« Flux noutăţi
JURIDICE.ro
JURIDICE
2 comentarii

Interviu Gheorghe Piperea. Despre procese colective, legea insolvenței și publicitatea avocaților
21.02.2014 | Alina MATEI

JURIDICE - In Law We Trust Video juridice

Alina Matei: Multumim, domnule profesor, pentru ca ati acceptat sa acordati un interviu pentru utilizatorii JURIDICE.ro. Sunteti initiatorul proceselor colective in Romania. Au schimbat aceste victorii soarta contractelor de credit dintre banci si clienti?

Gheorghe Piperea: Eu va multumesc pentru invitatie. Suntem la o distanta de aproape 4 ani de la declansarea proceselor colective contra bancilor care aveau clauze abuzive in contractele cu consumatorii. Marea majoritate a acestor procese sunt deja finalizate cu decizii irevocabile ale instantelor, favorabile consumatorilor. Acele clauze pe care le-am atacat ca fiind abuzive sunt evacuate din contracte in acest moment, iar bancile pirite au devenit debitoare ale consumatorilor, fiind obligate sa restituie, cu titlu de plata nedatorata, toate sumele incasate in baza clauzelor declarate abuzive (sa observam ineditul situatiei: de esenta sa, banca este creditor in contractele de credit, dar in aceste litigii este debitor).

Precizez ca nu toate clauzele abuzive au fost evacuate din contracte, pe motiv ca nu toate au fost atacate. Spre exemplu, clauzele de denominare a platilor in franci elvetieni (calificate recent de Avocatul General la CJUE, Niels Wahl, drept „clauze abuzive”) se aplica in continuare, desi sunt pe rol, incepind cu 31 ianuarie 2014, 11 procese in care un numar de 1200 de consumatori ataca si aceasta clauza ca fiind aubziva.

Precizez, de asemenea, ca nu toate contractele de acelasi tip au fost atacate cu actiuni intemeiate pe legislatia de interdictie a clauzelor abuzive. In fapt, procesele colective de care vorbim au implicat cam 3000 de persoane (la care se adauga un numar de 10-12 mii de alte procese, colective sau individuale, care s-au organizat pe baza modelului setat de noi in anul 2010). O picatura intr-un ocean, caci in anul 2010 erau peste 5,4 milioane de persoane in contracte de retail cu bancile, in timp ce in 2013 mai ramasera inca 3 milioane de persoane. Restul acesta imens de consumatori sunt obligati, in continuare, sa suporte efectele clauzelor abuzive, desi art. 6 din Legea nr. 193/2000 dispune ca, odata constatat caracterul abuziv al unor clauze in contracte, aceste clauze nu mai au efect fata de consumator. Din perspectiva Directivei UE 93/13 (mai ales art. 7 din Directiva) si a jurisprudentei CJUE data in aplicarea si interpretarea Directivei, aceasta situatie este de-a dreptul bizara (desi noi suntem, totusi, obisnuiti cu conceptul de relativitate a efectelor hotaririi judecatoresti). Multe cauze solutionate la CJUE, dintre care cele mai recente sunt cauza J. C. Camino si cauza M. Aziz, statueaza ca dreptul procedural intern nu poate conduce la o situatie in care drepturile conferite de directiva consumatorilor sa fie direct sau indirect invalidate. Daca acesta ar fi efectul, atunci o astfel de norma procedurala interna trebuie inlaturata de la aplicare (art. 148 alin. 2 Constitutie). Or, ceea ce principiul relativitatii efectelor hotaririi judecatoresti impune si predicatorii acestuia propavaduiesc este, in acest domeniu, tocmai invalidarea drepturilor consumatorilor de a nu fi afectati de clauze abuzive. A se observa ca eu nu contest principiul relativitatii efectelor hotaririi judecatoresti. Exista insa situatii, cistigate deja dreptului romanesc, cind o hotarire judecatoreasca are efecte fie fata de o colectivitate, fie fata de toata lumea. Exemplele cele mai la indemina sunt din contenciosul administrativ. Nu inteleg de ce se refuza acest efect in domeniul clauzelor abuzive, unde exista si texte exprese, si jurisprundenta a CJUE care obliga la extinderea erga omnes a efectului constatarii caracterului abuziv al unor clauze din contractele tip. Singurele „explicatii„ sunt conjuncturale: daca s-ar accepta acest efect, bancile vizate ar pierde. Trist. Autoritatile si ONG-urile bancare prefera perpetuarea unui abuz, pentru ca a face dreptate in acest domeniu ar insemna falimente de banci. Si, nu-i asa, aceste corporatii sunt prea mari pentru a fi lasate sa falimenteze.

Procese care sa tinda la eliminarea cu titlu general si cu efect erga omnes a acestor clauze abuzive din toate contractele-tip nu s-au declansat decit la inceputul anului 2014. Din declaratiile oficiale ale ANPC (singura entitate care are, in acest moment, legitimare procesuala activa in astfel de class action) rezulta ca sunt pe rol 11 astfel de procese.

De asemenea, exista asociatii pentru protectia consumatorilor, cum este Parakletos, care se va lansa in 27 februarie, si care vor putea declansa astfel de procese in momentul in care vor intruni conditiile minimale pentru a avea legitimare procesuala activa (minim 3000 de membri si minim 10 filiale judetene).

As mai vrea sa spun ca nu toate bancile au clauze abuzive in contracte. De fapt, sunt 2-3 banci recalcitrante in acest domeniu care au importat aceste practici abuzive din tarile lor de origine (unde fusesera drastic sanctionate, exact pentru acest gen de practici; a se vedea speta Clubul Lombard, despre care eu am scris pe JURIDICE.ro) si le-au utilizat aici, la adapostul protectiei BNR, Parlament si al unor decizii timpurii, dar izolate si discutabile ale ICCJ. Clauzele abuzive ale acestor 2-3 banci recalcitrante le permisesera mari volume de vinzari, caci dadeau aparenta minicinoasa a unor costuri reduse in comparatie cu „concurenta”. Consecinta acestei practici abuzive a fost nu doar prejudicierea intereselor economice ale consumatorilor ci, prin acapararea nemeritata a unei masive parti din piata, si a unei concurente neloiale in prejudiciul bancilor oneste. Cred ca acele banci care nu au clauze abuzive in contracte se pot simti in acest moment „razbunate”, caci clauzele abuzive sunt acum evacuate din contracte si ca o bomba biologica ce explodeaza in mina fabricantului, determina pagube fabricantului, prin rambursari serioase de plati nedatorate. Plus provizioane destul de ridicate.

Desi litigiile pornite de noi in 2010 si aproape finalizate in 2014 nu si-au propus efecte generice este limpede ca au avut ecouri jurispridentiale. Atit ideea de alianta (consortiu) procesual, cit si ideile de clauza abuziva, negociere a contractelor, (dez)echilibru contractual, precum si motivarile faptice si juridice ale acestora sunt cistigate spatiului juridic romanesc. De altfel, ele se regasesc in toate hotaririle pronuntate in domeniu. Unele solutii au fost teoretizate de noi, altele au fost construite de noi prin „lupta” cu argumentele bancilor, de multe ori grele si de inalta calitate (va pot spune ca ne-am „intrebuintat” serios sa combatem aceste argumente). Procesele-sursa au fost, uneori, de-a dreptul clonate in tara, fie direct de consumatori, care au cistigat procese fara avocat (un astfel de caz s-a derulat si finalizat in Focsani, in 2012, fiind mediatizat illo tempore), fie de unii avocati care au descoperit acest filon de aur si au decis, uneori, fara prea multe scrupule, sa il exploateze. Daca vreti o mostra, puteti urma tagul „clauze abuzive” si veti ajunge, invariabil, la un site care va da „indrumari juridice” in acest sens (si care nu imi apartine…).

Pe de alta parte, ca sa termin acest subiect, trebuie spus ca aceste procese au determinat o schimbare masiva de comportament contractual al bancilor si de comportament general in afaceri. In anii 2006-2008, cind se incheiau peste 8 milioane de contracte de credit de retail, nu se prea stia ce inseamna clauze abuzive, contracte pre-formulate, dobinda variabila, comision de risc etc. Economia crestea, salariile se mareau, preturile la imobile explodau. Nimeni nu isi punea problema ca bancile, vinzatoare de incredere, ar fi capabile sa introduca in contract acesti virusi denumiti clauze abuzive. De aceea, nimeni nu prea citea contractele de adeziune impuse de banci clientilor. Dar a venit criza si oamenii au inceput sa pretuiasca si un leu in plus pe care il dadeau bancii. Si oamenii au inceput sa se informeze, sa reclame la ANPC, sa intervina in procese contraventionale declansate de banci contra ANPC pentru a contesta sanctiuni impuse de autoritate, sa organizeze propriu-zis procese etc. Piata s-a tulburat, au fost tensiuni, unii avocati au fost diabolizati, in timp ce adversarii lor cistigau de pe pozitia de avocati ai bancilor multe milioane de euro. Dar toata lumea a cistigat (cu exceptia celor care au stat pasivi, asteptind o solutie salvatoare de la stat, care nu a venit nici acum). Ma incumet sa spun ca am contribuit la aceasta informare, ba chiar ca am reusit sa determin oamenii sa se educe si sa se edifice asupra drepturilor lor. Cred ca asta e lucrul cel mai important si nobil pe care un avocat poate sa il faca pentru cetate. A refuza acest rol avocatului (ceea ce pare sa faca recenta modificare a Statutului profesiei) este contraproductiv, ca sa ma exprim eufemistic. Consumatorii si bancile, ele insele, sunt mai informati in acest moment. Un consumator mai informat este un risc mai scazut pentru banca. O banca respectuoasa cu consumatorii este mai putin supusa riscului de a fi data in judecata. Ani de zile bancile au incercat (uneori cu succes, alteori fara) sa adapteze prin acte aditionale impuse clientilor contractele impanate la inceput cu clauze abuzive, urmind liniile directoare ale acestor procese. Unii clienti s-au lasat „convinsi” din motive de impovarare cu aceste credite si au semnat, consolidind niste contracte care erau impanate de la inceput cu clauze abuzive. Cei mai multi nu au facut-o, descoperind ca pot negocia cu giganticul lor partener contractual; in mare parte, in aceste cazuri fericite, clauzele abuzive initiale au fost evacuate din contract sau atenunate. Noile contracte pe care le incheie bancile acum sunt mult mai scrupuloase cu informarea asupra riscurilor pe care si le asuma consumatorii in contractele pe termen lung, cu formularile ambigui, cu tipurile de dobinzi si comisioane introduse in contract, cu perioadele de reflectie acordate clientului, cu masuratorile de tip rating (riscul clientului) etc. Nu prea mai sunt credite „doar cu buletinul”. Reclamele nu mai sunt facute in stilul celor din perioada de boom imobiliar, de teama de a nu fi impuse sanctiuni de catre CNA sau BNR. S-au schimbat multe, acest lucru este indubitabil.

Alina Matei: Primul dosar castigat de dumneavoastra in 2012 a fost G1 impotriva BCR, G1 fiind numele primului grup de clienti care au actionat in judecata banca. La ce numar s-a ajuns cu G?

Gheorghe Piperea: Din 10 procese colective care au fost declansate in anii 2010-2011, mai sunt pe rol 9. Primul proces, PNC 1, s-a transformat in PNC 1 – Judecatorie si PNC 1 – Tribunal, intrucit, in anul 2011, un judecator de la Tribunalul Bucuresti a decis ca trebuie disjunsa cauza, in functie de valoarea pretentiilor reclamantilor (precizez ca imi mentin parerea ca aceste procese sunt neevaluabile in bani, intrucit tind la constatarea caracterului abuziv, restituirea prestatiilor nedatorate fiind un subsidiar al acestui petit principal). Am cistigat ambele dosare in prima instanta. Insa, in timp ce in PNC 1 – Tribunal este inca in faza apelului (ieri s-a luat in pronuntare), PNC 1 – Judecatorie s-a terminat cu victoria irevocabila a clientilor bancari. Deja solutia (pronuntata de Tribunal acum 3 saptamini) se pune in aplicare de catre banca. In plus, pentru ca e vorba de dosarul-sursa, a inceput sa circule intens, in toata tara, ca precedent judiciar. Pot spune ca, in acest moment, la PNC 1-2 s-au adaugat alte 4 dosare, ajungind la PNC 6.

In 31 ianuarie 2014, insa, am declansat alte 11 dosare colective, cu un obiect diferit de cele din 2010-2011 – clauza de denominare a platilor in franci elvetieni care este, in opinia noastra (confirmata de N. Wahl, Avocat General pe linga CJUE), o clauza abuziva. In plus, consideram ca aceste credite in franci elvetieni sunt produse financiare toxice, ceea ce atrage raspunderea pentru produse a „furnizorului”, adica a bancii. Precum se stie, in materie de raspundere pentru produse, producatorul sau furnizorul raspunde indiferent de culpa. Suntem, deci, intr-un caz de raspundere obiectiva, justificata doar de riscul introducerii in consum a unor produse toxice.

Mai sunt si alte nenumarate procese individuale. Intr-un singur caz (inexplicabil, dupa noi), o judecatorie din Bucuresti a decis ca un proces colectiv cu 40 de reclamanti trebuie sa fie impartit in 40 de dosare individuale. Desigur, aceasta solutie se va desfiinta in recurs, dar ma intreb de ce un judecator ar vrea sa aiba 40 de dosare in loc de unul singur. Din perspectiva eficientei administrarii a justitiei o astfel de solutie ma face sa cred ca, uneori, volumul urias de dosare aflate pe rolul instantelor este si rezultatul unor astfel de decizii gresite si al unei gresite intelegeri a ideii de independenta a judecatorului.

Alina Matei: Va mentineti afirmatia facuta cu ocazia lansarii cartii dumneavoastre “Drept comercial. Intreprindera in reglementarea NCC” ca noul Cod civil va fi, in realitate, un Cod comercial, raportat la raporturile juridice create de noul Cod?

Gheorghe Piperea: Evident ca da! Va rog sa observati ca toate contractele pe termen lung sau cu executie succesiva care erau in derulare la data intrarii in vigoare a Codului civil au trecut printr-un amplu proces de modificare pentru a fi adaptate noilor reglementari, desi art. 102 din Legea nr. 71/2011 de punere in aplicare a Codului civil nu obliga la aceasta miscare. Contractele bancare, contractele de utilitati, asigurarile, mai toate acestea au fost adaptate Codului civil. In mod evident, o incidenta majora in dreptul afacerilor o vor avea dispozitiile relative la respunderea civila delictuala a profesionistilor, dispozitiile relative la regimurile matrimoniale in care se afla persoanele fizice-profesionisti, regulile relative la garantii etc. Pentru ca relatiile de afaceri nu stau pe loc nici macar o secunda, era evident ca in aceasta zona de relatii sociale se vor manifesta prioritar noile reglementari.

Alina Matei: Sunteti, de asemenea, cunoscut ca si un reputat practician in insolventa, dar si participant activ in etapele de elaborare a legii insolventei. Este Codul insolventei un remediu pentru oamenii care fac afaceri?

Gheorghe Piperea: Legislatia insolventei, in genere, este menita a gestiona un scandal. Cu cit este mai echilibrata, cu atit acest scop este mai usor de atins. Uitindu-ne la statisticile din ultimii 4 ani, vedem ca jumatate din dosare sunt deschise la cererea debitorilor si jumatate la cererea creditorilor, deci ar trebui sa credem ca exista un echilibru. La o analiza superficiala s-ar putea spune ca legea in vigoare favorizeaza cumva debitorul, dar incercind sa vedem lucrurile in realitatea lor profunda observam ca 96% din totalul dosarelor de insolventa din fiecare an sunt dosare de faliment si ca, de fapt, creditorii sunt cei care controloeaza procedura. Situatiile in care debitorii sau administratorii judiciari de rea-credinta abuzeaza de procedura sunt exceptiile rare de la aceasta regula. Dintr-un alt punct de vedere, la insolventa nu se ajunge decit rareori pentru ca s-au urmat un scenariu si o strategie. Debitorul nu a luat la timp masuri de preventie a riscului de insolventa si s-a afundat in pierderi si s-a supra-indatorat, crezind in mod naiv ca se poate salva generind alte datorii, mai oneroase decit cele initiale. Creditorul bancar a gasit de cuviinta sa „restructureze” un credit marind costurile si perioada de rambursare si insotindu-l de alte produse de creditare mult mai scumpe (factoring, scontare a efectelor de comert, credite-punte etc.). Fiscul a poprit conturile debitorului pentru o creanta insignifianta sau care nu exista (lucru care se demonstreaza ulterior, dupa un proces care dureaza mai multi ani, timp in care, inevitabil, debitorul e fortat sa plateasca fiscului si intra in faliment). Salariatii, prin inteleapta „strategie” a liderilor de sindicat, ies in strada exact in momentele in care debitorul incepe sa gifiie. Toate aceste detalii sunt ignorate cu gingasie anterior insolventei si, chiar daca sunt observate ulterior, ele sunt, de regula, negate de actorii dramei numita insolventa. Un practician in insolventa echilibrat si onest observa ceea ce toti ceilalti participanti prefera sa ignore. Si propune solutia, care poate sa insemne durere si jertfe, dar care reintroduce echilibrul, iar daca acesta inseamna acceptarea pierderilor, atunci pierderile se impart onest, nepartinitor, pe clase de creditori. Dupa aceea, cei vinovati de cauzarea insolventei pot fi facuti sa plateasca aceste pierderi.

Intr-o mare masura, proiectul noului Cod al Insolventei, in dezbatere acum la Parlament, respecta acest principiu al echilibrului, dar forma data proiectului de defuncta OUG nr. 91/2013 a introdus unele drepturi cu caracter exorbitant in favoarea fiscului, care ar putea afecta grav acest echilibru instabil.

Si, in fine, pentru a raspunde mai simplu intrebarii, legislatia insolventei poate fi un remediu pentru afaceri, atit din perspectiva debitorului (care, la rindul sau, este creditor in multiple alte raporturi juridice), cit si din perspectiva creditorilor (care, la rindul lor, sunt debitori si, in caz de neplata din partea debitorului lor, pot avea propriile dificultati de plata, cu consecinte in lant). Cu o conditie: cunoasterea, intelegerea, viziunea de ansamblu a padurii in locul copacului sau al uscaturii.

Alina Matei: Inceputul acesta de an a venit cu modificari importante: noi taxe, reglementari noi privind publicitatea formelor de exercitare a profesiei de avocat. Cum vor schimba piata avocaturii aceste norme?

Gheorghe Piperea: Nu cred ca aceste noi reglementari vor afecta prea mult piata. Vad deja ca marile firme de avocatura, care au reprezentanti de seama in organele profesiei (barou, comisie permanenta, uniune), le ignora. Si avocatii tineri, care au inceput sa practice aceasta profesie dupa 2000, le rejecteaza (atentie: eu am inceput avocatura in 1996, i.e.n.). Sunt convins ca vor fi curind abandonate. Sau desfiintate in justitie.

Evident, taxe si costuri suplimentare sunt notiuni neplacute pentru toti dar, probabil, organele profesiei au descoperit ca sunt necesare, in conditiile in care numarul avocatilor membri ai barourilor legale s-a majorat de la an la an (ajungind, probabil, la peste 35 de mii in acest an).

In privinta publicitatii, nu stiu cit de intelepte sunt noile reguli. As zice ca, mai degraba, sunt anacronice, tin de anii de debut ai profesiei in Romania, cind avocatul avea o relatie directa, personala, cu clientul, limitindu-se la litigii, si acelea de natura mai mult personala decit de business. In prezent, sunt firme de avocatura care se axeaza mai mult pe consultanta decit pe litigii, relatia cu clientul fiind foarte distanta, mai ales cind se lucreaza in echipe complexe, de avocati, consultanti, specialisti in diverse domenii (de la topografie, la audit, evaluare, proprietate intelectuala etc.). Chiar si atunci cind avocatii angajeaza litigii, in firmele mari se lucreaza pe echipe, unele dislocate in teritoriu, relatia avocatului cu clientul fiind rara sau inexistenta. Iar in litigiile complexe, cu un numar mare de reclamanti sau piriti, este chiar imposibila o relatie directa a avocatului cu clientii. Este evident ca a pretinde ca avocatul sa isi obtina clientela dintr-o relatie directa cu clientul este artificial si contraproductiv. Nu sustin ca avocatul ar trebui tratat ca un simplu comerciant, mai ales ca in litigii el se ocupa cu realizarea drepturilor, adica o parte din ceea ce inseamna „statul de drept” (ca sa folosesc o sintagma la moda). Dar nu poti nega ca avocatul este un profesionist care exploateaza o intreprindere atunci cind colaboreaza cu alti 100 de avocati sub acelasi brand, cind utilizeaza alte 150 de persoane ca auxiliari (paralegals, alt termen la moda), cind ruleaza onorarii de milioane de euro pe an si cind urnesc de la sol afaceri sau miscari judiciare comparabile cu un Boeing. Dezvoltarea afacerilor in Romania anilor 2000-2014 este cel putin in parte o rezultanta a acestui nou tip de avocatura care promoveaza afacerile. Mai mult, avocatii, macar unii dintre ei, au avut si au si un rol educativ, aratind oamenilor si invatindu-i, la propriu, cum sa isi realizeze drepturile, cu sau fara avocat. Ar trebui ca acest lucru sa fie un motiv de mindrie pentru breasla si nu un motiv de a inventa reguli care sa restrictioneze educatia civica in spiritul dreptului. Ca sa nu mai vorbim ca teme civice de amploare (cum ar fi taxa auto, clauzele abuzive, pensiile speciale amputate de stat, ridicarile abuzive de masini) care au fost puse in discutia publica, fie in publicatiile specializate, fie in mass media de tip main stream, au dat de lucru multor avocati, facind profesia dezirabila.

Desigur ca sunt foarte multe exagerari in domeniul publicitatii si PR-ului profesional. Este evident ca demnitatea profesiei poate fi afectata cind, in aceeasi publicatie de specialitate, in aceeasi zi, sunt publicate „topuri” ale avocatilor, atit firma X, cit si firma Y fiind pe primul loc la aceeasi categorie. Este, de asemenea, in neregula sa platesti pentru a figura pe tot felul de podiumuri cu denumiri ingenue („cea mai inovativa firma de avocati”; „cea mai buna firma de avocati in domeniul energiei”; „cea mai buna firma de avocati in domeniul real estate” etc.), dar nu este nimic in neregula sa anunti ca ai desfiintat in justitie o taxa ilegala, cum ar fi taxa claw-back, sau o masura ilegala dispusa de o autoritate, cum ar fi o amenda data de Consiliul Concurentei.

Statutul profesiei de avocat, varianta 2004, la care am lucrat, avea dispozitii suficient de clare, judicioase si usor de aplicat. Racolarea de clientela, furtul intelectual, concurenta profesionala ilicita, toate acestea sunt in Statut inca din 2004, dar nu am vazut inca nicio sanctiune aplicata pentru asa ceva. Nu pentru ca nu au existat astfel de fapte. Inca odata, va sugerez sa invatati ce inseamna clauze abuzive urmarind pe un site niste „indrumari juridice” ori sa cititi o carte de contracte bancare publicata anul trecut, dupa care sa faceti o comparatie cu ceea ce am scris eu prin 2011. Veti avea niste surprize. In loc sa se reglementeze atit de obtuz aceasta chestiune, mai potrivit ar fi fost sa se incerce aplicarea celor elaborate in 2004, de un colectiv din care facea parte si actualul presedinte al UNBR, si regretatul decan al Baroului Bucuresti din 2005-2007, si fostul ministru al justitiei, actualmente candidat la presedentia Romaniei. Poate ca multi au uitat, dar Statutul a fost facut atunci in acea forma pentru a evita consecintele nedorite ale proiectelor de directiva promovate illo tempore de fostul comisar european si premier al Italiei, Mario Monti. Intre timp a aparut Directiva serviciilor (denumita „Bolkestein”) si curentul a reintrat in copertile dosarelor comisarilor europeni. Astfel de reglementari anacronice nu vor face decit sa dea argumente in plus pentru ca profesia de avocat sa fie „deschisa”, adica total dereglementata, asa cum incepe sa fie in Marea Britanie. A, si apropo de asta: nimeni nu poate impune astfel de reguli anacronice unor avocati straini care, intimplator sau cu caracter de obsinuinta, exercita profesia in Romania; cum concuram cu ei?

Alina Matei: Vreau sa stiu care este pentru dumneavoastra cel mai interesant contract.

Gheorghe Piperea: Intr-o ordine nu foarte stricta, contractul de societate, contractul de transport, contractul de mandat, contractul de credit bancar. Am scris pe aceste teme. Am practicat si practic aceste contracte. Dar, probabil, cel mai interesant instrument juridic este, pentru mine, nu un contract, ci grupul de contracte.

Alina Matei: Un mesaj, va rog, pentru utilizatorii JURIDICE.ro.

Gheorghe Piperea: Fiti mereu cu constiinta treaza. Incercati sa ginditi in primul rind ca un mirean, si numai dupa aceea ca un jurist. Faceti din timp in timp exercitii de smerenie. Nu-l mai cititi pe Platon.

Alina Matei: Multumesc pentru ca ati stat de vorba cu mine.

Gheorghe Piperea: Si eu va multumesc pentru oportunitatea acestui exercitiu de sinceritate.

 
Secţiuni: Interviuri, JURIDICE.ro, Protecția consumatorilor, Selected, UNBR+INPPA+Barouri | Toate secţiunile
Cuvinte cheie: , , , ,
Vă invităm să publicaţi şi dvs., chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. Totuşi, vă rugăm să vă familiarizaţi cu obiectivele şi valorile Societătii de Stiinţe Juridice, despre care puteti ciţi aici. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa de e-mail redactie@juridice.ro!

Lex Discipulo Laus
Gratuit pentru studenţi
Securitatea electronică este importantă pentru avocaţi
Mesaj de conştientizare susţinut de FORTINET
JURIDICE utilizează SmartBill

Au fost scrise până acum 2 de comentarii cu privire la articolul “Interviu Gheorghe Piperea. Despre procese colective, legea insolvenței și publicitatea avocaților”

  1. Mihaela MAZILU-BABEL spune:

    Stimate domnule profesor,

    Un avocat general nu poste constata (califica) ca o clauza este abuziva. Un avocat general poste stabili, la fel ça si CJUE, criteriile objective pentru a se determina daca o clauza poate fi abuziva. Instanta nationale decide, aplicand acele criterii.

  2. Constantin STANCU spune:

    Cred ca avocatura tinde sa devina o profesie deschisa, chiar dereglementata, piata afacerilor va forta acest lucru, iar faptul ca in Romania se aplica unuitar Codul civil, fara diferente intre comercianti/profesionisti si restul lumii este un argument. E nevoie si de legea insolventei persoanei fizice pentru a nu determina politrucii sa inventeze inginerii bancare inutile si toxice! La insolventa persoanei juridice creditorii nu reusesc sa recupereze prea mult din creante, iar statul prin ANAF nu reuseste sa asaneze piata de false societati comerciale care nu mai activeaza de mult! E aici un cancer care afecteaza societatea…

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.


.
PLATINUM Signature      

PLATINUM  ACADEMIC

GOLD                        

VIDEO   STANDARD