RIL admis. Cererile prin care se solicită, pe cale separată, acordarea cheltuielilor de judecată sunt cereri principale supuse taxei judiciare de timbru

21 ianuarie 2014 | Andrei PAP

În Monitorul Oficial al României, partea I, nr. 45 din 20 ianuarie 2014 a fost publicată Decizia ÎCCJ nr. 19 din 18 noiembrie 2013 (Decizia 19/2013) privind examinarea recursului recursul în interesul legii formulat de către procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie privind interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 1, art. 2 alin. (1) şi art. 15 lit. p) din Legea nr. 146/1997, cu modificările şi completările ulterioare, în referire la timbrarea cererilor prin care cheltuielile de judecată sunt solicitate pe cale separată.

1. Obiectul recursului în interesul legii

Din cuprinsul recursului în interesul legii, declarat, potrivit prevederilor art. 514 din Codul de procedură civilă, de către procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, rezultă că nu există o practică judiciară unitară în ceea ce priveşte interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 1, art. 2 alin. (1) şi art. 15 lit. p) din Legea nr. 146/1997, cu modificările şi completările ulterioare, în referire la timbrarea cererilor prin care cheltuielile de judecată sunt solicitate pe cale separată.

Problema de drept care a generat sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie s-a conturat în legătură cu calificarea cererilor prin care se solicită, pe cale separată, plata cheltuielilor de judecată şi a normelor legale aplicabile din perspectiva Legii nr. 146/1997, cu modificările şi completările ulterioare.
Astfel, în vreme ce unele instanţe au stabilit în sarcina titularilor acestor cereri obligaţia de plată a taxei judiciare de timbru conform dispoziţiilor art. 2 alin. (1) din Legea nr. 146/1997, cu modificările şi completările ulterioare, alte instanţe au apreciat că cererile având ca obiect acordarea, pe cale separată, a cheltuielilor de judecată sunt scutite de plata taxelor judiciare de timbru, în considerarea caracterului lor accesoriu faţă de cererile principale a căror soluţionare a ocazionat efectuarea cheltuielilor, cereri principale care intrau sub incidenţa dispoziţiilor legale de exceptare de la plata cheltuielilor de judecată.

2. Optica jurisprudenţială

a) Într-o orientare jurisprudenţială s-a apreciat că atunci când cheltuielile de judecată sunt solicitate pe cale accesorie (în procesul în care au fost efectuate), îşi găseşte aplicare regula cuprinsă în art. 14 din Normele metodologice pentru aplicarea Legii nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, aprobate prin Ordinul ministrului justiţiei nr. 760/C/1999, acestea fiind scutite de taxa judiciară de timbru, însă, în cazul în care aceste cheltuieli sunt solicitate pe cale separată, se aplică regula cu caracter general, conform căreia acţiunile şi cererile introduse la instanţele judecătoreşti se timbrează. Scutirea de la plata acestor taxe constituie excepţia, iar excepţiile sunt de strictă interpretare şi aplicare (exceptio est strictissimae interpretationis et aplicationis). În lumina principiilor care se desprind din legislaţia privitoare la taxele de timbru, interpretând per a contrario prevederile art. 14 din Normele metodologice pentru aplicarea Legii nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, aprobate prin Ordinul ministrului justiţiei nr. 760/C/1999, rezultă că cererea principală prin care se solicită acordarea cheltuielilor de judecată suportate în cadrul unor procese finalizate este supusă taxei judiciare de timbru. Fiind o cerere evaluabilă în bani, taxa judiciară de timbru datorată se va calcula în funcţie de cuantumul debitului solicitat, potrivit dispoziţiilor art. 2 alin. (1) din Legea nr. 146/1997, cu modificările şi completările ulterioare.

b) Într-o altă opinie, aceste cereri au fost socotite scutite de la plata taxelor judiciare de timbru, reţinându-se existenţa unui raport de accesorialitate faţă de cererile principale iniţiale, cereri iniţiale care prezintă particularitatea că au beneficiat în temeiul unor prevederi legale de scutire de la plata taxelor judiciare de timbru.

În justificarea acestui raport de accesorialitate au fost invocate şi dispoziţiile art. 14 din Normele metodologice pentru aplicarea Legii nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, aprobate prin Ordinul ministrului justiţiei nr. 760/C/1999, care au următorul conţinut: „De asemenea, nu se timbrează: cererile de îndreptare a erorilor materiale, tranzacţiile intervenite între părţi în cursul procesului civil, cererile accesorii privind cheltuielile de judecată, precum şi cererile pentru exercitarea căilor de atac în astfel de situaţii

3. Opinia procurorului general al PÎCCJ

Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a susţinut că punctul de vedere care rezultă din prima orientare jurisprudenţială, respectiv acela că cererile prin care cheltuielile de judecată sunt solicitate pe cale separată, au natura unor cereri principale, evaluabile în bani, pentru care se datorează taxa judiciară de timbru în conformitate cu dispoziţiile art. 2 alin. (1) Legea nr. 146/1997, cu modificările şi completările ulterioare, este în acord cu litera şi spiritul legii.

Astfel, s-a arătat că, potrivit dispoziţiilor art. 1 din Legea nr. 146/1997, cu modificările şi completările ulterioare, regula o constituie plata taxei judiciare de timbru, în vreme ce scutirea de la plata acestei taxe reprezintă o excepţie de strictă interpretare şi aplicare, precum şi că, în jurisprudenţa sa, Curtea Constituţională a statuat în sensul că „art. 21 din Constituţie nu interzice stabilirea taxelor de timbru în justiţie, fiind legal şi normal ca justiţiabilii care trag un folos nemijlocit din activitatea desfăşurată de autorităţile judecătoreşti să contribuie la acoperirea cheltuielilor acestora. Prin urmare, regula este cea a timbrării acţiunilor în justiţie, excepţiile fiind posibile în măsura în care sunt stabilite de legiuitor. Taxa de timbru este o modalitate de acoperire, în parte, a cheltuielilor pe care le implică serviciul public al justiţiei. Potrivit legii, contribuţia justitiabilului, prin avansarea unei părţi din aceste cheltuieli, poate fi recuperată de la partea care cade în pretenţii”.

Cu privire la situaţiile de excepţie reglementate de Legea nr. 146/1997, cu modificările şi completările ulterioare, s-a arătat că acestea sunt prevăzute la art. 15-17², care nu fac nicio referire la cererile având ca obiect acordarea cheltuielile de judecată.

Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a făcut referire la dispoziţiile art. 14 din Normele metodologice pentru aplicarea Legii nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, aprobate prin Ordinul ministrului justiţiei nr. 760/C/1999, şi, prin raportare la prevederile art. 61 alin. (1) şi art. 139 alin. (1) din Constituţie şi, respectiv, la cele ale art. 78 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, a concluzionat că sunt de strictă interpretare în sensul că sunt aplicabile numai în cazul în care cheltuielile de judecată se solicită în procesul care le-a ocazionat.

S-a arătat că posibilitatea părţii îndreptăţite de a-şi valorifica dreptul de a solicita plata cheltuielilor de judecată pe calea unei acţiuni civile separate este recunoscută în mod constant în jurisprudenţă, dar această acţiune este o cerere principală întrucât caracterul accesoriu al unei cereri se stabileşte în raport cu cererea principală prin care se declanşează procedura judiciară, iar nu în raport cu o cerere care a format obiectul altui proces.

În ceea ce priveşte raţiunea instituirii scutirii de plată a taxelor judiciare de timbru pentru cererile accesorii prin care se solicită cheltuielile de judecată, s-a arătat că acestea nu modifică valoarea obiectului acţiunii principale şi, pe cale de consecinţă, nici valoarea supusă taxării; or, în cazul cererilor formulate pe cale separată, o asemenea raţiune nu subzistă.

Subliniind caracterul distinct al cererii de acordare, pe cale separată, a cheltuielilor de judecată de procesul iniţial care le-a generat, procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a apreciat că nu prezintă nicio relevanţă dacă acţiunea sau cererea care a format obiectul litigiului iniţial a fost scutită, potrivit legii, de plata taxei judiciare de timbru.

Cu referire la dispoziţiile art. 15 lit. p) din Legea nr. 146/1997, cu modificările şi completările ulterioare, s-a arătat că acestea sunt aplicabile doar în situaţiile în care prin legi speciale se instituie în mod expres scutiri de la plata taxelor judiciare de timbru.

În lipsa unei dispoziţii legale exprese în sensul scutirii şi faţă de sfera de aplicare a dispoziţiilor art. 14 din Normele metodologice pentru aplicarea Legii nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, aprobate prin Ordinul ministrului justiţiei nr. 760/C/1999, procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a arătat că, în problema de drept analizată, legiuitorul nu a înţeles să deroge de la regula timbrării cererilor şi acţiunilor în justiţie.

4. Opţiunea Înaltei Curți de Casatie şi Justiţie

Înalta Curte a considerat că se impune admiterea recursului, pronunţând următoarea soluţie:
”Admite recursul în interesul legii formulat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
În interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 1, art. 2 alin. (1) şi 15 lit. p) din Legea nr. 146/1997, cu modificările şi completările ulterioare, stabileşte:
Cererile prin care se solicită, pe cale separată, acordarea cheltuielilor de judecată sunt cereri principale supuse taxei judiciare de timbru, care se calculează la valoarea pretenţiilor deduse judecăţii, chiar dacă cererile care au format obiectul litigiului din care aceste cheltuieli provin au fost scutite de la plata taxelor judiciare de timbru”.

Andrei PAP

Evenimente programate