Baroul Suceava susţine protestul avocaţilor Baroului Vâlcea
8 ianuarie 2014 |
Sorin Dumitru RUSU
Baroul Suceava dezavuează maniera în care conducerea Judecătoriei Râmnicu Vâlcea a procedat la eliberarea şi sigilarea unui spaţiu destinat exercitării profesiei de avocat în incinta Palatului de Justiţie şi îşi exprimă public susţinerea faţă de protestul iniţiat de avocaţii Baroului Vâlcea împotriva acestei măsuri abuzive.
O astfel de soluţie radicală nu doar că nesocoteşte un drept recunoscut prin dispoziţiile art. 38 şi 79 alin. 1 din Legea nr. 51/1995, dar este de natură a afecta atât imaginea şi prestigiul profesiei de avocat, cât şi percepţia societăţii civile asupra celor ce au ca menire tocmai aplicarea corectă a Legii.
Reluarea dialogului rămâne singura modalitate de detensionare a situaţiei create şi de restabilire a unei colaborări instituţionale normale între avocaţi şi judecători, în vederea asigurării calităţii şi eficienţei justiţiei, colaborare asupra căreia insistă, deloc întâmplător, şi Consiliul Consultativ al Judecătorilor Europeni.
av. Sorin Dumitru RUSU
Decanul Baroului Suceava
Vă invităm să publicaţi şi dumneavoastră pe JURIDICE.ro,
detalii aici!
Puteţi prelua gratuit în website-ul dumneavoastră fluxul de noutăţi JURIDICE.ro:
- Flux integral: www.juridice.ro/feed
- Flux secţiuni: www.juridice.ro/*url-sectiune*/feed
Pentru suport tehnic contactaţi-ne: tehnic@juridice.ro