Secţiuni » Sistemul judiciar
Sistemul judiciar
UNBR Caut avocat
Evenimente juridice

Citeşte mai mult: Sistemul judiciar

Ministerul Justiției, Operator de Program în cadrul Granturilor norvegiene 2009-2014

17 februarie 2014 | JURIDICE.ro

Vineri, 14 februarie 2014, la București, a avut loc lansarea a trei programe finanțate prin intermediul granturilor norvegiene perioada 2009-2014, Ministerul Justiției fiind operator de program, în cadrul Conferinței de lansare a programelor gestionate de Ministerul Justiției în calitate de Operator de Program în cadrul Garanturilor norvegiene 2009-2014, potrivit unui comunicat.

Lansarea programelor a fost făcută în prezența lui Vidar Brein-Karlsen, Secretarul de Stat din Ministerul Justiției și Securității Publice din Norvegia, precum și în prezența Simonei-Maya Teodoroiu, Secretarul de Stat în Ministerul Justiției din România, și vizează următoarele arii: „Violență domestică și violență bazată pe deosebirea de sex” (RO 20), „Servicii corecționale, inclusiv sancțiuni non-privative de libertate” (RO 23) și „Întărirea capacității judiciare și cooperare” (RO 24). Informații detaliate cu privire la proiectele ce vor beneficia în urma acestor programe se regăsesc pe pagina de internet http://norwaygrants.just.ro, la secțiunile dedicate Proiecte. Aceste programe vor conduce la consolidarea relațiilor bilaterale România – Regatul Norvegiei pe planul justiției, datorită ariilor pe care le acoperă, în cadrul cărora specialiștii din cadrul celor două administrații vor coopera.

Printre participanți s-au aflat și Excelența Sa Tove Bruvik Westberg, Ambasadorul Regatului Norvegiei la București, Gabriel Călin Onaca, secretar de stat în Ministerul Fondurilor Europene, Gheorghe Muscalu, vicepreședinte al Consiliului Superior al Magistraturii, Klaus Decker, Task Team Leader al proiectului „Reforma sistemului judiciar” finanțat de Banca Mondială, de asemenea reprezentanți ai Ministerului Afacerilor Externe din Norvegia, ai partenerilor donori de program și ai partenerilor de proiect (Directoratul Poliției Norvegiene, Serviciile Corecționale Norvegiene, Consiliul Europei), reprezentanți ai promotorilor de proiect (Consiliul Superior al Magistraturii, Inspectoratul General al Poliției Române, Administrația Națională a Penitenciarelor, Direcția Națională de Probațiune, Agenția Națională împotriva Traficului de Persoane, Direcția Tehnologia Informației din cadrul Ministerului Justiției) precum și ai instituțiilor beneficiare ale proiectelor.

Secretarul de Stat în Ministerul Justiției din România, Simona-Maya Teodoroiu, și-a exprimat aprecierea pentru sprijinul pe care Regatul Norvegiei l-a oferit României pentru a continua dezvoltarea unor arii-cheie în sistemul de justiție românesc în perioada 2013-2016, cu privire la implementarea noilor coduri juridice. Referitor la ECRIS (sistemul electronic de management al cauzelor) Simona-Maya Teodoroiu a declarat: sistemul ECRIS a suferit de-a lungul timpului mai multe modificări determinate de nevoia constantă de a fi actualizat în funcție de diversele evoluții care au avut loc de la prima sa dezvoltare, fie la nivel tehnologic, fie la nivel legislativ. Urmare a faptului că, în esență, designul arhitectural iniţial a rămas neschimbat, sistemul ECRIS trebuie restructurat și rescris în raport cu noile evoluţii tehnologice în vederea îmbunătăţirii semnificative a performanțelor sale, pe de o parte, dar şi pentru a face faţă noilor reglementări generate de intrarea în vigoare a noilor coduri, pe de altă parte.”. Omologul norvegian a făcut de asemenea niște declarații: „Sunt mulțumit că am reușit să lansăm un program complex care include cooperare polițienească, asistență acordată victimelor, centre de consiliere pentru agresori, activități de conștientizare, dar și de formare a specialiștilor, precum și înființarea unui adăpost pentru victime. Aceste elemente sunt în deplină concordanță cu prioritățile naționale ale Guvernului norvegian. Aș vrea să mulțumesc tuturor celor care au contribuit la dezvoltarea și lansarea acestor programe.

Vă invităm să publicaţi şi dumneavoastră pe JURIDICE.ro, detalii aici!
JURIDICE.ro foloseşte şi recomandă SmartBill şi My Justice.

Newsletter JURIDICE.ro


Social Media JURIDICE.ro



Subscribe
Notify of
0 Comments
Inline Feedbacks
View all comments
Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.


Secţiuni   Noutăţi   Servicii      Articole   Jurisprudenţă   Legislaţie      Arii de practică