Secţiuni » Articole » Revista revistelor juridice
Revista revistelor juridice
JURIDICE

Pandectele Române nr. 4/2012


12 aprilie 2012 | Elena ALBU

UNBR Caut avocat
JURIDICE gratuit pentru studenti

Secţiuni: Revista revistelor juridice

A apărut nr. 4/2012 al revistei Pandectele Române.

Cuprins

DOCTRINĂ
Convenţiile judiciare în ambianţa noului Cod de procedură civilă
Ion DELEANU
Studiu de drept comparat în legătură cu condiţiile responsabilităţii civile. Componenta „raportului de cauzalitate” dintre fapta ilicită şi consecinţele păgubitoare ale acesteia
Vasile PĂTULEA
Zece ani de aplicare a Regulamentului (CE) nr. 44/2001 al Consiliului privind competenţa judiciară, recunoaşterea şi executarea hotărârilor în materie civilă şi comercială
Diana UNGUREANU, Dan LUPAŞCU
Identificarea instituţiilor de credit sub influenţa noului Cod civil român
Lavinia Elena SMARANDACHE
Istoria modelelor juridice de interpretare: Dialectica anticilor (I)
Oana-Maria BĂLAN
Interdependenţa şi independenţa soţilor potrivit noului Cod Civil
Oana GHIŢĂ, Roxana Gabriela ALBĂSTROIU

JURISPRUDENŢA CURŢII CONSTITUŢIONALE
41. Consideraţii privind Decizia nr. 26 din 18 ianuarie 2012 referitoare la obiecţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 5 alin. (2), art. 49 alin. (2), art. 54 şi art. 56 din Legea privind amplasarea şi autorizarea mijloacelor de publicitate
George GÎRLEŞTEANU

JURISPRUDENŢA ÎNALTEI CURŢI DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE SECŢIILE UNITE
42. Control de constituţionalitate. Control de convenţionalitate. Art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului. Ingerinţă. Proporţionalitatea ingerinţei cu scopul legitim urmărit. Analiza concretă a proporţionalităţii. Dreptul la pensie. Dreptul de acces la instanţă
(ÎCCJ, completul competent să judece recursul în interesul legii, decizia nr. 29 din 12 decembrie 2011, comentariu de Elena Mădălina NICA)

SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
43. Autoritate de lucru judecat. Condiţii. Dreptul de superficie asupra unui teren
(ÎCCJ, secţia civilă şi de proprietate intelectuală, decizie nr. 1027 din data de 8 februarie 2011)
44. Imobil preluat abuziv de către stat. Acţiune în revendicare. Calitate procesuală activă
(ÎCCJ, secţia civilă şi de proprietate intelectuală, decizie nr. 1094 din 10 februarie 2011)
45. Prejudiciu nepatrimonial. Cuantumul despăgubirilor. Efectele excepţiilor de neconstituţionalitate admise asupra acţiunii în justiţie. Drepturi de creanţă în favoarea foştilor condamnaţi politic
(ÎCCJ, secţia civilă şi de proprietate intelectuală, decizie nr. 1535 din data de 21 februarie 2011)

SECŢIA DE CONTENCIOS ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
46. Membru în consiliul de administraţie al unei instituţii de credit. Încălcarea obligaţiei de diligenţă şi prudenţă. Revocarea autorizaţiei. Legalitate
(ÎCCJ, secţia de contencios administrativ şi fiscal, decizia nr. 2907 din 19 mai 2011)

JURISPRUDENŢA CURŢILOR DE APEL, TRIBUNALELOR, TRIBUNALELOR SPECIALIZATE, JUDECĂTORIILOR ŞI A ALTOR ORGANE CU ACTIVITATE JURISDICŢIONALĂ

Probleme de drept soluţionate neunitar în practica instanţelor de judecată. Condiţiile actului întrerupător al termenului de perimare versus perimarea instanţei prevăzută de art. 417 noul C. pr. civ.
(cu note de Andrea Annamaria Chiş)
47. Suspendarea judecăţii datorată lipsei părţilor. Cerere de repunere pe rol ce nu cuprinde solicitarea soluţionării cauzei în lipsă. Neprezentarea părţilor la termenul de judecată fixat după împlinirea termenului de perimare. Consecinţe
(C. Apel Cluj, secţia I civilă, decizia civilă nr. 5149 din 8 decembrie 2011)
48. Suspendarea judecăţii datorată neîndeplinirii de către reclamant a obligaţiilor stabilite în sarcina sa de instanţă. Cerere de repunere pe rol formulată de reclamant fără îndeplinirea acestor obligaţii. Efectul recursului respins împotriva încheierii de respingere a cererii de repunere pe rol
(C. Apel Cluj, secţia civilă, de muncă şi asigurări sociale, pentru minori şi familie, decizia civilă nr. 278 din 4 februarie 2010)

CRONICA ARBITRAJULUI
49. Clauza contractuală care prevede încetarea de plin drept a unui contract pe motiv că una dintre părţi ar fi supusă procedurii insolvenţei este nulă de drept, în baza art. 86 alin. (1) din Legea nr. 85/2006, privind procedura insolvenţei. Simpla deschidere a procedurii insolvenţei nu constituie, eo ipso, o împrejurare imputabilă debitoarei (Curtea de Arbitraj Comercial Internaţional de pe lângă Camera de Comerţ şi Industrie a României, sentinţa arbitrală nr. 125 din 31 mai 2011, pronunţată în dosarul nr. 434/2010, rezumat şi notă realizate de prof. univ. dr. Ştefan Scurtu)

JURISPRUDENŢĂ C.E.D.O./ JURISPRUDENŢĂ STRĂINĂ JURISPRUDENŢĂ C.E.D.O.
50. Libertatea de exprimare în jurisprudenţa recentă a CEDO (II). Despre „discursul urii” (Hate Speech) [Curtea Europeană, secţiunea a cincea, hotărârea din 9 februarie 2012 Vejdeland şi alţii c. Suediei (cererea 1813/07), selecţie, traducere, rezumat şi comentariu de prof. univ. dr. Bianca Selejan-Guţan]

Elena ALBU

Vă invităm să publicaţi şi dumneavoastră pe JURIDICE.ro, detalii aici!
JURIDICE.ro foloseşte şi recomandă SmartBill şi My Justice.
Puteţi prelua gratuit în website-ul dumneavoastră fluxul de noutăţi JURIDICE.ro:
- Flux integral: www.juridice.ro/feed
- Flux secţiuni: www.juridice.ro/*url-sectiune*/feed
Pentru suport tehnic contactaţi-ne: tehnic@juridice.ro

Newsletter JURIDICE.ro


Social Media JURIDICE.ro



Subscribe
Notify of
0 Comments
Inline Feedbacks
View all comments
Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.


Secţiuni          Noutăţi                                                                                                                          Articole     Jurisprudenţă     Legislaţie         Arii de practică