Secţiuni » Arii de practică » Litigation » Drept penal
Drept penal
DezbateriCărţiProfesionişti
UNBR Caut avocat
UNBR Caut avocat
UNBR Caut avocat
AUDI Q3
AUDI Q3
Drept penal RNSJ SELECTED

Opinie privind imposibilitatea grațierii persoanelor care “se sustrag de la executarea pedepsei”

11 decembrie 2013 | Alexandru IAVORSCHI

În acest an a fost înregistrată în Camera Deputaţilor propunerea legislativă nr. 162/2013 privind amnistierea unor infracţiuni şi graţierea unor pedepse. Aşa cum rezultă din expunerea de motive, la baza propunerii legislative stă, inter alia, necesitatea înfăptuirii unei politici penale corecte, oferind posibilitatea persoanelor condamnate ce nu prezintă un pericol social ridicat să beneficieze de clemenţa legiuitorului, în sensul amnistierii şi graţierii pedepselor aplicate de către instanţele de judecată.

În cadrul art. 1-3 ale propunerii legislative sunt prevazute situaţiile în care se va acorda graţierea/amnistia, după cum urmează:
Art 1 – Se amnistiază infracţiunile pentru care Codul Penal sau legile speciale prevăd o pedeapsă privativă de libertate până la 4 ani inclusiv sau amenda.
Art. 2 – (1) Se graţiază în întregime pedepsele cu închisoare de până la 6 ani inclusiv, precum şi pedepsele cu amenda, aplicate de instanţa de judecată.
(2) Prevederile alin. (1) se aplică indiferent de modalitatea de executare a pedepsei închisorii dispusă de instanţă.
(3) Se graţiază în întregime măsura internării într-un centru de reeducare, luată faţă de minori de către instanţele de judecată.
Art. 3 – Se graţiază în parte:
a) cu 1/3 pedepsele cu închisoare între 6 şi 8 ani, inclusiv;
b) cu 1/5 pedepsele cu inchisoare intre 8 si 10 ani, inclusiv.

Categoriile de persoane exceptate de la aplicarea articolelor 1-3 din proiectul de lege sunt enumerate în cadrul art. 4 si art. 7, astfel :
Art. 4 – (1) Prevederile art. 1-3 nu se aplică celor condamnaţi pentru infracţiuni săvârşite în stare de recidivă şi celor care sunt recidivişti prin condamnări anterioare.
(2) Nu beneficiază de prevederile art. 1-3 cei ce au săvârşit următoarele infracţiuni:
A. Infracţiuni reglementate de Codul Penal:
1) infracţiunile contra siguranţei statului, prevăzute în art. 155-173;
2) infracţiunile de omor, prevăzute în art. 174-176;
3) vătămare corporală gravă, prevăzut în art. 182;
4) lovirile sau vătămările cauzatoare de moarte, prevăzute în art. 183;
5) lipsirea de libertate în mod ilegal, prevăzută în art. 189;
6) violul, prevăzut în art. 197;
7) actul sexual cu un minor, prevăzut în art 198 alin. 2-4;
8) perversiunea sexuală, prevăzută în art. 201 alin. 2-5;
9) incestul, prevăzut în art. 203;
10) tâlhăria, prevăzută în art. 211;
11) înşelăciunea, prevăzută în art. 215 alin. 2-5;
12) delapidarea, prevăzută în art. 2151 alin. 2;
13) ultrajul, prevăzut în art. 239 alin. 2 şi 3;
14) tortura, prevăzută în art. 2671;
15) represiunea nedreaptă, prevăzută în art. 268;
16) evadarea, prevăzută în art. 269;
17) înlesnirea evadării, prevăzută în art. 270;
18) părăsirea postului şi prezenţa la serviciu în stare de ebrietate, prevăzute în art. 275 alin. 3;
19) nerespectarea regimului materialelor nucleare sau al altor materii radioactive, prevăzuta în art. 2791;
20) falsificarea de monede sau de alte valori, prevăzută în art. 282;
21) falsificarea de valori străine, prevăzută în art. 284;
22) deţinerea de instrumente în vederea falsificarii de valori, prevăzută în art. 285;
23) nerespectarea dispoziţiilor privind importul de deşeuri şi reziduuri, prevăzută în art. 3022 alin. 2;
24) traficul de stupefiante, prevăzut în art. 312;
25) falsificarea de alimente sau alte produse, prevăzută în art. 313;
26) punerea în primejdie a unei persoane în neputinţa de a se îngriji, prevăzută în art. 314;
27) relele tratamente aplicate minorului, prevăzute în art. 306;
28) proxenetismul, prevăzut în art. 329.

B. Infracţiuni reglementate de legi speciale:
1) infracţiunile prevăzute în art. 19-21 din Legea nr. 51/1991 privind siguranţa naţională a României;
2) infracţiunile prevăzute în art. 11-16 din Legea  nr. 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale, cu modificările ulterioare;
3) infracţiunile prevăzute în art. 2-8 si art. 10-14 din Legea nr. 143/2000 privind prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri, cu modificările şi completările ulterioare.

şi Art. 7 – Graţierea nu se aplică celor care nu au început executarea pedepsei închisorii, deoarece s-au sustras de la executarea acestora, precum şi celor care au început executarea, dar ulterior s-au sustras.

În opinia noastra, textul articolului 7 din proiectul de Lege nr. 162/2013 este neconstituţional, lucru care rezultă din motivele pe care le vom prezenta în continuare.

Sintagma “sustragerea de la executarea pedepsei”, folosită în textul art. 7, neavând o redactare clară, precisă şi previzibilă, are capacitatea de a crea probleme de interpretare, ceea ce, aflandu-ne în materia dreptului penal, unde nu este permisă interpretarea prin analogie, iar norma juridica este de strictă interpretare şi aplicare, poate genera situaţii abuzive şi discriminatorii.

Evenimente juridice

Arbitraj comercial

Servicii JURIDICE.ro

Interviuri JURIDICE.ro

Reglementarea acestei sintagme o găsim în textul art. 741 (Sustragerea de la executarea pedepsei) din Legea nr. 275/2006 privind executarea pedepselor şi a măsurilor dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, modificată şi completată. Potrivit art. 741:
“Neprezentarea justificată a persoanei condamnate la locul de deţinere la expirarea perioadei în care s-a aflat legal în stare de libertate şi părăsirea, fără autorizare, de către persoana condamnată a locului de muncă, aflat în exteriorul locului de deţinere, se asimilează infracţiunii de evadare şi se pedepseşte conform prevederilor din Codul penal.”

Asa cum se poate observa, art. 741 din Legea nr. 275/2006 defineşte sintagma “sustragerea de la executarea pedepsei” drept o infracţiune. Pe cale de consecinţă, art. 7 din propunerea legislativă este constituţional şi convenţional doar în masura în care acest text de lege este interpretat în sensul în care se aplică doar persoanelor care au fost condamnate, printr-o hotărâre judecătorească ramasă definitivă, pentru savârşirea infracţiunii de sustragere de la executarea pedepsei, prevăzută de art. 741 din Legea nr. 275/2006.

A da o alta interpretare acestor dispoziţii ar echivala cu încălcarea principiului prezumţiei de nevinovaţie garantatat de art. 23 alin. (11) din Constituţia României, republicată şi de art. 6 parag. (2) din Convenţia europeană a drepturilor omului potrivit căruia “Orice persoană acuzată de o infracţiune este prezumată nevinovată până ce vinovaţia sa va fi legal stabilită.”, putând da naştere, în practică, la situaţii abuzive şi discriminatorii, lăsând, în mod arbitrar, la libera apreciere a organului de executare şi a instanţei care constată intervenirea graţierii, dreptul de a constata dacă persoana “s-a sustras de la executarea pedepsei”, fără a exista o hotărâre definitivă de condamnare pentru săvârşirea infracţiunii prevazute de art. 741 din Legea nr. 275/2006.

Prin modul de redactare a dispoziţiilor legale se stabileşte un verdict de culpabilitate în lipsa unei decizii definitive de condamnare, ceea ce goleşte de conţinut rolul prevederilor constituţionale şi convenţionale de a proteja o persoană învinuită de săvârşirea unei fapte penale împotriva unui verdict de culpabilitate ce nu a fost stabilit în mod legal.

Mai mult decât atât, fiind redactate într-un mod deficitar, prin lipsa de precizie şi de claritate, aceste dispoziţii legale nu respectă normele de tehnică legislativă, venind în contradicţie cu dispoziţiile art. 8 alin. (4) din Legea nr. 24/2000 potrivit cărora „Textul legislativ trebuie sa fie formulat clar, fluent şi inteligibil, fără dificultăţi sintactice şi pasaje obscure sau echivoce. Nu se folosesc termeni cu încărcătură afectivă. Forma şi estetica exprimării nu trebuie să prejudicieze stilul juridic, precizia şi claritatea dispoziţiilor.

Nerespectarea normelor de tehnică legislativă privind claritatea şi precizia legii conduce la încălcarea Convenţiei europene a drepturilor omului şi a jurisprudenţei CEDO, obligatorie pentru autorităţile statului român, în virtutea art. 11 coroborat cu art. 20 din Constituţie.

Astfel, în cauza Rotaru c/României, la par. 52, Curtea reaminteşte că sintagma „prevăzut de lege” „[..] înseamnă nu doar o anume bază legală în dreptul intern, dar şi calitatea legii în cauză: astfel, aceasta trebuie să fie accesibilă persoanei şi previzibilă (a se vedea Hotărârea Amann împotriva Elveţiei, alin. 50)”. În par. 55 din aceeasi decizie, CEDO a statuat  în ceea ce priveste cerinţa previzibilității legii, „că o normă este „previzibilă” numai atunci când este redactată cu suficientă precizie, în aşa fel încât să permită oricărei persoane, care, la nevoie, poate apela la consultanţă de specialitate să îşi corecteze conduita. [..] Curtea reaminteşte că sintagma „prevăzută de lege” nu se referă doar la dreptul intern, ci vizează şi calitatea legii; prin această expresie se înţelege compatibilitatea legii cu principiul preeminenţei dreptului, menţionat explicit în preambulul Convenţiei.

De asemenea, Curtea Constituţională a statuat în Decizia nr. 494/2012 faptul că „În jurisprudenţa sa, Curtea Constituţională a reţinut în repetate rânduri că orice act normativ trebuie să îndeplinească anumite condiţii calitative, printre acestea numărându-se previzibilitatea, ceea ce presupune că acesta trebuie să fie suficient de precis şi clar pentru a putea fi aplicat (a se vedea, spre exemplu, Decizia nr.189 din 2 martie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.307 din 5 aprilie 2006, Decizia nr.647 din 5 octombrie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.921 din data de 14 noiembrie 2006, Decizia nr.903 din 6 iulie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.584 din 17 august 2010, Decizia nr.1 din 11 ianuarie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.53 din 23 ianuarie 2012, şi Decizia nr.26 din 18 ianuarie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.116 din 15 februarie 2012).

În acelaşi sens, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că legea trebuie, într-adevăr, să fie accesibilă justiţiabilului şi previzibilă în ceea ce priveşte efectele sale. Pentru ca legea să satisfacă cerinţa de previzibilitate, ea trebuie să precizeze cu suficientă claritate întinderea şi modalităţile de exercitare a puterii de apreciere a autorităţilor în domeniul respectiv, ţinând cont de scopul legitim urmărit, pentru a oferi persoanei o protecţie adecvată împotriva arbitrariului. În plus, nu poate fi considerată „lege” decât o normă enunţată cu suficientă precizie, pentru a permite cetăţeanului să îşi adapteze conduita în funcţie de aceasta; apelând la nevoie la consiliere de specialitate în materie, el trebuie să fie capabil să prevadă, într-o măsură rezonabilă, faţă de circumstanţele speţei, consecinţele care ar putea rezulta dintr-o anumită faptă (a se vedea Hotărârea din 4 mai 2000, pronunţată în Cauza Rotaru împotriva României, paragraful 52, şi Hotărârea din 25 ianuarie 2007, pronunţată în Cauza Sissanis împotriva României, paragraful 66). În lumina celor enunţate mai sus, Curtea constată că, în mod evident, prevederile art. 58 lit. a-d) din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr.109/2005, caracterizate printr-o tehnică legislativă inadecvată, nu întrunesc exigenţele de claritate, precizie şi previzibilitate şi sunt astfel incompatibile cu principiul fundamental privind respectarea Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor, prevăzut de art. 1 alin. (5) din Constituţie. Aşa fiind, Curtea reţine că imprecizia textului de lege supus controlului de constituţionalitate, constând în lipsa stabilirii cu suficientă claritate a obligaţiilor ce le revin întreprinderilor, operatorilor de transport rutier şi operatorilor de activităţi conexe transportului rutier, a căror neîndeplinire atrage răspunderea contravenţională şi în absenţa descrierii faptei a cărei săvârşire constituie contravenţie, afectează, pe cale de consecinţă, şi garanţiile constituţionale şi convenţionale care caracterizează dreptul la un proces echitabil, inclusiv componența sa privind dreptul la apărare. De altfel, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reţinut, în esenţă, că nerespectarea garanţiilor fundamentale, care protejează presupuşii autori ai unor fapte ilicite, în faţa posibilelor abuzuri ale autorităţilor desemnate să-i urmărească şi să-i sancţioneze, reprezintă un aspect ce trebuie examinat în temeiul art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale (a se vedea, spre exemplu, Hotărârea din 4 octombrie 2007, pronunţată în Cauza Anghel împotriva României, paragraful 68). Pentru ca dreptul la un proces echitabil să nu rămână teoretic şi iluzoriu, Curtea reaminteşte că normele juridice trebuie să fie clare, precise şi explicite, astfel încât să îl poată avertiza în mod inechivoc pe destinatarul acestora asupra gravităţii consecinţelor nerespectării enunţurilor legale pe care le cuprind. Or, prevederile art. 58 lit. a-d) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 109/2005 ignoră aceste exigenţe esenţiale de redactare. Faţă de cele de mai sus, Curtea constată că deficienţele de redactare evidenţiate în ceea ce priveşte prevederile art. 58 lit. a-d) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 109/2005 sunt de natură să încalce dispoziţiile art. 1 alin. (5) şi ale art. 21 alin. (3) din Constituţie, precum şi art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi art. 10 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului. De aceea, revine legiuitorului sarcina ca pe viitor, în reglementarea domeniului contravenţional, să adopte norme care să întrunească, aşa cum s-a arătat, criteriile de precizie, claritate şi, implicit, previzibilitate, impuse de jurisprudenţa Curţii Constituţionale şi a Curţii Europene a Drepturilor Omului.

Nerespectarea dispoziţiilor privind claritatea şi precizia legii conduce la încălcarea art. 11 coroborat cu art. 20 din Constituţie prin raportare la jurisprudenţa CEDO privind necesitatea respectării condiţiilor de claritate şi previzibilitate a legii, precum şi a dispoziţiilor art. 1 alin. (3), potrivit cărora „România este stat de drept”, şi art. 1 alin. (5) din Constituţie, potrivit cărora „În România respectarea Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor este obligatorie.” prin raportare la dispoziţiile art. 7 alin. (4) din Legea nr. 24/2000, înfrângând în mod direct dispoziţiile art. 23 alin. (11) din Constituţie şi ale art. 6 parag. 2 din Convenţie, în ceea ce priveşte respectarea prezumţiei de nevinovaţie.

Pe de altă parte, în Legea nr. 254 din 19 iulie 2013 privind executarea pedepselor şi a măsurilor privative de libertate dispuse de către organele judiciare în cursul procesului penal, care va intra în vigoare la 1 februarie 2014, şi care, la data intrării în vigoare, va abroga Legea nr. 275/2006, nu mai este reglementată sintagma “sustragerea de la executarea pedepsei”, accentuând şi mai mult lipsa de previzibilitate şi claritate a legii.

Totuşi, din analiza dispoziţiilor Noului Cod Penal, observăm că acesta preia, la art. 285 (Evadarea) alin. (3), doar conţinutul art. 741 din Legea nr. 275/2006 privind executarea pedepselor şi a măsurilor dispuse de către organele judiciare în cursul procesului penal. Astfel , potrivit art. 285 (Evadarea) din Noul Cod penal:
(1) Evadarea din starea legală de reţinere sau de deţinere se pedepseşte cu închisoarea de la 6 luni la 3 ani.
(2) Când evadarea este săvârşită prin folosire de violenţe sau arme, pedeapsa este închisoarea de la unu la 5 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi.
(3) Se consideră evadare:
a) neprezentarea nejustificată a persoanei condamnate la locul de deţinere, la expirarea perioadei în care s-a aflat legal în stare de libertate;
b) părăsirea, fără autorizare, de către persoana condamnată, a locului de muncă, aflat în exteriorul locului de deţinere.
(4) Pedeapsa aplicată pentru infracţiunea de evadare se adaugă la restul rămas neexecutat din pedeapsă la data evadării.
(5) Tentativa la infracţiunile prevăzute în alin. (1) şi alin. (2) se pedepseşte.

Unicul loc în care Noul Cod penal utilizeaza sintagma “sustragerea de la executarea pedepsei” este art. 288, însă, după cum se poate observa, aceasta este aplicabilă doar în cazul anumitor tipuri de pedepse:
Art. 288, Neexecutarea sancţiunilor penale:
(1) Sustragerea de la executare ori neexecutarea conform legii a unei pedepse complementare ori accesorii sau a măsurii de siguranţă prevăzute în art. 108 lit. b) şi lit. c), de către persoana fizică faţă de care s-au dispus aceste sancţiuni, se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă, dacă fapta nu constituie o infracţiune mai gravă.
(2) Sustragerea de la executarea unei măsuri educative privative de libertate prin părăsirea fără drept a centrului educativ sau a centrului de detenţie ori prin neprezentarea după expirarea perioadei în care s-a aflat legal în stare de libertate se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu amendă.
(3) Neexecutarea, de către mandatar sau administrator, a pedepselor complementare aplicate unei persoane juridice dintre cele prevăzute în art. 141 se pedepseşte cu amendă.”

În concluzie, sintagma “sustragere de la executarea pedepsei” nu are o reglementare în Noul Cod penal şi nici în Legea nr. 254 din 19 iulie 2013 privind executarea pedepselor şi a măsurilor privative de libertate dispuse de către organele judiciare în cursul procesului penal, acest lucru accentuând şi mai mult starea de incertitudine şi lipsa de claritate şi previzibilitate a legii, ceea ce poate da naştere unor situaţii abuzive şi discriminatorii în practică, în cazul în care legea privind amnistia şi graţierea unor pedepse va intra în vigoare după data intrării în vigoare a Noului Cod Penal şi a Legii nr. 254/2013.

Având în vedere aceste aspecte, rămâne ca Parlamentul sau, după caz, Curtea Constituţională, sa pună în acord textul de lege cu dispoziţiile Legii supreme.

Alexandru IAVORSCHI
Senior Associate MUŞAT & ASOCIAŢII

Citeşte mai mult despre , , , , ! Pentru condiţiile de publicare pe JURIDICE.ro detalii aici.
Urmăriţi JURIDICE.ro şi pe LinkedIn LinkedIn JURIDICE.ro WhatsApp WhatsApp Channel JURIDICE Threads Threads JURIDICE Google News Google News JURIDICE

(P) JURIDICE.ro foloseşte şi recomandă SmartBill.

 
Homepage J JURIDICE   Cariere   Evenimente   Dezbateri   Profesionişti   Lawyers Week   Video
 
Drepturile omului
Energie
Fiscalitate
Fuziuni & Achiziţii
Gambling
Health & Pharma
Infrastructură
Insolvenţă
Malpraxis medical
Media & publicitate
Mediere
Piaţa de capital
Procedură civilă
Procedură penală
Proprietate intelectuală
Protecţia animalelor
Protecţia consumatorilor
Protecţia mediului
Sustenabilitate
Recuperare creanţe
Sustenabilitate
Telecom
Transporturi
Drept maritim
Parteneri ⁞ 
Specialişti
Arii de practică
Business ⁞ 
Litigation ⁞ 
Protective
Achiziţii publice
Afaceri transfrontaliere
Arbitraj
Asigurări
Banking
Concurenţă
Construcţii
Contencios administrativ
Contravenţii
Corporate
Cyberlaw
Cybersecurity
Data protection
Drept civil
Drept comercial
Drept constituţional
Drept penal
Dreptul penal al afacerilor
Dreptul familiei
Dreptul muncii
Dreptul Uniunii Europene
Dreptul sportului
Articole
Essentials
Interviuri
Opinii
Revista de note şi studii juridice ISSN
Note de studiu ⁞ 
Studii
Revista revistelor
Autori ⁞ 
Publicare articole
Jurisprudenţă
Curtea Europeană a Drepturilor Omului
Curtea de Justiţie a Uniunii Europene
Curtea Constituţională a României
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie
Dezlegarea unor chestiuni de drept
Recurs în interesul legii
Jurisprudenţă curentă ÎCCJ
Curţi de apel
Tribunale
Judecătorii
Legislaţie
Proiecte legislative
Monitorul Oficial al României
Jurnalul Oficial al Uniunii Europene
Flux noutăţi
Selected
Comunicate
Avocaţi
Executori
Notari
Sistemul judiciar
Studenţi
RSS ⁞ 
Publicare comunicate
Proiecte speciale
Cărţi
Condoleanţe
Covid-19 Legal React
Creepy cases
Life
Povestim cărţi
Poveşti juridice
Războiul din Ucraina
Wisdom stories
Women in Law

Servicii J JURIDICE   Membership   Catalog   Recrutare   Talent Search   Comunicare   Documentare   Evenimente   Website   Logo   Foto   Video   Partnership