Institutul Naţional pentru Pregătirea şi Perfecţionarea Avocaţilor Cluj şi Baroul Cluj invită avocații doritori să participe vineri, 21 februarie 2014, între orele 15.00-19.00, la un curs pe tema „Modificări ale legislaţiei penale”, curs susținut de av. dr. Călin Budișan.
Taxa de înscriere este de 20 ron/persoană. Se achită la secretariatul Baroului Cluj – INPPA Cluj, de luni până vineri între 12.00 şi 13.30. Înscrierea se va face în limita a 190 de locuri, până în data de joi 20 februarie 2014. Se vor acorda 4 puncte de pregătire profesională continuă.
Locaţia cursului este Facultatea de Drept a Universităţii Creștine Dimitrie Cantemir din Cluj-Napoca, str. Burebista nr. 2, în Amfiteatrul A I.
Programul
Legea penală mai favorabilă
Violeta Trăistaru – Procuror Șef Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj, șef secție Judiciar
Măsurile preventive
Laura Oprea – Procuror, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj
Acordul de recunoaștere a vinovăției
Florin Maghiar – Procuror General al Curții de Apel Cluj
Camera preliminară-judecata în primă instanță
Av. dr. Călin Budișan
Vă invităm să publicaţi şi dvs., chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. Totuşi, vă rugăm să vă familiarizaţi cu obiectivele şi valorile Societătii de Stiinţe Juridice, despre care puteti ciţi
aici. Pentru a publica vă rugăm să citiţi
Condiţiile de publicare,
Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa de e-mail
redactie@juridice.ro!