Secţiuni » Articole » Revista revistelor juridice
Revista revistelor juridice
JURIDICE

Pandectele Române nr. 8/2012


12 august 2012 | Elena ALBU
Secţiuni: Protecția consumatorilor, Revista revistelor juridice
JURIDICE - In Law We Trust
UNBR Caut avocat
Servicii JURIDICE.ro

A apărut nr. 8/2012 al revistei Pandectele Române.

Cuprins

DOCTRINĂ
Particularităţi ale acţiunii în răspundere a administratorului societăţii reglementată de Legea nr. 31/1990. Privire comparativă cu dispoziţiile Codului civil
Carmen TODICĂ
Bazele filozofice ale principiului proporţionalităţii
Marius ANDREESCU
EU accession to the European Convention on Human Rights: the modalities to select and to appoint the EU judge to the European Court of Human Rights
Oana-Măriuca PETRESCU
Deficitul de autoritate al reglementării contenciosului administrativ
Alexandru GHIŢĂ

JURISPRUDENȚA CURȚII CONSTITUŢIONALE
91. Referendum. Validitate. Întrunirea majorităţii absolute
(CC, Decizia nr. 731 din 10 iulie 2012, publicat în M. Of. nr. 478 din 12 iulie 2012)
92. Soluţionarea conflictului juridic de natură constituţională dintre Parlamentul României şi Preşedintele României. Rolul Curţii Constituţionale
(CC, Decizia nr. 730 din 9 iulie 2012, publicată în M. Of. nr. 473 din 11 iulie 2012)

JURISPRUDENŢA ÎNALTEI CURŢI DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
93. Drepturile băneşti cuvenite inventatorilor. Brevet
(ÎCCJ, secţia civilă şi de proprietate intelectuală, decizia nr. 2154 din 26 martie 2010)

SECŢIA PENALĂ
94. Reunirea cauzelor. Indivizibilitate. Prorogare de competenţă. Sancţiunea nulităţii. Admisibilitate
(ÎCCJ, secţia penală, decizia nr. 2379 din 14 iunie 2011)

SECŢIA CONTENCIOS ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
95. Sancţiunea amenzii. Act administrativ. Obligaţia de a face. Executare silită
(ÎCCJ, secţia contencios administrativ şi fiscal, decizia nr. 4686 din 12 octombrie 2011)

JURISPRUDENŢA CURŢILOR DE APEL, TRIBUNALELOR, TRIBUNALELOR SPECIALIZATE, JUDECĂTORIILOR ŞI A ALTOR ORGANE CU ACTIVITATE JURISDICŢIONALĂ
96. Servitute legală de trecere. Stabilirea căii de acces prin convenţia părţilor. Distincţia dintre servitutea legală de trecere şi servitutea de trecere stabilită prin fapta omului. Încetarea servituţii legale de trecere
(C. Apel Constanţa, secţia civilă, decizia nr. 113 din 23 martie 2011)
97. Transferul întreprinderii. Lipsa contractului de cesiune sau fuziune
(C. Apel Ploieşti, secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale, decizia nr. 678 din data de 23 martie 2011)

CRONICA ARBITRAJULUI
98. Consecinţa nesolicitării onorariului de avocat la termenul de dezbatere în fond a cauzei. Taxă de arbitraj, aferentă cererii reconvenţionale, neachitată până la termenul acordat în acest scop (Sentinţa arbitrală nr. 146 din 21 iunie 2011, pronunţată în dosarul nr. 33/2011 al Curţii de Arbitraj Comercial Internaţional de pe lângă Camera de Comerţ şi Industrie a României; rezumat şi notă realizate de prof. univ. dr. Ştefan Scurtu)

JURISPRUDENŢĂ C.E.D.O./ JURISPRUDENŢĂ STRĂINĂ JURISPRUDENŢĂ STRĂINĂ
99. Protecţia consumatorilor. Armonizare completă. Aplicarea directivelor la alte domenii decât cele prevăzute în cadrul acestora [CJCE, C-602/10, SC Volksbank România SA împotriva Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor – Comisariatul Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor Călăraşi (CJPC), hotărârea din 12 iulie 2012, cu notă de lect. univ. dr. Anamaria Groza]

Elena ALBU

Cuvinte cheie: , , , , ,
Vă invităm să publicaţi şi dumneavoastră pe JURIDICE.ro. Ne bucurăm să aducem gândurile dumneavoastră la cunoştinţa comunităţii juridice şi publicului larg. Apreciem generozitatea dumneavoastră de a împărtăşi idei valoroase. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicăm chiar şi opinii cu care nu suntem de acord, publicarea pe JURIDICE.ro nu semnifică asumarea de către noi a mesajului transmis de autor. Totuşi, vă rugăm să vă familiarizaţi cu obiectivele şi valorile Societătii de Stiinţe Juridice, despre care puteţi ciţi aici. Pentru a publica pe JURIDICE.ro vă rugăm să luaţi în considerare Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa de e-mail redactie@juridice.ro!

JURIDICE.ro foloseşte şi recomandă My Justice


Cont profesional
JURIDICE Comunicare









Subscribe
Notify of
0 Comments
Inline Feedbacks
View all comments
Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.

Secţiuni          Noutăţi     Interviuri     Comunicate profesionişti        Articole     Jurisprudenţă     Legislaţie         Arii de practică          Note de studiu     Studii
 
© 2003-2023 J JURIDICE.ro