Secţiuni » Arii de practică » Business » Insolvenţă
Insolvenţă
DezbateriCărţiProfesionişti
UNBR Caut avocat
UNBR Caut avocat
UNBR Caut avocat
AUDI Q3
AUDI Q3
Insolvență RNSJ

Consideraţii generale privind procedura insolvenţei grupului de societăţi

19 decembrie 2013 | Marcela COMȘA

1. Nevoia de reglementare

Insolvenţa este o realitate economică ce nu poate fi ignorată mai ales în contextul actual, iar preocupările în reglementarea unei proceduri colective cât mai eficiente sunt numeroase atât la nivel naţional cât şi în Uniunea Europeană.

În situaţia în care mai multe societăţi între care există legături economice strânse şi care formează „un grup de societăţi” sunt în insolvenţă se pune problema găsirii unor soluţii cât mai adecvate pentru „tratarea” unitară a acestei stări.

Potrivit dispoziţiilor art. 1 alin. 1 pct. 5 procedura generală prevăzută de Legea nr. 85/2006[1] se aplică şi grupurilor de interes economic, ca o categorie de debitori aflaţi în stare de insolvenţă sau de insolvenţă iminentă.

Deci, grupurile de interes economic aflate în stare de insolvenţă pot fi şi ele subiect al procedurii prevăzute de legea menţionată[2]. Legea nr. 161 din 19 aprilie 2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei[3] defineşte în Titlul V Grupurile de interes economic.

Între grupul de interes economic şi grupul de societăţi nu se poate pune însă semnul egalităţii. Deşi în practică este recunoscută existenţa grupului de societăţi, aceasta nu cunoaşte o reglementare de sine stătătoare. În România nu a existat o normă legală cadru a grupurilor de societăţi ca de exemplu în dreptul german sau ceh. Există dispoziţii privind grupurile de societăţi în diverse materii cum ar fi cea a concurenţei, a pieţei de capital, financiare, fiscale, contabile ori în materia asigurărilor[4]. Grupul este definit raportat la domeniul în care s-a legiferat, în consecinţă abordarea diferă de la caz la caz. De multe ori chiar în cuprinsul aceluiaşi act normativ se folosesc termeni diferiţi.

Grupul de societăţi cuprinde mai multe societăţi între care există legături strânse caracterizate prin controlul exercitat de societatea dominantă sau de asociatul/acţionarul dominant asupra societăţilor din grup şi de riscul unic al activităţii derulate de această entitate[5]. Atunci când mai multe societăţi din acest grup se află într-o stare de insolvenţă, lipsa unor măsuri care să privească toate procedurile individuale deschise poate conduce la obstacole semnificative pentru redresarea fiecărei societăţi din grup sau a grupului în ansamblul său, ori în cazul asociaţilor/ acţionarilor de rea credinţă la facilitarea fraudării anumitor creditori.

Servicii JURIDICE.ro

Evenimente juridice

Arbitraj comercial

S-a impus ca o necesitate o reglementare legislativă coerentă în materia insolvenţei grupului de societăţi care să ţină cont de situaţia concretă a diferitelor subiecte de drept. Este de menţionat că în jurisprudenţă s-a recunoscut existenţa acestui caz special şi s-a apreciat că o soluţionare unitară a procedurilor de insolvenţă deschise împotriva a două societăţi membre ale unui grup este de preferat fiind în beneficiul creditorilor. Astfel, în data de 3 septembrie 2012, Tribunalul Galaţi s-a pronunţat asupra unei cereri de conexare a doua dosare[6] ce aveau ca obiect două cauze privind procedura insolvenţei a doi debitori diferiţi.
Conexarea s-a dispus la dosarul cu obiect: procedură de insolvenţă deschisă împotriva societăţii dominante din grup. Această soluţie a fost favorizată şi de faptul că cele două dosare cu obiect procedura insolvenţei se aflau pe rolul aceluiaşi tribunal.

Nici Regulamentul Consiliului CE nr. 1346/2000 privind procedurile de insolvabilitate[7] nu are în domeniu de aplicare insolvenţa grupului de societăţi.

2. Definiţii propuse

Pentru evitarea interpretărilor neunitare s-a propus de lege ferenda, atât în dreptul intern cât şi în cel al Uniunii Europene în primul rând definirea noţiunilor.

Astfel, în art. 5 din Proiectul de lege privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă[8] s-a prevăzut ca termenii şi expresiile cu incidenţă în materia analizată să aibă următoarele semnificaţii:
„Pct. 60. societate înseamnă orice entitate de drept privat constituită în temeiul Legii societăţilor nr. 31/1990, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
Pct. 35. grup de societăţi înseamnă două sau mai multe societăţi interconectate prin control şi/sau deţinerea participaţiilor calificate;
Pct. 37. membru al grupului poate fi oricare din societăţile grupului, indiferent dacă este societatea-mamă sau un membru controlat al grupului;
Pct. 61. societatea-mamă este societatea care exercită controlul sau influenţa dominantă asupra celorlalte societăţi din grup;
Pct. 38. membru controlat al grupului este acea societate controlată de societatea-mamă.”

La punctul 9 din articolul menţionat este definită şi noţiunea de control. Astfel, „controlul este capacitatea de a determina sau influenţa în mod dominant, direct ori indirect, politica financiară şi operaţională a unei societăţi sau deciziile la nivelul organelor societare. O societate va fi considerată ca deţinând controlul atunci când:
a) deţine în mod direct sau indirect o participaţie calificată de cel puţin 40% din drepturile de vot ale respectivei societăţi şi niciun alt asociat sau acţionar nu deţine în mod direct ori indirect un procentaj superior al drepturilor de vot;
b) deţine în mod direct sau indirect majoritatea drepturilor de vot în adunarea generală a societăţii respective;
c) în calitate de asociat sau acţionar al respectivei societăţi dispune de puterea de a numi sau revoca majoritatea membrilor organelor de administraţie, conducere sau supraveghere”

În proiectul de lege se defineşte şi cererea comună de deschidere a procedurii insolvenţei grupului şi se explicitează obligaţia de cooperare. Conform art. 5 pct. 8. „cererea comună de deschidere a procedurii insolvenţei este cererea formulată de debitor sau creditor, având drept scop deschiderea procedurii insolvenţei în mod concomitent împotriva a 2 sau a mai multor membri ai grupului de societăţi, în cadrul unor dosare separate, repartizate spre soluţionare aceluiaşi judecător-sindic”.

Pct. 39 prevede că „obligaţia de cooperare reprezintă obligaţia instanţelor şi practicienilor în insolvenţă de a asigura coordonarea procedurală prin următoarele mijloace:
a) schimbul de informaţii cu privire la procedură, în special în privinţa creanţelor, activelor şi măsurilor luate de administratorul judiciar/lichidatorul judiciar;
b) deschiderea concomitentă a procedurilor de insolvenţă a membrilor grupului, la cererea debitorilor sau creditorilor;
c) fixarea corelată a termenelor procedurale, precum şi a şedinţelor adunării creditorilor;
d) în cazul în care nu a fost desemnat acelaşi practician în insolvenţă pentru fiecare membru al grupului, coordonarea comunicării între practicienii în insolvenţă de către practicianul desemnat în dosarul privind societatea-mamă sau, după caz, societatea cu cea mai mare cifră de afaceri conform ultimei situaţii financiare anuale publicate”

La nivelul Uniunii Europene prin Propunerea de Regulament[9] pentru modificarea Regulamentului (CE) nr. 1346/2000 al Consiliului din 29 mai 2000 privind procedurile de insolvenţă se discută, de asemenea, utilitatea reglementării situaţiei insolvenţei grupului de societăţi. S-a propus introducerea în actul normativ al UE a următoarelor definiţii: „(i) „grup de societăţi” înseamnă un număr de societăţi organizate ca societate-mamă şi filiale;
(j) „societate-mamă” înseamnă o societate care (i) deţine majoritatea voturilor acţionarilor sau ale asociaţilor într-o altă societate („filială”) sau (ii) este acţionar sau asociat al filialei şi are dreptul (aa) de a numi sau de a revoca majoritatea membrilor organelor de administraţie, de conducere sau de supraveghere ale filialei sau (bb) de a exercita o influenţă dominantă asupra filialei în temeiul unui contract încheiat cu respectiva filială sau al unei prevederi din actul său constitutiv.”

Se constată la o analiză sumară că propunerea legislativă din România este mult mai cuprinzătoare.

3. Modalităţi de reglementare

Există două posibilităţi de abordare a legiferării în domeniul insolvenţei grupului de societăţi: norme care să prevadă „consolidarea” procedurilor de insolvenţă deschise împotriva membrilor şi/sau dispoziţii privind „coordonarea” acestora. Fiecare dintre aceste opţiuni are avantaje şi dezavantaje. Consolidarea presupune ca toate procedurile deschise împotriva societăţilor ce fac parte dintr-un grup să se reunească în faţa unei singure instanţe şi să se numească acelaşi practician în insolvenţă care să gestioneze procedura de insolvenţă a grupului. Se poate merge şi mai departe în sensul consolidării activului şi pasivului, toate bunurile societăţilor din grup să fie valorificate pentru acoperirea tuturor creanţelor existente împotriva acestora. Această variantă ar putea conduce la stimularea unei strategii uniforme de redresare a activităţii economice a grupului, dar ar încălca autonomia juridică a diferitelor societăţi membre ale grupului şi ar putea dezavantaja creditorii care au ca debitori societăţi cu mai multe active, deci cu garanţii mai consistente.

În consecinţă, în situaţia în care se consideră adecvată introducerea unei reglementări exprese privind consolidarea procedurilor, acest lucru trebuie să fie făcut într-un mod care să respecte personalitatea juridică distinctă a fiecărei societăţi, membră a grupului, şi să ia în considerare reunirea (amestecul) activelor şi pasivelor debitorilor aflaţi în insolvenţă într-un mod care le face neidentificabile. Legea trebuie să vină cu prevederi clare care să prevină întocmirea de către debitori a unei scheme frauduloase şi să protejeze toţi creditorii.

O altă variantă este cea de reglementare a unor mecanisme de cooperare şi coordonare a  procedurilor de insolvenţă declanşate împotriva mai multor membri ai grupului de societăţi. Legea trebuie să încurajeze comunicarea de informaţii şi chiar să oblige instanţele şi practicienii în insolvenţă să coopereze cât mai mult între ei. Aceste măsuri pot conduce la îmbunătăţirea deciziilor economice luate în cadrul procedurilor de insolvenţă şi la evitarea luării unor hotărâri contradictorii.

4. Legislaţie naţională

În Titlul II „Procedura insolvenţei” legiuitorul român din 2013 a alocat un capitol întreg, II ,reglementării insolvenţei grupului de societăţi pentru care s-au prevăzut şi dispoziţii speciale derogatorii de la norma de drept comun în materia procedurii insolvenţei[10].

S-a ales reunirea procedurilor pornite împotriva unor debitori, membri ai unui grup de societăţi, în faţa aceleiaşi instanţe[11] (tribunalul în a cărui circumscripţie teritorială îşi are sediul societatea-mamă sau, după caz, societatea cu cea mai mare cifră de afaceri conform ultimei situaţii financiare publicate, pentru toate societăţile, membre ale grupului), dar fără consolidarea procedurilor – se formează dosare separate repartizate aceluiaşi judecător sindic. De asemenea, vor exista comitete ale creditorilor pentru fiecare debitor.

Art. 187 înclină în sensul consolidării deoarece instituie obligativitatea pentru adunările generale ale asociaţilor/acţionarilor, membrilor grupului de a desemna acelaşi administrator special pentru fiecare membru al grupului.

Numirea administratorului judiciar depinde de ponderea creditorilor comuni[12]. Se poate numi acelaşi practician în insolvenţă sau persoane diferite care vor coopera.

Oricare dintre administratorii judiciari desemnaţi în procedurile de insolvenţă va putea participa la adunările creditorilor şi ale comitetelor creditorilor ale oricăruia dintre membrii grupului.

De asemenea, administratorul judiciar desemnat pentru oricare dintre membrii grupului are calitate procesuală de a propune un plan de reorganizare în cadrul procedurii/procedurilor celorlalţi membri.

Deschiderea procedurilor societăţilor dintr-un grup are loc la cererea debitorilor sau a creditorilor[13]. Dacă se formulează o cerere comună, fiecare debitor este obligat să depună la dosarul cauzei documentele prevăzute a fi depuse potrivit prevederilor art. 67, dar şi înscrisuri suplimentare, care potrivit dispoziţiilor art. 194 sunt:
„ a) o listă completă cuprinzând membrii grupului, fie că aceştia fac sau nu obiectul cererii de deschidere a procedurii insolvenţei;
b) o descriere a modului în care se desfăşoară activitatea în cadrul grupului;
c) o listă a contractelor încheiate între membrii grupului şi aflate în derulare”.

Art. 196 instituie o derogare de la dispoziţiile art. 68 alin. 1 din lege în sensul că pentru a evita deschiderea ulterioară a procedurii insolvenţei împotriva sa un membru al unui grup care nu este în stare de insolvenţă sau insolvenţă iminentă poate subscrie la o cerere comună de deschidere a procedurii insolvenţei. În această situaţie cererea comună de deschidere a procedurii insolvenţei trebuie să fie aprobată de adunarea generală a asociaţilor/acţionarilor respectivului membru al grupului.

Proiectul de lege reglementează şi o serie de  măsuri procedurale specifice insolvenţei grupului de societăţi.

Art. 197 prevede că „creanţa creditorului împotriva unor debitori solidari supuşi dispoziţiilor prezentului capitol va fi înscrisă în tabelele de creanţe potrivit art. 108 şi va conferi drept de vot şi va participa la formarea cvorumului atât în procedura deschisă împotriva debitorului principal, cât şi în cele împotriva debitorilor solidari.”

Dacă apreciază că se impune introducerea unor acţiuni pentru anularea constituirilor ori transferului de drepturi patrimoniale împotriva unui membru al grupului, în temeiul art. 117 administratorul judiciar comunică intenţia sa în acest sens celorlalţi administratori judiciari şi practicianului coordonator. Practicianul în insolvenţă nu va lua singur decizia în acest caz, ci toţi administratorii judiciari vor analiza efectele potenţiale ale unei asemenea acţiuni.

Termenul de depunere a planurilor de reorganizare este stabilit la 60 zile de la data afişării tabelelor definitive de creanţe. Majorarea termenului are în vedere complexitatea crescută a unui plan de reorganizare pentru un grup de societăţi.

Un regim special derogatoriu este prevăzut şi în privinţa ordinii de plată a creanţelor. Creanţele membrilor grupului împotriva altui membru al grupului, născute înainte de data deschiderii procedurii vor fi înscrise de administratorul judiciar la ordinea de prioritate prevăzută de art. 161 pct. 10 a).

Totuşi dacă un membru al grupului încheie un contract de împrumut cu alt membru al grupului după data deschiderii procedurii insolvenţei în vederea susţinerii activităţii debitorului în perioada de observaţie sau în derularea planului de reorganizare aprobat şi are acordul comitetului creditorilor în acest sens, membrul grupului care a acordat împrumutul va deţine împotriva averii împrumutatului o creanţă având ordinea de prioritate stabilită de art. 161 pct. 4 – „creanţele rezultând din continuarea activităţii debitorului după deschiderea procedurii …”

De asemenea, tot cu acordul comitetului creditorilor, un membru al grupului poate garanta un contract de împrumut încheiat cu o terţă parte de alt membru al grupului aflat în insolvenţă.

În concluzie, Proiectul de lege a insolvenţei a optat pentru o reglementare bazată pe coordonarea procedurilor de insolvenţă pornite împotriva membrilor unui grup de societăţi cu singura derogare, reunirea tuturor procedurilor în faţa aceluiaşi judecător sindic.

5. Dreptul Uniunii Europene

Propunerea de regulament al Parlamentului European şi al Consiliului de modificare a Regulamentului (CE) nr. 1346/2000 privind procedurile de insolvenţă a preferat includerea unor dispoziţii clare de cooperare şi coordonare a procedurilor deschise împotriva unor membrii ai unui grup de societăţi, renunţându-se la proiectul iniţial de consolidare a procedurilor la centru principalelor interese ale „societăţii mamă”. Scopul principal al acestuia este stimularea „salvării întreprinderilor viabile”[14] şi îmbunătăţirea cadrului normativ existent. S-a avut în vedere că grupul de societăţi este o realitate economică care nu are în această materie reglementare.

Dată fiind absenţa dispoziţiilor normative în materia insolvenţei grupurilor de societăţi, prin noul Regulament se propune o abordare pragmatică, de creare a unor mecanisme de comunicare între organele care aplică procedurile şi de coordonare a procedurilor de insolvenţă ale unor membri diferiţi ai grupului de societăţi. România s-a exprimat în favoarea acestei abordări.

Apreciez că ne aflăm în situaţia în care este o reală nevoie de reglementare a procedurilor de insolvenţă a grupului de societăţi. Actele normative trebuie să dispună în vederea permiterii luării unor măsuri care să răspundă eficient necesităţii de „tratare” a situaţiilor dificile cu care se confruntă societăţile între care există relaţii de grup. Dezvoltarea mecanismelor de comunicare şi cooperare vor spori eficacitatea procedurilor de insolvenţă.


[1] Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei a fost publicată în Monitorul Oficial al României nr. 359 din 21 aprilie 2006;
[2] A. Dobre – „Insolvenţa grupurilor de interes economic în România”, în Revista de drept comercial nr. 3/2010, pag. 85 – 109;
[3] Legea nr. 161 din 19 aprilie 2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei, a fost publicată în Monitorul Oficial al României nr. 279 din 21 aprilie 2003.
[4] Pentru dezvoltări a se vedea – M. C. Popa – „Grupurile de societăţi”, Editura C.H. Beck, Bucureşti 2011, Capitolul III  „Reglementarea grupurilor de societăţi în dreptul intern” pag. 111 – 253;
[5] Analele Universității din București nr. 2/2011
[6] S-a solicitat conexarea dosarului nr. 5739/121/2011, aflat pe rolul Tribunalului Galaţi, la cauza înregistrată sub nr. 8465/121/2011 aflată pe rolul aceleiaşi instanţe.
[7] Regulamentul CE nr. 1346/2000 a fost publicat în  „ Journal officiel  des Communautees europeennes ” L 160 din 30 iunie 2000.
[8] S-a avut în vedere O.U.G. nr. 91/2013 publicată în Monitorul Oficial al României nr. 620 din 4 octombrie 2013 care nu a fost criticată în partea referitoare la insolvenţa grupului de societăţi, dispoziţiile respective fiind cuprinse în continuare în Proiectul de lege trimis spre dezbatere în Parlament.
[9] Propunere de regulament al Parlamentului European şi al Consiliului de modificare a Regulamentului (CE) nr. 1346/2000 privind procedurile de insolvenţă pusă de Comisie la dispoziţia delegaţiilor în 18 decembrie 2012
[10] Potrivit art. 183 „Prevederile cap. 1 se vor aplica în mod corespunzător procedurii insolvenţei grupului de societăţi, cu derogările şi completările prevăzute în prezentul capitol.”
[11] Art. 185
[12] Art. 188
[13] Art. 192 şi 193
[14] European Commission – Communication from the Commission to the European Parliament, the Council and the European Economic and Social Committee – A new European approach to business failure and insolvency.


Dr. Marcela COMȘA
judecător detaşat MJ

Citeşte mai mult despre , , , ! Pentru condiţiile de publicare pe JURIDICE.ro detalii aici.
Urmăriţi JURIDICE.ro şi pe LinkedIn LinkedIn JURIDICE.ro WhatsApp WhatsApp Channel JURIDICE Threads Threads JURIDICE Google News Google News JURIDICE

(P) JURIDICE.ro foloseşte şi recomandă SmartBill.

 
Homepage J JURIDICE   Cariere   Evenimente   Dezbateri   Profesionişti   Lawyers Week   Video
 
Drepturile omului
Energie
Fiscalitate
Fuziuni & Achiziţii
Gambling
Health & Pharma
Infrastructură
Insolvenţă
Malpraxis medical
Media & publicitate
Mediere
Piaţa de capital
Procedură civilă
Procedură penală
Proprietate intelectuală
Protecţia animalelor
Protecţia consumatorilor
Protecţia mediului
Sustenabilitate
Recuperare creanţe
Sustenabilitate
Telecom
Transporturi
Drept maritim
Parteneri ⁞ 
Specialişti
Arii de practică
Business ⁞ 
Litigation ⁞ 
Protective
Achiziţii publice
Afaceri transfrontaliere
Arbitraj
Asigurări
Banking
Concurenţă
Construcţii
Contencios administrativ
Contravenţii
Corporate
Cyberlaw
Cybersecurity
Data protection
Drept civil
Drept comercial
Drept constituţional
Drept penal
Dreptul penal al afacerilor
Dreptul familiei
Dreptul muncii
Dreptul Uniunii Europene
Dreptul sportului
Articole
Essentials
Interviuri
Opinii
Revista de note şi studii juridice ISSN
Note de studiu ⁞ 
Studii
Revista revistelor
Autori ⁞ 
Publicare articole
Jurisprudenţă
Curtea Europeană a Drepturilor Omului
Curtea de Justiţie a Uniunii Europene
Curtea Constituţională a României
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie
Dezlegarea unor chestiuni de drept
Recurs în interesul legii
Jurisprudenţă curentă ÎCCJ
Curţi de apel
Tribunale
Judecătorii
Legislaţie
Proiecte legislative
Monitorul Oficial al României
Jurnalul Oficial al Uniunii Europene
Flux noutăţi
Selected
Comunicate
Avocaţi
Executori
Notari
Sistemul judiciar
Studenţi
RSS ⁞ 
Publicare comunicate
Proiecte speciale
Cărţi
Condoleanţe
Covid-19 Legal React
Creepy cases
Life
Povestim cărţi
Poveşti juridice
Războiul din Ucraina
Wisdom stories
Women in Law

Servicii J JURIDICE   Membership   Catalog   Recrutare   Talent Search   Comunicare   Documentare   Evenimente   Website   Logo   Foto   Video   Partnership