Interviu Radu Catană. Despre sublimul din profesiile juridice

Alina Matei: Vă mulțumesc că ați acceptat să acordați un interviu pentru utilizatorii JURIDICE.ro. Stăm de vorbă cu domnul prof. univ. dr. Radu Catană, prorector al Universității Babeș Bolyai, profesor la prestigioasa facultate de drept a acestei universități. Stimate domnule Profesor, de ce sunteți avocat? Nu sunt magistrații cei mai buni și mai drepți dintre juriști?

Radu Catană: Oh. Challenge not taken. Toate profesiile juridice au în ele ceva sublim: sunt purtătoare de adevăr. Noi oamenii, cu toții suntem sortiți să căutăm adevărul, tot astfel cum îl căutăm și găsim pe Dumnezeu. Juriștilor le este inerent acest atribut, această sarcină, chiar dacă mai sunt și alte domenii la fel de binecuvîntate, cum sunt, de exemplu, filosofia sau teologia. Între avocat și judecător (pentru că, după mine, procurorul este până la urmă tot avocat, atât ca natură, cât și ca expresie) diferența principală ar consta în aceea că unul exprimă libertatea căutării, iar celălalt povara rostirii. Elementul comun este responsabilitatea față de oameni, acest element  trebuind să fie și la baza respectului reciproc între aceste profesii. În ce mă privește, presupun că am preferat libertatea… Dar trebuie să spun că în ultimii ani, opțiunile pentru administrația universitară mi-au răpit timpul și puterea pentru a practica avocatura. Tot așa cum trebuie să spun că mi-e dor în fiecare zi de ea, de libertate.

Revenind, sunt convins că lumea, și noi odată cu ea, evoluează în sensul apropierii profesiilor de avocat și magistrat. Iată, avocatul general în sistemul casației franceze care este practic procurorul general, sau să ne amintim de rolul apropiat procurorului general jucat de attorney general în majoritatea sistemelor derivate din common law, ori de exemplul interesant al rolului imparțial jucat de avocatul general la CJUE în prezentarea concluziilor sale privind cauza. Eu chiar consider că trebuie avut în vedere un plan de compatibilizare cu tentă de unificare a pregătirii şi a formării avocaților și magistraților. Ar fi o componentă a asigurării calității actului de justiţie. Pe de altă parte, stagiul judecătorilor ar trebui organizat asigurând intersectarea activităţii acestora cu celelalte profesii juridice, precum şi cu realităţile mediului economic și social. Orice am spune despre nivelul excelent de cunoștințe ale tinerilor absolvenți, cred ca opțiunea de a condiționa accesul la statutul de judecător de împlinirea unei anumite vechimi în profesia de avocat ar fi binevenită (ca să nu spun că în Statele Unite este stabilită chiar o condiție de vîrstă minimă, de 30 respectiv 35 de ani, depinde de nivel).

Si totuși. Parcă aș reuși să răspund la provocare. Magistrații nu sunt cei mai buni și mai drepți dintre juriști. Suntem una, matricial. Chestiunea este că validarea socială a acestei matrici este mai mereu pusă în discuție. Trebuie să ne respectăm mai mult unii pe alții, avocați și magistrați, numai astfel societatea ne va respecta ca un tot.

Alina Matei: Aveți numeroase studii/stagii efectuate la prestigioase instituții și universități. Mi-a atras atenția cel din 2008, de la Institutul Max Planck de Drept internațional privat și drept comparativ internațional, din Hamburg. Cum se studiază acolo? Pe ce se pune accent?

Radu Catană: Aceste stagii și burse au foarte multe cauze, după cum au determinări diferite. Am avut într-adevăr ocazia să petrec mult timp la instituții din străinătate. A fost pur și simplu o chestiune de opțiune a carierei. Spre pildă, zilele trecute am reîntâlnit un vechi prieten german, care îmi spunea cum, în anii 1990, era tânăr doctorand la universitatea din orașul academic în care se născuse și studiase. A intrat în biroul partajat cu alți doctoranzi și, din prima zi, a visat să ajungă profesor la acea universitate. După doctorat, a străbătut lumea, cu stagii și chiar cu profesări pe durată determinată de la Antipozi, în Scandinavia. După mai mult de 15 ani, a ajuns profesor titular la universitatea din orașul său. Când a deschis ușa biroului care i-a fost oferit, a văzut același spațiu din vremea doctoranturii, doar că nu îl mai împărțea cu nimeni …

Revenind la Max Planck, este un institut de cercetări de excelență finanțat din resurse publice ale statului german. Hamburg este un oraș cosmopolit, una dintre așa-numitele Veneții ale Nordului. Îmbinarea este excepțională, cu atât mai mult cu cât există acolo și una dintre cele mai bune universități din Germania, plus facultatea de drept cel mai bine plasată în clasamentele din Germania, aceasta din urmă fiind privată. Într-un asfel de mediu, este greu să nu ai nostalgia celor mai bune ore de bibliotecă, ale optimei socializări cu cercetători din toată lumea, dar și de a fi pătruns de civilizația din jur. Îmi amintesc că, la institut, mi se părea uneori ridicol de serios totul: eram periodic chemat la un prânz cu un director al institutului sau cu un cercetător de rang înalt, întâlniri la care abia dacă puteam să respir în amestecul de întrebări profesionale care îmi erau formulate printre frugale și aparent nevinovate dumicate. Dar asta a însemnat și prieteni, unul dintre ei devenind o prezență constantă la facultatea de drept.

Legat de institutul Max Planck din Hamburg, trebuie să spun că încăperile afectate bibliotecii aveau în mintea mea dimensiunile unui mic cartier, deși până la urmă instituția se adresează numai dreptului comparat și internațional privat. Însă recunosc faptul că domeniul dreptului societăților și guvernanței corporative m-a determinat să accesez conținutul bibliotecii mai degrabă online, de la birou, iar deplasările în bibliotecă să se reducă la călătorii de plăcere. Se pare că multe institute de cercetare permit, azi, această comoditate și chiar au ajuns să restrângă spațiul de bibliotecă pentru birouri de lucru. Îi privesc ciudat pe copiii mei, care preferă cărți cumpărate în format online. Doamne, cum vor arăta bibliotecile de mâine?

Alina Matei: La Facultatea de Drept a Universității Babeș-Bolyai îi învățați pe studenți drept comercial și drept bancar. Sunt curioasă să aflu părerea dumneavoastră cu privire la disputa drept comercial, ramură distinctă, vs. includerea în dreptul civil.

Radu Catană: Eu nu sunt unul dintre apărătorii nostalgici ai Codului comercial și, culmea, nici ai noțiunii de drept comercial. Acest afront ori această îndărătnicie pot fi puse pe seama vârstei sau a naturii mele esențialmente echilibrate. Mitul autonomiei dreptului comercial, născut în 1887 și spulberat în 2011, vine din așa numitul criteriu obiectiv al comercialității (faptele de comerț), care a fost în sine atât de relativ, încât comercialitatea nu a beneficiat niciodată de principii proprii, ceea ce i-a dovedit fragilitatea în timp. Pe de altă parte, dispariția codului este aptă într-adevăr să genereze o criză existențială a dreptului (comercial), pentru că, nu-i așa, azi avem codul studentului, avem codul studiilor doctorale – ce înseamnă atunci că nu avem cod comercial? Însă, după câtva timp, m-am liniștit. De ce determinam, ieri, comercialitatea? Pentru formă, pură formă: înregistrări în registre, procedură juridicară specială etc. Fondul era în regimul obligațiilor. Or, principiul regimului distinct al obligațiilor nu a fost repudiat, ci integrat din vechiul cod comecial, în noul cod civil. Chiar dacă sub umbrela deja instituțională a conceptelor de întreprindere și profesionist, cu care putem să fim în totalitate de acord, sau nu. O preluare ca atare, ar genera construcția unui „drept al întreprinderii” sau a unui „drept al profeșionistilor”, ambele forme oferind destule motive de rezistență culturală la preluarea acestei terminologii de către români. De aceea, prefer să spun că ”dreptul comercial” a rezistat; l-aș înlocui oricând cu ”dreptul afacerilor”, dacă ar fi din nou acceptat, după 20 de ani.

Îmi este clar că dreptul și comerțul (lato sensu) vor dăinui deopotrivă și împreună, eu sperând însă că ultimul îl va recrea pe primul, și nu invers. Norma nu trebuie să orienteze afacerile într-o economie de piață, decât în circumstanțe excepționale. Invers, este calea cea bună. Dar asta este o discuție mult mai lungă, în care mi-ar fi de altfel teamă să intru acum.

Alina Matei: Cum vedeți învățământul juridic astăzi? O să vă rog chiar o privire comparativă cu învățământul de la facultățile din străinătate, precum cea de la Graz, unde predați, sau unde ați studiat. Ce notă ați acorda învățământului juridic din România?

Radu Catană: Nu vreau să par exclusivist, dar totuși mă simt dator să fiu îndrăzneț pe acest subiect. Nu cred că putem vorbi lesne despre învățământul juridic românesc, la modul generic. Este foarte eterogen. Sunt zeci de facultăți de drept în țară. Relativizând la populația adultă, sunt mai multe decât în Franța sau Germania. Este clar că nu există o legătură cu nevoile societății românești și nici măcar cu cariera multora dintre absolvenți.

Este bine că se poate studia dreptul aproape peste tot în patria noastră, dar nu cred că acest lucru se face la același nivel. Nu doresc să discut despre calitate ca formă, despre asigurarea calității ca dosar bine pregătit de către fiecare instituție. Să nu fiu interpretat. Diferența de nivel nu este dată de cadrele didactice, eu spun că este dată chiar de studenți. Se vede acest lucru cu un barometru simplu, examenele de admitere în profesii. Studenții se orientează. Și nu doar în interiorul țării. Vorbesc cu studenții de la Cluj – căutând burse în străinătate, principalul criteriu al lor este ranking-ul internațional. Oamenii vor ”altfel” de universități și, transpus în alte cuvinte, absolvenții gândesc despre diplome ca fiind natural diferențiate.

Dacă adăugăm dificultățile generate de evoluția demografică, de rezultatele tot mai slabe la bacalaureat, de mobilitatea familiilor românilor în spațiul UE, plus faptul că majoritatea covârșitoare a funcționarior publici și-au făcut studiile necesare asigurării continuității carierei, rezultă scăderea evidentă a numărului studenților la drept, la nivel național. Aceasta va avea drept consecință, în opinia mea, o tendință de concentrare a domeniului înspre universitățile din centrele universitare cu o anumită tradiție. Fuziunea, absorbția universităților a devenit un element aproape obișnuit în Europa continentală, deci nu trebuie să îl privim la modul dramatic. Consider că tendința va opera atât între universitățile publice, cât și între cele private.

La Graz, dacă ați amintit, am plăcerea să fiu invitat anual în cadrul unui program de masterat în dreptul afacerilor destinat Europei centrale și de sud-est. Ca paranteză, cred că această orientare regională și cooperare cu parteneri din țările limitrofe ar fi o strategie corectă și pentru universitățile românești (este deja implementată la facultatea de drept de la UBB), mai ales după ce demult a trecut valul interesului universitarilor vest-europeni în a vizita țara noastră, pentru care aproape brusc a devenit pe la începutul anilor 2000, mai puțin “exotică“ decât alte oportunități de cooperare cu state din Asia, Africa și America de sud.

Revenind, și universitățile austriece trec printr-o perioadă de reorganizare a programelor. Iată, consultarea cadrelor și studenților de la Graz a generat necesitatea transformării programului într-un joint-degree cu o universitate, ca să spun așa, mai aproape de capitala Europei. S-a constatat că atât stilul de predare, cât și conținutul trebuie să fie mai aplicate, orientate înspre practică și mai proactive față de contribuția studenților. Și, în context, de pe vremea când petreceam semestrul Fulbright la Berkeley, îmi aduc aminte de un articol într-un cotidian american, fondat pe studiu empiric, din care rezulta că angajatorii, societăți de avocatură, considerau că absolvenții universităților americane nu sunt pregătiți pentru abilitățile necesare exercitării profesiei, ceea ce transferă asupra angajatorilor o sarcină prea mare în formarea profesională a tinerilor. Ei bine, ce să mai spunem despre învățământul juridic românesc? Acum, este adevărat că se fac eforturi tot mai evidente de către facultăți în a scădea falia dintre școală și viața profesională în practică. Spre exemplu, la Cluj tocmai a fost organizată ceremonia de închidere a unui program de practică profesională pentru studenții facultății de drept din cadrul UBB (intitulat Ab Academia ad Advocatum) pe care am avut plăcerea să îl coordonez în ultimii doi ani, finanțat din POSDRU și din fondurile puse la dispoziție de decanatul facultății.

Alina Matei: O să vă rog să îmi spuneți ce autor român de drept v-a impresionat prin forța argumentelor? Este o întrebare grea?

Radu Catană: Zilele trecute, un maestru al barei clujene ridica problema faptului că studenții care doresc să îmbrățișeze profesia nu cunosc marile modele ale măestriei avocaturii, că nu pot da exemple de mari formatori ai acestei profesii. Cred că întrebarea dumneavoastră atinge ca filosofie această chestiune, a respectului pentru cei care au vorbit și scris cu adevărat, într-o lume în care de multe ori constatăm că se scrie mult mai mult decât se citește (este o parafrază, nu îmi aparține, nu știu cui aparține, dar ce să-i faci… ne aparține tuturor). Hmm, strania satisfacție de a nu fi scris mult. Sau, oarecum, să fii beneficiar al calității de absent…

Eu văd în această întrebare, oportunitatea de a ne aminti de marii protagoniști ai dreptului comercial ai acestei țări, parafrazând titlul ultimei cărți a marelui I.L. Georgescu. Cum să nu impresioneze acest autor, care a avut și binecuvântarea longevității trupești, dacă scrierile lui au stat literalmente la baza renașterii dreptului comercial prin penița autorilor de după 1990, dintre care mulți și-au fondat opera pe preluări din analizele marelui profesor. Tot astfel, eu personal mă simt legat de estetica scrierilor profesorului Ion Fințescu, de frumusețea construcției argumentative, atât în cursul de drept comercial de la finele anilor 1930, cât și din comentariile monografice asupra efectelor de comerț. A fost cel mai creativ urmăritor al învățăturii comercialiștilor italieni în frunte cu marele Cesare Vivante și, în ciuda scurtării vieții sale profesionale generate de opțiunile politice, stă în fruntea formatorilor doctrinei comercialiste române.

Astăzi, trebuie să recunoaștem că nu există mulți autori în literatura dreptului comercial lato sensu; aproape că printr-un mic exercițiu i-aș putea aminti pe toți cei care au greutate și ale căror susțineri sunt avute în vedere în sălile de curs, de conferință sau în fața instanțelor. Dar nu îmi asum riscul de a uita pe cineva. Însă, sunt fericit că majoritatea covârșitoare a scurtei liste de care vorbeam, sunt tineri.

În fine, ar mai fi o remarcă de făcut. Există juriști care nu se evidențiază prin scrieri de literatură juridică și care au o forță argumentativă extraordinară. Mă gândesc la judecătorii, și nu sunt puțini, care își fundamentează soluțiile pe considerente creative, care îndrăznesc, menținând desigur contactul direct cu temeiul negru pe alb al legii. Lor trebuie să li se ofere un cuvânt mai mare de spus, azi, chiar mai mare decât al universitarilor, pentru că practica este mult mai generatoare de argumente de forță.

Alina Matei: Vă rog, un mesaj de final de interviu și de an pentru utilizatorii JURIDICE.ro.

Radu Catană: Vă mulțumesc foarte mult pentru oportunitatea pe care mi-ați oferit-o, de a mă adresa comunității de profesioniști ai dreptului prin intermediul JURIDICE.ro, devenit o prezență constantă și dorită a vieții noastre profesionale. Gestul dumneavoastră este foarte onorant pentru mine.

Mesajul meu nu poate fi altul, decât să continuați să vă înconjurați de oameni de calitate în echipă, pentru ca ei să poarte spiritul și obiectivele JURIDICE.ro și să îi determinați pe cei care vă consultă site-ul și vă urmăresc în general activitatea, că nu se poate să treacă o zi, fără să își aducă aminte de dumneavoastră…

Alina Matei: Vă mulțumesc pentru că ați stat de vorbă cu mine. Și vă doresc un an 2014 grozav!

Radu Catană: Vă doresc și eu ca din seninătatea Sărbătorilor de iarnă să primiți cele mai bune gânduri pentru dumneavoastră și cei dragi, pentru întreaga echipă JURIDICE.ro.

Citeşte mai mult despre Alina Matei, avocat, interviu, învățământ juridic românesc, magistrat, profesii juridice, profesor, Radu Catana! Pentru condiţiile de publicare pe JURIDICE.ro detalii aici.

Urmăriţi JURIDICE.ro şi pe LinkedIn  WhatsApp  Threads  Google News 

(P) JURIDICE.ro foloseşte şi recomandă SmartBill.