
Ministerul Justiției din Olanda a inițiat un proiect de lege prin care deținuții sunt obligați să plătească 16 EUR pe noaptea petrecută în penitenciar timp de maximum doi ani, urmând ca acesta să intre în vigoare de la 1 ianuarie 2015 dacă este aprobat, potrivit evz.ro.
Wiebe Alkema, purtătorul de cuvânt al ministerului, susține că proiectul prevede ca deținuții condamnați cât și rudele minorilor încarcerați în închisorile olandeze să plătească suma de 16 EUR/noapte pentru cel mult doi ani de zile, explicând că măsura ar aduce statului suma de 65 milioane EUR și ar reduce din cheltuielile cu sistemul penitenciar, având în vedere că în prezent se plătesc 250 EUR/zi pentru fiecare persoană încarcerată.
Fred Teevan, viceministrul justiţiei și autorul proiectului de lege consideră că ”deţinuţii condamnaţi ar trebui să participe parţial la cheltuielile pentru încarcerarea lor”. Însă proiectul a stârnit reacții dure din partea organizațiilor care apără drepturile deţinuţilor ce susțin că măsura este contrară legislației europene și împovărătoare pentru persoanele încarcerate.
Aflaţi mai mult despre detinut, Fred Teevan, Olanda, plată cheltuieli încarcerare, sistem penitenciar, Wiebe AlkemaJURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului.
Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa redactie@juridice.ro!
Încurajăm utilizarea RNPM - Registrul Naţional de Publicitate Mobiliară
Lasă un răspuns
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.