Secţiuni » Arii de practică » Litigation » Drept penal
Drept penal
DezbateriCărţiProfesionişti

DNA. Buletin de presă decembrie 2013
07.01.2014 | Andreea DOBRIN, Paula VÂRBAN, Andreea DOBRIN

Secţiuni: Comunicate parchete, Drept penal
JURIDICE - In Law We Trust

Biroul de Informare şi Relaţii Publice a întocmit o sinteză a cauzelor finalizate de procurorii anticorupţie în luna decembrie 2013, altele decât cele deja mediatizate prin intermediul comunicatelor de presă:

1. DNA-Constanţa. Folosire sau prezentare de documente ori declaraţii false, fals intelectual, înşelăciune. Trimitere în judecată.

Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciului Teritorial Constanţa au dispus trimiterea în judecată a inculpaţilor:
I.A., primar (la data faptelor) al localităţii Măcin, judeţul Tulcea, în sarcina căruia s-au reţinut următoarele infracţiuni:
folosire sau prezentare de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, care are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri europene, sub forma participaţiei improprii,
fals intelectual,
folosire sau prezentare de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, care are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri europene, cu consecinţe deosebit de grave,
înşelăciune,
fals intelectual în formă continuată;

C.M.– funcţionar public (la data comiterii faptelor) în cadrul primăriei oraşului Măcin, judeţul Tulcea, în sarcina căreia s-au reţinut următoarele infracţiuni:
complicitate la folosire sau prezentare de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, care are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri europene, sub forma participaţiei improprii,
fals intelectual,
complicitate la folosire sau prezentare de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, care are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri europene, cu consecinţe deosebit de grave,
complicitate la înşelăciune,
fals intelectual în formă continuată.

În rechizitoriul întocmit s-a reţinut următoarea stare de fapt:
În cursul anilor 2008 şi 2009, în calitate de primar al oraşului Măcin, inculpatul I.A. a formulat, în numele Consiliului Local al oraşului Măcin, cereri de acordare a sprijinului financiar în cadrul schemei de plată unică pe suprafaţă, pentru terenuri cu destinaţia păşune. În susţinerea cererii şi a dovedirii dreptului de proprietate solicitantul a declarat suprafeţe mult mai mari decât cele pe care era îndreptăţit şi a comunicat aceste date nereale funcţionarilor APIA prin intermediul mai multor înscrisuri. Urmare a acestor acţiuni, inculpatul I.A. a primit de la Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură(APIA) sprijin financiar în mod necuvenit pentru câte 511,89 hectare, respectiv suma totală de 499.741,55 lei (126.357 euro), aferentă cererilor formulate pentru anii 2008 şi 2009, respectiv: în campania 2008 Consiliul local a primit necuvenit 188.204,75 lei din fonduri europene şi în campania 2009 Consiliul Local a primit necuvenit 311.536,80 lei din fonduri europene şi din bugetul naţional. De asemenea, cu ajutorul inculpatei C.M., inculpatul I.A. a determinat o altă persoană, funcţionar în cadrul administraţiei locale, care a acţionat din culpă, să procedeze în acelaşi sens.
În calitate de inspector de specialitate consultanţă agricolă în cadrul Primăriei oraşului Măcin, inculpata C.M. i-a înlesnit inculpatului I.A. să declare şi să menţioneze aspecte nereale privitor la suprafaţa totală de teren cu destinaţie de păşune deţinută în proprietate de către Consiliul local al oraşului Măcin.
Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură – Centrul Judeţean Tulcea s-a constituit parte civilă în procesul penal cu suma de 499.741,55 lei.
Pentru recuperarea prejudiciului, în cauză s-a dispus instituirea măsurii asiguratorii a sechestrului judiciar asupra unor bunuri mobile şi imobile aparţinând inculpatului I.A..

Dosarul a fost trimis spre judecare la Judecătoria Tulcea.

2. DNA-Târgu-Jiu. Complicitate la folosirea sau prezentarea de documente ori declaraţii false, complicitate la înşelăciune  şi fals intelectual. Trimitere în judecată.

Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie de la Biroul Teritorial Târgu-Jiu din cadrul Serviciului Teritorial Craiova au dispus trimiterea în judecată a inculpaţilor:

P.D. (fostă M.), director executiv la Agenţia de Plăţi şi Intervenţii pentru Agricultură – Centrul Judeţean Gorj (la data faptelor) în sarcina căreia s-au reţinut infracţiunile de
instigare la folosirea sau prezentarea de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, care are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri europene
instigare la înşelăciune,
instigare la fals intelectual;

P.M., tatăl primei menţionate, în sarcina căruia s-au reţinut infracţiunile de:
folosirea sau prezentarea de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, care are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri europene,
înşelăciune;

A.O., consilier la Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură Gorj – Centul Local Motru, în sarcina căreia s-au reţinut infracţiunile de:
complicitate la folosirea sau prezentarea de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, care are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri europene
complicitate la înşelăciune,
instigare la fals intelectual,
fals material în înscrisuri oficiale;

S.H., agent agricol în cadrul Primăriei comunei Padeş (la data faptelor) în sarcina căruia s-au reţinut infracţiunile de
complicitate la folosirea sau prezentarea de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, care are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri europene,
complicitate la înşelăciune,
fals intelectual;

B.I., viceprimar al comunei Padeş (la data faptelor) în prezent fiind referent în cadrul aceleiaşi primării, în sarcina căruia s-au reţinut infracţiunile de:
complicitate la folosirea sau prezentarea de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, care are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri europene,
complicitate la înşelăciune,
fals intelectual.

În rechizitoriul întocmit, procurorii au reţinut următoarea stare de fapt:
În cursul lunii mai 2011, inculpata P.D. (fostă M.), director executiv la APIA Gorj, deşi cunoştea că tatăl său P.M. nu deţine suprafeţe de teren, a determinat-o pe inculpata A.O., consilier la Centrul Local Motru din cadrul APIA Gorj, să se ocupe de obţinerea şi întocmirea documentelor necesare astfel încât tatăl directoarei să obţină finanţare în cadrul schemelor de sprijin pe suprafaţă aferente campaniei 2011. Ca urmare, inculpata A.O. a solicitat de la Primăria comunei Padeş eliberarea unei adeverinţe pe numele lui P.M. care să ateste calitatea de proprietar pentru o suprafaţă de 42 hectare, completând şi semnând cererea şi respectiv declaraţia de suprafaţă pe anul 2011, în care a consemnat date nereale privind suprafaţa de teren, blocul fizic şi parcela. Pe baza acestor documente, inculpatul P.M. a obţinut, fără drept, de la APIA, sprijin în cadrul schemei de plată unice pe suprafaţă, plăţi compensatorii pentru zona montană defavorizată şi plăţi pentru agromediu în valoare totală de 69.167 lei (din care suma de 59.721 lei fonduri europene şi suma de 9.446 lei plătită din bugetul naţional).
La data de 12 mai 2011, inculpatul P.M. a depus la dosarul cererii de finanțare înaintat Centrului Local Motru al APIA o adeverinţă eliberată de Primăria comunei Padeş, cunoscând că acest document atestă fapte şi împrejurări necorespunzătoare adevărului cu privire la suprafaţa de 42 hectare teren pe care nu o deţinea cu niciun titlu.
La instigarea lui A.O., inculpatul S.H., în calitate de agent agricol la Primăria comunei Padeş a întocmit, în fals, adeverința respectivă, documentul fiind ulterior semnat de inculpatul B.I., viceprimar al comunei Padeş.

Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură – Centrul Judeţean Gorj a comunicat că se constituie parte civilă în procesul penal cu suma de 69.167 lei, reprezentând subvenţii încasate necuvenit de P.M. în campania 2011.

Pentru recuperarea prejudiciului, în cauză s-a dispus luarea măsurilor asigurătorii de indisponibilizare a unor sume de bani din conturile inculpaților P.D. (fostă M.) și P.M. și s-a dispus instituirea sechestrului asigurător asupra unor bunuri mobile şi imobile aparţinând inculpatei A.O. și asupra unui bun mobil aparținând lui P.M.

Dosarul a fost trimis spre judecare la Judecătoria Târgu Jiu.

3. DNA-Timișoara. Luare și dare de mită, trafic de influență și asociere pentru săvârșirea de infracțiuni. Trimitere în judecată.

Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul Teritorial Timișoara au dispus trimiterea în judecată, în patru dosare separate, a inculpaților:

A.R.P., director al Agenției de Plăți și Intervenții pentru Agricultură (A.P.I.A.) Caraș–Severin la momentul săvârșirii faptelor, în sarcina căruia s-au reținut infracțiuni de complicitate la luare de mită, trafic de influență și asociere pentru săvârșirea de infracțiuni;
J.T.I., administrator la S.C. „Rox Impresa” S.R.L. Lugoj, în sarcina căruia s-au reținut infracțiunile de dare de mită, cumpărare de influență, instigare la infracțiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată, în formă continuată, asociere pentru săvârșirea de infracțiuni

Alături de cei doi inculpați sus menționați, au mai fost trimiși în judecată, în câte un dosar din cele patru şi următorii inculpați:
V.I., primar al comunei Armeniș, jud. Caraș-Severin, în sarcina căruia s-au reținut infracțiunile de trafic de influență, fals în înscrisuri sub semnătură privată, în formă continuată (două acte materiale), asociere pentru săvârșirea de infracțiuni
S.I., primar al comunei Forotic, jud.Caraş–Severin, în sarcina căruia s-au reținut infracțiunile de luare de mită, fals în înscrisuri sub semnătură privată, în formă continuată (16 acte materiale), asociere pentru săvârșirea de infracțiuni;
R.V.M., primar al comunei Brebu, jud.Caraş–Severin, Ț.I., viceprimar al comunei Brebu, jud. Caraş-Severin, în sarcina cărora s-au reținut infracțiunile de trafic de influență și asociere pentru săvârșirea de infracțiuni;
M.I., preşedinte al Asociaţiei Crescătorilor de Animale Brebu jud.Caraş – Severin, în sarcina căruia s-au reținut infracțiunile de luare de mită, fals în înscrisuri sub semnătură privată, în formă continuată (cinci acte materiale) și asociere pentru săvârșirea de infracțiuni;
M.I., primar al comunei Grădinari, jud. Caraş–Severin în sarcina căruia s-au reținut infracțiunile de luare de mită, fals în înscrisuri sub semnătură privată, în formă continuată (șapte acte materiale) și asociere pentru săvârșirea de infracțiuni.

În rechizitoriul întocmit, procurorii au reţinut următoarea stare de fapt:
În cursul anului 2011, inculpatul A.R.P., abuzând de prerogativele funcției sale de director al A.P.I.A. Caraș–Severin, s-a implicat în fraudarea fondurilor europene și naționale alocate prin programele de sprijinire a producătorilor agricoli și utilizatorilor de terenuri, în complicitate cu inculpatul J.T.I. (care deține și controlează mai multe societăți comerciale). Mecanismul de fraudare a constat fie în executarea parțială a lucrărilor de întreținere și amenajare a pajiștilor și recepția lucrărilor pe baza unor documente justificative false, fie prin neexecutarea în totalitate a acestor lucrări, sumele de bani virate de către A.P.I.A. fiind împărțite între cei doi inculpați menționați și primarii unor localități din județul Caraș–Severin. Contractele prin care erau alocați banii erau acordate în mod preferențial, alegerea ofertantului fiind denaturată, întrucât firmele ofertante erau controlate de aceeași persoană (J.T.I.).
La asocierea infracțională inițiată de inculpații A.R.P. și J.T.I. au aderat și inculpații V.I., primarul comunei Armeniș, S.I, primar al comunei Forotic, M.I., primar al comunei Grădinari, R.V.M., primar al comunei Brebu, jud. Caraş–Severin, Ț.I., viceprimar al comunei Brebu, toate din județul Caraș-Severin, precum şi M.I., preşedinte al Asociaţiei Crescătorilor de Animale Brebu.
Ca parte a atribuțiilor asumate în cadrul asocierii, primarii s-au angajat să încheie, în numele primăriilor pe care le reprezentau, contracte de prestări servicii cu firme controlate de inculpatul J.T.I., contracte ce vizau efectuarea de lucrări de întreținere a pajiștilor comunale. Potrivit celor convenite, lucrările nu erau executate deloc sau erau efectuate numai în mică măsură, iar banii ce rămâneau nefolosiţi se împărţeau între inculpați, în condițiile în care, scriptic, lucrările apăreau ca fiind decontate.
Pentru a oferi o aparenţă de legalitate acestui mecanism fraudulos, în virtutea înţelegerii, inculpaţii V.I., M.I., S.I., M.I., R.V.M. şi Ț.I. au acceptat falsificarea unor acte sau semnarea unor documente cu un conținut fictiv, înscrisuri constând în contracte de prestări servicii și anexele acestora, situații de lucrări, facturi, procese–verbale de recepție, oferte de preț și situații de lucrări, toate emise în numele unor firme controlate de inculpatul J.T. I., atestând împrejurarea nereală a prestării totalității serviciilor contractate.

În virtutea rolurilor asumate în cadrul asocierii infracţionale şi a contribuţiilor efective în vederea ducerii la îndeplinire a obiectivelor frauduloase propuse, produsul infracţiunii, respectiv sumele de bani decontate pentru lucrări neefectuate, a fost împărţit între membrii asocierii infracţionale după cum urmează:
– Contracte atribuite pentru lucrări pe raza comunei Brebu: A.R.P., J.T.I. au beneficiat fiecare de câte 31.061 lei, iar R.V.M., Ț.I. și M.I. au împărțit suma de 20.000 lei.
– Contracte atribuite pentru lucrări pe raza comunei Armeniş: A.R.P., J.T.I. şi V.I. au beneficiat fiecare de câte 20.698 lei.
– Contracte atribuite pentru lucrări pe raza comunei Forotic: A.R.P., J.T.I. şi S.I. au beneficiat fiecare de câte 20.000 lei.
– Contracte atribuite pentru lucrări pe raza comunei Grădinari: A.R.P., J.T.I. au beneficiat fiecare de câte 18.000 lei şi M.I. de 15.000 lei.

În vederea confiscării, procurorii au instituit sechestru asigurător asupra unor bunuri mobile și imobile aparținând inculpaților.

Acest dosar a fost constituit ca urmare a disjungerii din cauza în care A.R.P. și J.T.I. au fost trimiși în judecată în cursul anului trecut.

Dosarul a fost înaintat spre judecare la Tribunalul Arad, instanță desemnată de Curtea de Apel Timișoara să judece prezenta cauză.

4. DNA-Ploieşti. Folosire sau prezentare de documente ori declaraţii false, înşelăciune, fals în declaraţii şi uz de fals. Trimitere în judecată.

Procurorii din cadrul Serviciului Teritorial Ploieşti au dispus trimiterea în judecată a inculpaţilor:
P.I., primar al comunei Secăria, judeţul Prahova, în sarcina căruia s-au reţinut următoarele infracţiuni:
instigare la infracţiunea continuată de folosire sau prezentare de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, care are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri europene, cu consecinţe deosebit de grave,
instigare la infracţiunea continuată de înşelăciune, cu consecinţe deosebit de grave;

M.R., în sarcina căruia s-au reţinut următoarele infracţiuni:
folosire sau prezentare de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, care are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri europene, înşelăciune, ambele cu consecinţe deosebit de grave, fals în declaraţii şi uz de fals, toate în formă continuată, precum şi infracţiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată.

În rechizitoriul întocmit s-a reţinut următoarea stare de fapt:
În perioada 2008-2011, inculpatul M.R., în vederea obţinerii unor sume de bani din fonduri europene şi din bugetul naţional, a depus la APIA – Centrul Judeţean Prahova, patru cereri de plată pe suprafaţă, declarând în fals că deţine animalele şi suprafeţele de teren pentru care a solicitat plata, prezentând în acest sens documente inexacte şi înscrisuri false.
Inculpatul M.R. a fost determinat de inculpatul P.I., primarul comunei Secăria, judeţul Prahova să încheie un contract de arendare în cursul lunii aprilie 2008, acesta din urmă întocmind şi semnând contractul fără aprobarea Consiliului Local al comunei Secăria, judeţul Prahova şi fără respectarea procedurii legale de atribuire în arendă.
Contractul a fost întocmit şi semnat de cei doi inculpaţi într-un scop bine determinat, şi anume, acela de însuşire a banilor fără a exista intenţia de a întreţine păşunile în bune condiţii de agromediu, conform reglementărilor naţionale în vigoare.
În modalitatea descrisă inculpatul M.R. a obţinut, pe nedrept, fonduri pentru agricultură în sumă totală de 2.337.631,51 lei (2.022.110,36 lei din fonduri europene şi 315.521,15 lei reprezentând cofinanţare din bugetul naţional), sume ce reprezintă paguba adusă bugetelor menţionate şi cu care Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură s-a constituit parte civilă.

Dosarul a fost trimis spre judecare la Tribunalul Prahova.

5. DNA-Ploieşti. Evaziune fiscală în formă continuată. Trimitere în judecată.

Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul Teritorial Ploieşti au dispus trimiterea în judecată a inculpatului S.A., asociat unic şi administrator la SC MIVERG SRL Găeşti, jud. Dâmboviţa, în sarcina căruia s-a reţinut infracţiunea de evaziune fiscală în formă continuată (231 acte materiale), comisă în modalitatea omisiunii, în tot sau în parte, a evidenţierii, în actele contabile ori în alte documente legale, a operaţiunilor comerciale efectuate sau a veniturilor realizate.

În rechizitoriul întocmit, procurorii au reţinut următoarea stare de fapt:
În perioada februarie 2007 – iulie 2011, inculpatul S.A., în calitate de asociat unic şi administrator la SC MIVERG SRL Găeşti, jud. Dâmboviţa, nu a înregistrat în evidenţele contabile ale societăţii comerciale şi în declaraţiile fiscale veniturile realizate ca urmare a operaţiunilor comerciale derulate cu un număr de 24 de societăţi comerciale, sustrăgându-se astfel de la plata, către bugetul statului, a obligaţiilor fiscale în valoare totală de 10.811.491,46 lei (echivalentul a 2.542.265 euro), reprezentând TVA – 10.388.342,79 lei şi impozit pe profit – 423.148,67 lei. Cele 231 acte materiale au fost constituite din totalitatea documentelor contabile emise şi neînregistrate de inculpat.
Din totalul prejudiciului, inculpatul a achitat suma de 21.567 lei.

Dosarul a fost trimis spre judecare la Tribunalul Dâmboviţa.

6. DNA-Tîrgu-Jiu. Folosirea sau prezentarea de documente ori declaraţii false, fals în declaraţii, fals material în înscrisuri oficiale şi înşelăciune.Trimitere în judecată.

Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Biroul Teritorial Tîrgu-Jiu din cadrul Serviciului Teritorial Craiova au dispus trimiterea în judecată a inculpaţilor:

O.G., în sarcina căruia s-au reţinut următoarele infracţiuni:
folosirea sau prezentarea de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, care are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri europene, în formă continuată(două acte materiale),
înşelăciune în formă continuată (două acte materiale),
fals material în înscrisuri oficiale,
fals în declaraţii;
A.O., consilier la Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură(APIA) Gorj – Centrul Local Motru, în sarcina căreia s-au reținut infracțiunile de:
complicitate la folosirea sau prezentarea de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, care are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri europene, în formă continuată (două acte materiale),
complicitate la înşelăciune în formă continuată (două acte materiale),
sustragerea sau distrugerea de înscrisuri.

În rechizitoriul întocmit, procurorii au reţinut următoarea stare de fapt:
La data de 15 mai 2010, în calitate de persoană fizică, inculpatul O.G. din comuna Padeş, jud. Gorj, a completat şi depus la A.P.I.A. Gorj – Centrul Local Motru, cererea unică de plată pe suprafaţă pentru campania 2010, în care a menţionat că utilizează suprafaţa de 23,31 ha. teren, solicitând sprijin financiar pentru această suprafaţă. În realitate, O.G. nu deţinea sub nici un titlu această suprafaţă de teren, în registrul agricol al Primăriei comunei Padeş figurând doar cu suprafaţa de 0,89 ha. teren agricol.
Cererea depusă de inculpatul O.G. a fost primită şi verificată de cumnata acestuia, inculpata A.O., consilier în cadrul A.P.I.A. Gorj – Centrul Local Motru care, cunoscând că acesta nu deţine sub nici un titlu suprafaţa menţionată, nu a solicitat documente justificative cu privire la dreptul de folosinţă al terenului.
La depunerea cererii, O.G. a semnat şi declaraţia de suprafaţă 2010, în care a consemnat date nereale privind suprafeţele de teren, blocurile fizice şi parcelele, fiind ajutat la întocmirea acesteia de A.O. Aceasta din urmă s-a asigurat că pentru suprafaţa despre care inculpatul susţinea că o utilizează nu au fost solicitate subvenţii de către alte persoane.
Astfel, pe baza documentelor false întocmite de inculpatul O.G. cu ajutorul inculpatei A.O., APIA Gorj – Centrul Local Motru i-a plătit suma totală de 36.221,12 lei (din care suma de 31.053,07 lei din fonduri europene şi suma de 5.168,05 lei din fonduri naţionale).
În mod similar, pe baza unor documente care atestau împrejurări nereale, inculpatul O.G. a obţinut în cursul anului 2011 de la APIA Gorj – Centrul Local Motru, cu ajutorul lui A.O., suma de 37.215,31 lei (din care suma de 32.150,57 lei din fonduri europene şi suma de 50.64,74 lei din fonduri naţionale).
Prejudiciul cauzat Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură prin săvârşirea infracţiunii se ridică la valoarea de 73.436,43 lei, reprezentând subvenţii încasate necuvenit de O.G. în campaniile 2010-2011.
Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură – Centrul Judeţean Gorj a comunicat că se constituie parte civilă în procesul penal cu suma respectivă.
Pentru recuperarea prejudiciului s-a dispus instituirea sechestrului asigurător asupra unor bunuri mobile şi imobile aparţinând inculpatei A.O..

Dosarul a fost trimis spre judecare la Judecătoria Motru.

7. DNA-Bacău. Iniţiere şi constituire a unui grup infracţional organizat, evaziune fiscală și mărturie mincinoasă în formă continuată. Trimitere în judecată.

În cauza mediatizată prin comunicatele de presă cu nr. 453/VIII/3 din data de 17 mai 2013 și nr. 495/VIII/3 din data de 6 iunie 2013, procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul Teritorial Bacău au dispus trimiterea în judecată a 11 inculpați, după cum urmează:
C.M., administrator împuternicit la SC REALITATEA Media SRL Piatra Neamţ, în stare de arest preventiv, pentru infracțiunile de:
iniţiere şi constituire a unui grup infracţional organizat;
evaziune fiscală (2 infracțiuni);
instigare la evaziune fiscală;
V.F.- I., angajat al unei societăți comerciale, pentru infracțiunile de:
constituire a unui grup infracţional organizat;
evaziune fiscală (2 infracțiuni);
V.C., pentru infracțiunile de:
aderare sau sprijinire a unui grup infracţional organizat;
complicitate la evaziune fiscală (2 infracțiuni);
B.C.–D., pentru infracțiunile de:
aderare sau sprijinire a unui grup infracţional organizat;
complicitate la evaziune fiscală;
N.C.C., pentru infracțiunile de:
aderare sau sprijinire a unui grup infracţional organizat;
complicitate la evaziune fiscală;
S.N., administrator al unei societăți comerciale, pentru infracțiunea de:
complicitate la evaziune fiscală;
C.E.- V., administrator al unei societăți comerciale, pentru infracțiunile de:
aderare sau sprijinire a unui grup infracţional organizat;
complicitate la evaziune fiscală;
S.N., pentru infracțiunile de:
aderare sau sprijinire a unui grup infracţional organizat;
complicitate la evaziune fiscală;
evaziune fiscală;
A.M., economist la o societate comercială pentru infracțiunile de:
aderare sau sprijinire a unui grup infracţional organizat;
complicitate la evaziune fiscală;
P.F.G., angajat al unei societăți comerciale, pentru infracțiunea de:
mărturie mincinoasă în formă continuată;
P.V., administrator al unei societăți comerciale, pentru infracțiunea de:
mărturie mincinoasă în formă continuată.

În rechizitoriul întocmit, procurorii au reţinut următoarea stare de fapt:
În perioada octombrie 2011 – aprilie 2013, inculpatul C.M. a iniţiat un grup infracţional organizat pe care l-a constituit împreună cu inculpatul V.F.-I.. La acest grup au aderat, în diferite perioade de timp și inculpații B.C.D., C.E.-V., S.N., A.M., V.C., N.C.C. şi F.A.Ș..
Gruparea infracţională și-a desfășurat activitatea infracțională prin intermediul a trei firme: SC ROMSPEED DOWNSTREAM SRL, SC ROMEST ONE SPEDITION SRL și SC FOCUS PETROIL SRL.
Scopul grupării a fost săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală prin derularea unor ample operaţiuni de achiziţii intracomunitare de combustibili şi comercializarea acestora pe piaţa internă, fără plata TVA şi a accizelor datorate bugetului de stat, fapte ce au avut drept consecinţă prejudicierea bugetului de stat cu suma totală de 4.520.880,43 lei (echivalentul a 1.033.495 euro).
Pentru a-şi însuşi sumele de bani reprezentând TVA colectată în urma livrărilor de motorină către agenţi comerciali din ţară, au fost înregistrate în contabilitatea societăţilor folosite de grupare, facturi de achiziţie fictive sau alte operaţiuni fictive, respectiv creditarea societăţilor cu sume importante de bani şi retragerea ulterioară de numerar din conturile societăţii cu diferite justificări nereale.
Inculpații P.F.G. şi P.V., în cursul procesului penal au făcut afirmaţii necorespunzătoare adevărului atât cu privire la relaţiile comerciale derulate cu SC ROMEST ONE ESPEDITION SRL şi SC FOCUS PETROIL SRL, cât și cu privire la persoanele din cadrul societăţilor partenere cu care au ţinut legătura şi cu care au negociat livrările de motorină.
S-a dispus aplicarea măsurii sechestrului asigurator cu privire la suma de 74.500 euro identificată ca aparţinând inculpaților S.N. şi C.M., sumă consemnată la o bancă comercială pe numele inculpatei S.N..

Dosarul a fost trimis spre judecare la Tribunalul Bacău.

8. DNA-Bacău. Evaziune fiscală și spălare de bani. Trimitere în judecată.

Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul Teritorial Bacău au dispus trimiterea în judecată a persoanei juridice S.C. CONSTRUCT INVEST S.R.L. Trebeş și a inculpatului A.A.N., fost administrator al acestei firme, în prezent încarcerat la Penitenciarul Rahova într-o altă cauză, în sarcina cărora s-au reţinut infracţiunile concurente de:
evaziune fiscală;
spălare de bani;

În rechizitoriul întocmit, procurorii au reţinut următoarea stare de fapt:
În perioada decembrie 2009 – mai 2010, inculpatul A.A.N., în calitate de administrator și reprezentant legal al SC CONSTRUCT INVEST SRL Trebeş, judeţul Bacău, la diferite intervale de timp, a omis evidenţierea în actele contabile a 33 de operaţiuni comerciale efectuate, cauzând un prejudiciu în dauna bugetului de stat în sumă de 5.409.822 lei.
De asemenea, în perioada 23.10.2009-22.07.2010 a dobândit şi folosit sumele de bani retrase din conturile aceleiași firme, în cuantum de 16.635.933 lei, cunoscând că aceștia provin din săvârşirea unei infracţiuni de evaziune fiscală.

Dosarul a fost trimis spre judecare la Tribunalul Bacău.

9. DNA-Cluj. Folosirea sau prezentarea de documente sau declaraţii false. Trimitere în judecată.

Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul Teritorial Cluj au dispus trimiterea în judecată a inculpatului M.A., reprezentant al Fundaţiei Ramses – Fundaţia pentru Dezvoltarea Socială a Romilor Dej, în sarcina căruia s-au reținut infracțiunile de folosirea sau prezentarea de documente sau declaraţii false, inexacte sau incomplete care are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri europene și fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată (39 acte materiale).

În rechizitoriul întocmit, procurorii au reţinut următoarea stare de fapt:
În data de 1 septembrie 2008, Fundaţia Ramses – Fundaţia pentru Dezvoltarea Socială a Romilor Dej reprezentată prin M.A., a depus o cerere de finanțare pentru realizarea proiectului “De la tradiţie la modernism, producţia de cărămidă ceramică a romilor”. Costul total al proiectului, conform cererii de finanţare este de 55.500 euro din care 10% contribuţia financiară a solicitantului, iar contribuţia europeană 90% din fonduri PHARE.
Conform Formularului de Cerere de finanţare, proiectul avea ca scop “realizarea unei structuri generatoare de venit, de tipul întreprinderii sociale pentru comunitatea de romi din Căşeiu” iar principalele activităţi ce urmau a se realiza în cadrul proiectului constau în organizarea de cursuri de calificare a persoanelor de etnie romă în meseria de zidar și, în final, înființarea unei unități economice de tip SRL (acţionar Fundaţia Ramses) având ca obiect de activitate fabricarea cărămizii ceramice.
În data de 30 noiembrie 2008 a fost încheiat contractul de finanțare nerambursabilă.
În urma probaţiunii administrate în cauză s-a stabilit că, pentru justificarea unor cheltuieli nereale a unor sume de bani primite ca finanţare europeană, inculpatul M.A. a întocmit acte false pe care le-a prezentat autorităţii contractante privind relaţiile cu o serie de persoane fizice autorizate și societăți comerciale, astfel că, din suma totală de 44.955 euro, suma de 19.870,28 euro, a fost cheltuită de inculpat în interes propriu, deci în afara proiectului.
Pentru a-şi atinge scopul, inculpatul s-a folosit de mai multe persoane, profitând de relaţiile de rudenie sau amiciţie existente între el și aceste persoane, de încrederea acestora, niciunul din participanţi necunoscând caracterul fals al actelor întocmite de M.A..
Actele false au fost folosite de același inculpat în 2009 şi apoi în 2011 la autoritatea contractantă pentru crearea aparenţei de legalitate a cheltuirii sumelor acordate în cadrul contractului cu finanţare europeană.

În cauză nu s-au luat măsuri asigurătorii în vederea recuperării pagubei, deoarece nu au fost identificate bunuri imobile sau mobile care să fie deţinute de inculpat.

Dosarul a fost trimis spre judecare la Judecătoria Dej.

10. DNA-Cluj. Evaziune fiscală în formă continuată. Trimitere în judecată.

Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul Teritorial Cluj au dispus trimiterea în judecată a inculpatei B.E., fost administrator a mai multor firme, în sarcina căreia s-a reţinut săvârșirea infracţiunii de evaziune fiscală, în formă continuată;

În rechizitoriul întocmit, procurorii au reţinut următoarea stare de fapt:
În perioada mai-decembrie 2010, inculpata B.E., în calitatea sa de administrator a mai multor societăți comerciale, a efectuat tranzacţii privind achiziţii de mărfuri în valoarea totală de 7.991.538,42 euro de la o societate portugheză, mărfuri pe care le-a vândut ulterior unei societăţi spaniole, fără a declara organelor fiscale tranzacţiile compopaerciale efectuate, aducând statului un prejudiciu în valoare de 7.953.893. lei, echivalent a 1.902.845 euro.

Dosarul a fost trimis spre judecare la Tribunalul Cluj.

11. DNA-Constanţa. Evaziune fiscală şi refuzul de a pune la dispoziţie administratorului judiciar documentele şi informaţiile privind activitatea comercială a societăţii.
Trimitere în judecată.

Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul Teritorial Constanţa au dispus trimiterea în judecată a inculpaţilor:
– A.C., administrator statutar al SC „ADA TRANS” SRL Constanţa, pentru săvârşirea a două infracţiuni de evaziune fiscală şi pentru refuzul de a pune la dispoziţie administratorului judiciar documentele şi informaţiile privind activitatea comercială a societăţii,
– O.R.M., administrator de fapt al SC „ADA TRANS” SRL Constanţa, pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală.

În rechizitoriul întocmit, procurorii au reţinut următoarea stare de fapt:
În perioada 2006-2008, inculpatul A.C. s-a sustras de la efectuarea verificărilor financiare şi fiscale prin nedeclararea exactă cu privire la sediul real al respectivei societăţi comerciale, în scopul evident de a asigura clandestinitatea deplină a activităţii comerciale desfăşurate în intervalul de timp menţionat, iar, în perioada 6 iunie 2005 – 9 ianuarie 2006, nu a pus la dispoziţia administratorului judiciar, desemnat prin sentinţa civilă nr. 1358/COM/05.05.2005 a Tribunalului Constanţa, documentele contabile ale societăţii, lista tuturor bunurilor din patrimoniu şi declaraţia din care să rezulte intenţia de a reorganiza activitatea sau de a lichida averea societăţii în faliment, deşi acestea îi fuseseră solicitate expres prin trei notificări.
De asemenea, în perioada mai 2006 – februarie 2008, prin acţiuni conjugate întreprinse în calitate de administratori de fapt ai SC „ADA TRANS” SRL Constanţa, societate aflată în procedura de reorganizare judiciară şi faliment, inculpaţii A.C. şi O.R.M. au ascuns sursa impozabilă ori taxabilă, prin aceea că au desfăşurat activitate comercială, neevidenţiată contabil şi nedeclarată, dar atestată de încasarea, prin conturile bancare, de venituri provenite, în aparenţă, din comercializarea de produse energetice (combustibil), fapte ce au avut drept consecinţă sustragerea în întregime de la plata obligaţiilor fiscale în cuantum total de 10.094.576,34 lei, echivalent a 2.708.571,83 euro.
În acelaşi interval de timp cei doi inculpaţi au retras din conturile bancare ale societăţii importante sume de bani în numerar, pe bază de documente justificative (borderouri de achiziţii cereale de la persoane fizice) întocmite fictiv.

Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Constanţa.

12. DNA. Evaziune fiscală. Trimitere în judecată.

Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Secţia de combatere a infracţiunilor conexe infracţiunilor de corupţie au dispus trimiterea în judecată a persoanei juridice S.C. SAINT TOUR S.R.L. și a inculpatului D.X., cetățean chinez, administrator al acestei firme, în sarcina cărora s-a reţinut săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală.

În rechizitoriul întocmit, procurorii au reţinut următoarea stare de fapt:
În perioada iunie – octombrie 2010, inculpatul D.X., în calitate de administrator și reprezentant legal al S.C. SAINT TOUR S.R.L., în mod repetat, s-a sustras de la îndeplinirea obligaţiilor fiscale aferente acestei perioade.
Acest lucru s-a realizat fie prin înregistrarea, în contabilitatea societăţii comerciale amintite, a unor vânzări către anumiţi agenţi economici, la preţuri simulate, mult mai mici decât cele de piaţă, fie prin neînregistrarea în contabilitate şi nedeclararea veniturilor realizate din unele operaţiuni comerciale.
În acest mod a fost provocat bugetului de stat un prejudiciu în valoare de 8.484.827,68 lei, reprezentând taxa pe valoarea adăugată și impozitul pe profit.
În cauză s-a dispus instituirea sechestrului asigurator asupra unor bunuri mobile aparţinând S.C. SAINT TOUR S.R.L. bunuri ce urmează a fi valorificate în vederea recuperării prejudiciului.

Dosarul a fost trimis spre judecare la Tribunalul București.

13. DNA-Oradea. Tentativă de stabilire cu rea-credinţă de către contribuabil a impozitelor, taxelor sau contribuţiilor.
Trimitere în judecată.

Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul Teritorial Oradea au dispus trimiterea în judecată a inculpaților:
– M.V.Ș.M., în calitate de asociat şi administrator a trei societăţi comerciale, pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă de stabilire cu rea-credinţă de către contribuabil a impozitelor, taxelor sau contribuţiilor, având ca rezultat obţinerea, fără drept, a unor sume de bani cu titlu de rambursări sau restituiri de la bugetul general consolidat ori compensări datorate bugetului general consolidat, în formă continuată;
– B.P., A.G., C.fostă R.) M., S.N., Z.C.G., S.I., S.M., S.A.G., S.I., toți reprezentanți ai unor societăţii comerciale, pentru complicitate la tentativa de stabilire cu rea-credinţă de către contribuabil a impozitelor, taxelor sau contribuţiilor, având ca rezultat obţinerea, fără drept, a unor sume de bani cu titlu de rambursări sau restituiri de la bugetul general consolidat ori compensări datorate bugetului general consolidat, în formă continuată.

În rechizitoriul întocmit, procurorii au reţinut următoarea stare de fapt:
În perioada iunie 2005 – iulie 2007, inculpatul M.V.Ș.M. a dispus înregistrarea, în evidenţele contabile ale societăţilor comerciale pe care le administra, a unor operaţiuni fictive privind achiziţii de mărfuri, la preţuri supraevaluate.
În continuare, acelaşi inculpat a stabilit cu rea-credinţă taxele şi impozitele la nivelul celor trei societăţi comerciale, a depus trei deconturi negative de taxă pe valoare adăugată prin care a solicitat, fără drept, rambursarea sumei totale de 4.098.334 lei (echivalentul a peste 1,2 milioane euro), cu titlu de rambursări de la bugetul statului.
Ceilalți nouă inculpați, cu intenţie au emis documente contabile primare care nu aveau la bază operaţiuni comerciale reale, ajutându-l astfel pe inculpatul M.V.Ș.M. să justifice acumularea pe stoc a unor mărfuri, la preţuri supraevaluate.
Mai mult, aceștia au asigurat o aparenţă de legalitate a operaţiunilor de aprovizionare efectuate de societățile comerciale administrate de inculpatul M.V.Ș.M., operaţiuni care au stat la baza întocmirii, de către inculpat, a deconturilor negative de taxă pe valoare adăugată.
Solicitările de rambursare a TVA au fost respinse de Direcţia Generală a Finanţelor Publice Satu Mare.

Dosarul a fost trimis spre judecare la Judecătoria Satu-Mare.

În legătură cu toate dosarele penale menţionate mai sus, precizăm că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale şi trimiterea rechizitoriului la instanţă, spre judecare, situaţie care nu poate în niciun fel să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.

:: sursa: www.pna.ro

Paula VÂRBAN
Andreea DOBRIN

Cuvinte cheie: , , ,
Vă invităm să publicaţi şi dvs., chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. Totuşi, vă rugăm să vă familiarizaţi cu obiectivele şi valorile Societătii de Stiinţe Juridice, despre care puteti ciţi aici. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa de e-mail redactie@juridice.ro!

JURIDICE.ro foloseşte şi recomandă My Justice

JURIDICE CORPORATE
JURIDICE MEMBERSHIP
Juristi
JURIDICE pentru studenti









Subscribe
Notify of

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

0 Comments
Inline Feedbacks
View all comments
Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.

Secţiuni        Selected     Noutăţi     Interviuri        Arii de practică        Articole     Jurisprudenţă     Legislaţie        Cariere     Evenimente     Profesionişti