ICCJ. Baza de calcul pentru TVA în cazul schimbului de bunuri
10 ianuarie 2014 | Corina CIOROABĂÎnalta Curte de Casaţie şi Justiţie a hotărât că, în cazul unei tranzacţii între creditor şi debitor, prin care s-a convenit stingerea unei creanţe reprezentând daune-interese născute din neexecutarea unui contract, prin darea în plată a unui imobil, sunt aplicabile dispoziţiile art. 130 din Codul fiscal, privind obligativitatea plăţii TVA pentru ambele operaţiuni, fiecare din părţile convenţiei efectuând din punct de vedere fiscal, o operaţiune de livrare de bunuri, respectiv debitorul livrând un imobil, iar creditorul livrând creanţa pe care o avea asupra celui dintâi. De asemenea, Înalta Curte a reţinut că, în speţă, chiar dacă între părţi se aplică principiul forţei obligatorii a convenţiei, în conformitate cu art. 969 Cod civil (art.1270 NCC), din punct de vedere fiscal se aplică art. 130 din Codul fiscal, baza de impozitare fiind valoarea reală a bunului, stabilită prin raportul de evaluare, iar nu cea stabilită de părţi prin convenţie, părţile neputând trece prin convenţia lor peste dispoziţiile imperative ale legii. (Decizia nr. 3166 din 21 iunie 2012 pronunţată în recurs de Secţia de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie având ca obiect anulare decizie de impunere ANAF)
