ArticoleESSENTIALSRNSJStudiiOpiniiInterviuriInterviuri VIDEOPovestim cărţi
 
 
Opinii
8 comentarii | 
Print Friendly, PDF & Email

Actul de justiție între anacronism și formalism – scurtă opinie critică despre certificarea actelor depuse în copie la instanța de judecată

11.12.2013 | Florin-Iulian HRIB
Newsletter
Instagram
Facebook
Florin Iulian Hrib

Florin Iulian Hrib

Prezentul articol nu se vrea o tratare exhaustiva a tarelor legislative descoperite in noul Cod de procedura civila (in continuare NCPC), ci doar o parere personala vizavi de obligatia depunerii inscrisurilor in copie certificata pentru conformitate cu originalul.

Asa cum comentam recent la un alt articol postat pe JURIDICE.ro, scris de dl av. Florin Radu si intitulat ”Încă se jură pe Biblie?!”, NCPC a preluat intocmai citeva reminiscente primitive din vechea legislatie, in loc sa le elimine din procedura obligatorie in fata instantei de judecata. Daca in legatura cu obligatia de a jura cu mina pe cruce sau pe Biblie mi-am exprimat deja opinia, in mai multe comentarii ocazionate de diverse articole publicate pe site-ul amintit, nefiind cazul sa mai reiau aici argumentele, in legatura cu obligatia certificarii actelor depuse in copie, voi enumera in continuare citeva argumente impotriva utilitatii acesteia.

1. In primul rind, vreau sa subliniez ca sanctiunea anularii cererii de chemare in judecata, potrivit art. 200 alin. (1)-(3) raportat la art. 150 alin. (2) NCPC, pe motiv ca inscrisurile anexate nu au fost certificate pentru conformitate mi se pare excesiva si disproportionata, frizind chiar interzicerea accesului la justitie. [In acelasi sens pare a fi si opinia d-lui jud. dr. Gheorghe-Liviu Zidaru, exprimata in amplul studiu intitulat „Unele aspecte privind regularizarea cererii de chemare în judecată şi noua reglementare a taxelor judiciare de timbru”]

2. In al doilea rind, anacronismul acestei obligatii este evident. In trecut, copiile documentelor se realizau manual, fie olograf, fie dactilografiat. In prezent, copierea actelor se face mult mai rapid si cu acuratete maxima prin copiatoare xerox, imprimante laser si alte dispozitive automatizate, care necesita o interventie infima din partea omului. Practic, copia unei pagini scrise este fidela suta la suta in continut cu originalul. Eventuale erori sau diferente de copiere (cerneala in plus sau in minus, gresita amplasare a paginii in copiator, setarea mai mica sau mai mare a corpului de litera pentru ajustarea dimensiunilor scrierii pe pagina, formatarea diferita a paginii etc.) sint neglijabile in raport cu scopul urmarit, anume obtinerea unui document conform cu originalul. Iar conformitatea se refera in special la continutul inscrisului, nu neaparat la maniera de prezentare a acestuia in pagina copiata.

3. In al treilea rind, formalismul excesiv duce la o interpretare sau aplicare prea rigida a legii. Or, este aproape axiomatic ca o lege trebuie sa fie simpla si clara, usor de interpretat si aplicat in practica. Cu cat o lege ridica mai multe piedici in calea respectarii ei, cu atit acea lege este mai greu de aplicat si, pe cale de consecinta, devine iluzorie, inutila si ineficienta.

4. In al patrulea rind, exista sanctiuni specifice pentru falsul in acte, atit civile, cit si penale. Partea care nu recunoaste un inscris sau considera ca un act este fals (adica mincinos, neconform cu originalul sau chiar fictiv/plasmuit) poate cere verificarea inscrisului, conform art. 301-303 NCPC, sau se poate inscrie in fals, potrivit art. 304-308 NCPC.

De asemenea, partea care se prevaleaza de un inscris depus in copie este obligata sa aduca in instanta si originalul, potrivit art. 292 alin. (2) NCPC, care prevede o alta sanctiune speciala, citez: „Daca inscrisul este depus in copie, partea care l-a depus este obligata sa aiba asupra sa originalul si, la cerere, sa il prezinte instantei, sub sanctiunea de a nu se tine seama de inscris”. Asadar, lipsa mentiunii „conform cu originalul” de pe copia unui inscris nu poate fi sanctionata cu nulitatea cererii de chemare in judecata, mai ales ca judecatorul pricinii poate cere oricind infatisarea originalelor, potrivit art. 286 alin. (2) NCPC, citez: „Partile pot sa ceara confruntarea copiei cu originalul, prezentarea acestuia din urma putand fi intotdeauna ordonata de instanta, in conditiile prevazute la art. 292 alin. (2)”.

5. In al cincilea rind, asa cum invederam la paragraful anterior, sanctiunea anularii cererii de chemare in judecata nu intervine in cazul in care un inscris in copie necertificata pentru conformitate a fost depus dupa regularizare. Or, situatia reclamantului este exact aceeasi ca inainte de regularizare, deoarece litigiul incepe odata cu inregistrarea sa la instanta de judecata, iar reclamantul este cel care stabileste limitele procesuale, potrivit art. 9 NCPC.

Mai mult decit atit, intimpinarea piritului nu este supusa regularizarii si nici riscului de a fi anulata pe motiv ca inscrisurile atasate la intimpinare nu au fost certificate pentru conformitate. Pe deasupra, fiecare dintre parti se poate prevala de aceleasi mecanisme procedurale pentru verificarea autenticitatii/conformitatii unui inscris, recte: solicitarea originalului, verificarea de scripte, inscrierea in fals. Prin urmare, tratamentul juridic diferit pentru situatii identice ori similare este vadit discriminatoriu, nelegal, neconstitutional si neconventional.

6. In al saselea rind, subliniez ca, potrivit art. 196 alin. (2) si (3) NCPC, „lipsa semnaturii se poate acoperi in tot cursul judecatii in fata primei instante” si „Orice alta neregularitate in legatura cu semnarea cererii de chemare in judecata va fi indreptata de reclamant in conditiile prevazute la alin. (2)”.

Deoarece operatiunea de certificare presupune (si) semnarea copiei pentru conformitate cu originalul, consider ca aceasta operatiune se poate face oricind in cursul judecatii la prima instanta si doar daca partea adversa ori instanta, din oficiu, reclama acest lucru.

In plus, apreciez ca operatiunea de certificare ar putea fi foarte bine realizata daca la sfirsitul cererii de chemare in judecata reclamantul ar scrie ceva de genul: „anexez, in copie conforma cu originalul, urmatoarele inscrisuri…”, asumindu-si automat conformitatea actelor prin semnatura aplicata pe cererea introductiva. De altfel, potrivit art. 268 alin. (1) NCPC, citez: „Semnatura unui inscris face deplina credinta, pana la proba contrara, despre existenta consimtamantului partii care l-a semnat cu privire la continutul acestuia. Daca semnatura apartine unui functionar public, ea confera autenticitate acelui inscris, in conditiile legii”.

7. In opinia mea, norma prevazuta la art. 150 alin. (2) NCPC este supletiva, facultativa sau „de recomandare”, cum obisnuiesc sa spuna magistratii in practica. De altminteri, art. 292 alin. (1) NCPC prevede explicit, citez: „Daca prin lege nu se dispune altfel, fiecare parte are dreptul sa depuna inscrisurile de care intelege sa se foloseasca, in copie certificata pentru conformitate”.

Pe de alta parte, sa nu uitam celebra cutuma a instantelor judecatoresti de a ignora dispozitia imperativa din cuprinsul art. 264 din vechiul Cod de procedura civila, anume de a motiva hotaririle in termen de cel mult 30 de zile de la pronuntare! M-as bucura ca aceeasi dispozitie imperativa cuprinsa in art. 426 alin. (5) NCPC sa suscite acelasi elan judecatoresc intru respectarea riguroasa a legii, ignorind practica anterioara aparitiei NCPC, la fel ca in cazul certificarii inscrisurilor pentru conformitate cu originalul…

8. In fine, potrivit principiului accesorium sequitur principale, as zice ca o cerere valabila de chemare in judecata (inscris principal) nu poate fi anulata pentru simplul motiv ca un inscris doveditor anexat ei (inscris accesoriu) nu este certificat pentru conformitate cu originalul.

In lumina tuturor argumentelor aratate supra, concluzionez ca anularea cererii de chemare in judecata si chiar procedura de regularizare initiata de instante pe motiv ca inscrisurile depuse in copie nu au fost certificate pentru conformitate cu originalul mi se par niste abuzuri de drept savirsite tocmai de judecatori! Astfel de judecatori prefera sa interzica accesul la justitie decit sa faca dreptate, adica exact acel obiectiv principal pentru care sint platiti mai mult decit confortabil.

Contrar opiniei d-lui jud. Gh. L. Zidaru, exprimata in articolul sus-mentionat, apreciez ca aici nu mai este vorba despre necesitatea „aplicării integrale şi nedistorsionate a unor dispoziţii legale obligatorii (!)”, ci mai degraba de obtuzitatea celor care au legiferat astfel de bazaconii in NCPC, ignorind practica anterioara si refuzind sa accepte ca traim in secolul 21, in epoca digitalizarii informatiei. Asa cum limba evolueaza prin tendinta de scurtare a cuvintelor, tot asa ar trebui sa evolueze si legea prin tendinta de diminuare/eliminare a obligatiilor impuse, deoarece ambele entitati (limba si legea) au fost create, in mod normal, in favoarea cetatenilor si pentru usurarea relatiilor sociale. Din pacate, se observa ca in Romania devine tot mai evidenta tendinta persoanelor fizice si juridice (inclusiv autoritati sau institutii publice) de a ignora legea, ceea ce se traduce prin ineficienta si inutilitatea supralegiferarii. Inflatia legislativa si inmultirea obligatiilor impuse prin lege conduc, inevitabil, la reticenta in respectarea legilor. Desigur, se poate argumenta ca de vina pentru aceasta tendinta nefireasca este legiuitorul, care sufera de diaree in legiferare, dar acest fapt nu ar trebui sa incurajeze magistratii sa procedeze la fel de abuziv in privinta cetatenilor.

Culmea este ca jurisprudenta CEDO chiar permite ignorarea legii de catre magistrati, dar numai in favoarea justitiabilului, nicidecum in dauna lui! A se vedea in acest sens si Hotarirea CEDO in cauza Dumitru Popescu impotriva Romaniei (publicata in Monitorul Oficial nr. 830/5 decembrie 2007), paragraful 104: ”statutul conferit Conventiei in dreptul intern permite instantelor nationale sa inlature – din oficiu sau la cererea partilor – prevederile dreptului intern pe care le considera incompatibile cu Conventia si protocoalele sale aditionale”; deoarece Conventia europeana pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale face parte integranta din ordinea juridica interna a statului roman (v. art. 11 si art. 20 din Constitutie), potrivit par. 103 din aceeasi Hotarire CEDO: „Acest aspect implica obligatia pentru judecatorul national de a asigura efectul deplin al normelor acesteia, asigurindu-le preeminenta fata de orice alta prevedere contrara din legislatia nationala, fara sa fie nevoie sa astepte abrogarea acesteia de catre legiuitor”. Mentionez ca nicaieri in respectiva Conventie sau in Regulamentul CEDO nu se prevede obligatia certificarii pentru conformitate a documentelor anexate in copie la formularul de cerere adresat CEDO.

Remarc insa, in loc de incheiere, ca atit la nivelul CEDO, cit si la nivelul instantelor nationale se simte, mai nou, o criza de identitate si autoritate. Asaltati de tot mai multe dosare (in definitiv, de cetateni care isi constientizeaza tot mai mult drepturile si nu ezita sa si le revendice in instanta), judecatorii isi neaga tot mai mult menirea de a judeca, ascunzindu-se in dosul unor proceduri administrativ-jurisdictionale pur formaliste, create strict pentru a ingreuna, a tergiversa si chiar a stopa accesul real la justitie.

Florin-Iulian Hrib

©: HIF – Toate drepturile asupra acestui articol sînt rezervate autorului Florin-Iulian HRIB
Newsletter
Instagram
Facebook

Aflaţi mai mult despre , , , ,
JURIDICE.ro utilizează şi recomandă SmartBill pentru facturare.

Puteţi publica şi dumneavoastră pe JURIDICE.ro. Publicăm chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare şi să ne scrieţi la adresa redactie@juridice.ro!

Au fost scrise până acum 8 de comentarii cu privire la articolul “Actul de justiție între anacronism și formalism – scurtă opinie critică despre certificarea actelor depuse în copie la instanța de judecată”

  1. Florin RADU spune:

    Chiar azi, peste cateva ore, depun la Tribunalul Hunedoara o exceptie de neconstitutionalitate pe aceasta tema – formalismul excesiv derivat din obligarea partilor sa certifice actele cu originalul, sub sanctiunea anularii actiunii!

    • Florin-Iulian HRIB spune:

      Succes la CCR! 🙂

    • Marius GAVRILĂ spune:

      Si eu mi-am pus intrebarea daca pot certifica eu conformitatea cu originalul a copiei dupa procesul verbal de contraventie, atata timp cat contravenientul primeste o copie 🙂
      Si tot legat de asta, mi se pare nefiresc sa imi puna in vedere sa precizez sediul IPJ, atata timp cat din PV de contraventie, de multe ori, nu rezulta nici macar cu cine ar trebui sa ma judec (ex. intocmit – postul de politie din comuna X…). Cred ca ar trebui mai intai PV de contraventie sa cuprinda toate aceste elemente si dupa aia, mi se poate cere mie ceva …. 🙂

    • Florin RADU spune:

      … iar vineri, depun o exceptie de neconstitutuionalitate privind obligativitatea reclamantului de a indica propriul CNP in cererea de chemare in judecata.

  2. Florin RADU spune:

    „Judecatorii isi neaga tot mai mult menirea de a judeca, ascunzindu-se in dosul unor proceduri administrativ-jurisdictionale pur formaliste, create strict pentru a ingreuna, a tergiversa si chiar a stopa accesul real la justitie”.
    Cat as vrea sa pot sa il contrazic pe autor… dar din pacate nu pot, nu exista argumente contra.

  3. Constantin STANCU spune:

    Certificarea actelor conform cu originalul, ca activitate practica, demonstreaza responsabilitatea partii fata de cererea sa, nu comoditatea avocatului sau aparatorului, plus respectul datorat instantei, partilor din proces si actului de justitie. Zicala „merge si asa” denota superficialitate si lipsa de profesionalism. Argumentatia este OK, dar practica deficitara de multe ori este imbracata in studii savante, studii care nu pot acoperi lipsa de profesionalism.

    • Florin-Iulian HRIB spune:

      Stimate d-le C-tin Stancu, imi permit sa va contrazic categoric opinia!

      Certificarea pt conformitate nu are nicio legatura cu respectul datorat instantei de judecata, ca dovada in acest sens stind chiar magistratii de la toate nivelurile (judecatorie, tribunal, curte de apel si ICCJ), care nu mi-au cerut niciodata pina acum sa certific vreo copie depusa la dosar, cu toate ca si vechiul C.proc.civ. prevedea aceasta obligatie. In consecinta, nu cred ca vreun judecator s-a simtit nerespectat/sfidat/insultat din cauza necertificarii actelor.

      Pe de-alta parte, daca atita „maruntis” vi se pare o lipsa de profesionalism din partea avocatilor/consilierilor juridici/partilor, cum sa calific ignorarea flagranta a legii de catre unii judecatori, care chiar producea consecinte juridice? De pilda, faptul ca instanta unea din oficiu o exceptie cu fondul, incalcind art. 137 din vechiul cod; sau, asa cum scriam si in articol, instanta nu motiva hotarirea in max. 30 de zile de la pronuntare (am primit sentinte si dupa CINCI ori SASE LUNI de la pronuntare!); sau instanta nu respecta dispozitia imperativa din art. 114 ind. 1 alin. (2) din vechiul cod, permitind piritei/piritului sa depuna intimpinare chiar si la al doilea termen de judecata; sau instanta ignora flagrant art. 305 din vechiul C.proc.civ., refuzind sa accepte un nou inscris depus in cursul judecatii, pe motiv ca nu l-am depus mai intii la autoritatea administrativa – desi il depusesem si acolo, numai ca casa de pensii (cacofonie intentionata) a mintit ca nu l-am depus, iar instanta a refuzat, de asemenea, sa oblige pirita sa aduca la judecata dosarul de pensie in original, ignorind astfel si prevederile art. 172 si art. 175 din vechiul C.proc.civ.; si exemplele pot continua, dar ma opresc aici, fiindca incep sa ma enervez… 🙂

      Eu chiar am respectat legea mot-a-mot, dar vazind ca judecatorii fac altceva in practica, decit prevede teoria, m-am dat si eu pe brazda, cum s-ar spune, mai ales dupa ce inspectia CSM-ului m-a acuzat ca as fi de rea-credinta fiindca mi-am permis sa reclam nerespectarea legii de catre unii magistrati. Asa ca sintagma asta „lipsa de profesionalism” este un paravan pt cei care prefera sa arunce vina pe altii, in loc sa-si corecteze propriul comportament.

      A, si inca o chestiune: presupun ca stiti ca o copie legalizata a unei hotariri de instanta poarta o singura semnatura de grefier si o unica sintagma de genul „pt. conf.”, plasate doar pe ultima pagina din acea hotarire in copie. Atunci de ce mie mi se cere sa semnez si sa scriu „conform cu originalul” pe fiecare pagina dintr-o hotarire de instanta (speta similara) depusa ca dovada a jurisprudentei concordante cu cererea mea? Ca sa nu mai vorbesc despre documentele preluate de pe internet si expediate via e-mail; in acest caz este, practic, cvasi-imposibil si inutil sa le certifici…

    • Florin RADU spune:

      Ce are certificarea cu originalul – o formalitate inutila si excesiva – cu respectul fata de instante?! Pai inseamna ca eu, de 13 ani, de cand sunt avocat, avand in vedere ca niciodata nu certific cu originalul, nu am respectat instantele?! Sa fim seriosi…

      Am mai spus de multe ori: in RO, oricum accesul la justitie este foarte limitat (de taxe judiciare, de cautiuni, de vederile limitate si fixiste ale unor judecatori, de premedierea obligatorie etc), chiar trebuie sa mai „inventam” si alte chestii mizerabile, cum ar fi „cf. cu originalul”?!

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.

CariereEvenimenteProfesioniştiRLWCorporate