Secţiuni » Secţiuni speciale
Asigurări pentru avocaţiCariere juridiceCărţi juridiceConferinţe juridiceDezbateri juridiceEvenimente juridiceGrile juridiceLawyers WeekProfesionişti
BarouriInternaţionalJurisprudenţă inedită CITRLegal DaysLifeNotariatReviste juridiceSistemul judiciarTop LegalUniversitaria
Studenţi la drept. Universitaria
GrileDezbateriCărţiStudenţi
 
Print Friendly, PDF & Email

ELSA Iași. Cafeneaua juridică. Cum a fost
23.12.2013 | Luca CIUBOTARU

Asociaţia Europeană a Studenţilor în Drept, ELSA Iaşi, în colaborare cu Facultatea de Drept, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, a organizat în datele de 12, 13 şi 14 decembrie 2013 evenimentul „Cafeneaua Juridică – viziune în carieră”.Cafeneaua juridica_1

Aflat la a patra ediţie consecutivă, Cafeneaua juridică este unul din evenimentele ce dau culoare activității ELSA Iași, având ca trăsături definitorii inovația și flexibilitatea tematică. Prin intermediul acestui proiect, s-a oferit posibilitatea studenţilor de a interacționa într-un cadru neoficial cu personalități din domeniul juridic, practicieni ai acestui domeniu, cu o bogată experiență. Temele abordate au fost diverse, în încercarea de a oferi studenților o viziune cât mai largă asupra posibilităților viitoare de carieră.

Tema primei zile a fost „Modele în carieră avându-i ca invitaţi  pe Claudia Tun – avocat și mediator, Oana Paicu – consilier la Serviciul de probațiune Iaşi, Cristian Nicolăiță – executor judecătoresc și Ioana Grădinariu și Elena Chiriac, grefier. Discuțiile au pornit de la parcursul invitaților de la momentul absolvirii și până în prezent, evoluția lor profesională, continuând cu provocările dar și satisfacțiile pe care profesia îmbrațișată le oferă.

Diversitatea profesiilor abordate în prima zi a evenimentului a oferit o perspectivă amplă studenților ce au luat parte la discuții, aceștia având șansa de a afla în mod direct care ar fi avantajele sau dificultățile pe care fiecare profesie le implică.

Cea de a doua zi a adus în atenția publicului domeniul reprezentant de „Diplomaţie și oportunităţi europene avându-i ca invitaţi pe domnul Lucian Leuştean – Fost Consul General al României la Chicago, Ioana Pruteanu- reprezentant Europe Direct Iaşi și Adrian Vitălaru – asist. univ. dr. Facultatea de Istorie Iaşi.

Fiind o arie prea puțin cunoscută sau promovată în rândul studenților în timpul facultății, volumul întrebărilor a fost pe măsură. Participanții au mărturisit că au aflat răspunsuri la numeroase întrebări ivite pe parcursul facultății, iar evenimentul și-a atins finalitatea. O carieră în diplomație sau în cadrul instituțiilor UE este cu siguranță o opțiune de luat în calcul de către un absolvent la drept, iar discuțiile constructive cu cei trei invitați nu au făcut decât să ofere participanților informații detaliate despre aceste oportunități pentru decizii cât mai inspirate în viitorul lor parcurs profesional.   Cafeneaua juridica_2

Cu toții știm că magistratura se află pe lista primelor opțiuni în rândul multor studenți la drept iar în consecință, cea de a treia zi a fost dedicată profesiei de magistrat: „Primii paşi în magistratură – formarea INM” avându-i ca invitaţi pe domnul  Tudor Gurban – Judecător la Judecătoria Iaşi, Tudor Vieriu – Procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Roman și Dorina Sârghi – auditor de justiție. Cei trei invitaţi au descris exact cum se desfăşoara examenul de admitere la INM şi detaliind și desfăsurarea activitătilor din cadrul INM, chiar şi în perioada de stagiatură.

Evenimentul „Cafeneaua juridică” poate fi considerat deja o tradiție în cadrul ELSA Iași. Acesta s-a dovedit a fi unul de real succes dat fiind interesul ridicat arătat de tinerii studenți la drept ieșeni, invitații apreciind de asemenea maniera inedită de desfășurare a acestuia precum și deschiderea tinerilor juriști spre astfel de experiențe.

ELSA Iași este parte a rețelei ELSA Internațional (The European Law Students’ Association), cea mai mare organizație internațională a studenților la Drept și a tinerilor juriști ce are ca scop promovarea oportunităților oferite studenților la Drept și tinerilor juriști, contribuția în formarea unor viitori juriști cu o deschidere intelectuală cât mai largă și cu aptitudini profesionale cât mai bine dezvoltate și încurajarea studenților la Drept și a tinerilor juriști să acționeze pentru binele societății.

Partener media: JURIDICE.ro

Luca CIUBOTARU
Director Relații Publice ELSA Iași


Aflaţi mai mult despre , , , , , , , ,
Puteţi publica şi dumneavoastră pe JURIDICE.ro. Publicăm chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa redactie@juridice.ro!

JURIDICE GOLD pentru studenţi foarte buni, free
JURIDICE.ro utilizează şi recomandă SmartBill













Newsletter JURIDICE.ro
Youtube JURIDICE.ro
Instagram JURIDICE.ro
Facebook JURIDICE.ro
LinkedIn JURIDICE.ro

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.