SUA. Exploatarea înregistrărilor telefonice de către guvern ar putea fi neconstituţională
19 decembrie 2013 | Adina-Elena OPREA
Colecţia secretă de înregistrări telefonice a Agenţiei Naţionale de Securitate (NSA), respectiv a guvernului, este neconstituţională, potrivit unei declaraţii făcute luni de judecătorul federal Richard Leon, citat de CNN.com.
Afirmaţiile judecătorului urmează unor dezvăluiri explozive făcute la începutul anului de un fost angajat al NSA, Edward Snowden, care a vorbit public despre procesul secret care pune în mişcare supravegherea guvernamentală.
În opinia judecătorului, aceste înregistrări încalcă dreptul la viaţă privată, motiv pentru care acesta a dat cinci hotărâri preliminare prin care îi favorizează pe cei care au atacat aceste practici, limitând însă decizia numai la aceste cinci cazuri. De altfel, judecătorul a amânat executarea hotărârilor prin care restricţionează posibilitatea guvernului de a mai colecta informaţii, aşteptând eventuale apeluri din partea acestuia.
În susţinerea afirmaţiilor sale, Leon menţionează că guvernul nu citează nici măcar un exemplu în care să arate că analizarea datelor obţinute de NSA a oprit un atac iminent sau a ajutat în orice alt fel guvernul în a atinge obiective ce nu suportau o amânare.
Richard Leon, judecătorul federal numit de preşedintele George W. Bush, a declarat: „Nu-mi pot imagina o invazie mai arbitrară şi mai generalizată decât această colectare şi păstrare sistematică şi high-tech a datelor cu caracter personal ale fiecărui cetățean, în scopul interogării și analizării fără o aprobare judiciară prealabilă. Cu siguranță, această procedură încalcă acel grad de intimitate consacrat în al patrulea amendament.”
Totodată, senatorul democratic Mark Udall, un critic al exploatării datelor de către NSA, susţine că hotărârea lui Leon arată că aceste colecţii de înregistrări telefonice contravin dreptului la viaţă privată al americanilor, consacrat de Constituţia S.U.A, neizbutind să aducă un plus de siguranţă.
Pe de altă parte, un purtător de cuvânt al Departamentului de Justiţie a declarat că procedura este constituţională, în acest sens pronunţându-se şi alţi judecători, dar că hotărârile judecătorului Richard Leon vor fi studiate.
De asemenea, în apărarea programului de exploatare a datelor, directorul general NSA, Keith Alexander, a declarat în faţa Comitetului Judiciar al Senatului că 15 judecători diferiţi ai instanţelor specializate în Legea care reglementează supravegherea informaţiilor externe au reţinut în 35 de cazuri că Secțiunea 215 din Actul Patriotic autorizează colectarea de metadate telefonice în masă pentru susținerea investigațiilor de combatere a terorismului.
- Flux integral: www.juridice.ro/feed
- Flux secţiuni: www.juridice.ro/*url-sectiune*/feed
Pentru suport tehnic contactaţi-ne: tehnic@juridice.ro