ICCJ. Cerere de instituire a privilegiului constructorului
27.01.2014 | Corina CIOROABĂ

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a hotărât, într-un litigiu desfăşurat sub imperiul vechiului Cod Civil, că în conformitate cu prevederile art. 1737 pct. 4 C. civ., privilegiul constructorului este o garanţie ce acordă creditorului un drept de preferinţă pentru încasarea creanţei faţă de toţi ceilalţi creditori chiar şi ipotecari. Înalta Curte a precizat, însă, că nu sunt întrunite condiţiile pentru instituirea privilegiului constructorului în cazul în care suma menţionată pentru instituirea acestuia nu este atestată de o expertiză imobiliară sau de vreun alt titlu, recunoaşterea creanţei de către debitoare nefiind suficientă pentru constituirea lui, având în vedere dispoziţiile art. 1737 pct. 4 C. civ. care impun efectuarea unei expertize de către un expert numit de instanţă în termen de 6 luni de la terminarea lucrărilor. (Decizia nr. 3099 din 8 octombrie 2013 pronunţată în recurs de Secţia a II-a civilă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie având ca obiect instituire privilegiu constructor şi înscrierea acestuia în cartea funciară)
Notă: Art. 1869 din noul Cod Civil instituie asupra lucrării un drept de ipotecă legală în favoarea antreprenorului, pentru garantarea plăţii preţului datorat pentru lucrare.
De asemenea, în art. 2386 pct. 6 din noul Cod Civil se precizează că, în afara altor cazuri prevăzute de lege, beneficiază de ipotecă legală: ”arhitecţii şi antreprenorii care au convenit cu proprietarul să edifice, să reconstruiască sau să repare un imobil, asupra imobilului, pentru garantarea sumelor datorate acestora, însă numai în limita sporului de valoare realizat”.