Verificarea cererii de chemare în judecată, amânată „de îndată”
16 decembrie 2013 | Mihail DINU
Față de reglementarea anterioară, dispozițiile Noului Cod de procedură civilă (NCPC) se caracterizează prin idealul manifest al legiuitorului ca procesul civil să se desfășoare în mod echitabil, într-un termen optim și previzibil. Poate deloc întâmplător, acest principiu călăuzitor pentru întreaga reglementare procesual civilă a fost consacrat prin art. 6 NCPC, corespunzător numeric și ideatic articolului 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
Subsecvent, majoritatea instituțiilor procesuale au fost adaptate sau create special pentru a răspunde principiului sus-enunțat, această particularitate fiind regăsită și în procedura verificării și regularizării cererii de chemare în judecată, consacrată prin art. 200 și următoarele NCPC.
Modul în care interpretăm în prezent normele precitate (I), respectarea sau ignorarea principiului enunțat prin art. 6 NCPC în contextul aplicării art. 200 NCPC (II) și scurtele noastre concluzii (III) constituie obiectul acestei expuneri.
I. Interpretarea dispozițiilor art. 200 alin. (1) NCPC
Potrivit noilor reglementări consacrate prin art. 199 alin. (2) NCPC, după înregistrarea cererii de chemare în judecată, aceasta se predă împreună cu înscrisurile aferente „(…) preşedintelui instanţei sau persoanei desemnate de acesta, care va lua de îndată măsuri în vederea stabilirii în mod aleatoriu a completului de judecată, potrivit legii”[1]. Aflându-ne în prezența unei norme de trimitere către alte dispoziții legale, regăsim completarea în prevederile art. 1031 alin. (1) și următoarele din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești.
Însă ceea ce ne interesează cu precădere în dispozițiile art. 199 alin. (2) NCPC este termenul ”de îndată”, prin care legiuitorul subliniază nu numai prioritatea măsurilor ce se impun a fi luate, ci chiar urgența acestora prin raportare la orice alte activități.
Regăsim aceeași sintagmă, cu același înțeles imperativ, și în prevederile art. 200 alin. (1) NCPC, conform cărora „completul căruia i s-a repartizat aleatoriu cauza verifică, de îndată, dacă cererea de chemare în judecată îndeplineşte cerinţele prevăzute la art. 194 – 197”[2].
Chiar dacă limbajul juridic se caracterizează, adeseori, prin sensul diferit al anumitor termeni prin comparație cu înțelesul pe care aceștia îl îmbracă în limbajul uzual, nu credem că greșim atunci când concluzionăm asupra faptului că sintagma ”de îndată” utilizată în cele două norme precitate nu poate fi interpretată decât în raport sinonimic cu termenii „numaidecât”, „imediat”, „fără întârziere”, etc.[3]
Această sintagmă este regăsită și în alte norme ale noii reglementări, de fiecare dată cu același înțeles subliniat în cele ce preced – exempli gratia, art. 43 alin. (3) cere judecătorului să formuleze declarația de abținere „de îndată” ce a cunoscut cazul de incompatibilitate, art. 44 alin. (2) obligă partea să formuleze cererea de recuzare „de îndată” ce s-au ivit sau a luat cunoștință de motivele de incompatibilitate, art. 138 alin. (3) și (4) arată că, urmare a admiterii excepției de litispendență, dosarul va fi trimis „de îndată” instanței prevăzute în respectivele norme, și exemplele pot continua[4].
În toate cazurile, deci, transpare voința legiuitorului, exprimată într-un registru autoritar, de a impune executarea unei acțiuni în regim de urgență. În sfera textului analizat, completului învestit cu soluționarea cauzei i se cere ope legis executarea în regim de urgență a primei activități întreprinse în legătură cu cererea de chemare în judecată – respectiv, în ordinea instituită prin art. 200 alin. (1) NCPC, verificarea îndeplinirii cerințelor legale[5].
Considerăm că interpretarea asupra căreia ne-am oprit în cele ce preced este singura care corespunde principiului instituit prin art. 6 NCPC referitor la soluționarea procesului civil într-un termen optim și previzibil. Părțile litigante sunt îndreptățite să cunoască durata procedurii judiciare nu numai din prisma dispozițiilor art. 238 alin. (1) NCPC – estimarea duratei cercetării procesului – ci, mai mult decât atât, încă dinaintea începerii procesului civil.
Astfel, mai ales potențialul reclamant are îndreptățirea de a prefigura durata procesului civil pe care intenționează să-l înceapă prin cererea de chemare în judecată – reclamantul fiind, cel puțin la nivel teoretic, persoana care sesizează instanța în temeiul art. 192 alin. (1) NCPC „pentru apărarea drepturilor și intereselor sale legitime” cărora li s-a adus atingere de către pârât. Prin urmare, justificând interesul restabilirii echilibrului raporturilor juridice în care este parte, reclamantul este cel dintâi îndreptățit la cunoașterea întinderii procesului civil, spre o analiză coerentă a costurilor, consecințelor și activităților adiacente procedurii judiciare[6].
Legiuitorul contemporan recunoaște expres acest drept prin dispozițiile art. 6 NCPC. Mai departe, recunoașterea legislativă este recognoscibilă și în art. 200 alin. (1) NCPC, pentru motivele analizate mai sus. De asemenea, termenele exacte instituite prin art. 200 și 201 NCPC reprezintă expresia concretă a aplicării principiului încă din etapa scrisă, pentru o rigurozitate temporală profitabilă tuturor participanților la procesul civil.
Așadar, parcurgând etapele consacrate prin dispozițiile normelor precitate, părților le este cunoscut faptul că, după învestirea instanței, aceasta procedează „de îndată” la verificarea cererii introductive – art. 200 alin. (1) – apoi, dacă se impune, la regularizarea acesteia prin acordarea unui termen de maxim 10 zile – art. 200 alin. (2) – ulterior, la comunicarea cererii introductive și instituirea obligației pârâtului de a formula întâmpinare în termen de 25 de zile – art. 201 alin. (1) – față de care reclamantul va întocmi răspunsul cuvenit în termen de 10 zile – art. 201 alin. (2).
În fine, după îndeplinirea celor de mai sus, judecătorul va fixa prin rezoluție cel dintâi termen de judecată, ce nu poate depăși 60 de zile de la data rezoluției – art. 201 alin. (3) NCPC[7].
Predictibilitatea acestor etape și imperativul unor termene exacte ce nu lasă loc de interpretare constituie principala reformă pe care noua reglementare procesual civilă o aduce în materia termenului optim și previzibil. Sfera teoretică este, din nou, aproape de ideal.
Din păcate, însă, chiar și limpezimea dispozițiilor amintite în cele ce preced a fost tulburată prin aplicarea arbitrară a art. 200 alin. (1) NCPC, în special în ceea ce privește înțelesul sintagmei „de îndată”, astfel cum vom vedea în cele ce urmează.
II. Aplicarea dispozițiilor art. 200 alin. (1) NCPC sau modul în care practicianul devine legiuitor
În considerentele Hotărârii nr. 714/27.06.2013, pronunțată de Plenul Consiliului Superior al Magistraturii, se arată că „justiția trebuie realizată fără întârzieri care să îi compromită credibilitatea și eficacitatea”. Această concluzie este întemeiată pe enunțurile jurisprudențiale ale Curții Europene a Drepturilor Omului, conform cărora noțiunea de „durată rezonabilă a procesului” include intervalul temporal ce începe prin sesizarea instanței de judecată competente și se încheie prin punerea în executare a deciziei judecătorești.
Așadar, cel puțin sub aspect teoretic, Consiliul Superior al Magistraturii își însușește principiile convenționale și le evocă drept o componentă irefragabilă a aplicării normelor de procedură civilă interne.
Problemele apar odată cu punerea în aplicare a principiilor enunțate. Dacă legiuitorul contemporan a instituit, astfel cum am văzut, obligația completului de a verifica cererea de chemare în judecată „de îndată”, Consiliul Superior al Magistraturii acordă acestei sintagme o interpretare total opusă literei și spiritului normei reprezentate de art. 200 alin. (1) NCPC.
Astfel fiind, prin aceeași Hotărâre nr. 714/27.06.2013, a fost analizată atât interpretarea ce trebuie dată sintagmei „de îndată” cuprinsă în art. 200 alin. (1) NCPC, cât și utilitatea și conformitatea cu normele dreptului obiectiv a noțiunii de „dată recomandată”, deja binecunoscută practicienilor dreptului.
Față de concluziile acestei hotărâri, criticile noastre vizează eficiența acordată sistemului informatic Ecris în comparație (și în opoziție) cu normele Noului Cod de procedură civilă. Astfel, anterior pronunțării Hotărârii nr. 714/27.06.2013, plecând de la premisa menținerii programului privind volumul optim de activitate și asigurarea calității actului de judecată, prin Hotărârea nr. 161/13.02.2013 Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a considerat oportună păstrarea tiparului sistemului informatic Ecris, în sensul stabilirii, odată cu repartizarea aleatorie a cauzei, a unei date de verificare a cererii de chemare în judecată.
Pe cale de consecință, reclamantul învestește o anumită instanță, iar sistemul informatic Ecris învestește în mod aleatoriu completul de judecată căruia îi este repartizată cauza. Subsecvent, învestirea completului este „sub condiție suspensivă”, în sensul stabilirii unei „date recomandate” când completul va proceda la verificarea cererii introductive. Stabilirea acestei date are în vedere aglomerarea respectivului complet de judecată, urmărindu-se păstrarea unui număr de maxim 5.060 de puncte/an/complet de judecată – id est, sistemul Ecris va stabili automat data de recomandare pentru verificarea cererii ținând cont de respectarea acestui punctaj.
Așadar, chiar și după intrarea în vigoare a Noului Cod de procedură civilă, deși rebus sic non stantibus (situația nu mai este aceeași) în multe dintre instituțiile procesului civil, a fost păstrată forma anterioară a sistemului informatic și a fost obnubilată în mod corespunzător norma imperativă din noua codificare. Concluzia irefragabilă a celor două hotărâri menționate în precedent este că sintagma „de îndată” cuprinsă în art. 200 alin. (1) NCPC urmează a fi citită „de îndată, în raport de data stabilită de programul Ecris”.
În aceste condiții, putem constata cu ușurință în practica instanțelor de judecată formată după data de 15 februarie 2013 că art. 200 alin. (1) NCPC este inaplicabil sub aspectul verificării „de îndată” a cererii de chemare în judecată, aceasta primind în schimb o „dată recomandată” pentru verificare – în opinia noastră, o amară îndulcire a așteptării reclamantului, care nu de puține ori constată cu stupoare faptul că data recomandată depășește orice interval temporal rezonabil.
Totuși, prin Hotărârea nr. 714/27.06.2013, Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a constatat că „(…) prelungirea intervalului până la care se acordă primul termen de judecată nu este cauzată de aplicarea programului în sine (Ecris, n.n.), ci de numărul excesiv de dosare cu care sunt învestite instanțele și personalul insuficient al acestora”. În alte cuvinte, reținând drept posibile sinonime ale termenului „excesiv” cuvintele „exagerat” sau „abuziv”, constatăm la rândul nostru faptul că pentru încălcarea principiului referitor la judecarea cauzei într-un termen optim și previzibil nu se fac vinovați cei responsabili pentru interpretarea de mai sus și pentru menținerea unui sistem informatic neadaptat normelor în vigoare, ci exclusiv justițiabilii care, îndrăznind să își afirme drepturile și interesele legitime (!), se adresează instanțelor de judecată (!) și, mai mult, au pretenția judecării cauzei într-un termen optim și previzibil (!).
Chiar dacă, prin aceeași hotărâre, Consiliul Superior al Magistraturii arată că data recomandată poate fi schimbată, prin rezoluție, de judecătorul cauzei învestit din oficiu sau la cerere cu această chestiune administrativă, apreciem că puțini magistrați vor considera oportună devansarea termenului stabilit de programul informatic pentru verificarea cererii de chemare în judecată. În cele din urmă, dacă însuși „garantul independenței justiției”[8] a interpretat dispozițiile Noului Cod de procedură civilă într-un mod confortabil pentru păstrarea vechilor metehne ale sistemului judiciar, preluate corespunzător într-un sistem informatic, judecătorului cauzei i se recunoaște o obligație asumabilă sub condiție pur potestativă – mă oblig, dacă vreau, să ignor data recomandată și să respect dispozițiile art. 200 alin. (1) NCPC.
III. Între concluzie și confuzie
Oricât de așteptată a fost reforma adusă de Noul Cod de procedură civilă, oricât de multe norme s-au aliniat la standardele moderne instituite la nivel european, în fine, oricât de multe se așteaptă de la o legislație ce se apropie la nivel teoretic de un ideal perfecționat începând cu anul 1865, toate sunt în van dacă aplicarea Noului Cod de procedură civilă se izbește de interpretări contrare și dispoziții menite să suprime însăși esența acestei reforme legislative.
Descrierea activității Consiliului Superior al Magistraturii arată că acesta „apără corpul magistraţilor şi membrii acestuia împotriva oricărui act de natură să aducă atingere independenței sau imparţialităţii magistratului în înfăptuirea justiţiei ori să creeze suspiciuni cu privire la acestea”[9]. Interpretând această misiune din prisma dispozițiilor hotărârii nr. 714/27.06.2013, nu greșim concluzionând că una dintre modalitățile prin care Consiliul Superior al Magistraturii înțelege să apere independența și imparțialitatea magistraților este chiar „ocrotirea” acestora de dispoziții legale imperative aplicabile erga omnes, prin elaborarea unor interpretări menite să aducă atingere nu numai aplicării unei norme singulare, ci chiar aplicării unui principiu fundamental al procesului civil.
Cu îndestulătoare evidență, consecințele acestor acțiuni interpretative sunt suportate de justițiabilii cărora trebuie să li se explice de ce sunt în confuzie neînțelegând că, în lumea juridică, „de îndată” înseamnă de fapt „de îndată, în raport de data stabilită de programul Ecris”.
[1] Pentru detalii, a se vedea Gabriel Boroi și colaboratorii, Noul Cod de procedură civilă – comentariu pe articole, vol. I, Editura Hamangiu, București, 2013, pp. 476-481 și Ioan Leș, Noul Cod de procedură civilă – comentariu pe articole, Editura C.H. Beck, București, 2013, p. 333;
[2] În acest sens, a se vedea G. Boroi și colaboratorii, op. cit., pp. 481 – 482 și Ioan Leș, op. cit., pp. 334-335;
[3] Concluzia este aceeași indiferent de metoda de interpretare – gramaticală, sistematică sau logică – pe care o folosim în vederea stabilirii înțelesului normei. Pentru detalii teoretice, a se vedea Nicolae Popa, Mihail-Constantin Eremia, Simona Cristea, Teoria Generală a dreptului, Ediția a 2-a, Editura All Beck, București, 2005, p. 255-258;
[4]Aceeași sintagmă, cu același înțeles, se regăsește și în normele reglementării anterioare. Cu titlu de exemplu, facem trimitere la dispozițiile art. 29 alin. (2) C. proc. civ. 1865, art. 40 alin. (5) C. proc. civ. 1865, art. 86 alin. (2) C. proc. civ. 1865, art. 114 alin. (2) C. proc. civ. 1865, etc.;
[5] Bineînțeles, verificarea va fi urmată, de îndată, fie de regularizarea cererii introductive, fie de comunicarea acesteia către pârât. În acest sens, a se vedea G. Boroi și colaboratorii, op. cit., pp. 487-489;
[6] Deși, astfel cum prefigura un reputat autor, reglementarea actuală pune un accent substanțial pe procedura inchizitorială, în care judecătorul dirijează orchestra dezbaterilor purtate între părți, nu trebuie ignorat faptul că, în continuare, procedura acuzatorială este cea care stă la baza debutului procesual. Astfel, părțile litigante sunt în continuare cele mai interesate de deznodământul procesului civil, deoarece, astfel cum sublinia același autor, „dovadă poate a măreției sale, se spune că judecătorul așteaptă procesul, nu îl provoacă”. Pentru documentarea celor de mai sus, a se vedea Viorel Mihai Ciobanu, Tratat teoretic și practic de procedură civilă – volumul I, Teoria Generală, Editura Național, București, 1997, pp. 130-131 și p. 124;
[7] Pentru aprofundarea primelor măsuri în etapa scrisă, a se vedea Ioan Leș, op. cit., pp. 333 – 337;
[8] Calitate recunoscută Consiliului Superior al Magistraturii prin art. 133 alin. (1) din Constituția României;
[9] A se vedea aici.
Mihail DINU
avocat, Corina-Ruxandra POPESCU CI
- Flux integral: www.juridice.ro/feed
- Flux secţiuni: www.juridice.ro/*url-sectiune*/feed
Pentru suport tehnic contactaţi-ne: tehnic@juridice.ro
