ICCJ. Caracterul obligatoriu al dezlegărilor date de instanţa de casare
18 februarie 2014 | Corina CIOROABĂ, Corina CIOROABĂ
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a hotărât că în cazul în care competenţa materială a primei instanţe a fost stabilită prin decizie de casare, nu mai este posibilă formularea unor critici pe aspectul necompetenţei instanţei în calea de atac a recursului după rejudecare, întrucât un astfel de demers ar ignora efectele pe care le produce autoritatea de lucru judecat a dezlegărilor jurisdicţionale irevocabile în interiorul aceluiaşi proces, conform prevederilor art. 315 C. pr. civ. (art. 501 NCPC). În acest sens, Înalta Curte a statuat că „modalitatea în care instanţa de recurs, prin decizia de casare, dă dezlegare unui aspect litigios – în speţă natura comercială a raporturilor dintre părţi ce determină competenţa de primă instanţă a secţiei comerciale a tribunalului – se impune, fără posibilitatea de a fi contrazisă cu ocazia rejudecării. Aceasta datorită efectului pozitiv al lucrului judecat potrivit căruia statuările irevocabile ale unei hotărâri judecătoreşti se impun, deopotrivă, părţilor şi instanţei ulterioare, care nu pot ignora efectele unei judecăţi anterioare, care a tranşat definitiv un aspect al litigiului”. (Decizia nr. 567 din 7 februarie 2013 pronunţată în recurs de Secţia I civilă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie având ca obiect reintegrare în funcţie)
- Flux integral: www.juridice.ro/feed
- Flux secţiuni: www.juridice.ro/*url-sectiune*/feed
Pentru suport tehnic contactaţi-ne: tehnic@juridice.ro