totodată, Curtea ar trebui să recunoască idealurile afirmate în Declaraţia de Independenţă, idealuri ce au calitatea dejus cogens naţional, printre ele aflîndu-se, la loc de cinste, şi noţiunea de limbă română.

Mai mult, limba unui popor nu aparţine de jus dispositivum, deci nu poate fi „negociată“ politic.


[1]. A se vedea Ion Ţurcanu – Republica Moldova independentă, Editura Ştiinţa, Chişinău, 2001, pp. 20-23.
[2]. Votată unanim în cadrul primei sesiuni a Sovietului suprem al RSSM.
[3]. Publicată pe 12.08.1994 în Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr. 1, intrată în vigoare pe 27.08.1994.
[4]. Metoda a fost impusă de Curtea de Justiţie şi vizează instanţele naţionale din statele membre ale Uniunii Europene, instanţe care au obligaţia, ca urmare a jurisprudenţei von Colson (Hotărîrea din 10 aprilie 1984, cauza 14/83, Rec., p. 1891, punctul 26, dis ponibilă şi în limba română la următoarea adresă:http://curia.europa.eu/jcms/upload/docs/application/pdf/2009-05/tra-doc-ro-arret- c-0014-1983-200802161-05_00.pdf), de a interpreta dispoziţiile de drept intern în conformitate cu dispoziţiile actelor Uniunii Europene, pentru a evita pronunţarea unei soluţii contrare rezultatului urmărit la nivel unional.
[5]. Privind interpretarea dispoziţiilor art. 1, alin. (1), în raport cu art. 13, alin (1), şi preambulul Constituţiei Republicii Moldova.
[6]. Conform articolului 53 din Convenţia de la Viena privind dreptul tratatelor, este nul tratatul aflat în conflict cu o normă imperativă a dreptului internaţional general (jus cogens), definită ca „o normă acceptată şi recunoscută de comunitatea internaţională a statelor în ansamblul ei drept normă de la care nu este permisă nici o derogare şi care nu poate fi modificată decît printr-o nouă normă a dreptului internaţional general avînd acelaşi caracter“. Totodată, articolul 64 din Convenţia de la Viena prevede că „dacă survine o nouă normă imperativă a dreptului internaţional general, orice tratat existent care este în conflict cu această normă devine nul şi ia sfîrşit“. Pentru o descrirere detaliată a normelor jus cogens, norme care produc efecte nu numai în raporturile dintre individ şi stat, dar şi între particulari (aşa-numitul „efect orizontal“), a se vedea opinia concurentă a preşedintelui Curţii Interamericane pentru Drepturile Omului din cauza OC-18/03 Juridical Condition and Rights of the Undocumented Migrants, 17 septembrie 2003, p. 139 şi urm., disponibilă spre consultare pe http://www.refworld.org/docid/425cd8eb4.html (site accesat ultima dată în data de 13.10.2013).
[7]. În Legile, Platon se întreabă, prin gura Atenianului, dacă nu este mai potrivit pentru legiuitor să pună ca introducere o expunere de motive la începutul fiecărei legi. Spune Platon că această introducere, adică Preambulul, ar „convinge cetăţenii“ şi le-ar „îndulci jugul ascultării“, „după cum medicii caută pe bolnavi“ şi le dau „leacurile cele mai dulci“ (Platon – Legile, traducere de E. Bezdechi, Editura Univers Enciclopedic Gold, Bucureşti, 2010, p. 139).
[8]. Consiliul constituţional francez, de exemplu, a conferit valoare constituţională dispoziţiilor Declaraţiei din 1789 şi celor ale Preambulului Constituţiei din 1946, drepturilor şi libertăţilor enunţate acolo. Este meritul unei decizii istorice, Libertatea de asociere, care a încorporat nu numai Preambulul în „blocul de constituţionalitate“ francez, ci şi Declaraţia din 1789, Preambulul Constituţiei din 1946 şi Carta Mediului din 2004 şi care formează împreună aşa-numitul „bloc de constituţionalitate“. A se consulta Raportul Comitetului de Studiu al Preambulului Constituţiei franceze: Redécouvrir le Préambule de la Constitution, comitet prezidat de Simone Veil, Ed. La documentation française, februarie 2009, pag. 10, dar şi Deciziile Consiliului constituţional nr. 73-51 DC din 28 decembrie 1973, nr. 76-70 din 2 decembrie 1976, nr. 76-75 DC din 12 ianuarie 1977, nr. 77-87 DC din 23 noiembrie 1977 ş.a.
[9]. The fundamental political decisions, citat în Liav Orgad, The preamble in Constitutional interpretation, I-CON (2010), vol. 8, nr. 4, 714–738, la p. 715.
[10]. L. Orgad, op. cit., p.729 cu trimitere la Kesavananda Bharati v. State of Kerala, 4 SCC 225.
[11]. Un astfel de Preambul este cel al Constituţiei Indiei. A se vedea L. Orgad, op. cit., p. 728.
[12]. Pentru o descriere în detaliu a acestor trei funcţii, a se vedea L. Orgad, op. cit., p. 722-733: Preambles can also be legally binding constitutional clauses and serve as independent sources for rights and obligations.
[13]. L. Orgad, op. cit., p. 727.
[14]. Profesor de drept constituţional la Universitatea Harvard.
[15]. Mark Tushnet, Taking the Constitution Away from the Courts 181–182, 188–193 (1999), apud L. Orgad, op. cit., p. 721.
[16]. Thomas West, Jaffa versus Mansfield – Does America has a Constitutional or a „Declaration of Independence“ soul?, Perspectives on Political Science, vol. 31, nr. 4, pp. 235-236.
[17]. Francois Luchaire, Une designation irrealiste, une force constitutionnelle incomplete, în B. Mathieu (ed.), Cinquantième anniversaire de la Constitution française, Dalloz, 2008, p. 43 şi urm.
[18]. Didier Maus, Une décourverte: Les archives constitutionnelles, în B. Mathieu (ed.), Cinquantième anniversaire de la Constitution française, Dalloz, 2008, p. 94.
[19]. Carl Schmitt – Constitutional Theory (tradusă în engleză de Jeffrey Seitzer, 2008) pag. 77-79, apud Orgad, op. cit., p. 726.
[20]. Trimiterea la conceptul de mana (totalitatea noţiunilor şi tradiţiilor ce ţin de magie, la malaezieni) a fost utilizată de Mauss pentru a explica de ce societatea actuală este în continuare atrasă de magie. Sociologul Pierre Bourdieu a utilizat, prin analogie, noţiunea de magie, pentru a explica forţa specifică a legilor asupra societăţii, dar mai ales forţa normelor peremptorii ale drepturilor omului (jus congens), care manifestă în mod inerent o putere ce converge spre consensul social. A se vedea A. Bianchi – „Human rights and the magic of jus cogens“, The European Journal of International Law, vol. 19, nr. 3, 2008, pp. 491-508, la p. 508.
[21]. „At the same time as being a material substance which can be localized, it is also spiritual. It works at a distance and also through a direct connexion, if not by contact. It is mobile and fluid without having to stir itself. It is impersonal and at the same time clothed in personal forms. It is divisible, yet whole“, M. Mauss, A General Theory of Magic (1972), la p. 117 apud A. Bianchi, „Human rights and the magic of jus cogens“, The European Journal of International Law, Vol. 19 nr. 3, 2008, pp. 491-508, la p. 508.
[22]. De exemplu, art. 116, alin. (1), din Constituţia Nepalului precizează că orice modificare a Constituţiei se poate realiza doar dacă nu se aduce atingere Preambului Constituţiei. De altfel, o dispoziţie similară există şi în Constituţia României – a se vedea articolul 152, „Limitele revizuirii“ – sau în cea a Republicii Moldova – a se vedea articolul 142, alin. (2), din Constituţie, cu acelaşi nume.
[23]. Traian Broşteanu – Actul constituţional de la 31 august 1944 şi urmările lui, Editura Librăria Juridică, Bucureşti, 1944, pag. 9 et passim.
[24]. Cutuma, în dreptul constituţional însă, nu presupune condiţia de inveterata consuetudo sau pe cea de opinio necesitatis. O analiză detaliată în Traian Broşteanu, Realism şi idealism în dreptul constituţional, Pandectele Române, 1945, partea a IV-a, p. 3 şi urm.


Teodor PAPUC
Mihaela MAZILU-BABEL
Doctorand, Facultatea de Drept și Ştiințe Administrative, Universitatea din Craiova

mulțumim Observatorul Cultural


Aflaţi mai mult despre , , , , , ,

Puteţi publica şi dumneavoastră pe JURIDICE.ro. Publicăm chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa redactie@juridice.ro!






JURIDICE.ro utilizează şi recomandă SmartBill
JURIDICE GOLD pentru studenţi foarte buni, free
Newsletter JURIDICE.ro
Youtube JURIDICE.ro
Instagram JURIDICE.ro
Facebook JURIDICE.ro
LinkedIn JURIDICE.ro

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.