Tribunalul Maramureș. Arestare preventivă pentru tentativă la omor calificat și ultraj contra bunilor moravuri
25 decembrie 2013 | JURIDICE.ro
Tribunalul Maramureș a dat publicității marți, 24 decembrie 2013, un comunicat cu privire la încheierea penală pronunțată în dosarul nr. 8690/100/2013.
Astfel, instanța a dispus, la propunerea Parchetului de pe lângă Tribunalul Maramureş, arestarea preventivă pe o durată de 29 de zile a inculpaţilor L.M., în vârstă de 31 de ani şi S.M., în vârstă de 52 de ani, ambii domiciliaţi în localitatea Turulung, judeţul Satu-Mare, cercetaţi pentru săvârşirea infracţiunilor de tentativă la omor calificat şi ultraj contra bunelor moravuri.
Pentru a dispune arestarea preventivă a inculpaţilor, instanţa a reţinut că în cauză există indicii temeinice care să justifice presupunerea că aceştia, în seara zilei de 14 decembrie 2013, în jurul orei 20.00, pe fondul unui conflict anterior şi după o înţelegere prealabilă, împreună cu alte persoane, o parte rămase neidentificate, înarmaţi cu mai multe obiecte contondente, le-au aşteptat pe părţile vătămate F.A, F.F. şi Ş.I. pe drumul comunal dintre localităţile Ilba şi Handalul Ilbei şi le-au aplicat lovituri în diverse zone ale corpului, provocându-le leziuni care au necesitat, în cazul a două dintre acestea, 28-30 de zile de îngrijiri medicale.
Împotriva încheierii prin care s-a dispus luarea măsurii de arestare preventivă inculpaţii nu au declarat recurs, dar au la dispoziţie 24 de ore de la pronunţarea ei pentru introducerea căii de atac.
- Flux integral: www.juridice.ro/feed
- Flux secţiuni: www.juridice.ro/*url-sectiune*/feed
Pentru suport tehnic contactaţi-ne: tehnic@juridice.ro