Deturnarea procedurii de regularizare a cererii de chemare în judecată de la scopul pentru care a fost reglementată în NCPC. Incidente din practica judiciară
14 februarie 2014 | Andrei PAP
Aşa cum pe bună dreptate s-a arătat, scopul procedurii de regularizare a cererii de chemare în judecată prevăzută de art. 200 NCPC constă în realizarea unei discipline procesuale, prin evitarea repetatelor amânări ale cauzei în vederea clarificării cadrului procesual şi a obiectului cererii de chemare în judecată. Pe de altă parte, printr-o astfel de procedură se realizează şi o protecţie a pârâtului, căruia i se va comunica numai o cerere de chemare în judecată completă faţă de care îşi va expune apărările prin întâmpinare.[1]
În rândurile care urmează, vom prezenta unul dintre numeroasele cazuri – şi pare-se că din ce în ce mai frecvent întâlnite în practica judecătorească – în care anumite instanţe de judecată, practic, deturnează procedura de regularizare a cererii de chemare în judecată de la scopul pentru care a fost reglementată în NCPC, spre a evita soluţionarea pe fond a unor acţiuni, în special cele promovate în contradictoriu cu autorităţi ale statului, având ca obiect restituirea unor sume de bani de la bugetul public, ori aplicarea unor sancţiuni pentru neexecutarea de către autorităţile publice a hotărârilor judecătoreşti pronunţate în alte cauze etc.
Astfel, prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Caraş-Severin, la data de 19 decembrie 2013, sub nr. 6295/115/2013, reclamantul I.N. a solicitat obligarea pârâtei A.J.F.P. Caraş-Severin la restituirea unei sume de bani ce i-a fost percepută în mod nelegal cu titlu de taxă de poluare pentru autovehicule (O.U.G. nr. 50/2008).
Anterior promovării acţiunii, reclamantul s-a adresat cu o cerere Serviciului Înmatriculări Autovehicule – Instituţia Prefectului Caraş-Severin, solicitând eliberarea unor copii din dosarul de înmatriculare a autovehicului proprietate personală, înscrisuri ce urma a le depune la dosarul de instanţă pentru a putea face dovada de provenienţă şi a primei înmatriculări a vehiculului într-un alt stat membru al U.E.
Ca urmare a cererii adresate, Serviciul Înmatriculări Autovehicule – Instituţia Prefectului Caraş-Severin nu a dat curs solicitării petentului de a-i elibera acestuia copii de pe înscrisurile solicitate, pe considerentul că prin Adresa nr. 1814 din 16 octombrie 2012, Tribunalul Caraş- Severin, Secţia a II-a civilă şi de Contencios administrativ şi fiscal, a precizat că: “în dosarele având obiect recuperarea în instanţă a sumelor reprezentând taxa de poluare, soluţionarea cerererilor petenţilor privind eliberarea de copii ale actelor care au stat la baza înmatriculării pentru prima dată în România a autovehiculelor importate din ţări membre U.E. să fie făcută prin întocmirea unui răspuns adresat petentului din care să rezulte data primei înmatriculări a autoturismului într-un stat membru U.E.”[2], sens în care petentului i s-a eliberat doar o Adeverinţă din care rezultă că autovehiculul său a fost importat din şi înmatriculat pentru prima dată într-un stat membru al U.E., iar în România s-a achitat taxa de poluare pentru autovehicule în vederea finalizării înmatriculării. În cuprinsul aceleaşi adeverinţe, menţionându-se şi faptul că “S-a eliberat aceasta pentru a servi la instanţa de judecată.”[3]
Întrucât a intrat doar în posesia adeverinţei cu pricina, reclamantul nu a avut altă soluţie decât aceea de a anexa la acţiunea introductivă de instanţă doar: cererea de restituire a taxei auto adresată organelor fiscale, răspunsul parvenit (refuzul de a soluţiona cererea), decizia de calcul al taxei de poluare, chitanţa de plată a taxei de poluare şi adeverinţa emisă de Serviciul Înmatriculări Autovehicule – Instituţia Prefectului Caraş-Severin, în probaţiune, solicitând totodată instanţei, ca în temeiul art. 13 din Legea nr. 554/2004 raportat la art. 293 NCPC, să pună în vedere pârâtei să prezinte dosarul administrativ-fiscal care a stat la baza emiterii deciziei de calcul al taxei pe poluare şi încasării taxei, dosar ce conţine înscrisuri comune părţilor din litigiu.
Deşi, aşa cum am văzut, prin Adresa nr. 1814 din 16 octombrie 2012, însăşi Tribunalul Caraş- Severin, Secţia a II-a civilă şi de Contencios administrativ şi fiscal a precizat că în astfel de cauze este suficientă o adeverinţă emisă de Serviciul Înmatriculări Autovehicule din care să rezulte că autovehiculul în litigiu a fost importat din şi înmatriculat pentru prima dată într-un stat membru al U.E., iar în România s-a achitat taxa de poluare pentru autovehicule în vederea finalizării înmatriculării, există complete de judecată, la nivelul aceluiaşi Tribunal Caraş-Severin, care consideră că nu este suficientă o astfel de adeverinţă.
Mai mult, aceste complete de judecată nu ţin cont nici de faptul că reclamanţii fac dovada demersurilor întreprinse şi că nu reuşesc nicicum să intre în posesia înscrisurilor din dosarul de înmatriculare a vehiculului (lovindu-se constant de refuzul funcţionarilor de la Serviciul Înmatriculări Vehicule Caraş-Severin, care invocă Adresa nr. 1814 din 16 octombrie 2012 a Tribunalului Caraş-Severin), dar, ca instanţe de judecată, nici nu fac adrese la autoritatea care are în posesie înscrisurile cu pricina pentru a fi prezentate în cadrul procesului şi nici măcar organelor fiscale, ca părţi adverse, nu li se pune în vedere să prezinte în instanţă întreg dosarul administrativ-fiscal ce conţine înscrisuri comune părţilor din litigiu, iar în final, după cum vom arăta, i se pune în vedere tot reclamantului să prezinte înscrisuri pe care nu le poate obţine, din motive neimputabile, iar în caz de neconformare i se anulează acţiunea.
Referitor la cele prezentate deja, se impune să arătăm că după înregistrarea acţiunii introductive (cu anexele aferente) pe rolul Tribunalului Caraş-Severin, prin Adresa din data de 30 decembrie 2013 a Tribunalului Caraş-Severin, dar comunicată abia la data de 31 ianuarie 2014 (dată certificată şi prin semnătura agentului procedural), i se pune în vedere reclamantului ca în termen de 10 zile de la comunicarea adresei, sub sancţiunea anulării cererii de chemare în judecată, să depună la dosarul cauzei, cu menţiunea “conform cu originalul”: copia contractului de vânzare cumpărare; copia certificatului de înmatriculare al autoturismului[4], fără ca instanţa să facă o altă menţiune cu privire la care contract de vânzare-cumpărare se referă, cel încheiat pe teritoriul statului străin, ori cel încheiat în România (între cel care a importat autoturismul şi actualul proprietar care a şi plătit taxa) şi care certificat de înmatriculare, cel emis de autorităţile statului străin sau cel emis de autorităţile române, şi, mai ales dacă, pe lângă traducerile legalizate ale acestor documente întocmite în statul străin, mai trebuie prezentate şi copiile în limba străină (după cum s-a mai solicitat în alte cauze).
De la data primirii adresei cu pricina (31 ianuarie 2014), cu scopul de a se conforma solicitării instanţei, reclamantul a depus eforturi majore şi a reuşit să obţină de la autorităţile franceze copii de pe contractul de vânzare-cumpărare şi certificatul de înmatriculare al autoturismului în litigiu, astfel că, la data de 10 februarie 2014 (deci, în termenul de 10 zile de la data comunicării adresei) a depus la dosarul cauzei copiile solicitate de instanţă.[5]
Însă, în aceeaşi zi de 10 februarie 2014, la numai două ore de la depunerea prin registratura Tribunalului Caraş-Severin a înscrisurilor solictate de instanţa de judecată, reclamantului i se comunică Încheierea de dezînvestire nr. 99 din 31 ianuarie 2013 (SIC!) a Tribunalului Caraş-Severin[6], prin care i se anulează acţiunea întrucât nu s-a conformat solicitării instanţei de a depune “copia contractului de vânzare cumpărare şi copia certificatului de înmatriculare al autoturismului”, astfel cum i s-a pus în vedere.
Interesant este însă că în cuprinsul încheierii de dezînvestire nr. 99/31.01.2013, instanţa arată că acţiunea a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Caraş-Severin la data de 19 decembrie 2013, însă la data de 5 noiembrie 2013 (deci, cu mai bine de o lună înaintea înregistrării acţiunii pe rol – SIC!) a verificat cererea conform art. 200 NCPC şi a constatat lipsuri.
Deşi, iniţial am crezut că acest aspect ar putea reprezenta o eroare materială şi că de fapt instanţa a dorit să sublinieze că a verificat cererea la data de 5 ianuarie 2014, în final am exclus o asemenea ipoteză, întrucât chiar şi la data de 5 ianuarie 2014, serviciul era suspendat la nivelul tuturor instanţelor din ţară.
Mai mult, este imposibil ca prin încheierea de dezînvestire nr. 99 din 31 ianuarie 2013 (când nici nu era adoptat NCPC!) să se anuleze acţiunea din dosarul nr. 6295/115/2013 a Tribunalului Caraş-Severin, acţiune ce a fost înregistrată abia la data de 19 decembrie 2013.
Apoi, judecătorul care a semnat încheierea de dezînvestire nr. 99/31.01.2013, continuă să frapeze cu o altă frază în care arată că la data de 24 decembrie 2013, s-a comunicat reclamantului, adresa în care au fost menţionate lipsurile existente în cererea de chemare în judecată.
Or, în dosarul nr. 6295/115/2013 aflat pe rolul Tribunalului Caraş-Severin, adresa prin care i s-a pus în vedere reclamantului să suplinească eventualele lipsuri, a fost emisă la data de 30 decembrie 2013 (deci, după 6 zile de la data la care pretinde instanţa că a comunicat adresa şi, din nou, când serviciul era suspendat la nivelul instanţelor din ţară – SIC!) şi comunicată efectiv, pe semnătură, abia la data de 31 ianuarie 2014, iar de la această ultimă dată reclamantul avea un termen de 10 zile în care trebuia să depună înscrisurile solicitate de instanţă, ceea ce a şi făcut la data de 10 februarie 2014, când, prin registratura Tribunalului Caraş-Severin, a depus înscrisurile cu pricina.
Faţă de cele anterior prezentate, ne permitem să ne întrebăm retoric, oare cum un judecător cu grad de Tribunal reuşeşte să verifice la data de 5 noiembrie 2013 o acţiune înregistrată pe rolul instanţei de judecată abia la data de 19 decembrie 2013, şi mai ales, cum comunică la data de 24 decembrie 2013 o adresă emisă abia la data de 30 decembrie 2013, ca în final, printr-o încheiere de dezînvestire pronunţată în camera de consiliu la data de 31 ianuarie 2013 să anuleze o acţiune înregistrată pe rolul instanţei abia în 19 decembrie 2013!? Este o întrebare la care cu greu se poate găsi un răspuns raţional.
În orice caz, este interesant de văzut care va fi poziţia Inspecţiei Judiciare şi a Comisiei Europene care au fost sesizate pentru astfel de manifestări ale unor “magistraţi-judecători” români – nefiind cazuri izolate la nivelul Tribunalului Caraş-Severin (dar nu numai), aşa cum am arătat cu altă ocazie[7] – şi care continuă să arate un total dispreţ, nu doar faţă de justiţiabilul de rând, care se adresează unei instanţe de judecată cu încredere şi cu speranţa că i se va face dreptate şi ajunge să fie umilit cum nu şi-ar fi putut imagina vreodată (exact de persoana de la care aşteaptă să facă dreptate), dar şi un profund dispreţ faţă de actul de justiţie în sine, câtă vreme prin formalismul excesiv şi crasa ignoranţă de care se dă dovadă în procedura de regularizare a cererii de chemare în judecată, se încearcă evitarea soluţionării pe fond a cauzelor, în special acele cauze în care ca părţi pârâte sunt autorităţi ale statulului, aspect asupra căruia o să revenim într-un material viitor cu alte exemple din practica judiciară.
[1] A se vedea Mircea URSUŢA, Scurte consideraţii cu privire la elementele obligatorii ale cererii de chemare în judecată în NCPC, articol publicat în RNSJ la data de 16 septembrie 2013. (www.juridice.ro)
[2] Adresa nr. L172/2014 transmisă de Serviciul Înmatriculări Autovehicule – Instituţia Prefectului Caraş-Severin – AICI
[3] Adeverinţa nr. RS104 emisă de Serviciul Înmatriculări Autovehicule – Instituţia Prefectului Caraş-Severin – AICI
[4] Adresa din data de 30 decembrie 2013 a Tribunalului Caraş-Severin – AICI
[5] Cererea prin care au fost depuse, prin registratura Tribunalului Caraş-Severin, înscrisurile solicitate de instanţă – AICI
[6] Încheierea de dezînvestire nr. 99 din 31 ianuarie 2013 a Tribunalului Caraş-Severin din dosarul nr. 6295/115/2014 (judecător: Rotariu Loredana Maria; grefier: Iovan Laura Mariana) – AICI
[7] A se vedea Andrei PAP, Incidente din practica judiciară în materia litigiilor privind restituirea taxelor auto, articol publicat în RNSJ la data de 15 noiembrie 2013. (www.juridice.ro)
Andrei PAP
- Flux integral: www.juridice.ro/feed
- Flux secţiuni: www.juridice.ro/*url-sectiune*/feed
Pentru suport tehnic contactaţi-ne: tehnic@juridice.ro
