Secţiuni » Arii de practică
BusinessAchiziţii publiceAfaceri transfrontaliereAsigurăriBankingConcurenţăConstrucţiiCorporateComercialCyberlawEnergieFiscalitateFuziuni & AchiziţiiGamblingHealth & PharmaInfrastructurăInsolvenţăMedia & publicitatePiaţa de capitalProprietate intelectualăTelecomTransporturi
ProtectiveDrepturile omuluiData protectionDreptul familieiDreptul munciiDreptul sportuluiMalpraxis medicalProtecţia consumatorilorProtecţia mediului
LitigationArbitrajContencios administrativContravenţiiDrept penalMediereProcedură civilăRecuperare creanţe
Materii principale: CyberlawDreptul Uniunii EuropeneDrept constituţionalDrept civilProcedură civilăDrept penalDreptul muncii
Dreptul muncii
ConferinţeDezbateriCărţiProfesionişti
SAVESCU & ASOCIATII
 

RIL promovat. Competența de soluționare și admisibilitatea acțiunilor formulate pentru recuperarea prejudiciilor cauzate prin tăieri ilegale de arbori
04.03.2014 | Andrei PAP

JURIDICE - In Law We Trust

Procurorul General al României, Tiberiu-Mihail Niţu, a sesizat Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie cu recurs în interesul legii întrucât la nivelul instanţelor s-a constatat că nu există un punct de vedere unitar cu privire la interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 58 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 59/2000 privind Statutul personalului silvic, aprobată cu modificări prin Legea nr. 427/2001, raportat la dispozițiile 254 din Codul muncii, republicat (fost art. 270 din Codul muncii), art. 84 lit. a), art. 85 alin. (1) și (2) din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, republicată și art. 6 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 85/2006 privind stabilirea modalităţilor de evaluare a pagubelor produse vegetaţiei forestiere din păduri şi din afara acestora, aprobată cu modificări prin Legea nr. 84/2007 în referire la competența de soluționare și admisibilitatea acțiunilor formulate de Regia Națională a Pădurilor – ROMSILVA prin direcțiile silvice împotriva personalului silvic contractual cu atribuții de pază a pădurilor, pentru recuperarea prejudiciilor cauzate prin tăieri ilegale de arbori.

Optica jurisprudenţială

Urmare a sesizării nr.1391/I/A/22 din 18 aprilie 2013 a Colegiului de Conducere al Curții de Apel Bacău, transmisă cu adresa nr. 2/SU/2013 din 25 aprilie 2013 a Înaltei Curți de Casației şi Justiție, s-a procedat la verificarea jurisprudenței la nivelul întregii țări, constatându-se că, în soluționarea acțiunilor formulate în temeiul dispozițiilor art. 254 din Codul muncii, republicat (fost art. 270 din Codul muncii) de Regia Națională a Pădurilor – ROMISLVA prin direcțiile silvice împotriva personalului silvic contractual cu atribuții de pază a pădurilor, pentru recuperarea, în condițiile art. 6 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 85/2006, a prejudiciilor cauzate prin tăieri ilegale de arbori, nu există un punct de vedere unitar atât sub aspectul competenței instanțelor de contencios administrativ ori a celor specializate în soluționarea conflictelor de muncă, cât și asupra admisibilității acestor acțiuni, astfel:
1. Într-o primă orientare, s-a considerat că judecarea acestor cereri este de competența jurisdicției muncii, potrivit dispozițiilor Titlului XII din Codul muncii, republicat. Aceste instanțe au considerat și că acțiunile sunt admisibile, astfel încât au examinat pe fond cauzele cu care au fost învestite.

S-a reținut că potrivit art. 48 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 59/2000 , personalul silvic care încalcă legile şi regulamentele specifice domeniului silviculturii, îndatoririle ce îi revin potrivit contractului individual de muncă, precum şi normele de comportare, aducând astfel daune intereselor silviculturii şi prestigiului instituției pe care o reprezintă, răspunde disciplinar, contravențional, civil sau penal, în funcție de natura şi de gravitatea faptei săvârșite.

Or, răspunderea patrimonială a salariaților pentru pagubele produse angajatorului din vina şi în legătură cu munca lor, reglementată de art. 254 alin. (1) din Codul muncii, republicat (fost art. 270 alin. (1) din același cod, anterior republicării), este în fond o răspundere civilă contractuală.

Prin urmare, dispozițiile art. 58 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 59/2000 se interpretează ca făcând trimitere la răspunderea patrimonială reglementată de Codul muncii, dat fiind că, prin semnarea unui contract individual de muncă, între părți s-a născut un raport juridic specific dreptului muncii.

În acest sens, s-a arătat că art. 58 alin. (1) și (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 59/2000 împarte personalul silvic în două categorii, respectiv: funcționarii publici numiți în funcție printr-un act administrativ (decizie, ordin, dispoziție) și personalul contractual care își desfășoară activitatea în baza unui contract individual de muncă, încheiat în condițiile art. 10 din Codul muncii, republicat.

În art. 58 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 59/2000, modificată și completată s-a prevăzut că personalului silvic i se aplică dispozițiile Legii nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, în măsura în care această ordonanță nu dispune altfel.

Trimiterea pe care art. 58 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 59/2000 o face la dispozițiile Legii nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici trebuie interpretată ca vizând alte aspecte, nereglementate de ordonanță, iar nu cele care privesc răspunderea patrimonială a angajaților.

Legea nr. 188/1999 reglementează o întreagă procedură de recrutare a funcționarilor publici, de numire în funcție, depunere a jurământului, etc., astfel încât atragerea răspunderii patrimoniale a personalului silvic contractual cu atribuții de pază a pădurilor nu se poate realiza prin emiterea ordinului sau a dispoziției de imputare prevăzute de art. 84-85 din acest act normativ, întrucât aceste persoane nu se află într-un raport de serviciu cu autoritatea silvică, născut și exercitat pe baza actului administrativ de numire (nefiind, ca atare, funcționari publici), ci își desfășoară activitatea în baza unui contract individual de muncă.

În acest sens, a fost invocat și art. 6 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 188/1999 republicată, potrivit căruia, prevederile Statutului funcționarilor publici nu se aplică personalului contractual salariat din aparatul propriu al autorităţilor şi instituţiilor publice care desfăşoară activităţi de secretariat, administrative, protocol, gospodărire, întreţinere-reparaţii, deservire, pază, precum şi altor categorii de personal care nu exercită prerogative de putere publică, întrucât persoanele care ocupă aceste funcţii nu au calitatea de funcţionar public şi li se aplică legislaţia muncii.

Mai mult, printr-un alt act normativ special ulterior Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 59/2000, respectiv prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 85/2006 au fost reglementate modalitățile de evaluare a pagubelor produse vegetaţiei forestiere din păduri şi din afara acestora, iar prin art. 6 alin. (1) din acest act normativ se arată, în mod expres, că personalul cu atribuții de pază a pădurilor răspunde patrimonial în conformitate cu prevederile Cap. III al Titlului XI din Legea nr. 53/2003 – Codul muncii, cu modificările şi completările ulterioare, pentru pagubele produse pe suprafețele de pădure pe care le are în pază, constatate şi evaluate în condițiile acestei ordonanțe de urgență.

Ca atare, răspunderea patrimonială a acestei categorii de personal silvic se realizează pe cale judecătorească, nefiind aplicabile în această privință, dispozițiile art. 84 și art. 85 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, ci prevederile legii speciale care trimit la răspunderea patrimonială reglementată de Codul muncii.

2. În aceeași ipoteză, s-a apreciat că acțiunile formulate de autoritatea silvică, pentru atragerea răspunderii patrimoniale a personalului silvic contractual cu atribuții de pază a fondului forestier sunt admisibile, iar competența de soluționare a acestora aparține instanțelor de contencios administrativ.

Această orientare s-a regăsit și la Înalta Curte de Casație și Justiție – Secția I Civilă, în soluționarea conflictelor negative de competență.

În motivarea acestor soluții, s-a arătat că, potrivit art. 1 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 59/2000, personalul silvic este format din persoanele care au pregătire de specialitate silvică atestată prin actul de absolvire a unei forme de învățământ recunoscute în România şi care exercită efectiv profesiuni specifice activității în domeniul silviculturii.

Din interpretarea dispozițiilor art. 58 alin. (1) și (2) din acest normativ, coroborate cu prevederile Hotărârii de Guvernul nr. 1009/2000 prin care s-a realizat corelarea gradelor profesionale prevăzute de statutul personalului silvic cu categoriile, clasele şi gradele aferente funcțiilor publice, prevăzute în Statutul funcţionarilor publici rezultă că o parte a personalului silvic are calitatea de funcţionar public, iar cealaltă parte, majoritară, are calitatea de personal contractual.

Prin art. 58 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 59/2000, lege specială aplicabilă în materie, s-a prevăzut expres că personalului silvic îi sunt aplicabile dispozițiile Legii nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, indiferent dacă acesta își desfășoară activitatea în baza unui act de numire în funcția publică sau în temeiul unui contract individual de muncă, în măsura în care această ordonanță nu dispune altfel.

Or, în cuprinsul Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 59/2000 nu se regăsește nicio dispoziție expresă contrară, de unde rezultă că, independent de natura contractuală a raporturilor de muncă ale personalului silvic cu atribuțiuni de pază a pădurilor, litigiile prin care persoana juridică angajatoare urmărește atragerea răspunderii patrimoniale sunt de competența instanțelor de contencios administrativ, potrivit art. 109 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, republicată.

Sub acest aspect, s-a reținut și că, prin art. 52 alin. (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 59/2000 s-a prevăzut competența instanțelor de contencios administrativ în soluționarea plângerilor pe care cei nemulțumiți le pot formula împotriva hotărârilor consiliului de disciplină, pentru această situație, legiuitorul nefăcând nicio distincție între personalul contractual și funcționarii publici care formează personalul silvic din cadrul structurilor Regiei Naționale a Pădurilor – ROMSILVA.

Întrucât nu s-a arătat expres care este instanța competentă să soluționeze litigiile ce privesc răspunderea patrimonială a salariatului pentru pagubele aduse unității, se impune, pentru identitate de rațiune, ca aceasta să fie tot instanța de contencios administrativ, de vreme ce, atât sancțiunile disciplinare, cât și răspunderea patrimonială ori civilă se întemeiază pe raporturile de muncă sau de serviciu ale personalului silvic și privesc activitatea desfășurată de acesta în cadrul unității.

Competența instanțelor de contencios administrativ este atrasă și de prevederile art. 51 alin. (3) din actualul Cod silvic, aprobat prin Legea nr. 46/2008, modificată și completată (fost art. 114 din Codul silvic anterior, aprobat prin Legea nr. 26/1996), potrivit cărora, în exercitarea atribuțiunilor de serviciu privind paza fondului forestier, personalul silvic este asimilat personalului care îndeplinește funcții ce implică exercițiul autorității publice, precum și de împrejurarea că angajatorul este o autoritate publică, în sensul art. 2 alin. (1) lit. b) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, modificată și completată.

În ceea ce privește modalitatea procedurală, de recuperare a pagubei produse de salariat, s-a reținut că Statutul personalului silvic nu cuprinde dispoziții exprese referitoare la răspunderea civilă a acestui personal pentru pagubele aduse unităților din subordinea Regiei Naționale a Pădurilor, prin neexercitarea sau exercitarea necorespunzătoare a îndatoririlor de serviciu.

Însă, prin art. 6 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 85/2006 privind stabilirea modalităților de evaluare a pagubelor produse vegetației forestiere din păduri și din afara acestora, s-a arătat expres că răspunderea patrimonială a personalului silvic cu atribuțiuni de pază este atrasă în conformitate cu prevederile Cap. III al Titlului XI din Legea nr. 53/2003 privind Codul muncii.

Potrivit art. 254 alin. (1) din Codul muncii, republicat (fost art. 270 alin.(1) din același cod, anterior republicării), salariații răspund patrimonial în temeiul normelor și principilor răspunderii contractuale pentru pagubele materiale produse angajatorului din vina și în legătură cu munca lor.

În acest sens, art. 169 alin. (2) din Codul muncii, republicat (corespunzător art. 164 alin. (2) din Codul muncii, anterior republicării) prevede că reținerile cu titlu de daune cauzate angajatorului nu pot fi efectuate decât dacă datoria salariatului este scadentă, lichidă şi exigibilă şi a fost constatată ca atare printr-o hotărâre judecătorească definitivă şi irevocabilă.

Astfel, în cazul în care salariatul nu înțelege să repare de bunăvoie prejudiciul, angajatorul va trebui să promoveze o acțiune în realizare, să obțină o hotărâre judecătorească definitivă şi irevocabilă prin care să se constate existența și întinderea pagubei și să se dispună obligarea celui răspunzător de producerea acesteia la plata despăgubirilor.

3. În același cadru procesual fixat de reclamanta Regia Națională a Pădurilor prin direcțiile silvice, alte instanțe de contencios administrativ au considerat că sunt inadmisibile acțiunile formulate împotriva salariaților, personal silvic cu atribuții de pază a fondului forestier, pentru recuperarea pagubelor cauzate prin tăieri ilegale de arbori.

Această orientare s-a regăsit și la Înalta Curte de Casație și Justiție – Secția de Contencios Administrativ și Fiscal.

În motivarea acestor soluții, s-a reținut că potrivit dispozițiilor art. 1 alin. (1), art. 4 lit. b) şi c) precum şi art. 7 lit. d) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr.59/2000 privind Statutul personalului silvic, gradul profesional de pădurar este specific personalului silvic cu pregătire medie sau de bază.

Întrucât prin art. 58 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 59/2000 nu se face nicio distincție între personalul silvic cu statut de funcţionar public şi personalul silvic angajat în baza unui contract individual de muncă, rezultă că personalului silvic cu atribuții de pază a fondului forestier îi sunt aplicabile prevederile Legii nr. 188/1999, chiar dacă angajarea lui s-a realizat prin încheierea unui contract individual de muncă.

Potrivit art. 84 lit. a) din Legea nr. 188/1999, funcționarul public răspunde civil pentru pagubele produse cu vinovăție patrimoniului autorității sau instituției publice în cadrul căreia își desfăşoară activitatea.

În conformitate cu dispozițiile art. 85 alin. (1) şi alin. (2) din același act normativ, repararea prejudiciului se realizează prin asumarea unui angajament de plată de către cel răspunzător de producerea pagubei sau prin emiterea de către conducătorul autorității sau instituției publice, în termen de 30 de zile de la constatarea pagubei, a unui ordin sau a unei dispoziții de imputare. Împotriva ordinului sau dispoziției de imputare, funcționarul public în cauză se poate adresa instanței de contencios administrativ.

Întrucât reclamanta nu a procedat la recuperarea pagubei potrivit procedurii instituite de Legea nr. 188/1999, republicată, prin emiterea unui ordin sau a unei dispoziții de imputare ce poate constitui obiect al controlului din partea instanței de contencios administrativ, repararea prejudiciului pe calea acțiunii directe, îndreptate împotriva salariatul este inadmisibilă.

S-a arătat și că potrivit art. 117 din Legea nr. 188/1999, republicată, dispozițiile acestei legi se completează cu prevederile legislației muncii, în măsura în care nu contravin legislației specifice funcției publice, astfel încât nu vor putea fi aplicate dispozițiile cuprinse în Titlul XII al Codului muncii, republicat referitoare la procedura de soluționare a conflictelor individuale de muncă.

În sprijinul acestei susțineri a fost invocată şi Decizia nr. 481 din 22 septembrie 2005 pronunţată de Curtea Constituțională prin care s-a respins excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 73 alin.(1) din Legea nr.188/1999 (devenit art. 85 alin. (1) din Legea nr. 188/1999, republicată), cu motivarea că textul criticat nu încalcă dreptul autorității sau instituției publice de a-şi întregi patrimoniul, în cazul angajării răspunderii civile a funcționarului public, ci prevede, în acest scop, o procedură specială, mai facilă.

Opinia Procurorului General este în sensul că ultimul punct de vedere exprimat concordă cu litera şi spiritul legii.

:: Textul integral al recursului în interesul legii

Andrei PAP

PLATINUM+
PLATINUM Signature       

PLATINUM  ACADEMIC

GOLD                                

VIDEO STANDARD
Aflaţi mai mult despre , , , , , , ,

Puteţi publica şi dumneavoastră pe JURIDICE.ro. Publicăm chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. Vă rugăm să vă familiarizaţi cu obiectivele şi valorile Societătii de Stiinţe Juridice, despre care puteti ciţi aici.
JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului.

Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa redactie@juridice.ro!












Securitatea electronică este importantă pentru avocaţi
 Mesaj de conştientizare susţinut de FORTINET
JURIDICE utilizează şi recomandă SmartBill

Lex Discipulo Laus

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.