06 mai 2016: După ce Curtea de Justiție a stabilit că:
Articolul 11 din Directiva 2011/92/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 13 decembrie 2011 privind evaluarea efectelor anumitor proiecte publice și private asupra mediului trebuie interpretat în sensul că se opune unei reglementări naționale precum cea în discuție în litigiul principal, în temeiul căreia o decizie administrativă prin care se constată că nu este necesară efectuarea evaluării efectelor asupra mediului pentru un proiect are un efect obligatoriu față de vecinii excluși de la dreptul de a formula o cale de atac împotriva deciziei administrative menționate, cu condiția ca acești vecini, care fac parte din „publicul interesat” în sensul articolului 1 alineatul (2) din această directivă, să îndeplinească criteriile prevăzute de dreptul național referitoare la „interesul suficient” sau la „încălcarea unui drept”. Este de competența instanței de trimitere să verifice dacă această condiție este îndeplinită în cauza pendinte în fața sa. În cazul unui răspuns afirmativ, aceasta trebuie să constate lipsa efectului obligatoriu față de vecinii respectivi a unei decizii administrative de a nu efectua o astfel de evaluare.
Instanța de trimitere supremă din Austria a admis acțiunea, anulând hotărârea atacată ca fiind nelegală:
Der angefochtene Bescheid wird wegen Rechtswidrigkeit seines Inhaltes aufgehoben.
(…)
3. Mit Urteil vom 16. April 2015 in der Rechtssache C570/13, Karoline Gruber gegen Unabhängiger Verwaltungssenat für Kärnten, EMA Beratungsund Handels GmbH, Bundesminister für Wirtschaft, Familie und Jugend, beantwortete der EuGH diese Fragen wie folgt: „Art. 11 der Richtlinie 2011/92/EU des Europäischen Parlaments und des Rates vom 13. Dezember 2011 über die Umweltverträglichkeitsprüfung bei bestimmten öffentlichen und privaten Projekten ist dahin auszulegen, dass er einer nationalen Regelung wie der im Ausgangsverfahren fraglichen wonach eine Verwaltungsentscheidung, mit der festgestellt wird, dass für ein Projekt keine Umweltverträglichkeitsprüfung durchzuführen ist, Bindungswirkung für Nachbarn hat, die vom Recht auf Erhebung einer Beschwerde gegen diese Entscheidung ausgeschlossen sind-entgegensteht, sofern diese Nachbarn, die zur ‘betroffenen Öffentlichkeit’ im Sinne von Art. 1 Abs. 2 dieser Richtlinie gehören, die Kriterien des nationalen Rechts in Bezug auf das ‘ausreichende Interesse’ oder die ‘Rechtsverletzung’ erfüllen. Es ist Sache des vorlegenden Gerichts, zu prüfen, ob diese Voraussetzung in der bei ihm anhängigen Rechtssache erfüllt ist. Ist dies der Fall, muss das vorlegende Gericht feststellen, dass eine Verwaltungsentscheidung, keine Umweltverträglichkeitsprüfung durchzuführen, gegenüber diesen Nachbarn keine Bindungswirkung hat.”
:: decizia finală
* * *
14 ianuarie 2014: Instanța supremă de contencios administrativ din Austria se întreabă cu privire la opozabilitatea decizieiunei autorități naționale de a nu efectua o evaluare a impactului asupra mediului atunci când se aprobă construirea unui centru comercial. (C-570/13 Gruber)
Situația de fapt (preluată de pe curia):
1. Construirea unui centru comercial
2. Efectul obligatoriu al unei decizii administrative de a nu efectua o evaluare a efectelor respectivului proiect asupra mediului
3. Situaţie în care publicul interesat nu a avut dreptul de a participa la procedura naţională.
Dispoziții incidente: articolul 11 din Directiva 2011/92/UE privind evaluarea efectelor anumitor proiecte publice și private asupra mediului
Articolul 11
(1) Statele membre se asigură, în conformitate cu sistemul legislativ intern aplicabil, că membrii publicului interesat:
(a) care au un interes suficient; sau
(b) care pretind încălcarea unui drept, atunci când procedurile de drept administrativ al unui stat membru impun această condiție preliminară,
au acces la o cale de atac în fața unei instanțe judiciare sau a unui organism independent sau imparțial instituit în conformitate cu legea, prin care este contestată legalitatea de fond sau de procedură a deciziilor, a acțiunilor sau a omisiunilor care intră sub incidența dispozițiilor privind participarea publicului din prezenta directivă.
(2) Statele membre stabilesc stadiul în care pot fi contestate deciziile, acțiunile sau omisiunile.
(3) Statele membre stabilesc ce înseamnă interes suficient și încălcarea unui drept în conformitate cu obiectivul de a acorda un acces amplu la justiție a publicului interesat. În acest sens, interesul oricărei organizații nonguvernamentale care îndeplinește cerințele prevăzute la articolul 1 alineatul (2) este considerat suficient în sensul alineatului (1) litera (a) de la prezentul articol. Se consideră că aceste organizații au drepturi care pot fi încălcate în sensul alineatului (1) litera (b) de la prezentul articol.
(4) Dispozițiile prezentului articol nu exclud posibilitatea unei căi de atac prealabile pe lângă o autoritate administrativă și nu afectează obligația de epuizare a tuturor căilor de atac administrative înainte de a recurge la procedurile de atac judiciare, atunci când legislația internă prevede o astfel de obligație.
Orice astfel de procedură trebuie să fie corectă, echitabilă, rapidă și cu un cost care să nu fie prohibitiv.
(5) Pentru creșterea eficienței dispozițiilor prezentului articol, statele membre se asigură că informațiile practice privind accesul la căile de atac administrative și judiciare sunt puse la dispoziția publicului.
Mihaela MAZILU-BABEL
Doctorand, Facultatea de Drept și Ştiințe Sociale, Universitatea din Craiova
Vă invităm să publicaţi şi dumneavoastră pe JURIDICE.ro. Ne bucurăm să aducem gândurile dumneavoastră la cunoştinţa comunităţii juridice şi publicului larg. Apreciem generozitatea dumneavoastră de a împărtăşi idei valoroase. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicăm chiar şi opinii cu care nu suntem de acord, publicarea pe JURIDICE.ro nu semnifică asumarea de către noi a mesajului transmis de autor. Totuşi, vă rugăm să vă familiarizaţi cu obiectivele şi valorile Societătii de Stiinţe Juridice, despre care puteţi citi
aici. Pentru a publica pe JURIDICE.ro vă rugăm să luaţi în considerare
Condiţiile de publicare,
Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa de e-mail
redactie@juridice.ro!
Puteţi prelua gratuit în website-ul dumneavoastră fluxul de noutăţi JURIDICE.ro:
- Flux integral: www.juridice.ro/feed
- Flux secţiuni: www.juridice.ro/*url-sectiune*/feed
Pentru suport tehnic contactaţi-ne: tehnic@juridice.ro