PE obligă băncile să ofere rezidenților UE servicii mai avantajoase
17.12.2013 | JURIDICE.ro

Parlamentul European a decis în ședința de joi, 12 decembrie 2013, că rezidenții legali din UE ar trebui să poată deschide un cont bancar ”la vedere”, indiferent de naționalitate sau reședință. Deputații consideră că taxele și regulile pentru aceste conturi trebuie să fie transparente și comparabile, iar schimbarea către un alt cont la vedere mai avantajos ar trebuie să fie ușoară.
Prin transparență, PE înțelege ca toți cei care oferă servicii de plăți să fie obligați să aibă o ofertă de cont „la vedere”, cu unele excepții, și orice rezident legal să poată deschide un astfel de cont în UE. De asemenea, deputații urmăresc o îmbunătățirea înțelegerii taxelor aferente deschiderii contului și înlesnirea analizării diferitelor oferte pentru același produs, prin standardizarea informațiilor.
În ceea ce privește conturile ”la vedere”, deputații susțin că acestea vor permite clienților să facă plăți și să retragă numerar, precum și să efectueze tranzacții de plăți în UE, fără să aibă facilități de overdraft, iar ofertanții vor fi obligați să ofere astfel de conturi ca parte din pachetul de servicii, dar la un cost mai mic.
Jürgen Klute, raportor europarlamentar, a declarat: ”În lumea actuală, consumatorii și sectorul comercial depind de accesul la servicii moderne de plăți. Nu costă prea mult să oferi servicii de plăți electronice, iar viața consumatorilor poate fi astfel mai ușoară, companiile pot fi mai eficiente, iar economiile se pot moderniza. Parlamentul consideră că este necesar ca băncile să fie obligate să ofere aceste servicii, dându-le consumatorilor dreptul să facă alegeri bine informate. Parlamentul a evaluat rapid acest dosar, iar acum depinde de statele membre să facă la fel, astfel încât să îl încheiem în primăvara viitoare”.