CJUE. Concluziile Avocatului general în cauza C-438/12, Weber
4 februarie 2014 | JURIDICE.ro
Curtea de Justiției a Uniunii Europene a dat publicității luni, 3 februarie 2014, concluziile Avocatului general Nilo Jaaskinen pronunțate în cauza C-438/12, Weber, o cerere de decizie preliminară adresata Curtii de catre Oberlandesgericht München cu privire la interpretarea articolului 22 punctul 1, a articolelor 27 și 28, precum și a articolului 35 alineatul (1) din Regulamentul (CE) nr. 44/2001 al Consiliului din 22 decembrie 2000 privind competența judiciară, recunoașterea și executarea hotărârilor în materie civilă și comercială. În fata instantei de trimitere s-a ridicat o problema de litispendență, într-un context în care mai multe cereri având același obiect și aceeași cauză au fost formulate între aceleași părți în fața unor instanțe din state membre diferite. Prin urmare, CJUE va trebui sa interpreteze noțiunile „același obiect și aceeași cauză ” și „aceleași părți” într-o situație în care prima cerere a fost introdusă de către un terț împotriva celor două părți, iar a doua a fost formulată de către una dintre părți împotriva celeilalte.
Avocatul general a propus Curții următoarele răspunsuri:
”1) Cu titlu principal:
– Ca răspuns la a treia întrebare: Articolul 22 punctul 1 din Regulamentul (CE) nr. 44/2001 al Consiliului din 22 decembrie 2000 privind competența judiciară, recunoașterea și executarea hotărârilor în materie civilă și comercială trebuie interpretat în sensul că ține de temeiul de atribuire a competenței exclusive că această dispoziție prevede «în materie de drepturi reale imobiliare» o acțiune prin care se solicită să se constate că pârâtul nu și‑ar fi exercitat în mod valabil dreptul real de preempțiune în privința unui imobil.
– Ca răspuns la a patra întrebare: Articolul 27 alineatul (1) din Regulamentul nr. 44/2001 trebuie interpretat în sensul că instanța sesizată ulterior este obligată să examineze dacă ea însăși este exclusiv competentă în temeiul articolului 22 punctul 1 din același regulament, de unde ar rezulta că prima instanță sesizată ar fi necompetentă și că o eventuală hotărâre din partea sa nu ar fi recunoscută în temeiul articolului 35 alineatul (1) din regulamentul menționat.
– Ca răspuns la a șaptea întrebare: Articolul 28 alineatul (1) din Regulamentul nr. 44/2001 trebuie interpretat în sensul că instanța sesizată ulterior nu poate ține seama, în cadrul exercitării puterii de apreciere care îi este recunoscută prin această dispoziție, de considerații precum: faptul că prima instanță sesizată este situată într‑un stat membru în care durata procedurilor este, din punct de vedere statistic, iar nu in concreto, mult mai mare decât în statul membru în care aceasta este situată, faptul că, după aprecierea instanței sesizate ulterior, ar trebui să se aplice dreptul statului membru în care aceasta este situată, vârsta uneia dintre părți sau șansele de reușită a cererii în fața primei instanțe sesizate.
– Ca răspuns la a doua parte a celei de a opta întrebări: Articolul 28 alineatul (1) din Regulamentul nr. 44/2001 trebuie interpretat în sensul că, în cadrul deciziei sale de suspendare a judecării cauzei în această privință, instanța sesizată ulterior are obligația de a ține seama de dreptul la protecție jurisdicțională eficientă a reclamantului care a sesizat această instanță ulterior.
– Nu este necesar să se răspundă la celelalte întrebări.
2) Cu titlu subsidiar:
– Ca răspuns la prima și la a doua întrebare: Noțiunea «cereri […] între aceleași părți» în sensul articolului 27 din Regulamentul nr. 44/2001 trebuie interpretată în sensul că aceasta nu include situațiile în care două părți sunt pârâte în cadrul unui prim litigiu și sunt reclamantă și, respectiv, pârâtă în cadrul unui al doilea litigiu. Noțiunea «cereri având același obiect și aceeași cauză» în sensul aceluiași articol trebuie interpretată în sensul că aceasta nu include cazul în care două litigii dau naștere la pretenții și la motive diferite, chiar dacă acestea au în comun aceeași chestiune preliminară.
– Ca răspuns la a cincea întrebare: Articolul 27 alineatul (1) din Regulamentul nr. 44/2001 trebuie interpretat în sensul că instanța sesizată ulterior nu este obligată, în cadrul deciziei sale în temeiul acestei dispoziții, să examineze susținerea uneia dintre părți potrivit căreia cealaltă parte ar fi săvârșit un abuz de drept prin faptul că a exercitat acțiunea în fața primei instanțe sesizate.
– Ca răspuns la a șasea întrebare: Articolul 27 alineatul (1) și articolul 28 alineatul (1) din Regulamentul nr. 44/2001 trebuie interpretate în sensul că aplicarea acestei din urmă dispoziții presupune că instanța sesizată ulterior a stabilit în prealabil că prima dintre aceste dispoziții nu este aplicabilă în cauza pendinte în fața sa.
– Ca răspuns la prima parte a celei de a opta întrebări: Articolul 27 alineatul (1) din Regulamentul nr. 44/2001 trebuie interpretat în sensul că, în cadrul deciziei sale de suspendare a judecării cauzei în această privință, instanța sesizată ulterior nu are obligația de a ține seama de dreptul la protecție jurisdicțională efectivă a reclamantului care a sesizat această instanță ulterior.”
- Flux integral: www.juridice.ro/feed
- Flux secţiuni: www.juridice.ro/*url-sectiune*/feed
Pentru suport tehnic contactaţi-ne: tehnic@juridice.ro
