« Flux noutăţi
BusinessAchiziţii publiceAfaceri transfrontaliereAsigurăriBankingConcurenţăConstrucţiiCorporateCyberlawDrept comercialEnergieFiscalitateFuziuni & AchiziţiiGamblingHealth & PharmaInfrastructurăInsolvenţăMedia & publicitatePiaţa de capitalProprietate intelectualăTelecomTransporturi
ProtectiveDrepturile omuluiData protectionDreptul familieiDreptul munciiDreptul sportuluiMalpraxis medicalProtecţia consumatorilorProtecţia mediului
LitigationArbitrajContencios administrativContravenţiiDrept penalMediereProcedură civilăRecuperare creanţe
Materii principale: CyberlawDreptul Uniunii EuropeneDrepturile omuluiDrept constituţionalDrept civilProcedură civilăDrept penalDreptul muncii
Dreptul muncii
ConferinţeDezbateriCărţiProfesionişti
SAVESCU & ASOCIATII
 

Natura juridică a drepturilor acordate potrivit CCM, cu diferite ocazii şi termenul de prescripţie aplicabil cererilor având acest obiect. RIL respins
09.01.2014 | Andrei PAP

JURIDICE - In Law We Trust

În Monitorul Oficial al României, partea I, nr. 9 din 8 ianuarie 2014 a fost publicată Decizia ÎCCJ nr. 20 din 18 noiembrie 2013 (Decizia 20/2013) privind examinarea recursului în interesul legii declarat de către Colegiul de conducere al Curţii de Apel Galaţi privind natura juridică a drepturilor prevăzute a se acorda, potrivit contractelor colective de muncă, cu diferite ocazii (ajutoare materiale de Paşti, Crăciun, tichete de masă/tichete cadou, drepturi speciale pentru menţinerea sănătăţii şi securităţii în muncă etc.), şi termenul de prescripţie aplicabil cererilor având acest obiect.

1. Obiectul recursului în interesul legii

Prin Sesizarea nr. 2.260/25 A din 28 mai 2012 a Colegiului de conducere al Curţii de Apel Galaţi a fost supusă examinării, în baza dispoziţiilor art. 516 alin. (2) din Codul de procedură civilă, problema de drept vizând natura juridică a drepturilor prevăzute a se acorda potrivit contractelor colective de muncă, cu diferite ocazii (ajutoare materiale de Paşti, Crăciun, tichete de masă/tichete cadou, drepturi speciale pentru menţinerea sănătăţii şi securităţii în muncă, etc.), şi termenul de prescripţie aplicabil cererilor cu asemenea obiect.

2. Optica jurisprudenţială

Prin actul de sesizare a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie s-a susţinut că în practica judiciară nu există un punct de vedere unitar cu privire la soluţionarea problemei de drept enunţate.
Examenul jurisprudenţial a relevat că în practica instanţelor judecătoreşti s-au conturat două orientări.

a) Într-o primă opinie (majoritară), s-a considerat că plata drepturilor băneşti reprezentând salariu suplimentar, prima de Ziua Ceferistului, prima de Paşti, de Crăciun, drepturi speciale pentru menţinerea sănătăţii şi securităţii în muncă (cheltuieli cu tratamentele medicale, cheltuieli determinate de munca în condiţii de stres, cheltuieli de transport în timpul serviciului, cheltuieli ocazionate pentru asigurarea unei mese calde pe zi, echivalentul a două salarii de bază, câte unul în fiecare semestru, cheltuieli pentru procurarea a două ţinute – una de vară şi una de iarnă), tichete cadou şi tichete de masă se circumscrie sferei drepturilor salariale, întrucât salariul reprezintă, potrivit art. 154 din Codul muncii, contraprestaţia muncii depuse de către salariat, iar acesta, la rândul lui, cuprinde – în raport cu prevederile art. 155 din Codul muncii – salariul de bază, indemnizaţiile, sporurile, precum şi alte adaosuri.

S-a avut în vedere că cererile având ca obiect plata drepturilor de mai sus vizează „suplimentări ale drepturilor salariale” şi că sumele reprezentate de ajutoarele materiale de Paşti, de Crăciun, de Ziua Ceferistului au semnificaţia drepturilor salariale chiar dacă regimul de deducere al contribuţiilor lor este diferit, fiind plătite în executarea unui raport de muncă şi în considerarea calităţii reclamanţilor de salariaţi, indiferent de izvorul lor, chiar dacă acestea sunt prevăzute numai în contractul colectiv de muncă la nivel de unitate.

Prin urmare, natura salarială a drepturilor băneşti evocate este indiscutabilă, chiar dacă ele izvorăsc din clauze ale contractelor colective de muncă, cu atât mai mult cu cât acestea, chiar dacă au natura unor premii, se acordă corespunzător muncii prestate, proporţional cu aceasta şi în mod regulat, iar nu periodic.

Instanţele au mai considerat, faţă de dispoziţiile art. 243 alin. (1) din Codul muncii şi art. 969 din Codul civil de la 1864, că intenţia părţilor relevată de contractele colective de muncă a fost aceea de recunoaştere a acordării unor suplimentări ale drepturilor salariale în cuantum variabil în funcţie de felul activităţii desfăşurate.
De asemenea, au arătat că natura acestor drepturi derivă şi din termenii contractuali stabiliţi şi este determinată de caracterul accesoriu al contraprestaţiei pentru munca desfăşurată de către fiecare salariat. Sindicatul salariaţilor a negociat acordarea acestor drepturi, ca şi a altor beneficii băneşti, dar nu ca drepturi independente de activitatea prestată.
Prin raportare la prevederile art. 155 din Codul muncii şi la faptul că în contractul colectiv de muncă la nivel de unitate s-a stabilit că „pentru munca desfăşurată în cadrul unui an calendaristic, după expirarea acestuia, personalul societăţii poate primi un salariu suplimentar echivalent cu salariul de bază de încadrare din luna decembrie a anului respectiv”, instanţele au considerat că dreptul suplimentar anual acordat reprezintă tot un drept de natură salarială.
În final, apreciind că în baza raporturilor juridice de muncă stabilite între părţi salariatul beneficiază de drepturile prevăzute în contractul colectiv de muncă încheiat la nivel de unitate, instanţele au decis să includă în categoria drepturilor de natură salarială şi sumele expres menţionate în aceste contracte prevăzute a se acorda pentru zilele de sărbătoare religioasă sau legală, precum şi pentru ziua de naştere a fiecărui salariat cu titlu de tichete cadou.
Cu referire la excepţia prescripţiei dreptului la acţiune, s-a reţinut că regulile care guvernează prescripţia în materia drepturilor salariale sunt stabilite în dispoziţiile art. 283 alin. (1) lit. c) din Codul muncii, în conformitate cu care cererile în vederea soluţionării unui conflict de muncă pot fi formulate în termen de 3 ani de la data naşterii dreptului la acţiune, fără însă a fi omisă norma cuprinsă în art. 166 alin. (1) din Codul muncii – „dreptul la acţiune cu privire la drepturile salariale, precum şi cu privire la daunele rezultate din neexecutarea în totalitate sau în parte a obligaţiilor privind plata salariilor se prescriu în termen de 3 ani de la data la care drepturile respective erau datorate”.

Clarificând însă teoretic sintagma „drepturi salariale”, instanţele au decis şi că nu se aplică art. 283 alin. (1) lit. e) din Codul muncii, potrivit căruia se prescriu în termen de 6 luni de la data naşterii dreptului la acţiune „pretenţiile formulate în cazul neexecutării contractului colectiv de muncă ori a unor clauze ale acestuia, altele decât drepturile salariale”.

b) Într-o a doua opinie (minoritară), s-a considerat că drepturile băneşti evidenţiate anterior reprezintă „ajutoare materiale” care nu se circumscriu sferei drepturilor salariale.

Pentru a lămuri dacă drepturile astfel pretinse prin acţiune fac parte din categoria drepturilor salariale, aceste instanţe au ţinut seama de prevederile art. 154 din Codul muncii, potrivit cărora „salariul reprezintă contraprestaţia muncii depuse de salariat în baza contractului individual de muncă. Pentru munca prestată în baza contractului individual de muncă fiecare salariat are dreptul la un salariu exprimat în bani.”, şi ale art. 161 alin. (1) din Codul muncii, conform cărora „salariul se plăteşte în bani, cel puţin o dată pe lună, la data stabilită în contractul individual de muncă, în contractul colectiv de muncă aplicabil sau în raportul intern, după caz”.

În cazul în care ajutorul material ce se solicită a fi achitat de către salariat are caracterul unui drept salarial, el poate fi pretins în termenul de prescripţie prevăzut de art. 166 alin. (1) din Codul muncii ori în cel indicat de art. 283 alin. (1) lit. c) din acelaşi cod.

Din interpretarea gramaticală, logică şi sistematică a textelor de lege precitate, aceste instanţe au reţinut că drepturile salariale sunt acele sume de bani ce se cuvin angajatului drept contraprestaţie a muncii depuse în baza contractului individual de muncă, plătindu-se cel puţin o dată pe lună. Or, ajutoarele materiale la care fac referire contractele colective de muncă la nivel de unitate nu pot fi considerate drepturi salariale în sensul definiţiei de mai sus, definiţie extrasă prin interpretarea articolelor de lege redate anterior.

Cu referire la excepţia prescripţiei dreptului la acţiune, s-a apreciat că, fiind vorba despre un drept cu caracter patrimonial ce izvorăşte dintr-o clauză a unui contract colectiv de muncă, clauză ce nu a fost executată întocmai de angajator, în situaţia expusă sunt incidente prevederile art. 283 alin. (1) lit. e) din Codul muncii.

3. Opinia Colegiului de conducere al Curţii de Apel Galaţi

Colegiul de conducere al Curţii de Apel Galaţi nu şi-a exprimat opinia în legătură cu interpretarea textelor mai sus amintite, în adresa de înaintare indicând, în esenţă, doar argumentele expuse în cele două orientări jurisprudenţiale.

4. Opinia procurorului general al PÎCCJ

i) Procurorul general a opinat în sensul că soluţionarea problemei deduse judecăţii prin sesizarea de recurs în interesul legii formulată de Colegiul de conducere al Curţii de Apel Galaţi presupune, în prealabil, calificarea drepturilor invocate, în sensul de a se determina dacă acestea constituie sau nu drepturi salariale, respectiv dacă se circumscriu noţiunii de „salariu”, astfel cum aceasta este reglementată în cuprinsul art. 159 alin. (1) şi art. 160 din Codul muncii.
În acest context, a arătat că stabilirea naturii salariale a drepturilor menţionate s-a realizat, în mod invariabil, pe calea unui demers de interpretare a clauzelor contractelor colective de muncă în care acestea îşi aflau izvorul, iar, din această perspectivă, se observă că instanţele care s-au raliat uneia sau alteia dintre orientări au calificat drepturile deduse judecăţii prin raportare la următoarele criterii: termenii folosiţi de părţile contractelor colective de muncă; plasarea textelor în capitolele ori secţiunile acestor contracte, dedicate fie sistemului de salarizare, fie măsurilor destinate asigurării securităţii şi sănătăţii în muncă, adoptate la nivelul angajatorilor; scopul acordării drepturilor; modalitatea concretă în care angajatorii au efectuat plata pe parcursul derulării raporturilor de muncă; eventualele calificări date, în precedent, de organisme de arbitraj intern, atunci când părţile au recurs la o atare modalitate de soluţionare a conflictului, anterior sesizării instanţei; modalitatea de impozitare a drepturilor solicitate, potrivit dispoziţiilor Codului fiscal.
Aşadar, procurorul general a apreciat că soluţiile instanţelor nu decurg dintr-o interpretare şi aplicare diferită a unor dispoziţii legale ambigue, echivoce sau confuze, ci din interpretarea clauzelor contractelor colective de muncă încheiate la diferite niveluri, ceea ce este în afara textului art. 514 din Codul de procedură civilă.
Or, potrivit jurisprudenţei constante a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, scopul recursului în interesul legii este acela de a asigura interpretarea şi aplicarea unitară a legii de către toate instanţele judecătoreşti în urma sesizării unor chestiuni de drept care au primit o soluţionare diferită prin hotărâri judecătoreşti irevocabile, iar acest mecanism nu se referă la interpretarea şi aplicarea unor prevederi cuprinse în contractele colective de muncă.
Totodată, acesta a susţinut că interpretarea contractelor colective de muncă se realizează după regulile prevăzute de art. 1.266-1.269 din Codul civil adoptat prin Legea nr. 287/2009, cu care Codul muncii se completează, în virtutea dispoziţiilor art. 295 alin. (1) din acest din urmă act normativ.
Aceasta presupune, pentru determinarea naturii juridice a drepturilor suplimentare analizate, identificarea nemijlocită a voinţei comune a părţilor, prin utilizarea coroborată a tuturor instrumentelor de interpretare a convenţiilor din dreptul comun şi prin aplicarea regulii potrivit căreia sensul anumitor clauze echivoce trebuie să fie apreciat în favoarea salariaţilor, dacă ele nu s-au putut interpreta prin consens şi nici prin aplicarea regulilor de drept comun.
Or, problema de drept ce trebuie analizată implică un grad ridicat de abstractizare, cu eludarea referirilor la probele administrate, întrucât situaţiile-premisă de la care se porneşte, în susţinerea silogismului judiciar ce se cere a fi dezlegat, trebuie să fie întotdeauna aceleaşi: pe de o parte, situaţia de fapt care trebuie să fie neschimbată în toate litigiile analizate, iar pe de altă parte, dreptul ce se cere a fi interpretat (acesta constituind, de fapt, elementul variabil care generează practica neunitară).
ii) Referitor la problemele teoretice din sesizarea de recurs în interesul legii, procurorul general a învederat că, pentru calificarea juridică a drepturilor suplimentare solicitate prin acţiunile în justiţie ce au constituit obiect al conflictelor individuale de muncă deduse judecăţii, trebuie avute în vedere noţiunea de salariu şi coordonatele sistemului de salarizare, astfel cum sunt reflectate în legislaţia muncii, ca o contraprestaţie din partea angajatorului pentru munca salariatului, dat fiind caracterul sinalagmatic al contractului individual de muncă.
A arătat că, potrivit dispoziţiilor art. 1 alin. (1) din Legea nr. 142/1998 privind acordarea tichetelor de masă şi jurisprudenţei Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, tichetele de masă au fost calificate din punctul de vedere al naturii juridice ca fiind beneficii, şi nu drepturi salariale. Fără a constitui o obligaţie legală pentru angajator, ele reprezintă, pentru salariat, doar o vocaţie ce se poate realiza doar în condiţiile în care angajatorul a prevăzut în buget sume cu această destinaţie, iar acordarea acestora a fost negociată prin contractul colectiv de muncă.
De altfel, instanţa supremă, analizând regimul fiscal al sumelor corespunzătoare tichetelor de masă, a constatat că sunt deductibile din impozitul pe profit, iar, la rândul său, salariatul este scutit de plata impozitului pe venitul sub formă de salariu, pentru valoarea tichetelor de masă, astfel încât aceste sume nu se iau în calcul nici pentru angajator, nici pentru salariat la stabilirea drepturilor şi obligaţiilor care se determină în raport cu venitul salarial.
A menţionat că aceleaşi consideraţii de principiu se impun şi în privinţa tichetelor cadou, întrucât condiţiile de acordare instituite prin art. 1 din Legea nr. 193/2006 privind acordarea tichetelor cadou şi a tichetelor de creşă şi art. 2.3 din Normele metodologice de aplicare a acestei legi, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 1.317/2006, sunt similare.
În acest context, fiind vorba despre drepturi cu caracter patrimonial, ce nu fac parte din categoria drepturilor salariale, izvorâte din contractele colective de muncă, cererile în vederea soluţionării conflictelor individuale de muncă prin care se solicită obligarea angajatorului la executarea dispoziţiilor din contractul colectiv de muncă privind acordarea drepturilor negociate în favoarea salariatului sunt supuse termenului de prescripţie de 6 luni prevăzut de art. 268 alin. (1) lit. e) din Codul muncii.
Cu referire la celelalte drepturi suplimentare negociate în favoarea salariaţilor prin contractele colective de muncă, pentru care s-a observat practică neunitară din perspectiva calificării şi a termenului de prescripţie incident, respectiv primele anuale pentru sărbătorile religioase Paşti şi Crăciun şi prima pentru Ziua Feroviarului, procurorul general a menţionat că acestea reprezintă adaosuri la salariul de bază sub forma premiilor acordate din fondul de premiere aflat la dispoziţia angajatorului, deci sunt drepturi salariale în sensul prevederilor art. 160 din Codul muncii şi art. 1 din Convenţia Organizaţiei Internaţionale a Muncii nr. 95/1949 privind protecţia salariului, iar termenul de prescripţie în care pot fi formulate cererile de chemare în judecată este de 3 ani, prevăzut de art. 171 alin. (1) şi art. 268 alin. (1) lit. c) din Codul muncii.
A susţinut că, în această privinţă, corelarea cu dispoziţiile art. 55 din Codul fiscal, în care sunt definite veniturile din salarii, din perspectiva prelevării impozitului pe venit, constituie un element care, împreună cu celelalte criterii indicate în precedent, contribuie la calificarea drepturilor solicitate prin acţiunile în justiţie.
Or, legiuitorul a oferit posibilitatea includerii în categoria drepturilor salariale a unei multitudini de drepturi ce pot fi reglementate prin lege şi/sau clauzele contractelor colective ori individuale de muncă, negociate în limite legale, iar o enumerare exhaustivă a lor nu este posibilă.
În situaţia în care drepturile patrimoniale suplimentare nu fac parte din elementele constitutive ale salariului, acestea vor avea natura unor măsuri de protecţie socială şi, de vreme ce sunt incluse în contractul colectiv de muncă, neacordarea lor rezidă într-o neexecutare a clauzelor acestui contract, astfel încât cererile în justiţie pot fi formulate în termenul de prescripţie de 6 luni, prevăzut de art. 268 alin. (1) lit. e) din Codul muncii.
Procurorul general a concluzionat în sensul că încercarea de a clarifica natura juridică a tuturor drepturilor suplimentare şi de a le oferi un sens restrictiv nu poate fi acceptată, deoarece această rigiditate nu ar corespunde realităţilor socio-economice.

5. Opţiunea Înaltei Curți de Casatie şi Justiţie

Înalta Curte a considerat că nu se impune admiterea recursului, pronunţând următoarea soluţie:

Respinge ca inadmisibil recursul în interesul legii declarat de Colegiul de conducere al Curţii de Apel Galaţi în legătură cu problema de drept vizând natura juridică a drepturilor prevăzute a se acorda, potrivit contractelor colective de muncă, cu diferite ocazii (tichete de masă, tichete cadou, prima de Paşti, prima de Crăciun, drepturi speciale pentru menţinerea sănătăţii şi securităţii muncii etc.) şi termenul de prescripţie aplicabil cererilor având un asemenea obiect.”

Andrei PAP

PLATINUM+
PLATINUM Signature       

PLATINUM  ACADEMIC

GOLD                                

VIDEO STANDARD
Aflaţi mai mult despre , , , , ,

Puteţi publica şi dumneavoastră pe JURIDICE.ro. Publicăm chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. Vă rugăm să vă familiarizaţi cu obiectivele şi valorile Societătii de Stiinţe Juridice, despre care puteti ciţi aici.
JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului.

Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa redactie@juridice.ro!












Încurajăm utilizarea RNPM - Registrul Naţional de Publicitate Mobiliară

Securitatea electronică este importantă pentru avocaţi
 Mesaj de conştientizare susţinut de FORTINET
JURIDICE utilizează şi recomandă SmartBill

Lex Discipulo Laus

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.