BusinessAchiziţii publiceAfaceri transfrontaliereAsigurăriBankingConcurenţăConstrucţiiCorporateComercialEnergieFiscalitateFuziuni & AchiziţiiGamblingHealth & PharmaInfrastructurăInsolvenţăMedia & publicitatePiaţa de capitalProprietate intelectualăTelecom
ProtectiveData protectionDreptul familieiDreptul munciiDreptul sportuluiProtecţia consumatorilorProtecţia mediului
LitigationArbitrajContencios administrativContravenţiiDrept penalMediereProcedură civilăRecuperare creanţe
Materii principale: Dreptul Uniunii EuropeneDrept constituţionalDrept civilProcedură civilăDrept penalDreptul munciiCyberlaw
 
Drept penal
DezbateriCărţiProfesionişti
 
2 comentarii | 
Print Friendly, PDF & Email

Impactul NCP şi NCPP în materie rutieră. Primele efecte
14.02.2014 | Mircea URSUȚA


CONFERINTA VALERIU STOICA 2019

Intrarea în vigoare la 1 februarie 2014 a NCP şi NCPP, împreună cu legile de punere în aplicare ale acestora, produce consecinţe importante în materie rutieră.

De la început, este de remarcat faptul că Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 (denumită în continuare „Codul rutier”) a suferit modificări atât prin Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicarea a Noului cod penal, cât şi prin Legea nr. 255/2013 pentru punerea în aplicarea a Noului cod de procedură penală.

Principalele elemente de noutate ar putea fi sintetizate astfel:
– infracţiunile rutiere sunt reglementate, începând cu 1 februarie 2014 în partea specială a noului cod penal (art. 334-341)
– încălcarea normelor rutiere care are drept consecinţă vătămarea corporală a unei persoane a cărei vindecare necesită până la 90 zile (inclusiv) de îngrijiri medicale nu mai este incriminată, cu excepţia situaţiei în care conducătorul auto vinovat se află sub influenţa băuturilor alcoolice sau a substanţelor psihoactive, sau când acesta se afla în desfăşurarea unei activităţi ce consituie prin ea însăşi infracţiune (spre exemplu, conducerea fără permis) – art. 196 NCP
– momentul la care se raportează constatarea infracţiunii de conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe este momentul prelevării probelor biologice şi nu momentul opririi în trafic – art. 336 alin. 1 NCP. În consecinţă se va recolta o singură probă biologică. – art. 88 din Codul rutier în forma modificată prin Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Noului cod penal[1].
– în cazul în care se dispune, ca urmare a săvârşirii unei infracţiuni rutiere, una dintre următoarele soluţii: renunţarea la urmărirea penală, renunţarea la aplicarea pedepsei sau amânarea executării pedepsei, nu se va dispune anularea permisului conform art. 116 din Codul rutier ci doar suspendarea acestuia (cu titlu de sancţiune contravenţională complementară pentru o perioadă de 90 zile – art. 103 alin. 1 lit. c, în forma modificată prin  Legea nr. 255/2013 pentru punerea în aplicarea a Noului cod de procedură penală.
– numai în situaţia condamnării la o pedeapsă cu executare în regim de detenţie sau la o pedeapsă cu suspendarea condiţionată sub supraveghere a executării acesteia se va dispune anularea permisului de conducere în condiţiile art. 114 din Codul rutier.
– în cazul în care se dispune amânarea executării pedepsei, instanţa va putea institui însă obligaţia de a nu conduce vehicule pe perioada termenului de încercare de 2 ani – art. 85 alin. 2 lit. g NCP. Această soluţie va trebui însă aplicată cu responsabilitate, conform unei practici unitare ce sperăm că se va creea, pentru a se evita situaţiile absurde când o persoană faţă de care se dispune o astfel de măsură să execute, în concret, o sancţiune mai grea decât alta faţă de care se dispune o soluţie de condamnare, urmată de anularea permisului de conducere şi „recuperarea” acestuia după un an în condiţiile art. 116 din Codul rutier[2].

Modificările aduse (atât cele prezentate cât şi altele pe care le-am apreciat ca mai puţin importante) impun o analiză detaliată care nu poate fi făcută în cadrul acestui material. De aceea, voi prezenta, punctual, doar efectele cele mai importante ale acestor modificări.

În primul rând toate faptele care au avut drept urmare vătămări corporale ce necesită pentru vindecare până la 90 de zile de îngrijiri medicale trec din sfera dreptului penal în sfera dreptului contravenţional.

În cazul faptelor dezincriminate (accidentele ce au avut drept consecinţă vătămări corporale ce necesită pentru vindecare până la 90 de zile de îngrijiri medicale) aflate în cercetare, în curs de urmărire penală sau judecată la data intrării în vigoare a NCP, se vor dispune soluţii de clasare sau de încetare a procesului penal. Dacă a trecut mai puţin de 18 luni (un an + 6 luni) de la data accidentului (conform art. 13 alin. 1 şi 3 din OG nr. 2/2001[3]), poliţia rutieră va trebui să întocmească procese-verbale contravenţionale şi, după caz, dacă sunt întrunite cerinţele legale, să dispună suspendarea dreptului de a conduce cu titlu de sancţiune contravenţională complementară.

În cazul în care, anterior intrării în vigoarea a NCP, s-a dispus condamnarea prin hotărâre definitivă pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 184 alin. 1 şi 3 sau art. 184 alin. 2 şi 4 din din vechiul cod penal (în condiţiile în care nu mai sunt întrunite cerinţele art. 196 alin. 1 şi 2 NCP) şi anularea permisului de conducere, sancţiunea anulării trebuie revocată de organul emitent în temeiul art. 4 din NCP întrucât anularea permisului de conducere a fost consecinţa directă a hotărârii judecătoreşti de condamnare[4]. Şi în aceste situaţii, apreciem că sunt aplicabile dispoziţiile art. 13 alin. 2 din O.G. nr. 2/2001, putându-se întocmi proces-verbal de contravenţie dacă au trecut mai puţin de 18 luni de la data accidentului.

În ceea ce priveşte acţiunea în despăgubiri decurgând  din accidentele a căror victime au necesitat îngrijiri medicale de până la 90 de zile, aceasta revine în competenţa instanţei civile, în cauzele penale aflate pe rol instanţele penale urmând, ca urmare a constatării dezincriminării, să lase nesoluţionată acţiunea civilă.

Ca atare, victimele acestor accidente vor trebui să formuleze acţiuni civile împotriva asigurătorilor de răspundere civilă şi a persoanelor vinovate de producerea accidentului în condiţiile art, 2224 din Codul civil. Aceste acţiuni pot fi însă suspendate de instanţă în temeiul art. 413 pct. 1 NCPC până la soluţionarea plângerilor contravenţionale formulate împotriva proceselor-verbale prin care se stabileşte culpa în producerea evenimentului rutier, fapt care ar amâna, nejustificat, soluţionarea acestora, întrucât în procesul contravenţional nu întotdeauna soluţia pronunţată influenţeză direct stabilirea culpei. Spre exemplu, procesul-verbal contravenţional poate fi anulat pe considerente de formă, situaţie în care stabilirea culpei revine în sarcina instanţei de drept comun.

De aceea, apreciem necesară o reevaluare a practicii judiciare în sensul în care cererile de intervenţie voluntară principală a victimelor accidentelor în procedura contravenţională să fie considerate admisibile[5].

Numai în acest mod, victimele accidentelor care ies din sfera de aplicare a dreptului penal, vor putea beneficia de o reparaţie a prejudiciului suferit în condiţii de celeritate, urmînd ca toate aspectele legate de răspunderea contravenţională şi cea civilă să fie rezolvate într-un unic proces, aşa cum se întâmpla, până la 1 februarie 2014, în cadrul procesului penal.

Nu în ultimul rând, adoptarea unei asemenea practici de către instanţele investite cu soluţionarea plângerilor contravenţionale împotriva unor procese-verbale adresate ca urmare a unor accidente auto, ar putea reprezenta un semnal pentru legiuitorul român ca, într-o viitoare legislaţie generală în materia contravenţiilor (Codul contravenţional) să reglementeze expres participarea victimei contravenţiei în procesul contravenţional[6], la fel cum se întâmplă astăzi în toate statele civilizate.


[1] Această soluţie legislativă este susceptibilă, în opinia noastră de serioase critici de neconstituţionalitate, care, dimenisunea prezentului material ne împiedică să le formulăm aici.
[2] Pentru exemple de situaţii inechitabile a se vedea M. Ursuţa, Observaţii cu privire la proiectul de modificare al Codului rutier, aflat în dezbatere publică, la www.juridice.ro
[3] Art 13, alin. 3 din OG 2/2001 prevede următoarele: „Când fapta a fost urmărită ca infracţiune şi ulterior s-a stabilit că ea constituie contravenţie, prescripţia aplicării sancţiunii nu curge pe tot timpul în care cauza s-a aflat în faţa organelor de cercetare sau de urmărire penală ori în faţa instanţei de judecată, dacă sesizarea s-a făcut înăuntrul termenului prevăzut la alin. (1) sau (2). Prescripţia operează totuşi dacă sancţiunea nu a fost aplicată în termen de un an de la data săvârşirii, respectiv constatării faptei, dacă prin lege nu se dispune altfel. constituie contravenţie, prescripţia aplicării sancţiunii nu curge pe tot timpul în care cauza s-a aflat în faţa organelor de cercetare sau de urmărire penală ori în faţa instanţei de judecată, dacă sesizarea s-a făcut înăuntrul termenului prevăzut la alin. (1) sau (2). Prescripţia operează totuşi dacă sancţiunea nu a fost aplicată în termen de un an de la data săvârşirii, respectiv constatării faptei, dacă prin lege nu se dispune altfel.” Conform alineatului 1 al aceluiaşi articol, termenul de prescripţie a aplicării sancţiunii contravenţionale este de 6 luni.
[4] Conform art 4 NCP: „Legea penală nu se aplică faptelor săvârşite sub legea veche, dacă nu mai sunt prevăzute de legea nouă. În acest caz, executarea pedepselor, a măsurilor educative şi a măsurilor de siguranţă, pronunţate în baza legii vechi, precum şi toate consecinţele penale ale hotărârilor judecătoreşti privitoare la aceste fapte încetează prin intrarea în vigoare a legii noi.”
[5] Până acum, intervenţia voluntară în procesul contravenţional a fost apreciată ca inadmisibilă – M. Ursuţa, Procedura contravenţională, Ediţia a III-a, Editura Universul Juridic, Bucureşti, 2010 şi practica judiciară acolo prezentată.
[6] Pentru o propunere în acest sens a se vedea M. Ursuţa, Codul contravenţional, o necesitate?, în „Dreptul”, nr. 1/2014, p 187.


Lector dr. Mircea URSUȚA
Facultatea de Drept, Universitatea din Oradea
Avocat, Baroul Bihor

Newsletter JURIDICE.ro
Youtube JURIDICE.ro
Instagram JURIDICE.ro
Facebook JURIDICE.ro
LinkedIn JURIDICE.ro

Aflaţi mai mult despre , , ,
JURIDICE.ro utilizează şi recomandă SmartBill pentru facturare.

Puteţi publica şi dumneavoastră pe JURIDICE.ro. Publicăm chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare şi să ne scrieţi la adresa redactie@juridice.ro!

Au fost scrise până acum 2 de comentarii cu privire la articolul “Impactul NCP şi NCPP în materie rutieră. Primele efecte”

  1. ANONIM spune:

    „În cazul în care, anterior intrării în vigoarea a NCP, s-a dispus condamnarea prin hotărâre definitivă pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 184 alin. 1 şi 3 sau art. 184 alin. 2 şi 4 din din vechiul cod penal (în condiţiile în care nu mai sunt întrunite cerinţele art. 196 alin. 1 şi 2 NCP) şi anularea permisului de conducere, sancţiunea anulării trebuie revocată de organul emitent în temeiul art. 4 din NCP întrucât anularea permisului de conducere a fost consecinţa directă a hotărârii judecătoreşti de condamnare” – cred ca este inteleasa gresit institutia dezincriminarii. aceasta nu opereaza retroactiv si de aceea daca permisul a fost anulat el nu devine valabil ca efect al dezincriminarii faptei. este exact la fel cum se intampla cu masura conficarii speciale: daca a fost pusa in executare nu se mai restituie ulterior lucrurile ca efect al dezincriminarii.

  2. ANONIM spune:

    Solutia juridica gasita de palavramentari este jenanta: ma refer la dezincriminarea faptei de vatamare corporala din culpa, in situatia in care se recomanda mai putin de 90 de zile de ingrijiri medicale – toate fracturile de membre presupun sub 90 de zile de ingrijiri medicale, in general vatamarile peste 90 de zile presupun pierderea unui simt sau o invaliditate definitiva?
    Care au fost argumentele care au justificat aceasta solutie? Tara noastra este recordemena europeana la morti si raniti pe sosele, iar palavramentarii impresionati dezincrimineaza faptele – personal cred ca era oportuna o crestere de pedeapsa.
    Taxele noi de timbru justifica intr-adevar grija guvernului fata de victimele accidentelor rutiere.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.

CariereEvenimenteProfesioniştiRLWCorporate