Livia Stanciu despre declarații care duc la decredibilizarea justiției
17.01.2014 | JURIDICE.ro

Jud. dr. Livia Doina Stanciu, președintele ICCJ, a declarat în fața clădirii CSM, la finalul ședinței de Plen, joi, 16 ianuarie 2014, referitor la declarațiile premierului Victor Ponta, potrivit căruia decizia de condamnare a lui Adrian Năstase la 4 ani de închisoare este una politică, că: ”Nu-i este permis premierului României să facă aprecieri privind actul de justiţie. Să lase judecătorii să-şi facă treaba. Declaraţiile sale duc la decredibilizarea justiţiei. Declaraţiile premierului afectează independenţa justiţiei, inducând populaţiei un sentiment de neîncredere. Toţi magistraţii sunt nemulţumiţi de această atitudine. Ideile care se încearcă a se induce uneori – că sunt anumiţi judecători care intră în aceste complete care reacţionează la comenzi politice – sunt de-a dreptul afirmaţii iresponsabile, sunt mai mult decât grave şi niciodată dovedite că ar fi vreun sâmbure de adevăr.”