Modificarea unor acte normative din domeniul migraţiei şi azilului
6 ianuarie 2014 | JURIDICE.ro

În Monitorul Oficial al României, partea I, nr. 826 din data de 23 decembrie 2013 a fost publicată Legea nr. 376/2013 pentru modificarea şi completarea unor acte normative din domeniul migraţiei şi azilului.
Modificarea şi competarea OUG nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România
– introducerea definiţiei pentru sintagma “protecţie internaţională” – statutul de refugiat sau statutul conferit prin protecţie subsidiară;
– menţionarea distinctă a celor două categorii de străini care pot solicita acordarea dreptului de şedere pe termen lung, respectiv străinii titulari ai unui drept de şedere temporară, cât şi străinii care beneficiază de protecţie internaţională în România;
– instituirea unui nou caz de încetare a dreptului de şedere pe termen lung, în cazul anulării protecţiei internaţionale în condiţiile Legii nr. 122/2006 privind azilul în România, atunci când dreptul de şedere pe termen lung a fost obţinut în calitate de beneficiar al protecţiei internaţionale în România;
– recunoaşterea expresă a dublului statut al străinilor care sunt în acelaşi timp beneficiari ai protecţiei internationale în România, dar şi titulari ai unui drept de şedere pe termen lung;
– stabilirea unor dispoziţii speciale privind îndepărtarea sub escortă a străinilor care beneficiază de protecţie internațională acordată de un alt stat membru;
– stabilirea unor măsuri prin care în permisele de şedere pe termen lung eliberate de autorităţile române să fie înscrisă şi menţiunea privind protecţia internatională;
– reglementarea statutului membrilor de familie ai beneficiarilor protecţiei internaţionale care au fost îndepărtaţi din statul membru unde aveau drept de şedere pe termen lung, astfel încât să se respecte principiul unităţii familiei;
– introducerea sancţiunii amenzii pentru străinii care nu îşi îndeplinesc obligaţia de a se prezenta la autoritatea competentă pentru eliberarea unui nou permis de şedere pe termen lung, atunci când este necesară înscrierea sau modificarea menţiunii privind acordarea protecţiei interanţionale.
Modificarea Legii nr. 122/2006 privind azilul în România
– introducerea definiţiei pentru sintagma “protecţie internaţională” – statutul de refugiat sau statutul conferit prin protecţie subsidiară;
– reglementarea situaţiei în care autorităţile române acordă protecţie internatională unui străin care are deja permis de şedere pe termen lung eliberat de un alt stat membru, existând obligaţia iniţierii procedurii pentru modificarea menţiunii privind acordarea protecţiei internationale;
– stabilirea obligaţiei statutului român de a readmite străinii care beneficiază de protecţie internatională în România, în situaţia în care aceştia sunt îndepărtaţi din statul membru în care aveau dreptul de şedere pe termen lung;
– introducerea menţiunii că în cazul admiterii cererii privind transferul responsabilităţii pentru un străin care are un permis de şedere pe termen lung eliberat de un alt stat membru, Inspectoratul General pentru Imigrări trebuie să solicite acestui stat membru să modifice în consecinţă menţiunea privind acordarea protecţiei internationale.