Secţiuni » Arii de practică » Protective » Dreptul Uniunii Europene
Dreptul Uniunii Europene
DezbateriCărţiProfesionişti

CE. Raport privind progresele României în cadrul MCV


23 ianuarie 2014 | Adina-Elena OPREA

UNBR Caut avocat
JURIDICE by Night

Comisia Europeană a dat publicităţii Raportul privind progresele înregistrate de România în cadrul mecanismului de cooperare şi de verificare.

Raportul prezintă analiza Comisiei cu privire la măsurile întreprinse de România în ultimele douăsprezece luni, în două domenii principale ale MCV: reforma sistemului judiciar și lupta împotriva corupției.

Cu toate că bilanțul instituțiilor-cheie din domeniul judiciar și în materie de integritate rămâne unul pozitiv, se arată că persistă preocupările legate de independența sistemului judiciar și sunt multe exemple de rezistență la măsurile în materie de integritate și anticorupție.

Se reţine, de asemenea, modificarea expeditivă și netransparentă a Codului penal în decembrie 2013, considerate a fi o atingere adusă sistemului de combatere a corupției și de promovare a integrității, deşi Curtea Constituțională şi-a demonstrat competenţa prin declararea neconstituţionalităţii modificării.

Președintele Barroso a declarat: ”Acest raport arată că România a întreprins pași importanți. Multe persoane din cadrul instituțiilor-cheie din domeniul judiciar și în materie de integritate au demonstrat un angajament real față de reformă. Raportul arată însă și că progresele nu au fost ușor de obținut și că cele realizate într-un domeniu pot fi anulate de regrese în alt domeniu. Sper că acest raport va indica în mod clar ce rămâne de făcut pentru a continua și consolida reforma și pentru a asigura o tendință pozitivă și durabilă.”

Adina Elena OPREA

Vă invităm să publicaţi şi dumneavoastră pe JURIDICE.ro, detalii aici!
JURIDICE.ro foloseşte şi recomandă SmartBill şi My Justice.
Puteţi prelua gratuit în website-ul dumneavoastră fluxul de noutăţi JURIDICE.ro:
- Flux integral: www.juridice.ro/feed
- Flux secţiuni: www.juridice.ro/*url-sectiune*/feed
Pentru suport tehnic contactaţi-ne: tehnic@juridice.ro

Newsletter JURIDICE.ro


Social Media JURIDICE.ro



Subscribe
Notify of
0 Comments
Inline Feedbacks
View all comments
Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.


Secţiuni          Noutăţi                                                                                                                          Articole     Jurisprudenţă     Legislaţie         Arii de practică
 

© 2003-2023  J  JURIDICE.ro
Despre noi  Secţiuni  Servicii  Contact
Privacy  Politica  Utilizare  Publicare  Parteneri