Dreptul Uniunii EuropeneDrept constituţionalDrept civilCyberlaw
BusinessAchiziţii publiceAfaceri transfrontaliereAsigurăriBankingConcurenţăConstrucţiiCorporateComercialEnergieFiscalitateFuziuni & AchiziţiiGamblingHealth & PharmaInfrastructurăInsolvenţăMedia & publicitatePiaţa de capitalProprietate intelectualăTelecom
ProtectiveData protectionDreptul familieiDreptul munciiDreptul sportuluiProtecţia consumatorilorProtecţia mediului
LitigationArbitrajContencios administrativContravenţiiDrept penalMediereProcedură civilăRecuperare creanţe
 
Procedură civilă
ConferinţeDezbateriCărţiProfesionişti
 
27 comentarii | 
Print Friendly, PDF & Email

Deturnarea procedurii de regularizare a cererii de chemare în judecată de la scopul pentru care a fost reglementată în NCPC. Incidente din practica judiciară (II)
28.02.2014 | Andrei PAP


Cyberlaw - Valoarea legala a documentelor electronice

Din articolul anterior: “(…)scopul procedurii de regularizare a cererii de chemare în judecată prevăzută de art. 200 NCPC constă în realizarea unei discipline procesuale, prin evitarea repetatelor amânări ale cauzei în vederea clarificării cadrului procesual şi a obiectului cererii de chemare în judecată. Pe de altă parte, printr-o astfel de procedură se realizează şi o protecţie a pârâtului, căruia i se va comunica numai o cerere de chemare în judecată completă faţă de care îşi va expune apărările prin întâmpinare”.[1]

Continuare

În rândurile care urmează, continuăm cu prezentarea altor exemple grăitoare din practica judiciară recentă, cu referire la modul ocult în care anumite instanţe de judecată se folosesc de procedura de regularizare pentru a anula acţiunile introductive de instanţă, urmărind evitarea soluţionării pe fond a cauzelor deduse judecăţii, aşa cum am precizat, în special acelea în care apar ca pârâte instituţii ale statului.

Astfel, prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Caraş-Severin, sub nr. 356/115/2014, reclamantul G.S.R. a solicitat obligarea pârâtului la comunicarea unor informaţii de interes public, la finalul cererii de chemare în judecată subliniind expres că potrivit legii acţiunea sa este scutită de plata taxei judiciare de timbru.

Prin Adresa din data de 6 februarie 2014 emisă de Tribunalul Caraş-Severin[2], reclamantului i se pune în vedere ca în termen de 10 zile, sub sancţiunea anulării cererii, să facă dovada achitării taxei judiciare în cuantum de 50 lei.

Considerând că nu este nevoit să plătească vreo taxă judiciară de timbru, cu atât mai mult cu cât există o prevedere legală în sensul scutirii de la plata taxei judiciare pentru genul de acţiuni ca cea formulată de el, la data de 11 februarie 2014, reclamantul a formulat cerere de reexaminare a taxei judiciare de timbru, cerere care a fost admisă prin încheierea din data de 19 februarie 2014.

De asemenea, prin acţiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Caraş-Severin, sub nr. 103/115/2014, reclamantul C.A.A. a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună amendarea conducătorului intituţiei publice pentru refuzul de a pune în executare o hotărâre judecătorească, la finalul cererii de chemare în judecată, subliniind expres că potrivit legii acţiunea sa este scutită de plata taxei judiciare de timbru.

Prin Adresa din data de 20 ianuarie 2014 emisă de Tribunalul Caraş-Severin[3], reclamantului i se pune în vedere ca în termen de 10 zile, sub sancţiunea anulării cererii, să facă dovada achitării taxei judiciare în cuantum de 50 lei.

Şi acest reclamant, considerând că nu este nevoit să plătească vreo taxă judiciară de timbru, cu atât mai mult cu cât există o prevedere legală în sensul scutirii de la plata taxei judiciare pentru genul de acţiuni ca cea formulată de el, la data de 31 ianuarie 2014, a formulat cerere de reexaminare a taxei judiciare de timbru, cerere care a fost admisă prin încheierea din data de 21 februarie 2014.

Deşi, potrivit art. 252 alin. (1) din NCPC, instanţa de judecată trebuie să ia cunoştinţă ex officio de dreptul în vigoare în România, observăm din exemplele de mai sus cum anumiţi „magistraţi-judecători”, ignoră textele de lege care le sunt puse în faţă chiar de către părţile litigante, ba mai mult, ajung să se substituie legiuitorului şi să stabilească chiar ei taxe judiciare de timbru pentru acţiuni pentru care legea prevede expres că sunt scutite de plata vreunei taxe.

Am înţeles să prezentăm şi aceste două exemple, întrucât, după intrarea în vigoare a NCPC, la nivelul instanţelor de judecată au apărut situaţii atât de ridicole şi descalificante pentru orice profesionist al dreptului, dar în acelaşi timp, dramatice pentru justiţiabilii care se adresează instanţelor de judecată cu speranţa şi convingerea că li se va face dreptate, încât, anumiţi judecători, mizând probabil pe faptul că oricum nu vor fi traşi vreodată la răspundere, îşi permit să deturneze procedura de regularizare a cererii de chemare în judecată de la scopul pentru care aceasta a fost reglementată în NCPC, doar pentru a proteja şi tolera abuzurile autorităţilor statului, abuzuri ce sunt reclamate pe calea unei acţiuni în justiţie, mergându-se, aşa cum am văzut, până la stabilirea unor taxe judiciare de timbru nereglementate de lege, iar în cazul refuzului reclamanţilor de a plăti taxa judiciară stabilită abuziv de instanţă, se dispune de îndată anularea cererilor de chemare în judecată formulate, lăsându-se la latitudinea părţii interesate dacă înţelege să continue demersul judiciar întreprins şi să reuşească să-l şi finalizeze în ciuda tuturor piedicilor puse exact de persoana chemată să înfăptuiască actul de justiţie.


[1] A se vedea Andrei PAP, Deturnarea procedurii de regularizare a cererii de chemare în judecată de la scopul pentru care a fost reglementată în NCPC. Incidente din practica judiciară, articol publicat în RNSJ la data de 14 februarie 2014 şi autorul citat acolo. (www.juridice.ro)
[2] Adresa din data de 6 februarie 2014 emisă de Tribunalul Caraş-Severin în dosarul nr. 356/115/2014 – AICI
[3] Adresa din data de 20 ianuarie 2014 emisă de Tribunalul Caraş-Severin în dosarul nr. 103/115/2014 – AICI.


Andrei PAP

Newsletter JURIDICE.ro
Youtube JURIDICE.ro
Instagram JURIDICE.ro
Facebook JURIDICE.ro
LinkedIn JURIDICE.ro

Aflaţi mai mult despre , , , ,
JURIDICE.ro utilizează şi recomandă SmartBill pentru facturare.

Puteţi publica şi dumneavoastră pe JURIDICE.ro. Publicăm chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare şi să ne scrieţi la adresa redactie@juridice.ro!

Au fost scrise până acum 27 de comentarii cu privire la articolul “Deturnarea procedurii de regularizare a cererii de chemare în judecată de la scopul pentru care a fost reglementată în NCPC. Incidente din practica judiciară (II)”

  1. Valentin BULIGA spune:

    Ca serb nerupt de glia Justitiei, ma intriga uneori manifestarile si exprimarile exagerate ale unor devalmasi pe aceeasi glie, de parca ar fi arendasii ori chiar stapanii acesteia.

    Si in cazul pe care m-am inghiontit a-l chibita nu pot sa nu remarc ca, pornindu-se de la o premisa infatisata prin doua exemple ce par verosimile, pedeapsa falsului arendas e disproportionata in raport cu nevolnicia serbilor incriminati, mai cu seama ca alti serbi au remediat fara zabava pagubele pricinuite de cei dintai prin nebagarea in sama a unei pravile.

    Oricum, aplecat deasupra gliei, n-am putut sa nu cuget ca nu-i dat la tata lumea sa aiba chibzuinta ori dreapta masura in tati cele, dara si ca lumea-i mare si gura-i sloboda, si ce bine ar fi fost, nu biciul tastaturii, ci la sfat de s-ar fi adus o vorba dramuita, chiar de ne-ndulcita. V.B.

    • Andrei PAP spune:

      „Stimate domnule” VB

      trebuie să recunosc că ptr. modul arhaic în care vă exprimaţi sunteţi demn de toată admiraţia, deşi nu am înţeles prea multe din ce aţi scris ptr că nu am prins vremurile de atunci şi, în orice caz, prefer să evoluez cât se poate de mult, cu fiecare an care trece.

      regretabil este însă faptul că unii dintre domniile voastre gândesc şi judecă un om (care are bune intenţii) într-un mod la fel de arhaic.

      nu ştiu cine sunteţi şi nici nu am vreo curiozitate să aflu, dar poziţia dvs. spune deja prea multe…de regulă, oamenii fără simţul răspunderii se simt lezaţi de crudul adevăr.

      exemplele de mai sus, la fel ca multe altele prezentate de cei care au scris pe acest site, nu sunt cazuri izolate, iar dacă dvs. vă simţiţi atât de intrigat de cele relevate, noi ne cerem scuze încă o dată pentru că ne permitem cu neruşinare să avem aşteptări prea mari de la domniile voastre măcar în ceea ce priveşte înfăptuirea unui act de justiţie de calitate, căci despre respectul pe care trebuie să-l arătaţi justiţiabililor şi uneori şi celorlalţi actori ai justiţiei (unii dintre ei care chiar fac un efort în plus ptr a vă uşura munca) nici nu are rost să vorbim, de vreme ce dovediţi că nu mai aveţi respect nici măcar faţă de onorabila profesie de judecător pe care aţi decis să o îmbrăţişaţi.

      nu am ezitat niciodată să îmi exprim sincerele aprecieri faţă de magistraţii-judecători cărora sistemul nu a reuşit să le răpească verticalitatea şi mi-am cerut totodată scuze dacă s-au simţit atinşi de eventualele critici (constructive de altfel, iar nu cu iz personal, cum greşit s-a reţinut exact de cei care procedează în maniera exemplificată mai sus) aduse faţă de derapajele unor colegi.

      desigur, justiţia nu este a mea, cu atât mai puţin a dvs., ci a urmaşilor urmaşilor justiţiabililor…asta aşa, ca să păstrăm acelaşi ton arhaic pe care îl agreaţi. 🙂

      evident, dvs. puteţi fi intrigat în continuare, dar măcar să acceptaţi, într-un final, că respectul şi încrederea justiţiabililor se câştigă nu se impun, iar singura modalitate pentru a le câştiga este să vă aplecaţi cu mai multă seriozitate şi responsabilitate asupra activităţii pe care o desfăşuraţi.

      Toate cele bune!

      • Valentin BULIGA spune:

        Ar fi trebuit sa va dati seama ca prin comentariul meu initial nu am dorit decat sa atrag atentia asupra oportunitatii efectuarii unui test de proportionalitate intre neregularitatea incriminata si oprobriul public adus celor incriminati, in conditiile in care acele neregularitati totusi au fost remediate, neproducand consecinte negative ireversibile, sens de altfel se pare cu usurinta inteles de dl.Florin Radu, spre exemplu.

        Desi v-ati grabit sa inchideti ghilimelele inaintea initialelor mele, ma simt magulit de faptul ca expresia introductiva a devenit un citat pentru domnia voastra, dar va asigur ca nu este cazul sa exacerbati nici in aceasta privinta.

        Pentru faptul ca vi s-a parut lexicul comentariului meu criptic nu inteleg sa ma scuz in niciun fel – desi poate fi privit ca un exercitiu praeterintentionat, asa cum nu inteleg nici pe dumneavoastra sa va scuz de faptul ca, desi recognitiv nu ma cunoasteti si nici persoana mea nu considerati ca prezinta vreun interes – ceea ce m-ar bucura nespus, v-ati angajat intr-o diatriba vexatorie (paragraful si jignirea: fara simtul raspunderii – paragraful 3, lipsa de respect fata de justitiabili si profesia de judecator – paragraful 4; per a contrario, lipsa de verticalitate – paragraful 5; lipsa de seriozitate si responsabilitate in activitatea desfasurata – paragraful 7) care nu cred ca are nimic de-a face cu declarativa inocenta intentionala ce o pretindeti.

        Nu in cele din urma, intr-o privinta sunt deplin de acord cu dumneavoastra – fara sa o luati ca o ofensa adusa stadiului evolutiv pe care sustineti ca l-ati atins in raport cu propriu-mi stadiu arhaic si decrepit, ba mai mult, voi indrazni a parafraza si extinde erga omnes enuntul cu potential aforistic: – nicicand avand ca premisa ofensa ori dispretul, „respectul şi încrederea se câştigă, nu se impun”. Cu speranta ca in ceea ce va priveste nu va dura o eternitate, V.B.

        • Andrei PAP spune:

          Nu ştiu cum se face că exact cei pe care-i deranjează adevărul susţin că au fost jigniţi!

          dacă aţi fi citit cu atenţie, atât comentariul meu, cat şi materialul de mai sus, dar şi celelalte materiale, aţi fi observat că nu mi-am permis să generalizez (utilizând adesea, „unele instanţe”, „unii judecători”) şi cu atât mai puţin să mă refer expres la dvs., ptr că aşa cum am spus, nu vă cunosc, nu ştiu cine sunteţi şi nici nu am vreo curiozitate în acest sens.

          de asemenea, intervenţia dvs. nici nu era necesară, ptr. a ne aduce la cunoştinţă cât sunteţi de intrigat că cineva urmăreşte să evidenţieze că i-ar aparţine justiţia sau ce alte afirmaţii gratuite aţi făcut, dacă în conştiinţa dvs. ştiaţi că nu faceti parte din categoria acestor personaje care procedează în maniera exemplificată în rândurile de mai sus, şi care au făcut deja prea mult rău sistemului judiciar, marginalizând chiar adevăratele valori, care nu doar că merită tot respectul nostru, ci ar trebui să li se ridice câte o statuie, pentru faptul că înţeleg să se dedice profund profesiei lor, uneori chiar cu riscul de a-şi sacrifica viaţa personală şi familiile.

          că este aşa cum am susţinut şi am şi dovedit prin exemple, nu prin invenţii, o confirmă chiar colegi de-ai dvs. care ne-au sesizat cu ceea ce se întâmplă în momentul de faţă în sistem, simţindu-se chiar ei umiliţi şi devalorizaţi ptr. ce fac colegii lor, şi, cu toate acestea, continuă să dea dovadă de acelaşi profesionalism desăvârşit ptr. că asta-i defineşte ca OAMENI, în primul rand.

          în ceea ce priveşte respectul pe care anumite persoane nu mi-l poartă sau dacă mi-l poartă/se prefac ca mi-l poartă, „nu va dura o eternitate”, credeţi-mă că nici nu contează foarte mult ptr. că mă pot lipsi şi de ele şi de respectul lor şi să trăiesc la fel de frumos şi de liniştit.

          Este suficient să existe, în primul rând, respect între mine şi cei pentru care ştiu să mă fac util prin ajutorul ce pot să îl ofer, şi în al doilea rând, respectul faţă de propria mea persoană care nu îmi permite să mă îndepărtez de la valorile şi principiile care îmi călăuzesc fiecare pas în viaţă.

          Toate cele bune!

  2. Florin RADU spune:

    @VB: adevarul e undeva la mijloc.
    Intr-adevar, nu trebuie exagerata „pedepsirea serbilor”, sunt si ei „nevolnici”, iar codurile s-au pravalit peste ei cu neindurare.
    Pe de alta parte, si „devalmasii gliei” au direptatea lor, ca parca prea multe-s „pagubele pricinuite de cei dintai, prin nebagarea in sama a unei pravile”…

  3. Mihaela ENACHE spune:

    Ma asteptam sa citesc exemple de cereri anulate si a caror cerere de reexaminare a fost respinsa in mod nelegal.
    Si eu sunt avocat de profesie, dar nu vad in judecator un om care le stie chiar pe toate. Legea il obliga sa cunoasca legea, dar tot legea e sceptica cu privire la acest aspect si confera cai de atac pentru toate solutiile.
    Trebuie sa fim putin mai ingaduitori unii cu altii, suntem toti colegi indiferent de profesia aleasa. Pana la urma rolul avocatilor e sa apere interesele clientilor, iar daca un complet face o greseala, aceasta poate fi remediata… bunaoara prin aceasta cerere de reexaminare. Si avocatii fac destule greseli… daca magistratii s-ar apuca sa scrie toate ineptiile…
    Sa nu exageram totusi.
    Articolul este unul rautacios, in opinia mea.

    • Florin-Iulian HRIB spune:

      Stimata d-na M. Enache, vreti sa va puneti bine cu judecatorii, crezind ca acestia vor trata mai indulgent cauzele in care dvs. sinteti avocat?

      Ati pretins ca articolul ar fi „rautacios”, desi tocmai comentariile dvs. merita acest epitet. O critica poate fi oricit de virulenta, atita vreme cit este constructiva, argumentata si/sau sustinuta de dovezi concrete. Simpla mentionare a numelui unor judecatori nu le dauneaza cu nimic, din moment ce sint functionari publici, lato sensu, prestind un serviciu public, pentru care primesc o remuneratie din bani publici. De altfel, chiar CSM a stabilit prin hot. plen nr. 884/20.08.2013, citez: „Se vor publica insa instanta si sectia, daca este cazul, numele judecatorilor, numarul de dosar si numarul hotararii. Asa cum s-a aratat si in Hotararea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 308/2009, asocierea unei hotarari judecatoresti cu numele si prenumele judecatorilor indica modul in care acestia isi exercita atributiile de serviciu, nefiind vorba de date cu privire la viata intima, familiala si privata a acestora, astfel ca publicarea acestor informatii nu este contrara Legii nr. 677/2001”

      Daca eu invederez public faptul ca d-na judecatoare A. Grozavescu de la Tribunalul Hunedoara mi-a respins ca ramasa fara obiect o cerere pe motiv ca pirita casa judeteana de pensii a pretins intr-o intimpinare din septembrie 2013 ca va plati suma de 3548 de lei cu titlu de despagubiri in cursul lunii octombrie 2010 (totusi, eram in 2013!), desi in cursul dezbaterilor i-am explicat ca nu a platit nimic, la care d-na judecatoare a comentat in zeflemea: „ei, las* ca are timp pina la sfirsitul lunii”, iar in sentinta imi scrie ca pîrîta deja a platit suma respectiva, fara sa fi avut nicio dovada in acest sens, atunci inseamna ca eu sint „rautacios”, d-na Enache?

      Ce sa mai zic de judecatori de tribunal, daca ditamai judecatori de curte de apel (Alba Iulia) isi permit sa ignore cu nonsalanta si obstinatie toate articolele din Constitutie si din tratatele internationale invocate in litigiile mele de pensii, ba chiar si jurisprudenta proprie, nu doar a colegilor de instanta sau de la ICCJ, CCR si CEDO?! De regula, hotaririle tribunalelor mai pot fi remediate in caile de atac, insa deciziile irevocabile date de curtile de apel, tot de regula, ramin batute in cuie, indiferent cit de gresite ar fi… Si cind niste judecatori de curte de apel iti pocesc numele intr-un fel ce sugereaza ca ai fi defect dpdv fizic, atunci iti dai seama ca acei judecatori iti poarta pica pt simplul fapt ca ai indraznit sa-i critici si sa le reclami erorile de judecata.

      Asa cum spunea si autorul intr-o replica la comentariul d-lui V. Buliga, respectul nu se impune cu forta, ci se cistiga prin ceea ce faci. Iar unii magistrati (din pacate, prea multi) pur si simplu nu merita respectul nostru.

  4. Mihai COSTACHE spune:

    Rautaciosi? A trecut un an de cind se aplica NCPC si inca intilnim asemenea cazuri.
    La ce sa asteptam cind vom avea intr-adevar probleme de interpretare la articole mult mai importante?

    Ne va lua 20 de ani ca sa avem o aplicare lina si previzibila a codului? Si pina atunci justitiabilii ce vor face?

    Nu uitati ca o anulare pe art. 200 poate duce la pierderea dreptului daca se implineste termenul de decadere sau de prescriptie.

    Mie mi s-a cerut sa depun actele societatii ca sa arat ca semnatarul unei imputerniciri este nominalizat ca si administrator. Cind s-a mai cerut asa ceva pe vechiul cod?

    • Mihaela ENACHE spune:

      Inteleg nemultumirea tuturor. Si eu insami am avut cateva. Ceea ce am criticat eu a fost atitudinea in sine.
      Relativ la prescriptie…va inspaimanta ca v-a fost anulata cererea de chemare in judecata si ati depasit termenul de prescriptie?
      Eu nu m-as inspaimanta. Eu am citit art.2539 alin.2 C.civ. Ca sa vedeti… au trecut 2 ani si ceva de la intrarea in vigoare a NCC si dumneavoastra nu-l cunoasteti?
      Pacat. Pai atunci…vorba dumneavoastra „a trecut atata timp …pana cand sa sufere justitiabilii?” – de data asta de alt tip de necunoastere.
      Legat de actele societatii, Codul spune asa:

      Art. 194 NCC lit.b) Cererea de chemare in judecata va cuprinde: (…) Dovada calităţii de reprezentant, în forma prevăzută la art. 151, care se va alătura cererii;

      ART. 151
      Cererea formulată prin reprezentant
      (1) Când cererea este făcută prin mandatar, se va alătura procura în
      original sau în copie legalizată.
      (2) Avocatul şi consilierul juridic vor depune împuternicirea lor,
      potrivit legii.
      (3) Reprezentantul legal va alătura o copie legalizată de pe înscrisul
      doveditor al calităţii sale.
      (4) Reprezentanţii persoanelor juridice de drept privat vor depune, în
      copie, un extras din registrul public în care este menţionată împuternicirea
      lor.
      (5) Organul de conducere sau, după caz, reprezentantul desemnat al unei
      asociaţii, societăţi ori altei entităţi fără personalitate juridică,
      înfiinţată potrivit legii, va anexa, în copie legalizată, extrasul din actul
      care atestă dreptul său de reprezentare în justiţie.

      Mai are importanta ce se cerea pe vechiul cod?

  5. Florin RADU spune:

    @mihaela enache:
    stimata colega, va dau dreptate pana la un punct – judecatorul este si el om, supus greselii, nu sare nimeni „la gatul” lui, il intelegem pe deplin, legislatia este multa si noua, sunt colegii nostri etc.
    de asemenea, sunt de acord ca si avocatii fac greseli.
    insa, ceea ce este reliefat in acest articol – si ceea ce am scos in evidenta si eu si altii, in diverse ocazii – sunt acele cazuri in care aplicarea art. 200 se face abuziv – cu intentie, nu din greseala sau din neatentia de moment al judecatorului.
    exemplele din articol sunt relevante: judecatorul pune in vedere reclamantului sa achite o taxa de timbru care nu exista.
    exista multe alte cazuri de acest fel, ba chiar mai relevante, pe care multi le-am tot scos in evidenta: anularea cererilor de chemare in judecata pt lipsa de pe acte a mentiunii „cf cu originalul”, lipsa CNP-ului, lipsa unor elemente de identificare a persoanelor juridice; obligrea la depunerea unor acte pe care reclamantul nu le detine; dovedirea efectiva a valorii obiectului cererii, in conditiile in care acea valoare putea fi determinata doar prin administrarea unei expertize, in cadrul procesului; aratarea sumei si a metodei de calcul a sumei pe care reclamantul o considera perceputa de banca in temeiul clauzelor abuzive – ?!
    ei bine, mie astfel de cazuri nu mi se par in regula deloc. ele nu sunt decat rezultatul unei aplicari strict literale a textului de lege; si cea mai mare greseala pe care un jurist o poate face este sa interpreteze si sa aplice legea strict literal, fara sa fie in stare sa treaca de litera si sa ajunga la spirit !

    • Mihaela ENACHE spune:

      Sunt de acord in parte cu aprecierile dumneavoastra. Au existat intr-adevar situatii de aplicare stricta a textului.
      Nu vreau sa fiu rea, dar ipotezele dumneavoastra expuse sunt chiar de anulat.
      Ce e mare greutate sa punem o stampila „conform cu originalul” pe hartii?
      Daca nu avem CNP, cum punem in executare silita? De cate ori nu ati avut o executare silita intarziata pentru ca nu cunosteati CNP-ul debitorului, iar numele era comun… si, colac peste pupaza, s-a mai si mutat in alt oras!?
      Eu am avut o ipoteza chiar interesanta… tata si fiu locuiau in acelasi apartament… si ii chema la fel!? Am avut probleme la executarea silita? Dumneavoastra cam ce credeti?

      Problema dovedirii efective a valorii obiectului – achiesez la opinia dumneavoastra, cu atat mai mult cu cat legea prevede ca in principiu reclamantul trebuie sa estimeze valoarea. Si aici ar fi niste discutii legat de actiunile reale, dar…
      Expertiza pentru valoarea obiectului? N-as spune… asta e o proba subsidiara pentru care nu s-ar putea acorda decat un singur termen conform art. 131 alin. 2 C.proc.civ. Cel putin in ceea ce priveste stabilirea competentei…
      Ipoteza enuntata la clauzele abuzive… daca nu faceti un calcul, cum repuneti partile in situatia anterioara? Daca nu stabiliti o valoare a sumei datorate de banca, la ce valoare timbrati si ce vi se restituie?
      Si nu uitati ca aceste cereri nu se anuleaza din prima. I se da omului un termen de 10 zile sa faca ce trebuie.

      Parerea mea: obisnuinta cu comoditatea vechiului Cod naste de fapt nemultumiri.

  6. Florin RADU spune:

    @mihaela enache: Ziceti, printre altele, ca nu e greu sa punem „cf cu originalul” pe acte sau sa scriem CNP-ul…
    Dar trebuie sa va ganditi ca aceste doua aparent simple formalitati se adauga multor altora – toate contribuind decisiv la obstructionarea accesului la justitie.
    Ma gandesc, de exemplu, la procedurile prealabile obligatorii (medierera si plangerea pe legea contenciosului, care sunt complet inutile si nu fac altceva decat sa intarzie nejustificat recunosterea drepturilor relamantului); ma gandesc, de asemenea, la motivele pt care se resping cererile de ajutor public judiciar – reclamantul are avocat sau are un imobil in proprietate; nu mai zic de coborarea limitei de scutire a platii taxei de timbru, la 300 lei etc.
    Vedeti, toate acestea, adunate, restrang dramatic accesul la jusitie, iar oamnenii sunt extrem de nemultumiti si dezamagiti.
    Singura consolare consta in aceea ca mai exista – dar din ce in ce mai putini – judecatori care inteleg inutilitatea completa a formalismului excesiv si care lasa dosarele sa „curga” in mod firesc, fara sa impuna justitiabillui sarcini impovoratoare.

  7. Andrei PAP spune:

    @mihaela enache: MODERAT nu am făcut altceva decât să trag un nou semnal de alarmă faţă de derapajele de la nivelul instanţelor de judecată (cele două exemple, nefiind cazuri izolate), iar în rândurile de mai sus este vorba despre două acţiuni scutite de plata taxei judiciare de timbru, potrivit legii, aspect care a fost relevat la sfârşitul fiecărei cereri de chemare în judecată prin indicarea articolelor şi reproducerea textelor de lege incidente, ignorate cu bună ştiinţă de cel căruia i-au fost repartizate cele două dosare, fiind imposibil să nu fie sesizat ceea ce s-a subliniat chiar şi la o simplă verificare efectuată pentru a se reţine dacă acţiunile au fost semnate sau nu.

    În aceste condiţii s-a stabilit o taxă judiciară de timbru nereglementată de lege, mizându-se pe faptul că nu se va formula cerere de reexaminare, dar nici nu va fi platită taxa, situaţie care ar fi constituit un motiv ptr. a anula acţiunea (ceea ce este de neacceptat într-un stat care se pretinde a fi unul de drept). Că este aşa, o dovedeşte şi faptul că în adresele respective niciodată nu se precizează (cum ar fi fost normal şi de bun simţ) că cel interesat poate face cerere de reexaminare a taxei judiciare, ci doar că poate solicita ajutor public judiciar etc.

    Sunt convins că nu ştiţi că sunt justiţiabili care sunt nevoiţi să se reprezinte singuri în instanţe pentru ca situaţia financiară nu le permite să îşi angajeze avocat şi la fel de convins sunt că nu ştiţi cât de mult se profită de naivitatea lor şi lipsa de pregătire juridică, dar care nici măcar nu sunt informaţi corect cu privire la ce drepturi au…

    Sigur, aceste aspecte pentru dvs. sunt lucruri normale, fireşti, însă dvs. puteţi să toleraţi cât doriţi MODERAT…

    Cât despre lecţiile de moralitate juridică pe care le daţi MODERAT…

    Toate cele bune!

    • Mihaela ENACHE spune:

      Observ domnule Pap ca va considerati un zeu al cunoasterii juridice. Sigur, noi toti ceilalti ar trebui sa devenim niste ponegriti la orice replica asupra opiniilor dumneavoastra pe care, desigur, le apreciati axiomice.
      Lipsa dumneavoastra de eleganta atat la adresa magistratilor pe care ii nominalizati de fiecare data fi direct (cu nume si prenume), fie indirect aratand numarul de dosar (si deci se poate observa care este completul), cat si la adresa mea ca avocat=coleg, naste intrebari serioase nu numai cu privire la profesionalismul dumneavoastra, ci si asupra altor calitati pe care dumneavoastra, ca zeu al cunoasterii, le considerati ca le detineti.
      In speranta ca maidanul nu va reprezenta singura sursa de educatie a dumneavoastra…asteptam cu nerabdare alte articole interesante pe care sa le analizam. De data aceasta o vom face insa silentios, fara comentarii scriptice, ca nu cumva geniul din dumneavoastra sa se mai simta cumva ofensat de eventualele interventii.

      • Mihai COSTACHE spune:

        Dna Enache, eu astept din partea dvs. un articol in care sa ne convingeti de utilitatea extraordinara a art. 200 si la care sa comentam si noi.

        Este usor sa critici, mai greu este sa vii cu argumente… 🙂

        • Mihaela ENACHE spune:

          Nu cred ca e nevoie de un intreg articol pentru aceasta procedura.
          Recunosc faptul ca la inceput nu i-am vazut utilitatea, dar acum o vad. Ma suturasem sa stau ore intregi in instanta de judecata pentru o amanare fara discutie „dorim sa luam la cunostinta de intampinare”, „dorim sa luam la cunostinta de raspunsul la intampinare”, „dorim ca inscrisurile depuse sa fie aduse la cunostinta clientului”.
          Astea erau termene inutile. Ca sa nu mai spun acele termene date de complet „instanta pune in vedere reclamantului sa timbreze cu X lei”, „instanta pune in vedere reclamantului sa isi precizeze actiunea”.
          Cele enuntate se intamplau in cvasimajoritata dosarelor…uneori timbrajul si luarea la cunostinta de intampinare erau pentru acelasi termen, alteori nu.
          Succint, procedura pe art. 200 economiseste vreo 3 termene de judecata, daca nu mai multe. Acum…daca dumneavoastra considerati ca nu e un timp economisit… personal, eu asa cred.

          • Florin-Iulian HRIB spune:

            Aveti dreptate partial, stimata d-na Enache. Intr-adevar, pe vechea procedura, „tactica” unora era de a tergiversa judecata prin cereri de aminare pt angajare avocat, studiul intimpinarii etc.; dar chiar si asa, procesele durau mai putin decit pe noua procedura, in care nu se cistiga timp, ci se pierde mult timp degeaba pina decide instanta sa regularizeze cererea.

            In plus, eu insumi am asistat la multe cazuri in care tocmai judecatorii aminau procesul ca sa studieze intimpinarea (subliniez ca eu niciodata nu am cerut aminare pt asa ceva!) sau ca sa faca casa de pensii (cacofonie intentionata!) intimpinare dupa primul termen de judecata, desi eu ma opuneam invocind decaderea.

            Pe scurt, asa cum exista destui avocati/consilieri juridici care abuzeaza de lege, tot asa exista destui magistrati care actioneaza abuziv.

      • Andrei PAP spune:

        La solicitarile dvs. insistente, comentariul subsemnatului a fost moderat, nu insa si al dvs., in ciuda atitudinii infatisate si a limbajului folosit…

        Ne cerem scuze pentru momentul de sinceritate avut si care v-a lezat in vreun fel, dupa cum sustineti!

        O saptamana frumoasa va doresc si eu, doamna!

  8. Mihaela MAZILU-BABEL spune:

    Vremuri grele.

    Nu ne interesează fondul, dar ne afectează teribil forma. Lipsa de eleganță. Toată lumea invocă LIPSA DE ELEGANȚĂ! Avem probleme cu forma, de fond nu mai vorbim. Dar ce să ne facem, că nici forma nu arată prea bine. TREBUIE SA AI ELEGANȚĂ, deși, zilnic, ai de a face cu astfel de hotărâri, chiar dacă ulterior ar fi corectate (dar de ce trebuie să fie corectate?).

    Trebuie să mergi pe toc de 15 cm, să fii elegantă, dar strada e plină de gropi. Dacă ai căzut, TREBUIE SĂ FII ELEGANTĂ.
    Cam așa…

    Totuși, când lăsăm replicile de genul: lipsit de eleganță, lipsit de educație, lipsit de respect, și trecem la fond? chiar așa de bine arată fondul de ne permitem să discutăm numai forma?

    Cu bine și cu scuzele de rigoare atașate pentru oricine crede că mă exprim într-o manieră lipsită de eleganță dar și cu mențiunea că uneori postez îmbrăcată în pijama și nu în costum,

    Mihaela

  9. Gabriel LEFTER spune:

    Stimate coleg,

    Fără a vrea să vă supăr – şi aceasta nu de teama ascuţimii condeiului dvs., ci pur şi simplu pentru a încerca să aduc o altă semnificaţie situaţiilor expuse – îmi permit să vă contrazic în privinţa „exemplelor grăitoare” de la deturnarea procedura de regularizare, susţinând că acestea nu au absolut nicio legătură cu art. 200 NCPC, fiind simple greşeli ale instanţei care nu au fost create de obligaţia verificării cererii şi regularizarea acesteia.
    Este vorba de o situaţie ilustrată cu două exemple în care instanţa a stabilit greşit cuantumul taxei judiciare de timbru, iar reclamantul, folosind procedura cererii de reexaminare reglementată de O.U.G. 80/2013, a obţinut câştig de cauză referitor la pretenţia sa privind caracterul netimbrabil al pretenţiilor sale.
    Nu văd care este relaţia cu art. 200 NCPC (cu excepţia termenului de 10 zile de complinire a timbrajului)… greşeli de acest gen s-au făcut şi înainte şi, probabil, se vor mai face şi nu au fost generate de normele procedurale, ci au alte resorturi care – cred eu – constituie sursa principală a nemulţumirii dvs.

    Tot ca o apreciere personală, apreciez ca fiind o pură coincidenţă calitatea pârâţilor din cauzele exemplificate şi impunerea eronată a obligaţie de a timbra dar, dacă dvs., care vedeţi cu mult mai multe decât poate observa un magistrat din orizontul fizic limitat al biroului lui, sunteţi încredinţat că anumite situaţii au şi alte explicaţii, aveţi la dispoziţie toate mijlocele procedurale pentru remedierea acelei împrejurări.

    Şi, dacă experienţa dvs. vă va tenta să credeţi că vă zbateţi în mod inutil, sper că veţi putea înţelege – ca cum am făcut-o şi eu – că nu veţi putea schimba nimic, dacă veţi crede că veţi câştiga toate luptele la care participaţi (aceasta fără nicio legătură cu articolul comentat).

    • Andrei PAP spune:

      Stimate domnule Gabriel Lefter,

      pentru dovada de maximă eleganţă cu care interveniţi spre a scuza (subtil) carenţele unor colegi (care nu merită un astfel de spijin, de vreme ce au făcut o îndeletnicire din a greşi şi a persista la nesfârşit în greşeli), meritaţi sincere aprecieri, cu atât mai mult cu cât, în ceea ce vă priveşte, nu cred că ar fi vreodată cazul să vă simţiţi atins de eventuale critici, pentru că unii dintre noi, care întâmplător sau nu, am şi avut ocazia să citim anumite hotarari/articole semnate de dvs., vă considerăm un mare profesionist, dar OM, în primul rând…

      însă, vă reamintesc faptul că, acum, în NCPC există un text de lege care prevede că o instanţă de judecată trebuie să ia cunoştinţă din oficiu de dreptul în vigoare în România, şi care consacră totodată un principiu general în drept, potrivit căruia nimeni nu poate invoca necunoaşterea legii, or, în măsura în care, nici măcar atunci când unui judecător i se pune în faţă un text de lege incident într-o anumită cauză, iar din comoditate nu poate face un mic efort pentru a studia o formă actualizată a actului normativ, sau, dacă îl cunoaşte îl ignoră cu bună ştiinţă şi stabileşte taxe judiciare nereglementate de lege, permiteţi-mi să consider o astfel de abordare ca fiind una de neacceptat şi impardonabila. La fel cum nu ar putea fi de acceptat situaţia în care o persoană, mai ales una cu pregătire juridică, să se prezinte în faţa unui complet de judecată şi să se scuze într-un mod pueril: „ştiţi, eu nu am ştiut ce prevede legea şi din lipsă de timp nici nu am apucat să verific.”

      Cum corect sublinia un comentator, nu cred ca este cazul să aşteptăm să se strice ceva sau stricăm cu bună ştiinţă ceva, mizând pe vigilenţa justiţiabililor şi pe faptul că dacă s-a stricat ceva oricum se mai poate repara (uneori chiar nu se mai poate!) ptr. ca, în fond şi la urma urmei, avem pe mâni (cu atât mai mult domniile voastre, care aveţi cea mai mare putere de decizie în cadrul unei proceduri judiciare) destinele şi uneori chiar vieţile oamenilor cu care nu ne este permis să ne jucăm.

      Faţă de cele prezentate de mine în diverse ocazii, îmi rezerv dreptul de a nu le considera simple coincidenţe, aşa cum le catalogaţi dvs., pentru că din 108 situaţii întâlnite, cca. 10-15 (cunoscute doar de mine, altele fiind prezentate de alţi colegi în diverse articole) au fost o dovadă clară pentru mine că aceste derapaje nu sunt simple coincidenţe, fapt pentru care le-am şi adus la cunoştinţa cititorilor pentru a atrage atenţia asupra lor cu unicul scop (nobil, speram) ca aceste greşeli să nu se mai repete pentru că generează nişte consecinţe dintre cele mai nefaste care se răsfrâng, aşa cum am mai spus, în primul rând asupra justiţiabililor, apoi, indirect, asupra celorlalţi actori care participă la înfăptuirea actului de justiţie şi în final asupra întregului sistem judiciar, care se manifestă acut prin scăderea gradulului de încredere în puterea judecatorească, ceea ce, în opinia mea, este regretabil, ori, poate ca asta se şi urmăreşte, ca justiţiabilii să fie descurajaţi să se mai adreseze instanţelor de judecată atunci când le sunt încălcate drepturile.

      pentru exemplificare şi pentru a fi mai bine înţeles de ce susţin că nu le consider simple coincidenţe, am să fac trimitere la câteva materiale prezentate de mine cu ceva timp în urma:

      1. https://www.juridice.ro/309171/deturnarea-procedurii-de-regularizare-a-cererii-de-chemare-in-judecata-de-la-scopul-pentru-care-a-fost-reglementata-in-ncpc-incidente-din-practica-judiciara.html

      2. https://www.juridice.ro/291845/incidente-din-practica-judiciara-in-materia-litigiilor-privind-restituirea-taxelor-auto.html

      3. https://www.juridice.ro/286228/judecatoria-timisoara-rolul-martorului-in-procedura-de-solutionare-a-plangerii-contraventionale-nota-critica-la-sentinta-nr-481709-04-2013.html

      Din exemplele prezentate mai sus, se va putea reţine că nu este o simpla coincidenţă când se anulează printr-o încheiere din ianuarie 2013, o acţiune înregistrata pe rol în decembrie 2013, acţiune care a fost în prealabil verificata in noiembrie 2013 (SIC!); nu este o coincidenţă când se stabileşte o taxă judiciara de timbru, aplicându-se retroactiv OUG 80/2013 pentru acţiuni timbrate corect potrivit L 146/1997; de asemenea, nu este o coincidenţa ca acelaşi complet de judecată să respinga pe fond o acţiune, dupa ce cu 2-3 saptamani înainte a admis o cerere similara (fara ca intre timp sa fi intervenit modificari de ordin legislativ, dimpotriva, instanta fiind tinuta sa aplice si sa respecte jurisprudena CJUE in materie) şi nu este o coincidenta ca mai nou martorul sa trebuiasca sa dea explicatii cu privire la motivele pentru care partile în litigiu au inteles sa adopte o anumita conduita, iar nu sa relateze tot adevarul pe care il cunoaste cu privire la starea de fapt dedusa judecatii.

      intamplarea face (iar acest aspect chiar poate fi catalogat o pura coincidenta) ca reclamantii din exemplele relevate au inteles sa se reprezinte singuri in fata instantelor (pt ca nu au avut posibilitati financiare in vederea angajarii unor avocati), iar cand au realizat ca de fapt se profita de naivitatea si lipsa lor de pregatire juridica au avut norocul sa apeleze în timp util la persoane avizate şi să beneficieze (pro bono) de cosiliere juridică ptr a mai putea fi reparat ceva…

      Cu deosebită consideraţie,
      Andrei PAP

  10. ANONIM spune:

    ca sa-i raspund d-nei enache, aparator fervent al „duritatii” codului nou („ce-i asa greu sa certifici pt. conformitate inscrisurile atasate…”)
    intr-o anume perioada instantele de recurs din urbea O s-au hotarit sa faca aplicarea ‘dura” a prevederilor art. 302/1 vechi cod proc civila, in sensul ca daca nu ai indicat ca si recurent, contul bancar al intimatului, recursul se anula! Scrie in art. 302/1 lit. a …! Intr-adevar pentru asaceva recursul trebuia anulat (motiv de nulitate absoluta !).
    ce era de facut? sigur puteai sa te chinui pe linga motivare sa faci pe dracu’n patru sa afli nenorocitul acela de cont bancar. mai simplu a fost sa inventezi un sir de 24 caractere si cifre (ca doar nu verifica nimeni !) si uite asa ajungem la derizoriu, tipic inventivitatii romanesti, inventivitate care vine sa acopere, in fond, o stupiditate !
    pina la urma a intervenit decizia cc nr. 176/24.03.2005 care a pus capat practicii idioate, generata de o oligarhie supraplatita care nu avea chef sa (si) lucreze.
    in spiritul acestei interpretari, a deciziei cc, eu cred ca si pe noul cod ar trebui sa nu se anuleze atit de usor cererile, pentru motive de nimic, DAR, oligarhia … n-are chef sa lucreze…
    de altfel, prin pandectele roane, a aparut u articol al lui m. ursuta, care suna asa, coment la o speta…:
    Cerere de reexaminare respinsă. Lipsuri complinite după expirarea termenului legal, dar înainte de a se dispune anularea cererii. Aplicarea dispoziţiilor art. 177 alin 3 NCPC.

    Art. 200 alin 2 şi 3, art 177 alin 3 NCPC

    Rezumat:

    În situaţia în care reclamantul se conformează obligaţiilor impuse de instanţă, în procedura de regularizare a cererii de chemare în judecată, după expirarea termenului de 10 zile prevăzut de art. 200 alin. 2 NCPC, dar înainte ca instanţa să procedeze la analiza condiţiilor de formă ale cererii introductive, conform art. 200 alin. 3 NCPC, cererea nu mai poate fi anulată, devenind incidente dispoziţiile art. 177 alin. 3 NCPC.

    Cuvinte cheie: taxă timbru, reexaminare cerere de chemare în judecată, nulitate, anulare.

    Hotărârea judecătorească – Încheierea nr. 370/2013 a Judecătoriei Oradea

    Instanţa constată că prin cererea înregistrată sub dos cu nr. de mai sus, la data de 28.05.2013, petentul SANDU IOAN OVIDIU a solicitat instanţei reexaminarea Încheierii nr 202/30.04.2013 pronunţate în dosarul nr. 6430/271/2013 al Judecătoriei Oradea, prin care s-a anulat cererea sa de chemare în judecată.
    În motivarea cererii sale, petentul a arătat că la data de 18.04.2013 i s-a comunicat solicitarea instanţei de a timbra acţiunea cu 950 lei şi de a indica CNP-ul reclamantului.
    Taxa de timbru a fost achitată la 29.04.2013 şi trimisă prin fax Judecătoriei Oradea la aceeaşi dată, iar la 30.04.2013, atât taxa de timbru, cât şi timbrul judiciar au fost depuse în original la Judecătoria Oradea. Apreciază că s-a încadrat în termenul stabilit de instanţa de judecată.
    În drept au fost invocate prevederile art 183, 200 alin 4 şi 5 Cod proc civ.
    Analizând cererea de reexaminare formulată, instanţa urmează să o respingă ca neîntemeiată, pentru următoarele considerente:
    Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul acestei instanţe la data de 03.04.2013, reclamantul SANDU IOAN OVIDIU a solicitat obligarea pârâtelor EUROINS ROMÂNIA şi EUROINS ROMÂNIA AGENŢIA ORADEA la plata sumei de 13.983,70 lei reprezentând despăgubiri, penalităţi de întârziere de 0,2% pe zi, de la 04.01.2013 până la plata efectivă, cu cheltuieli de judecată.
    Prin Rezoluţia nr 1 din data de 10.04.2013, în baza art 194 şi 197 Cod proc civ, instanţa a comunicat reclamantului obligaţia de a achita 950 lei taxă de timbru, 5 lei timbru judiciar şi de a-şi indica CNP-ul.
    Adresa instanţei a fost comunicată reclamantului la data de 18.04.2013, conform dovezii de la fila 13 dosar.
    Întrucât reclamantul nu s-a conformat în termenul acordat in acest scop, cererea sa de chemare in judecată a fost anulată în temeiul art 19 si 20 din Legea 146/1997, art 197 şi art. 200 alin 3 Cod procedură civilă.
    Susţinerile petentului în sensul că ar fi complinit lipsurile în termenul legal, nu pot fi reţinute, pentru următoarele considerente:
    Termenul legal de 10 zile, prevăzut de art 200 alin 2 s-a împlinit la data de 29.04.2013. Prin urmare, înscrisurile depuse de petent la instanţă la data de 30.04.2013 au fost evident depuse tardiv, cu depăşirea termenului stabilit de lege.
    Referitor la fax-ul trimis instanţei la data de 29.04.2013, ora 16,24, ce conţinea un înscris cu indicarea CNP-ului şi copia chitanţei de plată a taxei de timbru, instanţa apreciază că şi acesta a fost comunicat tardiv instanţei, având în vedere dispoziţiile art 182 alin 2 Cod proc civ, care stabileşte expres că dacă este vorba de un act ce trebuie depus la instanţă, termenul se va împlini la ora la care activitatea încetează în acel loc în mod legal.
    Or, la ora 16,24, activitatea instanţei încetase, programul de lucru fiind de la ora 8 la ora 16, conform art 88 alin 1 din Hotărârea Plenului CSM nr 387/2005.
    În speţă nu sunt aplicabile prevederile art 183 Cod proc civ, întrucât petentul nu a comunicat actul de procedură recomandat la oficiul poştal sau printr-un serviciu de curierat rapid.
    Chiar dacă s-ar putea trece peste cele de mai sus, instanţa apreciază că acea copie comunicată pe fax a chitanţei de plată a taxei de timbru nu îndeplineşte condiţiile impuse de art 39 din Normele de aplicare a legii nr 146/1997 care stabileşte că “Dovada plăţii taxelor judiciare de timbru o constituie copia de pe chitanţa de încasare în numerar, eliberata de unităţile Casei de Economii şi Consemnaţiuni sau de trezoreriile statului sau, după caz, copia de pe ordinul de plata vizat de unitatea la care s-a făcut plata, certificate pentru conformitate de organul prestator al serviciului.”
    Şi nu în ultimul rând, comunicarea de pe fax nu este însoţită şi de timbrul judiciar de 5 lei, care evident, trebuia depus în original şi care a fost depus tardiv, la data de 30.04.2013.
    În aceste condiţii, instanţa va aprecia că petentul nu şi-a îndeplinit obligaţiile impuse de instanţă în termenul legal de 10 zile, astfel că, în baza art. 200 alin. 6 din Noul C. Pr.Civ., va respinge cererea de reexaminare formulată.

    Comentariu

    Într-un studiu publicat recent, am arătat că primele luni de aplicare a Noului cod de procedură civilă relevă o interpretare extrem de rigidă a noilor dispoziţii procesuale, în multe situaţii instanţele transformând procedura de regularizare a cererii de chemare în judecată într-o veritabilă fază de cercetare a procesului, cu nerespectarea principiului contradictorialităţii şi cu exagerarea nejustificată a rolului instanţei .
    Dacă în acel studiu am relevat aspecte ce ţin până la urmă de interpretarea coroborată a unor texte legale, respectiv art. 200 şi art. 196 NCPC, în speţa prezentată mai sus, greşelile instanţei se raportează la aplicarea unor texte şi principii clare ale noului sistem procesual civil.
    Astfel, soluţia instanţei este strict greşită din perspectiva aplicării dispoziţiilor art. 177 alin. 3 NCPC, care prevede că „Actul de procedură nu va fi anulat dacă până la momentul pronunţării asupra excepţiei de nulitate a dispărut cauza acesteia”.
    Mai concret, în toate situaţiile în care reclamanţii îşi îndeplinesc obligaţiile stabilite de instanţă în procedura de regularizare, după expirarea termenului de 10 zile prevăzut în art. 200 alin. 2 NCPC, dar înainte ca instanţa să dispună anularea cererii introductive, aceasta nu mai poate fi anulată, deoarece a dispărut însăşi cauza de nulitate a cererii introductive .
    În situaţia în care această anulare este totuşi dispusă , completul investit cu cererea de reexaminare va trebui să admită cererea în temeiul dispoziţiilor art. 177 alin. 3 NCPC şi să trimită dosarul completului iniţial investit pentru continuarea judecăţii.
    Or, în speţă, la data de 30.04.2013, dată la care instanţa a pronunţat încheierea atacată, reclamantul depusese taxa de timbru în original, astfel încât argumentele instanţei referitoare la tardivitate sunt greşite.
    Din aceeaşi perspectivă, este eronată şi argumentaţia instanţei referitoare la faptul că documentul trimis prin fax nu îndeplineşte condiţiile stabilite în legislaţia specială privind taxele judiciare de timbru, în vigoare la data formulării cererii de chemare în judecată din speţă. În situaţia în care completul de judecată avea la dosarul cauzei dovada achitării taxei de timbru, expediată prin fax, apreciem că avea obligaţia să aştepte şi depunerea acesteia în original, iar în situaţia în care reclamantul nu proceda în acest mod, avea obligaţia de a trimite o nouă adresă prin care să solicite depunerea originalului taxei de timbru. Soluţia adoptată de instanţă, deşi poate fi argumentată pe texte de lege, apreciem că este contrară însuşi scopului procedurii de regularizare care, din punctul nostru de vedere, este unul simplu: realizarea unei discipline procesuale, prin evitarea repetatelor amânări ale cauzei în vederea clarificării cadrului procesual şi a obiectului cererii de chemare în judecată .
    Pe de altă parte, soluţia de menţinere a anulării cererii de chemare în judecată în condiţiile în care taxa de timbru în original se afla la dosarul cauzei poate fi încadrată în categoria soluţiilor jurisprudenţiale din ce în ce mai des întâlnite în practică, în care scopul judecătorului nu este acela de a judeca litigiul cu care este investit, ci acela de a se degreva de dosare.
    Aşa cum am mai arătat şi cu altă ocazie, dacă în situaţia cererilor care nu sunt condiţionate de un termen scurt, o soluţie de anulare nu are decât efect dilatoriu, reclamantul putând introduce o nouă cerere, în situaţia cererilor ce trebuie exercitate într-un termen strict (spre exemplu contestaţiile la executare, contestaţiile în materia dreptului muncii, cererile în contencios administrativ, plângerile contravenţionale, plângerile împotriva încheierii de carte funciară etc.) anularea cererii conduce chiar la pierderea posibilităţii de acces efectiv la justiţie .
    Totuşi, în situaţia de faţă, chiar dacă reclamantul nu a pierdut dreptul de acces la justiţie prin pierderea termenului, a pierdut întreaga sumă achitată cu titlu de taxă de timbru, întrucât la momentul soluţionării cauzei nu erau în vigoare dispoziţiile art. 45 alin 2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2013, care prevăd posibilitatea restituirii a jumătate din taxa achitată corect, în ipoteza anulării cererii de chemare în judecată în procedura regularizării prevăzută de art. 200 NCPC.
    Nici argumentele instanţei referitoare la ora recepţionării faxului nu sunt în concordanţă cu datele concrete ale speţei. Dacă o asemenea argumentare putea fi pertinentă în ipoteza unui abuz de drept procesual al reclamantului (spre exemplu depunerea unor documente prin registratură după închiderea dezbaterilor sau chiar după pronunţarea unei soluţii), în situaţia concretă aceasta apare ca vădit excesivă şi contrară respectării dreptului la un proces echitabil.
    Dincolo de aplicarea punctuală a unor texte ale NCPC incidente în speţă, este de remarcat „celeritatea” cu care completul investitit cu regularizarea cererii a procedat la anularea acesteia în data de 30.04.2013, respectiv la doar o zi după expirarea termenului legal de 10 zile, prevăzut de art. 200 alin. 2 NCPC, pentru complinirea lipsurilor.
    Chiar dacă NCPC nu conţine dispoziţii exprese cu privire la momentul în care se poate anula cererea în situaţia în care reclamantul nu se conformează dispoziţiilor instanţei în termenul legal, art. 200 alin. 3 NCPC prevăzând doar faptul că o cerere de chemare în judecată urmează a fi anulată dacă reclamantul nu şi-a îndeplinit obligaţiile privind completarea sau modificarea cererii în termenul de 10 zile prevăzut de alin. 2 al art. 200 NCPC, este mai mult decât evident faptul că instanţa ar trebui să „aştepte” câteva zile după expirarea acestui termen, pentru a da posibilitatea ca eventualele documente expediate de reclamant prin poştă în termenul legal de 10 zile să ajungă efectiv la dosarul cauzei, în această situaţie actul de procedură urmând a fi considerat în termen prin prisma art. 183 alin. 1 NCPC.
    În final, ne exprimăm speranţa că hotărârea prezentată reprezintă doar o excepţie în practica instanţelor de regularizare a cererii de chemare în judecată, având speranţa ca măcar textele clare ale NCPC să nu conducă la soluţii jurisprudenţiale complet în afara spiritului acestuia.

    Lector univ. dr. Mircea Ursuţa
    Facultatea de Drept – Universitatea din Oradea
    Avocat, Baroul Bihor

    so, d-na enache, nu e vorba neaparat de prescriptii, poate fi vorba despre un p.v. de contraventie care sa se anuleze aiurea si esti iesit din termenul de-al mai contesta, ca vorba aia, scrie in n.c.proc. ca regularizarea dureaza vreo 2 luni, dar asta e de recomandare, ca in fapt dureaza 4, 5 chiar 6 luni. norocul nostru ca noi nu avem termene decit de decadere.
    dar scrupuloasa cum sinteti dumneavoastra, desigur ca nu o sa se intimple niciodata sa gresiti si sa vi se anuleze vreo cerere…

  11. ANONIM spune:

    la ultimul alineat se va citi: …despre o plingere impotriva unui p.v. de contraventie …

  12. ANONIM spune:

    si nu sint anonim, sint cetateanu!

  13. Mihai COSTACHE spune:

    Este adevarat ca o aplicare CORECTA art.200 cpc are drept efect economia de timp.
    Din pacate, aplicarea sa naste mai multe probleme decit ne-am dorit iar caracterul necontencios da nastere la multe frustrari din partea reclamantilor.

    Sa speram ca se va regla aplicarea sa pe parcursul anului 2014 altfel chiar ca nu exista nici o scuza pentru pastrarea sa in forma actuala.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.

CariereEvenimenteProfesioniştiRLWCorporate