Întrebare preliminară cu privire la competența instanței în cazul opozabilității unei anti-suit injuction. UPDATE: Concluziile avocatului general
5 decembrie 2014 | Mihaela MAZILU-BABEL
4 decembrie 2014: Avocatul general propune:
„1) Regulamentul (CE) nr. 44/2001 al Consiliului din 22 decembrie 2000 privind competența judiciară, recunoașterea și executarea hotărârilor în materie civilă și comercială trebuie interpretat în sensul că nu obligă instanța unui stat membru să refuze recunoașterea sau executarea unei «anti‑suit injunction» pronunțate de un tribunal arbitral.
2) Faptul că o sentință arbitrală conține o «anti‑suit injunction» precum cea în discuție în cauza principală nu este suficient pentru a refuza recunoașterea și executarea acesteia în temeiul articolului V alineatul 2 litera b) din Convenția pentru recunoașterea și executarea sentințelor arbitrale străine, semnată la New York la 10 iunie 1958.”
Mai redăm și introducerea Concluziilor:
1. Prezenta cerere de decizie preliminară privește statutul arbitrajului și al „anti‑suit injunctions” din perspectiva Regulamentului (CE) nr. 44/2001 al Consiliului din 22 decembrie 2000 privind competența judiciară, recunoașterea și executarea hotărârilor în materie civilă și comercială(2) (denumit în continuare „Regulamentul Bruxelles I”), care va fi înlocuit, începând cu 15 ianuarie 2015(3), cu Regulamentul (UE) nr. 1215/2012 al Parlamentului European și al Consiliului din 12 decembrie 2012 privind competența judiciară, recunoașterea și executarea hotărârilor în materie civilă și comercială(4) [denumit în continuare „Regulamentul Bruxelles I (reformare)”].
2. Deși jurisprudența cu privire la aceste subiecte este bogată și comentată intens în doctrină, Curtea a decis, pe baza anumitor elemente de fapt sau de drept care caracterizează prezenta cauză, să o repartizeze Marii Camere, situație care ar trebui să îi permită să precizeze și să clarifice raportul dintre dreptul Uniunii și arbitrajul internațional cu privire la care avocatul general Darmon evocase „importanța fundamentală” pe care o „prezintă […] în cadrul «comunității internaționale a operatorilor economici»” în calitate de „cea mai frecventă modalitate de soluționare a litigiilor din comerțul internațional”
Pentru întreg cuprinsul concluziilor, a se vedea aici.
***
9 decembrie 2013: Curtea Supremă din Lituania se întreabă, în recurs, cu privire la competența sa atunci când are opozabilă o anti-suit injuction emisă de o instanță arbitrală dintr-un alt stat membru al Uniunii Europene. (C-536/13 Gazprom)
Situația de fapt (preluată de pe curia):
1. anti-suit injunction pronunțată de o instanță arbitrală situată într‑-un alt stat membru, care cuprinde o interdicție de a iniția procedura în fața unei instanțe a unui alt stat membru ca urmare a încălcării unei clauze compromisorii și o somație de limitare a concluziilor formulate în cadrul unei acțiuni jurisdicționale
2. dreptul unei instanțe judecătorești de a statua asupra competenței sale în legătură cu un litigiu care intră în domeniul de aplicare al Regulamentului nr. 44/2001
3. dreptul unei instanțe judecătorești a statului membru de a nu recunoaște o astfel de decizie arbitrală în vederea asigurării supremației dreptului Uniunii și a eficacității Regulamentului nr. 44/2001.
Dispoziții incidente: Regulamentul (CE) nr. 44/2001 al Consiliului din 22 decembrie 2000 privind competența judiciară, recunoașterea și executarea hotărârilor în materie civilă și comercială (instanța supremă nu trimite la o dispoziție anume).
Mihaela MAZILU-BABEL
Doctorand, Facultatea de Drept și Ştiințe Administrative, Universitatea din Craiova
