BusinessAchiziţii publiceAfaceri transfrontaliereAsigurăriBankingConcurenţăConstrucţiiCorporateComercialEnergieFiscalitateFuziuni & AchiziţiiGamblingHealth & PharmaInfrastructurăInsolvenţăMedia & publicitatePiaţa de capitalIPTelecom
ProtectiveData protectionDreptul familieiDreptul munciiDreptul sportuluiProtecţia consumatorilorProtecţia mediului
LitigationArbitrajContencios administrativContravenţiiDrept penalMediereProcedură civilăRecuperare creanţe
 
Procedură civilă
ConferinţeDezbateriCărţiProfesionişti
STOICA & Asociatii
Print Friendly, PDF & Email

Reflecţii cu privire la publicitatea şedinţei de judecată sub imperiul NCPC

30.12.2013 | Sergiu-Leon RUS

În conformitate cu art. 213 din Noul Cod de Procedură Civilă (în continuare, N.C.P.C.), articol intitulat „Desfăşurarea procesului fără prezenţa publicului”, în faţa primei instanţe, cercetarea procesului se desfăşoară în camera de consiliu, dacă legea nu prevede altfel (alin. 1). De asemenea, în cazurile în care dezbaterea fondului în şedinţă publică ar aduce atingere moralităţii, ordinii publice, intereselor minorilor, vieţii private a părţilor ori intereselor justiţiei, după caz, instanţa, la cerere sau din oficiu, poate dispune ca aceasta să se desfăşoare în întregime sau în parte fără prezenţa publicului (art. 213 alin. 2). Potrivit art. 240 alin. 1 N.C.P.C., cercetarea procesului are loc în faţă judecătorului, în camera de consiliu (în căile de atac însă, dacă cercetarea procesului este necesară, ea se face în şedinţă publică – art. 240 alin. 2).

Prin urmare, legea de procedură face distincţie între faza cercetării procesului şi cea a dezbaterii fondului, sub aspectul publicităţii şedinţei de judecată, în sensul că regula publicităţii (prevăzută, cu valoare de principiu, de art. 17 N.C.P.C.) este înlăturată expres în faza cercetării procesului, ea rămând însă aplicabilă în cea a dezbaterii fondului, fază pentru care sunt conferite prerogative atât instanţei (art. 213 alin. 2, deja menţionat), cât şi părţilor, pentru înlăturarea facilă a publicităţii şedinţei. În acest sens, la art. 244 alin. 3 şi 4 N.C.P.C. se prevede că părţile pot fi de acord ca dezbaterea fondului să urmeze în camera de consiliu, acordul rezultând şi din simpla împrejurare a formulării unei cereri de judecată în lipsă, aceasta semnificând consimţământul părţii care a formulat ca dezbaterea fondului să aibă loc în camera de consiliu, în afară de cazul în care partea a solicitat expres ca dezbaterea să aibă loc în şedinţă publică. Art. 213 N.C.P.C. reprezintă, faţă de reglementarea anterioară, o evoluţie evidentă a concepţiei legiuitorului înspre judecarea procesului în condiţii de acces mult mai restrâns pentru terţi, regula fiind, în accepţiunea noii reglementări, caracterul privat, inter partes, a fazei cercetării procesului.

Este adevărat că art. 213 alin. 2 N.C.P.C. oferă instanţei posibilitatea, chiar din oficiu, de a dispune ca dezbaterea fondului să se desfăşoare în întregime sau în parte fără prezenţa publicului, fără să denumească şedinţa fără prezenţa publicului ca fiind una de cameră de consiliu, însă şi în acest caz nu poate fi vorba decât tot despre o şedinţă în camera de consiliu, existând, pe lângă considerente logice şi de consecvenţă, chiar şi un argument de text, reprezentat de art. 244 alin. 3 N.C.P.C., care vorbeşte despre dezbaterea fondului în camera de consiliu, atunci când părţile se învoiesc. Ar fi, într-adevăr, o pedanterie cu totul inutilă şi o absurditate ca dezbaterea nepublică a fondului să fie, pe de o parte, în cameră de consiliu, atunci când părţile se învoiesc în acest sens, şi, pe de altă parte, într-o şedinţă “fără prezenţa publicului” – altceva decât camera de consiliu şi fără lămuriri suplimentare. Nu este mai puţin adevărat însă că art. 213 alin. 3 N.C.P.C. prevede că, în cazurile prevăzute la alin. 1 şi 2 ale aceluiaşi articol, au acces în camera de consiliu ori în sala de şedinţă părţile, reprezentanţii lor, cei care îi asistă pe minori, apărătorii părţilor, martorii, experţii, traducătorii, interpreţii, precum şi alte persoane cărora instanţa, pentru motive temeinice, le admite să asiste la proces; să privim acest text doar ca pe o simplă inconsecvenţă. Confuzia pe care noul cod o face este între conceptele de cameră de consiliu şi sală de şedinţă, ca locaţie fizică, şi aceleaşi ca regim juridic, conferindu-le (artificial şi din greşeală) o interschimbabilitate pe care, de fapt, nu o au. O şedinţă secretă poate avea fizic loc şi într-o încăpere denumită cameră de consiliu şi în încăperea care serveşte ca sala de şedinţă, după cum sala de şedinţă însăşi poate fi declarată cameră de consiliu ca regim juridic (cum tradiţional se făcea pe vechiul cod, varaiantă oricum preferabilă biroului judecătorului, acestea fiind alternativele dintre care se făcea illo tempore alegerea). Noţiunile au, deci, primordial, un sens fizic, configuraţia fizică distinctă determinând şi regimul juridic distinct – codul nu este întotdeauna consecvent sub acest aspect.

Art. 213 alin. 2 N.C.P.C., în cazurile în care dezbaterea fondului în şedinţă publică ar aduce atingere moralităţii, ordinii publice, intereselor minorilor, vieţii private a părţilor ori intereselor justiţiei, după caz, instanţa, la cerere sau din oficiu, poate dispune ca aceasta să se desfăşoare în întregime sau în parte fără prezenţa publicului; o atare posibilitate pentru instanţă nu este prevăzută şi pentru faza cercetării procesului, deoarece, bineînţeles, în concepţia codului, în toate cazurile cercetarea procesului are loc în camera de consiliu.

Art. XII din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, a prevăzut că dispoziţiile Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, republicată, privind cercetarea procesului şi, după caz, dezbaterea fondului în camera de consiliu se aplică proceselor pornite începând cu data de 1 ianuarie 2016.

În urma acestei intervenţii legislative, nu rezultă cu claritate dacă ceea ce s-a suspendat până la 1 ianuarie 2016 se referă numai la locaţia camerei de consiliu sau la însuşi regimul juridic reprezentat de cercetarea procesului în camera de consiliu, care implică o componentă inerentă de restricţionare pentru public. Textele coroborate sugerează intenţia legiuitorului de a face o excepţie numai în privinţa locaţiei fizice şi nu a regimului juridic aplicabil. În acest sens, este elocvent faptul că în „expunerea de motive” aferentă proiectului legislativ materializat subsecvent în Legea nr. 2/2013, s-a subliniat că este necesară adaptarea temporară a mecanismelor procedurale instituite de noul Cod de procedură civilă care depind de alocarea resurselor financiare şi de realizarea investiţiilor în infrastructură, la condiţiile existente; alocarea de resurse se referă, în principal, la număr suficient de săli care să permită organizarea optimă, în cadrul fiecărei instanţe, a etapei cercetării judecătoreşti şi a celorlalte faze procesuale, precum şi la alte elemente de infrastructură.

De asemenea, în mod expres, expunerea de motive face vorbire despre faptul că se propune, prin proiect, ca măsură legislativă aplicabilă tranzitoriu, amânarea intrării în vigoare, „în considerarea lipsei unei infrastructuri adecvate”, a părţii din noul Cod de procedură civilă privitoare la cercetarea procesului în camera de consiliu.

Dacă s-ar admite înlăturarea cercetării procesului în camera de consiliu atât ca locaţie (prin ipoteză, încă inexistentă), cât şi ca regim juridic, ar însemna că pentru faza cercetării procesului instanţa de judecată să fie lipsită de atribuţia de declarare a desfăşurării cercetării fără prezenţa publicului (posibilitate prevăzută de lege lata numai pentru dezbaterea fondului), ceea ce ar fi absurd. Cu toate acestea, o fundamentare solidă în drept a măsurii declarării cercetării ca fiind nepublică (id est, fără prezenţa publicului) este dificilă exclusiv pe baza textelor interne, slab corelate şi imprecise. Indiferent însă de interpretarea care s-ar putea da în prezent funcţionalităţii şi aplicabilităţii art. 213 N.C.P.C., potrivit art. 6 alin. 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, orice persoană are dreptul la judecarea cauzei sale în mod echitabil, în mod public şi în termen rezonabil, de către o instanţă independentă şi imparţială, instituită de lege, care va hotărî fie asupra încălcării drepturilor şi obligaţiilor sale cu caracter civil, fie asupra temeiniciei oricărei acuzaţii în materie penală îndreptate împotriva sa. Hotărârea trebuie să fie pronunţată în mod public, dar accesul în sala de şedinţă poate fi interzis presei şi publicului pe întreaga durată a procesului sau a unei părţi a acestuia, în interesul moralităţii, al ordinii publice ori al securităţii naţionale într-o societate democratică, atunci când interesele minorilor sau protecţia vieţii private a părţilor la proces o impun, sau în măsura considerată absolut necesară de către instanţă când, în împrejurări speciale, publicitatea ar fi de natură să aducă atingere intereselor justiţiei.

Conform Curţii Europene a Drepturilor Omului (Dumitru Popescu v. România (nr. 2), 2007, Vermeire v. Belgia, 1991), prevederile Convenţiei fac parte integrantă din ordinea juridică internă a statelor semnatare, statul, prin instanţele de judecată, având obligaţia de a asigura efectul deplin al normelor acesteia, asigurându-le preeminenţa faţă de orice altă prevedere contrară din legislaţia naţională, fără să fie nevoie să aştepte abrogarea acestora de către legiuitor (în acelaşi sens este şi art. 3 N.C.P.C.). Totodată, Recomandarea Rec (2004) 6 a Comitetului de Miniştri al Consiliului Europei către statele membre cu privire la îmbunătăţirea căilor de atac interne” a reamintit că mecanismul instituit de Convenţie este unul subsidiar şi că drepturile pe care aceasta le consacră trebuie să fie protejate în primul rând la nivel naţional, de către instanţele şi organele naţionale. Din perspectiva art. 6 alin. 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, text intrinsec ordinii juridice române şi superior ca forţă juridică textelor interne, este, aşadar, posibilă interzicerea accesului publicului în sala de şedinţă în faza cercetării procesului, în ipotezele largi prevăzute de text.

dr. Sergiu-Leon RUS
judecător, Curtea de Apel Cluj


Aflaţi mai mult despre , , , , , , , , ,
JURIDICE.ro utilizează şi recomandă SmartBill pentru facturare.

JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicăm şi opinii cu care nu suntem de acord. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. Pentru a publica şi dumneavoastră pe JURIDICE.ro, vă rugăm să citiţi Politica noastră şi Condiţiile de publicare.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Important
Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile publicate sub numele real care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.


Newsletter
Publicitate
Corporate
Membership