ICCJ. Condiţiile de constituire a dreptului de superficie
28 februarie 2014 | Corina CIOROABĂ, Corina CIOROABĂ
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a hotărât că „suprapunerea dreptului de proprietate asupra terenului aparţinând unei persoane, cu dreptul de proprietate asupra construcţiei, aparţinând unei alte persoane nu dă naştere prin ea însăşi unui drept de superficie, în absenţa unui act juridic (convenţie) sau fapt juridic (uzucapiune, prescripţie achizitivă) care să-l constituie, ori a unei dispoziţii legale pe care să se întemeieze”. În speţă, în contractul de vânzare-cumpărare autentic prin care pârâta a dobândit dreptul de proprietate asupra construcţiei nu a fost cuprins şi un acord al părţilor cu privire la constituirea dreptului de superficie asupra terenului aferent construcţiei, ci dimpotrivă, din conţinutul actului, rezultă în mod clar, că asupra terenului aferent construcţiei părţile au înţeles să încheie un contract de închiriere, până la clarificarea situaţiei juridice litigioase a acestuia, urmând ca, ulterior, terenul să fie vândut proprietarului construcţiei, la preţul zonei. Prin urmare, Înalta Curte a statuat că este ilegală constatarea existenţei dreptului de superficie în beneficiul pârâtei, în absenţa actului juridic, respectiv a unei convenţii, încheiate în formă autentică, având ca obiect naşterea acestui drept şi stabilirea întinderii sale, ca dezmembrământ al dreptului de proprietate. (Decizia nr. 4127 din 22 noiembrie 2013 pronunțată în recurs de Secţia a II-a civilă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie având ca obiect pretenţii)
