Dezincriminarea în Noul Cod penal
9 decembrie 2013 | Cristina SANDU
Iminenta intrare în vigoare a Noului Cod penal a stârnit numeroase reacții în rândul opiniei publice, având în vedere schimbările ce vor opera cu privire la limitele pedepselor prevăzute pentru anumite infracțiuni, dezincriminarea unor infracțiuni și sancționarea unor fapte care nu constituiau infracțiuni, potrivit Codului Penal în vigoare.
Potrivit art. 4 din Secțiunea I din Noul Cod penal: ”Legea penală nu se aplică faptelor săvârșite sub legea veche, dacă nu mai sunt prevăzute de legea nouă. În acest caz, executarea pedepselor, a măsurilor educative și a măsurilor de siguranță, pronunțate în baza legii vechi, precum și toate consecințele penale ale hotărârilor judecătorești privitoare la aceste fapte încetează prin intrarea în vigoare a legii noi.”
Astfel, în cazul în care o faptă era prevăzută ca fiind infracțiune, iar prin apariția legii noi aceasta nu mai se mai regăsește reglementată sau este incriminată ca fiind faptă contravențională, nu va mai putea fi atrasă răspunderea penală a persoanelor cercetate pentru săvârșirea acelei fapte.
Dezincriminarea unei infracțiuni operează, de obicei, prin abrogarea expresă a dispozițiilor de incriminare, însă trebuie apreciată in concreto, fiind posibil ca în legea nouă fapta să constituie infracțiune, dar sub o altă denumire sau să fie absorbită de o altă infracțiune.
În acest sens, în Noul Cod penal nu mai este reglementată distinct infracțiunea de primire de foloase necuvenite, prevăzută de art. 256 din Codul penal în vigoare, aceasta fiind absorbită în conținutul infracțiunii de luare de mită, conform art. 289 din noul Cod Penal, potrivit căruia: ”(1) Fapta funcționarului public care, direct sau indirect, pentru sine sau pentru altul, pretinde ori primește bani sau alte foloase care nu i se cuvin ori acceptă promisiunea unor astfel de foloase, în legătură cu îndeplinirea, neîndeplinirea ori întârzierea îndeplinirii unui act ce intră în îndatoririle sale de serviciu sau în legătură cu îndeplinirea unui act contrar acestor îndatoriri, se pedepsește cu închisoarea de la 2 la 7 ani și interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcție publică sau de a exercita profesia sau activitatea în executarea căreia a săvârșit fapta.
(2) Fapta prevăzută în alin. (1), săvârșită de una dintre persoanele prevăzute în art. 175 alin. (2), constituie infracțiune numai când este comisă în legătură cu neîndeplinirea, întârzierea îndeplinirii unui act privitor la îndatoririle sale legale sau în legătură cu efectuarea unui act contrar acestor îndatoriri”.
De asemenea, este posibil ca elementul material al unei infracțiuni să fie regăsit în legea nouă sub o altă formă, putând fi retras sau extins, și reprezentând în fapt o altă infracțiune, caz în care nu operează dezincriminarea acelei infracțiuni, prin apariția legii noi, ci eventual o schimbare a încadrării juridice a faptei, dacă legea nouă este mai favorabilă.
În Noul Cod penal, la art. 239 este prevăzută o nouă infracțiune – Abuzul de încredere prin fraudarea creditorilor:
”(1) Fapta debitorului de a înstrăina, ascunde, deteriora sau distruge, în tot sau în parte, valori ori bunuri din patrimoniul sau ori de a invoca acte sau datorii fictive în scopul fraudării creditorilor se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă.
(2) Cu aceeași pedeapsă se sancționează fapta persoanei care, știind că nu va putea plăti, achiziționează bunuri ori servicii producând o pagubă creditorului.
(3) Acțiunea penală se pune în mișcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate.”
Cu privire la această nouă infracțiune se pune problema dacă în conținutul alineatului 2 nu se transpune de fapt conținutul infracțiunii de înșelăciune în contracte prevăzut de art. 215, alin. 3 al Codului penal în vigoare, dispoziții legale ce nu se mai regăsesc în Noul Cod penal: ”Inducerea sau menținerea în eroare a unei persoane cu prilejul încheierii sau executării unui contract, săvârșită în așa fel încât, fără această eroare, cel înșelat nu ar fi încheiat sau executat contractul în condițiile stipulate, se sancționează cu pedeapsa prevăzută în alineatele precedente, după distincțiile acolo arătate.”
În practică, în funcție de datele și circumstanțele fiecărei cauze în parte, fapta unei persoane de a garanta plata bunurilor și serviciilor cu bilete la ordin pentru care nu există acoperirea necesară, îndeplinea elementele constitutive ale infracțiunii de înșelăciune în contracte, care deși nu mai este prevăzută în Noul Cod penal, poate îmbrăca forma abuzului de încredere prin fraudarea creditorilor.
Dezincriminarea va opera numai atunci când fapta comisă de inculpat, potrivit legii noi, nu mai atrage răspunderea penală, respectiv persoana nu mai poate fi constrânsă să răspundă în fața organelor de urmărire penală sau instanțelor de judecată. În acest sens s-a statuat că: ”Suntem în prezența legii de dezincriminare în două situații:
a) atunci când legea nouă suprimă o incriminare, aceasta nemaiavând un corespondent în legea nouă;
b) în ipoteza în care, prin prevederile noii legi, se restrânge sfera de incidența a unui anumit text, astfel încât fapta concretă comisă de inculpat nu mai întrunește condițiile impuse de acesta.”[1]
Cristina SANDU
Senior Lawyer, CA RADU COMĂNAC
- Flux integral: www.juridice.ro/feed
- Flux secţiuni: www.juridice.ro/*url-sectiune*/feed
Pentru suport tehnic contactaţi-ne: tehnic@juridice.ro
