Secţiuni » Articole
Articole autoriRNSJESSENTIALSStudiiOpiniiInterviuriPovestim cărţi
Opinii
PLATINUM+ PLATINUM Signature     

PLATINUM ACADEMIC
GOLD                       

VIDEO STANDARD
BASIC




2 comentarii

Ce propune sistemului judiciar noua conducere a CSM?
09.01.2014 | Gabriel LEFTER

JURIDICE - In Law We Trust

La 6 ianuarie 2014, Plenul CSM a ales noua conducere a instituţiei ce constituie „garantul independenţei justiţiei”; competitorii (în spiritul democraţiei ciuntite de la noi, chiar au existat mai multe candidaturi pentru un post) au întocmit proiecte privind exercitarea la funcţiile vizate, care au fost publicate pe site-ul CSM conform unei bune practici deja stabilite – a se vedea alegerile din ianuarie 2013 – chiar în dimineaţa zilei în care, pe ordinea de zi a Plenului, figura şi această problemă.

După ce s-au desfăşurat alegerile, am citit lucrările mulţumită cărora posturile de preşedinte şi vicepreşedinte CSM nu mai sunt vacante.

Mă întreb dacă mulţi dintre colegii mei magistraţi au avut timpul sau dorinţa de a face acest demers, cert fiind că, prin modul de publicare a proiectelor, autorii lor fie nu au dorit aceasta (şi atunci este greu de acceptat că aceste persoane sunt lideri reprezentativi ai judecătorilor şi procurorilor) fie, dacă nu au urmărit-o, au acceptat această consecinţă (şi atunci este şi mai dificil de admis că noii conducători vor lucra vreodată pentru colegii lor – mereu când întâlnesc asemenea conjuncturi care presupun folosirea termenului de „coleg”, îmi amintesc de fabula lui Grigore Alexandrescu „Câinele şi căţelul”).

Şi continui întreprinderea interogativă prin a pune la îndoială posibilitatea (ipotetică, desigur) ca noua conducere să acţioneze în numele colectivităţii magistraţilor, când în conţinutul proiectelor se invocă „creşterea transparenței în activitatea CSM” şi „consolidarea relaţiilor profesionale cu instituţiile şi autorităţile publice direct implicate sau cu atribuţii decizionale în ceea ce priveşte înfăptuirea actului de justiţie, cu asociaţiile profesionale ale magistraţilor judecători şi procurori, alte asociaţii care concură la înfăptuirea actului de justiţie” (semnele diacritice din cuprinsul acestor citate sunt adăugate de mine) şi respectiv „încurajarea reprezentării asociaţiilor profesionale ale magistraţilor pentru participarea la şedinţele comisiilor” sau „o comunicare coerentă, unitară şi activă, bazată pe principiul transparenţei, parteneriatului şi cooperării funcţionale”, dar depunerea candidaturilor şi publicarea proiectelor demonstrează că autorii au tăria convingerilor contrarii celor predicate (şi aceasta în condiţiile în care, atât UNJR cât şi AMR, au cerut aducerea la cunoştinţa publică a intenţiilor de candidatură şi proiectelor pentru fiecare funcţie).

Salut iniţiativa preşedintelui de modificare/completare a art. 55 din Legea nr. 317/2004 pentru punerea în acord cu decizia nr. 196/04.04.2013 a CCR care a reţinutcă nu trebuie negat dreptul adunărilor generale ale instanţelor care desemnează un membru în Consiliului Superior al Magistraturii de a-l revoca pe acesta, însă revocarea trebuie să opereze în condiţii clar stabilite prin lege, atât sub aspectul motivelor, cât şi al procedurii”, dar demersuri prin care să se pună în valoare această decizie a Curţii Constituţionale trebuiau iniţiate imediat ce hotărârea s-a publicat în M. Of.; probabil, membrii Consiliului nu sunt atât de diferiţi de aceia care au votat modificarea C. pen. în sensul redefinirii noţiunii de funcţionar public şi îi animă acelaşi instinct de conservare (sintagmă eufemistică deloc meritată pentru ceea ce relevă această atitudine: dispreţ suveran faţă de cei care ale căror voturi le-au permis ocuparea unei demnităţi publice; să fie oare o pură întâmplare că este vorba despre instituţii populate de persoane care ar trebui să reprezinte interesele unui electorat?).

Apreciez sinceritatea cu care preşedintele CSM a afirmat în proiectul managerial al domniei sale că stabilirea unor obiective proprii pentru perioada mandatului de un an este un demers imposibil (în exprimarea candidatului, ”iluzoriu”); de aici, şi concluzia din titlu, fiind la fel de himerică speranţa că o nouă conducere a CSM va aduce ceva original în modalitatea în care instituţia s-a „implicat” până acum în organizarea şi funcţionarea instanţelor şi a parchetelor sau în promovarea carierei judecătorilor şi procurorilor.

Firesc, dacă s-a constatat, încă din 2013, lipsa „unui set de principii în baza cărora, Consiliul trebuie să acţioneze unitar pe perioada celor 6 ani de mandat şi să decidă încă de la constituire organizarea, funcţionarea, priorităţile şi perspectivele sistemului, stabilind un program flexibil pe termen mediu ce va reprezenta punctul de plecare în realizarea mandatelor viitoare de conducere”, este de neînţeles de ce, chiar persoana care a sesizat acest neajuns major, nu are ca obiectiv principal mobilizarea colegilor în stabilirea unor principii ale sistemului judiciar (fie şi pentru restul perioadei din mandatul membrilor), pornind de la realităţile concrete ale activităţii judiciare şi de la provocările cărora trebuie să le răspundă instanţele şi parchetele.

Apoi, tot la fel de tainică îmi este şi referirea, în acest context, la planul multianual al CSM pentru perioada 2011-2016 când, de fapt, un astfel de plan nu există privitor la toate atribuţiile CSM, Consiliul adoptând doar o Strategie de întărire a integrităţii în Justiţie, 2011-2016 care, aşa cum îi spune şi numele, se referă exclusiv la „integritatea şi încrederea în justiţie” (oricum, trasând obiective generice şi fără termen de implementare), acestea  fiind doar o mică parte a atribuţiilor CSM.

Am constatat la ambele proiecte un limbaj formalist, generalizat, care intenţionat evită abordarea unor probleme concrete, deşi pare că le abordează sau, într-o manifestare cu adevărat malignă, prin antamarea unor subiecte care vizează exclusiv confortul celor al căror vot era cerut, ex: propunerea de modificare a art. 36 din Legea nr. 317/2004, prin înlăturarea atribuţiilor plenului de la lit. d), lit. e) şi lit. f) – privind organizează concursurilor pentru numirea în funcţii de conducere şi de promovare în funcţii de execuţie a judecătorilor şi procurorilor şi numirea comisiilor pentru evaluarea activităţii profesionale a acestora – şi preluarea acestora de către secţii.

Apoi, am remarcat, iniţial cu surprindere, că proiectul pentru funcţia de vicepreşedinte chiar cuprinde câteva recomandări pertinente precum: deciziile CSM – motivate şi aduse la cunoştinţa celor pe care îi reprezintă şi societăţii civile – ar trebui să reflecte necesităţile generale ale sistemul în ansamblul său „fără a reduce această reprezentare la standardul  unei activităţi sindicale” (într-o formulare ce pare ruptă din Avizul nr. 10/2007 al CCJE – slavă Domnului că l-a citit cineva); întărirea şi consolidarea statutului procurorului (în opinia mea, parchetele fiind cu mult în urma instanţelor în privinţa organizării, astfel încât să se concure la realizarea uni veritabil proces echitabil), ocuparea posturilor de personal auxiliar de specialitate de la instanţe şi parchete prioritar de către absolvenţi ai Şcolii Naţionale de Grefieri şi renunţarea la organizarea unor concursuri distincte la nivelul curţilor de apel şi al parchetelor corespunzătoare.

Altele obiective sunt atinse de candidaţi pentru că:
– trebuiau bifate, spre ex.: intrarea în vigoare a noilor coduri penal şi de procedură penală (în mod epatant, proiectul pentru funcţia de preşedinte nu cuprinde, în afara enunţării problemei absolut nicio măsură concretă pentru pregătirea sistemului în vederea aplicării acestor noi coduri; vicepreşedintele propune ca activitatea Inspecţiei Judiciare să fie orientată „în sensul realizării unor activităţi generale de îndrumare, în aplicarea şi interpretarea unitară a noilor prevederi de drept material si procedural”…);
– sunt la modă, de pildă referirile la Raportul MCV, căci este de fason să vorbeşti despre aspiraţiile europene ale României şi despre aprecierile Comisiei Europene;
– sunt dintre acelea care vizează atribuţiile legale ale CSM şi, pur şi simplu, lucrările trebuiau umplute cu referiri platonice la INM, SNG, transparenţă în activitatea proprie şi comunicarea publică (şi multe, multe altele).

Încercând să trec peste alte obiective nevrednice de critici mai ample [spre ex., propunerea de ghidare a Inspecţiei Judiciare în efectuarea de cercetări disciplinare cu scopul angajării răspunderii magistraţilor pentru greşita aplicare a dreptului material în condiţiile existenţei unei jurisprudenţe unitare, lipsite de controverse în aplicarea şi interpretarea dreptului material, luând în considerare şi deciziile instanţei de recurs (ce ar putea să însemne aceasta, acum când intră în vigoare noile coduri şi numai de jurisprudenţă unitară şi de lipsa unor controverse în aplicarea şi interpretarea dreptului material nu se poate vorbi, nici măcar în anii care vor urma… nu ştiu dacă poate explica cineva); aceasta, când există Avizul nr. 10/2007 al CCJE prin care se cere instituţiilor de tip CSM să condamne fără echivoc proiectele politice privind restrângerea puterii de apreciere a judecătorilor şi prin care se arată că procedurile disciplinare trebuie declanşate în cazurile în care un judecător nu soluţionează cu celeritate dosarele ce-i sunt încredinţate sau face dovada incompetenţei grosolane] deci, peste alte obiective, apreciez că oricine ar fi intenţionat să conducă CSM ar fi trebuit să urmărească în principal două ţinte:
1. Pregătirea sistemului judiciar pentru intrarea în vigoarea a noului Cod penal şi a Noului Cod de Procedură penală (ce au suită de acte normative auxiliare precum: legile de punere în aplicare, legile privind executarea pedepselor şi a măsurilor privative sau neprivative de libertate, legea privind organizarea şi funcţionarea sistemului de probaţiune);
2. Definirea unei strategii clare privind raportul CSM cu alte instituţii şi autorităţi ale statului, în special puterea executivă şi cea legislativă, astfel încât fundamentul statului de drept, o justiţie independentă, să nu mai poată fi zdruncinat, indiferent de opţiunile şi înclinaţiile actorilor vieţii publice a României.

1. Pregătirea sistemului judiciar pentru intrarea în vigoarea a Noului Cod penal şi a Noului Cod de Procedură penală

După cum s-a afirmat (în Strategia de dezvoltare a justiţiei ca serviciu public 2010-2014 elaborată de Ministerul Justiţiei), intrarea în vigoare şi punerea în aplicare a noilor coduri reprezintă obiectivul fundamental al reformei. Importanţa acestui obiectiv depăşeşte graniţele sistemului justiţiei, constituind un punct de cotitură nu doar pentru reforma instituţiilor dreptului şi a justiţiei din România, ci şi pentru societatea românească în ansamblul ei. Succesul implementării acestora va asigura desprinderea definitivă a României de era postcomunistă a tranziţiei şi cantonarea ireversibilă în universul de valori şi instituţii ale lumii euroatlantice. Toate celelalte priorităţi ale strategiei sunt subsumate acestui obiectiv, care devine placa turnantă a tuturor politicilor publice de modernizare a justiţiei.

Ministerul Justiţiei a beneficiat de servicii de consultanţă pentru pregătirea punerii în aplicare a celor patru noi coduri, prin evaluarea efectelor acestora din perspectivă legislativă, instituţională, a resurselor umane, bugetare şi economice; Studiile de impact astfel întocmite au fost realizate ulterior adoptării noilor coduri şi în paralel cu activitatea de elaborare a proiectelor legilor pentru punerea în aplicare a acestora.

Raportul final al Proiectului Asistenţă tehnică cu privire la pregătirea implementării noului cod civil, cod penal, cod de procedură civilă şi cod de procedură penală a fost întocmit la 18 noiembrie 2011 şi a vizat determinarea necesarului de infrastructura fizică şi de IT; asistenţa judiciară din oficiu; cheltuielile cu resursele umane; alte categorii de cheltuieli; venituri; costurile procedurale; impactul asupra mediului de afaceri.

Lucrarea s-a bazat pe date statistice aferente anilor 2007-2010, cât şi informaţii de natură cantitativă la nivelul anului 2011 (în fapt, numărul total general de dosare la nivelul lunii septembrie 2011); s-a precizat că astfel s-au obţinut în anumite situaţii informaţii cu caracter incomplet sau insuficient pentru a permite realizarea unor analize extensive şi pentru a genera rezultate credibile, iar anumite date nu au fost suficiente şi în unele cazuri nu au fost prezentate într-o formă prelucrabilă.

Cu titlu de exemplu, calitatea datelor statistice a fost atât de precară, încât estimarea numărului de săli de judecată/camere de consiliu s-a făcut pe baza metodei regresiei liniare simple (pentru cei care curiozitatea este mai mare decât tema că vor pierde inutil timpul, se poate citi aplicarea metodei aici).

În acest context, trebuie subliniat că toate previziunile nu au plecat de la o încărcătură optimă pe judecător, astfel că noile măsuri, în funcţie de maniera în care vor fi concretizate, ar putea duce, în cel mai fericit caz, la menţinerea acestui volum apăsător de muncă pentru cei din sistem.

De aceea, concluziile privind necesarul de personal (a căror rectificare a proclamat-o curat „triumfalist” şi nu doar „uşor” fosta conducere a CSM, aceeaşi care afirmă senin – relaxaţi-vă, căci doar astfel puteţi savura şi aprecia la adevărata valoare – că „nu ne putem rezuma doar la a cere tot timpul bani şi funcţii, e foarte important ca fiecare magistrat să înţeleagă principala responsabilitate ce revine fiecăruia dintre ei, şi este nevoie de studiu”) sunt inutilizabile pentru că au analizat practicile curente fără a evalua şi eficienţa acestora şi, ca în orice silogism în care premisa majoră este falsă, tot falsă va fi şi concluzia acestui raţionament.

Deşi, din 2011, consultantul a învederat că tipurile de personal din instituţiile judiciare române nu sunt reglementate prin normative separate şi nu există un sistem de planificare a forţei de muncă, niciunul dintre membrii CSM nu a avut iniţiativa adoptării unui sistem de planificare a necesarului de resurse umane pentru sistemul judiciar românesc prin definirea structurii dorite a efectivelor de personal, în baza eficienţei ţintă a magistraţilor şi analiza surselor de recrutare şi a capacităţii acestora de a acoperi necesarul de personal.

De aceea, consecinţele măsurilor privind necesarul de resurse umane, suplimentarea numărului de judecători şi grefieri conform Memorandumului „Pregătirea sistemului judiciar pentru intrarea în vigoare a noilor Coduri” trebuie aşteptate cu firească reţinere.

Nu există, la trei săptămâni de la data preconizată a aplicării codurilor penal şi de procedură penală (în afara unor propuneri ale Grupului de lucru interinstituțional pentru pregătirea sistemului judiciar în vederea intrării în vigoare a noilor coduri) niciun fel de măsuri palpabile referitoare la modificarea Regulamentelor de ordine interioara ale instanţelor şi respectiv al parchetelor, conform noilor prevederi legale (nu există măcar un proiect în acest sens); programul ECRIS nu a fost modificat pentru a răspunde nevoilor de punere în aplicare a noului Cod de procedură penală; nu s-au prevăzut măsuri coerente şi aplicabile la nivel naţional de reorganizarea activităţii instanţelor (în special referitoare la măsurile preventive, inclusiv privind soluţionarea contestaţiilor din art. 204, art. 205, art. 206 NCPP, aplicarea legii penale mai favorabile, aplicarea paralelă a vechii şi noii reglementări conform distincţiilor din art. 3-24 ale Legii nr. 255/2013, reorganizarea secţiilor instanţelor prin stabilirea celor care vor îndeplini atribuţii reglementate de art. 30 lit. c)- e) din NCPP, reconfigurarea secţiilor penale ale tribunalelor care nu vor mai avea competenţă ca instanţe de control judiciar decât în materia contestaţiilor care se va soluţiona de un complet format dintr-un singur judecător – „judecătorul de cameră preliminară de la instanţa ierarhic superioară celei sesizate”, reconfigurarea secţiilor penale ale curţilor de apel care nu vor  mai avea competenţă ca instanţe de recurs ci doar de apel, dar vor soluţiona şi contestaţii ş.a.) dar şi a parchetelor (mai puţin afectate din punct de vedere structural). Nu în ultimul rând, nu s-a făcut informarea publicului cu privire la aspectele de noutate ale prevederilor noilor coduri în materie penală, cu predilecţie a celor care vor avea un impact imediat.

Simpla contemplare a acestor mari neajunsuri mă face să apreciez că nu este posibilă intrarea în vigoare a noilor coduri la 1 februarie 2014, nici măcar în varianta expusă foarte plastic de Traian Băsescu „aruncăm copilul în apă şi aşteptăm să înveţe să înoate (şi care, în limbajul caracteristic, deplasat de colocvial, a reuşit să zugrăvească perfect situaţia sistemului, pentru care ministrul justiţiei aprecia că „e mai puţin dezvoltată infrastructura, e nevoie de anumite ajustări” – de remarcat stilul impersonal de exprimare, care nu implică niciun fel de responsabilitate).

2. Mai importantă pentru însăşi existenţa unui sistem judiciar independent şi, mai ales, credibil este Definirea unei strategii clare privind raporturile CSM cu alte instituţii şi autorităţi ale statului, prin conturarea unui mod de acţiune ferm, coerent şi unitar, astfel încât să se reamintească permanent că Justitia est fundamentum regnourm, că orice tentativă de încălcare a independenţei judecătorilor şi procurorilor se impune a fi sancţionată prompt, astfel încât să nu fie afectată imaginea imparţialităţii sistemului.

Întâmplările recente, care au culminat cu includerea Justiţiei printre cărămizile care trebuie dărâmate pentru ca un partid politic să obţină cele mai multe voturi (pe lângă care acuzaţiile de răzbunare politică prin intermediul unor hotărâri judecătoreşti par afirmaţiile unui copil inocent), necesită nu numai „sesizarea Inspecţiei Judiciare în vederea efectuării verificărilor care se impun privind eventuala încălcare a independenţei sistemului judiciar” (al căror rezultat previzibil va fi, pentru oricine, la fel de moralizator ca finalul unei bătăi cu flori), ci o reacţie instituţională categorică care poate varia de la sesizarea Curţii Constituţionale de către preşedintele Consiliului Superior al Magistraturii, potrivit art. 146 lit. e din Constituţie, pentru soluţionarea conflictului juridic de natură constituţională – pentru că se încearcă subminarea unei dintre bazele statului de drept şi se pune sub semnul îndoielii chiar noţiunea de dreptate – dintre autorităţile puterii executive şi autoritatea judecătorească, până la iniţierea de măsuri de protest în rândul magistraţilor a căror activitate este ameninţată care ar putea viza inclusiv refuzul îndeplinii atribuţiilor judiciare.

Desigur, până la recurgerea la o măsură de asemenea gravitate – dar pe deplin justificată de atacul extrem de periculos şi fără precedent (însă uşor de anticipat, având în vedere mult prea numeroasele antecedente ale tuturor actorilor din viaţa publică, indiferent de culoarea politică) la adresa independenţei justiţiei – trebuie conştientizat publicul larg că instanţele reprezintă instituţia adecvată pentru stabilirea drepturilor şi obligaţiilor juridice şi pentru soluţionarea litigiilor referitoare la aceasta şi recâştigate încrederea şi respectul populaţiei  în capacitatea instanţelor de a îndeplini această funcţie.

Apoi, trebuie complet reconsiderată relaţia instanţelor cu presa, în special prin crearea unui mecanism eficient pentru a se ocupa de problemele cauzate de către presă în situaţia când, pentru un caz judiciar, se ajunge la atacarea unui judecător sau a unei instanţe de către actori politici sau alţi actori sociali, prin intermediul presei, pentru motive legate de administrarea justiţiei.

Acest mecanism trebuie să fie în măsură să răspundă prompt şi eficient la astfel de provocări sau atacuri în situaţiile corespunzătoare, prin oferirea de clarificări sau corectări faptice cu privire la cazurile relatate în presă, cu precădere pentru a facilita înţelegerea rolului instanţei şi pentru a informa publicul asupra naturii, scopului, limitărilor şi complexităţii activităţii judiciare. Iar pentru eficienta realizare a acestor obiective ar trebui înfiinţate mijloace prin care organele de presă care au provocat agresiunea mediatică să fie obligate să publice clarificările sau corectările, astfel încât procesul juridic să fie protejat de influenţe externe nefaste.

Pe lângă această soluţie practică, CSM mai are şi greaua misiune de a recâştiga încrederea chiar a magistraţilor a căror coeziune este o premisă absolut necesară dacă, spre exemplu, se urmăreşte iniţierea unor forme de protest.

Misiunea pare imposibilă dată fiind atât atitudinea membrilor consiliului (şi mă refer la procedura depunerii candidaturilor pentru care sunt deopotrivă blamabili şi candidaţii pentru ceea ce au făcut şi ceilalţi membrii pentru ceea ce au acceptat) cât şi starea de nemulţumire manifestă a judecătorilor faţă de activitatea reprezentanţilor lor (căci votul din procedura de revocare rămasă, din nefericire, în faza de tentativă, aceasta relevă).

Totuşi, celor care tind să bagatelizeze importanţa momentului şi gravitatea situaţiei, le reamintesc că ceea ce trebuia să apere nu sunt privilegiile unor persoane care par uneori a uita de ce sunt unde sunt, ci însăşi independenţa care constituie garanţia liniştii lor, chiar credibilitatea sistemului juridic, încrederea pe care acesta trebuie să o inspire într-o societate democratică.

Acelora care nu cred că fiecare judecător în parte ar trebui să facă totul pentru a susţine independenţa juridică atât la nivelul individual, cât şi la cel instituţional le reamintesc care erau condiţiile în care instanţele lucrau în vremurile când ministrul justiţiei răspundea – minunat de ironic termen! – de buna organizare şi funcţionare a justiţiei şi prin judecători inspectori de la curţile de apel verifica „funcţionarea instanţelor”, când repartizarea aleatorie era un vis de neatins precum democraţia înainte de 22 decembrie 1989, când în magistratură se putea intra „excepţional” fără concurs sau examen, iar jurişti de la „Fabrica de Elastic” (termen pe care îmi place să-l folosesc pentru a desemna o instituţie obscură) ajungeau judecători tocmai la Curtea Supremă, pe vremuri când colegiile de conducere ar fi fost considerate o blasfemie, iar preşedinţii instanţelor (desemnaţi de – surpriză! – ministrul justiţiei) constituiau completele de judecată, intrau în alcătuirea tuturor completelor de divergenţă, acordau notele calificative pentru promovarea în funcţii superioare (care se făcea în baza unui „examen” abia din 1999, şi acela ca urmare a susţinerii unei „lucrări cu caracter practic”), vremuri în care CSM avea atribuţii pur decorative şi toate la recomandarea ministrului justiţiei (care era şi titularul exclusiv al acţiunii disciplinare).

Iar dacă spectrul celor reamintite (cu o uşoară înfiorare) le pare unora prea îndepărtat, îi invit pe aceştia să privească la componenţii puterilor executive şi legislative şi, dacă au impresia că politicienii nu ar fi în stare de asemenea grozăvii, să rememoreze tentativa de modificare a C. pen. în vigoare sau aceea de reintroducere a caracterului suspensiv al excepţiei de neconstituţionalitate şi să se întrebe dacă există ceva care îi poate opri atunci când au stabilită o agendă concretă (iar o condamnare cu executare a unui fost prim-ministru este o mai puternică chemare la luptă decât aceea care îi mâna la sacrificiu pe kamikaze).

Gabriel LEFTER
judecător, Curtea de Apel Constanţa

Aflaţi mai mult despre , , , , ,

Puteţi publica şi dumneavoastră pe JURIDICE.ro. Publicăm chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. Vă rugăm să vă familiarizaţi cu obiectivele şi valorile Societătii de Stiinţe Juridice, despre care puteti ciţi aici.
JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului.

Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa redactie@juridice.ro!









JURIDICE utilizează şi recomandă SmartBill

JURIDICE gratuit pentru studenţi

Securitatea electronică este importantă pentru avocaţi [Mesaj de conştientizare susţinut de FORTINET]

JURIDICE recomandă e-Consultanta, consultantul tău personal în finanţare


Au fost scrise până acum 2 de comentarii cu privire la articolul “Ce propune sistemului judiciar noua conducere a CSM?”

  1. Florin-Iulian HRIB spune:

    Comentariul meu s-ar putea sa socheze/oripileze, dar trebuie spus de cineva: intocmai cum unii cetateni (neasteptat si nepermis de multi; dupa ultimele sondaje, cica ar fi vorba de mai mult de jumatate dintre romani) au ajuns sa regrete regimul Ceausescu, dupa ce au suferit destul in regimul Basecu, tot asa unii cetateni au ajuns sa regrete vechiul CSM, marca Lupascu-Barbulescu-Bejinaru, dupa ce au vazut cum se comporta noul CSM, marca Danilet-Ghica-Hainela. Este inadmisibil si incredibil!

    De altfel, nici macar unul dintre membrii CSM (vechi si noi) nu a absolvit INM-ul, ceea ce spune multe…

  2. Ioan PITICAR spune:

    OARE CAT DE BINE TREBUIE SA PIPAI SISTEMUL JUST-RO, SAU CAT DE MULT TREBUIE SA TE PARUI CU EL CA SA II IDENTIFICI RACILELE?

    NU TREBUIE TRECUTE NICIDECUM CU VEDEREA 2 GRAVE ASPECTE:
    1. TRAFICAREA SENTINTELOR JUDECATORESTI/CERCETARILOR PENALE PE PROMOVAREA IN FUNCTII.
    2. TRAFICAREA SENTINTELOR JUDECATORESTI/CERCETARILOR PENALE PE FOLOASE FINANCIARE MASCATE SAU DIRECT PE BANI.

    ORE CE AR SPUNE MEMBRII SISTEMULUI JUDICIAR DE INTRODUCEREA OBLIGATORIE A TESTARII PUBLICE DE INTEGRITATE PRIN MIJLOACE ELECTRONICE, LA INCEPUTUL SI LA SFARSITUL FIECARUI CICLU DINTR-UN DOSAR CIVIL/PENAL?
    TEHNOLOGIA EXISTA, IAR APLICABILITATEA TINE DE O VOINTA TORPILATA -CA DE ALTFEL SI IN CAZUL ECRIS-ULUI.
    IAR SISTEMUL ESTE ULUITOR DE SIMPLU SI DE EFICIENT.

    POATE CA DOAR IN CAZUL APLICARII ACESTEI TEHNOLOGII SI POLITICIENILOR RO, ACESTA AR FI IN PERICOL SA IA FOC …!

    DAR SUFLA VANT DE SCHIMBARE -ESTE CLAR – SI CHIAR ERA NEVOIE.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.