Secţiuni » Articole » Revista revistelor juridice
Revista revistelor juridice
JURIDICE

Pandectele Săptămânale nr. 36/2011


28 ianuarie 2012 | Elena ALBU

UNBR Caut avocat
Servicii JURIDICE.ro

A apărut nr. 36/2011 al revistei Pandectele Săptămânale.

Cuprins

DOCTRINĂ ȘI JURISPRUDENȚĂ 
1. Acţiune în anulare hotărâre AGA. Lipsa din convocator a datei de referinţă. Caracterul relativ al nulităţii. Lipsa vătămării intereselor acţionarului prezent la adunare
(Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II‑a civilă, decizia nr. 3505 din 8 noiembrie 2011)
2. Acţiune în decăderea dreptului la marcă. Condiţiile acţiunii. Interesul persoanei care solicită decăderea din dreptul de a folosi marca de a înregistra pe teritoriul României o marcă similară. Lipsa utilizării reale şi serioase a mărcii
(Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi de proprietate intelectuală, decizia civilă nr. 4863 din 7 iunie 2011)
3. Concurs ideal de infracţiuni. Omor calificat. Ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea ordinii şi liniştii publice. Provocare
(Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, decizia nr. 2935 din 6 septembrie 2011)
4. Contract de concesiune. Competenţă
(Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia comercială, decizia nr. 203 din 19 ianuarie 2011)
5. Dobândirea calităţii de acţionar. Modul de repartizare a dividendelor. Opinie separată
(Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia comercială, decizia nr. 262 din 20 ianuarie 2011)
6. Expropriere pentru utilitate publică Legea nr. 33/1994. Despăgubiri.Întinderea prejudiciului. Zonă de protecţie şi siguranţă
(Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia civila şi de proprietate intelectuală, decizia nr. 619 din 28 ianuarie 2011)
7. Hotărâre pronunţată în primă instanţă de judecătorie după intrarea în vigoare a Legii nr. 202/2010. Hotărâre pronunţată în temeiul art. 278 indice 1 C. proc. pen. Cerere de recurs. Competenţă
(Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, încheierea nr. 1365 din 8 septembrie 2011)
8. Investigator sub acoperire. Dreptul la un proces echitabil
(Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, decizia nr. 917 din 9 martie 2011)
9. Izvoarele obligaţiilor. Ofertă fermă. Acţiune în constatarea caducităţii. Condiţii
(Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II‑a civilă, decizia nr. 3051 din 11 octombrie 2011)
10. Libera circulaţie a capitalurilor. Impozit pe profit. Convenţie pentru evitarea dublei impuneri. Interdicţie de a deduce impozitul exigibil, dar nerecuperat în alte state membre
(C.J.U.E., Hotărârea Curţii, Camera întâi, din 8 decembrie 2011, cauza C-157/10
11. Punere sub interdicţie. Rolul activ al instanţei
(Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III‑a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, decizia nr. 301 din 17 martie 2011)

Elena ALBU

Vă invităm să publicaţi şi dumneavoastră pe JURIDICE.ro. Ne bucurăm să aducem gândurile dumneavoastră la cunoştinţa comunităţii juridice şi publicului larg. Apreciem generozitatea dumneavoastră de a împărtăşi idei valoroase. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicăm chiar şi opinii cu care nu suntem de acord, publicarea pe JURIDICE.ro nu semnifică asumarea de către noi a mesajului transmis de autor. Totuşi, vă rugăm să vă familiarizaţi cu obiectivele şi valorile Societătii de Stiinţe Juridice, despre care puteţi citi aici. Pentru a publica pe JURIDICE.ro vă rugăm să luaţi în considerare Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa de e-mail redactie@juridice.ro!
JURIDICE.ro foloseşte şi recomandă My Justice.
Puteţi prelua gratuit în website-ul dumneavoastră fluxul de noutăţi JURIDICE.ro:
- Flux integral: www.juridice.ro/feed
- Flux secţiuni: www.juridice.ro/*url-sectiune*/feed
Pentru suport tehnic contactaţi-ne: tehnic@juridice.ro

Newsletter JURIDICE.ro


Social Media JURIDICE.ro



Subscribe
Notify of
0 Comments
Inline Feedbacks
View all comments
Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.


Secţiuni          Noutăţi     Interviuri     Comunicate profesionişti        Articole     Jurisprudenţă     Legislaţie         Arii de practică          Note de studiu     Studii