ICCJ. Sesizare privind pronunţarea unei hotărâri prealabile, respinsă
22 ianuarie 2014 | Corina CIOROABĂ
În Monitorul Oficial al României, partea I, nr. 43 din data de 17 ianuarie 2014 a fost publicată Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 1/2013 privind dezlegarea unor chestiuni de drept ce formează obiectul Dosarului nr. 1/1/2013/HP.
Sesizarea a fost formulată de către Curtea de Apel Braşov, în temeiul dispoziţiilor art. 519 din noul Cod de procedură civilă, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile cu privire la următoarea chestiune de drept: dezlegarea modului de interpretare şi aplicare a dispoziţiilor art. 650 și art. 655 raportat la art. 818 și art. 819 din noul Cod de procedură civilă, respectiv determinarea instanţei competente teritorial să judece cererea de încuviinţare a executării silite imobiliare atunci când imobilul supus urmăririi este situat în raza unei instanţe (judecătorii), iar biroul executorului judecătoresc sesizat cu efectuarea executării silite se află în raza altei instanţe (judecătorii), dar ambele instanţe sunt situate în raza aceleiaşi curţi de apel.
Deliberând asupra chestiunii de drept cu care a fost sesizată, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a constatat că nu sunt îndeplinite cumulativ condiţiile de admisibilitate a sesizării în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile, faţă de prevederile art. 519 din noul Cod de procedură civilă.
Astfel, Înalta Curte reține că admisibilitatea procedurii hotărârii prealabile, indiferent dacă priveşte o normă de drept material sau o normă de drept procedural, este condiţionată de împrejurarea ca interpretarea pe care o va da instanţa supremă să producă consecinţe juridice de natură să determine soluţionarea pe fond a cauzei.
În speță, Judecătoria Sfântu Gheorghe a fost sesizată cu o cerere prin care s-a solicitat încuviinţarea executării silite asupra unui imobil, în baza titlurilor executorii reprezentate de contractul de credit şi contractul de ipotecă.
În cadrul procedurii de soluţionare a cererii de încuviinţare a executării, Judecătoria Sfântu Gheorghe şi Judecătoria Braşov şi-au declinat reciproc competenţa de soluţionare a cauzei, motiv pentru care, constatându-se ivit conflictul negativ de competenţă, Curtea de Apel Braşov a fost sesizată în vederea pronunţării regulatorului de competenţă.
Înalta Curte precizează că obiectul sesizării instanţei supreme în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile vizează o problemă de drept ce se circumscrie sferei normelor de drept procesual, completul de judecată – titular al sesizării – fiind chemat să se pronunţe definitiv în procedura regulatorului de competenţă, fără a pune în discuţie fondul litigiului, ci doar intervenirea unui incident procedural referitor la competenţă în cadrul litigiului de fond.
Examinând conţinutul unei hotărâri pronunţate în cadrul regulatorului de competenţă în cazul unui conflict negativ de competenţă, Înalta Curte constată că aceasta nu soluţionează fondul unei cauze, ci doar un incident procesual în care stabileşte care din cele două instanţe va trebui să judece, potrivit dispoziţiilor legale.
Cum, în cazul analizat, titularul sesizării solicită interpretarea unor dispoziţii procedurale în scopul determinării instanţei competente teritorial să judece o cerere de încuviinţare a executării silite imobiliare, Înalta Curte constată că stabilirea competenţei nu reprezintă o chestiune de care să depindă soluţionarea pe fond a cauzei.
Înalta Curte reține că,deşi, în principiu, este admisibil ca şi problemele de drept procesual să facă obiectul sesizării în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile, atunci când rezolvarea de principiu dată de instanţa supremă determină soluţionarea în fond a cauzei, chestiunea de drept semnalată nu se încadrează în categoria celor de lămurirea cărora depinde soluţionarea pe fond a cauzei.
În consecinţă, Înalta Curte constată că mecanismul de unificare a practicii judiciare reglementat de dispoziţiile art. 519 şi următoarele din Codul de procedură civilă nu poate fi utilizat atât timp cât legiuitorul a limitat, prin condiţia restrictivă de admisibilitate analizată, rolul unificator al instituţiei juridice a hotărârii prealabile numai chestiunilor de drept care conduc la dezlegarea în fond a cauzei sub aspectul statuării în privinţa raportului juridic dedus judecăţii.
Pentru considerentele arătate, Înalta Curte a respins ca inadmisibilă sesizarea Curții de Apel Braşov.
- Flux integral: www.juridice.ro/feed
- Flux secţiuni: www.juridice.ro/*url-sectiune*/feed
Pentru suport tehnic contactaţi-ne: tehnic@juridice.ro
