Judecătoria Sectorului 1. Prezumţia de legalitate a procesului verbal contravenţional vs. prezumţia de nevinovăţie
24 februarie 2014 | Andrei PAP
Judecătoria Sectorului 1, fiind învestită cu soluţionarea unei plângeri contravenţionale, a statuat că prezumţia de veridicitate a faptelor constatate de agent şi consemnate în procesul-verbal nu are caracter absolut, prezumţia de veridicitate putând opera până la limita la care prin aplicarea ei nu s-ar ajunge în situaţia ca persoana învinuită de săvârşirea faptei să fie pusă în imposibilitatea de a face dovada contrarie celor consemnate în procesul-verbal. Prin urmare, în lipsa unor alte mijloace de probă care să confirme situaţia de fapt reţinută în procesul-verbal de contravenţie, aplicarea prezumţiei de temeinicie a procesului-verbal de contravenţie în cauză ar fi contrară garanţiilor prevăzute de art. 6 din CEDO, printre care şi prezumţia de nevinovăţie de care beneficiază contravenientul. (Sentinţa civilă nr. 8676 din 6 mai 2011 pronunţată de Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti)
NOTĂ:
Amintim că şi în recenta Decizie nr. 70 din 21 februarie 2013 (în M. Of. nr. 204 din 10 aprilie 2013), Curtea Constituţională a României a subliniat, din nou, faptul că, procesul-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei se bucură de prezumţia de legalitate, însă, atunci când este formulată o plângere împotriva acestuia, este contestată chiar prezumţia de care se bucură. În acest caz, instanţa de judecată competentă va administra probele prevăzute de lege, necesare în vederea verificării legalităţii şi temeiniciei procesului-verbal. Cel care a formulat plângerea nu trebuie să îşi demonstreze propria nevinovăţie, revenind instanţei de judecată obligaţia de a administra tot probatoriul necesar stabilirii adevărului.
Prin urmare, în lumina celor expuse anterior, susţinem cu aceeaşi vehemenţă faptul că, în mod eronat reţin unele instanţe că procesul verbal de contravenţie face dovada deplină a vinovăţiei contravenientul şi că, în cadrul procedurii judiciare, acestuia îi revine sarcina de a proba că nu se face vinovat de cele reţinute în actul sancţionator atacat.
Andrei PAP
