Secţiuni » Sistemul judiciar
Sistemul judiciar
Alegeri CSMActivitate parchete

UNJR condamnă public procedura de alegere a conducerii CSM
06.01.2014 | JURIDICE.ro

Secţiuni: Content, Sistemul judiciar
JURIDICE - In Law We Trust

Uniunea Naţională a Judecătorilor din România a dat publicității astăzi, 6 ianuarie 2014, un comunicat, semnat de jud. Natalia Roman, președintele UNJR, cu privire la procedura de alegere a conducerii Consiliului Superior al Magistraturii.

Comunicatul integral:

”Uniunea Naţională a Judecătorilor din România constată că alegerea conducerii Consiliului Superior al Magistraturii stă şi în acest an sub semnul netransparenţei şi condamnă ferm perpetuarea acestei proceduri complet neloiale şi lipsite de respect faţă de menirea acestei instituţii.

Reamintim că, în urmă cu un an, UNJR făcea un apel public la transparenţă, subliniind că “perpetuarea acestei modalităţi de alegere a conducerii Consiliului, prin anunţarea doar în cadrul şedinţei a candidaturilor şi a proiectelor este inacceptabilă, fiind în totală contradicţie cu principiile transparenţei şi responsabilităţii asumate în mod explicit de fiecare dintre membrii actualului CSM”.

În ciuda acestui fapt, precum şi a votului de blam dat în mod covârşitor anul trecut Consiliului prin revocarea a doi dintre membrii săi, membrii CSM au înţeles să adopte aceeaşi conduită, sfidând orice reguli minime de responsabilitate şi respect faţă de corpul magistraţilor şi faţă de societate, norme ce impun o completă transparenţă în proceduri de o importanţă atât de mare precum cea a alegerii conducerii acestuia.

În condiţiile în care, contrar imperativelor legale, normele ce prevedeau posibilitatea revocării membrilor CSM declarate neconstituţionale nu au fost modificate, pentru a fi puse în acord cu decizia Curţii Constituţionale, UNJR cere public Ministrului Justiţiei adoptarea urgentă a unui proiect de lege în acest sens.

În lipsa unei alte modalităţi de tragere la răspundere a membrilor CSM faţă de corpul magistraţilor, UNJR condamnă public atitudinea acestora, considerînd-o iresponsabilă, abuzivă şi contrară principiilor care ar trebui sa fie împărtăşite de toţi magistraţii, inclusiv de membrii CSM.”

Cuvinte cheie: , , , ,
Vă invităm să publicaţi şi dvs., chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. Totuşi, vă rugăm să vă familiarizaţi cu obiectivele şi valorile Societătii de Stiinţe Juridice, despre care puteti ciţi aici. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa de e-mail redactie@juridice.ro!

JURIDICE.ro foloseşte şi recomandă My Justice

JURIDICE CORPORATE
JURIDICE MEMBERSHIP
Juristi
JURIDICE pentru studenti









Subscribe
Notify of

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

0 Comments
Inline Feedbacks
View all comments
Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.

Secţiuni        Selected     Noutăţi     Interviuri        Arii de practică        Articole     Jurisprudenţă     Legislaţie        Cariere     Evenimente     Profesionişti