Varia
Transmisiunile live, înregistrarile video şi transcripturile conferinţelor şi dezbaterilor JURIDICE.ro sunt accesibile pentru membri şi parteneri. Cheltuială deductibilă fiscal. Reducere 39,6 euro pentru avocaţii din barourile Bucureşti, Ilfov, Dolj şi Timiş. 20 de puncte de pregătire profesională. UNBR încurajează extinderea naţională, detalii aici. Reducere 19,8 euro pentru executorii Camerei Executorilor Bucureşti şi membrii UNELM.
JURIDICE
Abonare newsletter oficial JURIDICE.ro

 1 comentariu | 
Print Friendly, PDF & Email

Unele aspecte de neconstituţionalitate şi discriminare din proiectul pentru completarea Legii nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, adoptat tacit de Camera Deputaţilor la data de 22 octombrie 2013

05.03.2014 | JURIDICE.ro

Asociația Magistraților din România a dat publicității miercuri, 4 martie 2014, un comunicat prin care își exprimă poziția cu privire la proiectul pentru completarea Legii nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, adoptat tacit de Camera Deputaţilor la data de 22 octombrie 2013.

Comunicatul integral:

Proiectul de lege, ce vizează în esenţă lipsirea de pensia de serviciu a magistraţilor condamnaţi definitiv cuprinde, în forma în care a fost adoptat, tacit de Camera Deputaţilor, un număr important de aspecte controversate şi criticabile, elemente de discriminare şi neconstituţionalitate, precum și încălcări evidente ale normelor de tehnică legislativă. Dacă aceste chestiuni nu vor fi remediate de către Senat, în calitatea sa de cameră decizională, aplicarea lui practică va genera grave inechităţi, contestări şi procese în faţa instanţelor naţionale şi a Curţii Europene a Drepturilor Omului, cu păgubitoare consecinţe pentru Statul român.

I. Cu privire la natura juridică a măsurii preconizate. Aspecte de vădită neconstituţionalitate.

Lipsirea de pensia de serviciu, urmare a unei hotărâri penale de condamnare, poate fi asimilată ca, natură juridică, unei pedepse complementare, cu caracter pecuniar extrem de grav. Cu toate acestea înlăturarea beneficiului pensiei de serviciu nu poate fi echivalată unei pedepse complementare, întrucât, pe de o parte, o astfel de pedeapsă nu se regăsește printre cele enumerate limitativ de dispozițiile legale, iar pe de altă parte, ea nu poate fi dispusă niciodată pe o durată nedeterminată, actuala reglementare prevăzând, potrivit art. 66 alin. (1) din Noul cod penal ”o perioadă de la unu la 5 ani”. Cu toate acestea, înlăturarea acordării pensiei de serviciu se va realiza, în condițiile stipulate de proiect, pentru un interval de timp necunoscut, respectiv până la sfârșitul vieții, aspect ce conduce la concluzia că efectele acesteia pot fi mai grele chiar decât cele ale unei pedepse principale, pentru care, după un anumit timp, cu respectarea anumitor condiții ale legii, fostul condamnat poate fi, într-o bună zi, chiar beneficiarul instituției reabilitării, instituție care are un caracter general.

Pensia specială este o instituţie specifică dreptului civil, mai exact dreptului asigurărilor sociale şi, privită în acest context, pierderea ei apare ca o sancţiune cu acest titlu. În rândul specialiştilor în drept s-a pus însă problema, iar răspunsul a fost majoritar negativ, dacă ea ar putea sau nu să fie transferată în categoria sancţiunilor penale, opinându-se că s-ar produce o dublă pedepsire pentru aceeaşi faptă. Or, art. 23 alin. (12) din Constituţie prevede că: „Nicio pedeapsă nu poate fi stabilită sau aplicată decât în condiţiile şi în temeiul legii”, a unei legi care respectă prevederile constituţionale şi nu le excede într-un mod voluntarist şi populist, în raport de aşa-zise cerinţe care nu au nimic de a face cu rigoarea unei reglementări de o asemenea importanţă.

Astfel, sub un prim aspect, proiectul încalcă dispoziţiile constituţionale întrucât condamnarea pentru o infracţiune nu răstoarnă, prin ea însăşi, prezumţia caracterului licit al averii, iar dreptul la pensia de serviciu nu poate fi afectat de o asemenea pedeapsă [art. 44 alin. (8) din Constituţie].

Pe de altă parte, măsura preconizată nu are nicio legătură cu instituţia ,,confiscării speciale”, fiindcă nu este o măsură de siguranță, respectiv cea vizată de art. 108 lit. d) raportat la art. 112 din Noul cod penal, situație care poate fi dispusă numai cu ocazia pronunțării unei hotărâri de condamnare în materie penală, dar nici cu instituția ”confiscării extinseprevăzută de art. 112din Noul cod penal întrucât, această măsură se dispune cu îndeplinirea obligatorie, cumulativă a mai multor condiții, situație ce nu poate fi îndeplinită niciodată, întrucât, printre altele, bunul supus confiscării, care în situația de față este reprezentat de ”pensia de serviciu”, nu provine din săvârșirea de activităţi infracţionale.

Mai mult decât atât, în cuprinsul art. 97alin. (3), au fost reținute ca, soluții finale, specifice primei etape a procesului penal, scoaterea de sub urmărire penală și încetarea procesului penal în condițiile în care aceste variante nu se mai regăsesc în actuala reglementare, aplicabilă în materie penală, printre modalitățile ce nu se mai finalizează cu trimiterea în judecată rămânând numai clasarea și renunțarea la urmărirea penală, potrivit art. 314-320 din Secțiunea a 3-a, Capitolul IV referitor la efectuarea urmăririi penale. În consecință, proiectul de completare a Legii nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, în varianta propusă, cuprinde prevederi ce nu mai pot fi aplicate întrucât nu se mai regăsesc în actuala legislație în materie penală.

În acelaşi timp, potrivit prevederilor art. 47 alin. (2) din Constituţie, cetăţenii au ”dreptul la pensie”, fără a distinge asupra naturii acesteia, drept care a fost asimilat, în jurisprudenţa constantă a Curţii Europene a Drepturilor Omului cu ”dreptul de proprietate” (art.1 din Protocolul 1 adiţional la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului). Eliminarea pensiilor de serviciu ale magistraţilor, care nu constituie un privilegiu, ci urmarea firească a unui anumit statut, caracterizat prin interdicţii, restricţii şi incompatibilităţi, a fost declarată neconstituţională prin Decizia nr. 873/2010 a Curţii Constituţionale.

Proiectul de lege contravine şi unui alt principiu fundamental prevăzut de Constituţie, cel al egalităţii în drepturi: ”Cetăţenii sunt egali în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi fără discriminări.” Or, aplicarea unei astfel de pedepse pentru o singură categorie de persoane, deşi multe altele se pot afla în situaţii asemănătoare celei reglementate, constituie o evidentă discriminare.

După reforma sistemului de pensii din anul 2010, în mod aparent şi formal magistraţii au rămas beneficiarii pensiei de serviciu. În realitate, prin măsuri legislative succesive, şi alte categorii de pensionari au revenit la nivelul pensiilor anterioare, ba chiar l-au depăşit, în considerarea statutului lor special. Este vorba, între alţii, de pensionarii militari din toate sistemele apărării naţionale, ordinii publice şi siguranţei naţionale, care beneficiază, în virtutea activităţii pe care au desfăşurat-o, de un regim aparte (Legea nr. 241/2003), în afara principiului contributivităţii atât de des invocat. Nu punem în discuţie justeţea şi temeiurile unei astfel de soluţii, dar oricine se poate întreba: de ce numai magistraţilor li se aplică această pedeapsă extrem de dură?

Urmare a proiectului de lege adoptat tacit, un magistrat va pierde pensia de serviciu pentru săvârşirea unei infracţiuni intenţionate (care poate fi, de exemplu, o tulburare de posesie sau o conducere auto fără permis), în timp ce un militar condamnat – exempli gratia – pentru spionaj sau trădare prin transmitere de secrete, va beneficia în continuare de același cuantum al pensiei sale.

De asemenea, nu este lipsit de importanță să amintim că, pentru o altă categorie profesională, la rândul ei beneficiară a pensiei de serviciu [potrivit art. 71 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, republicată], respectiv judecătorii Curții Constituționale, persoane ce pot intra la un moment dat sub incidența legii penale, nu a fost gândită o astfel de inițiativă legislativă, așa cum se întâmplă în cazul magistraților. Acest argument nu trebuie echivalat cu dorința de a se deschide o soluție similară magistraților și în ceea ce-i privește pe judecătorii Curții Constituționale, dar am dorit să subliniem, prin această comparație, încă o dată, discriminarea creată judecătorilor și procurorilor, comparativ cu alte categorii profesionale.

Nu este lipsit de importanță să amintim că, suprimarea pensiei de serviciu, în condițiile enunțate de proiect, nu a fost menționată în cuprinsul Legii nr. 303/2004 republicată, respectiv în Titlul III privitor la ”Drepturile și îndatoririle judecătorilor și procurorilor”, spațiu destinat tuturor dispozițiilor referitoare la acordarea pensiei de serviciu, în condiții anticipate sau pentru limită de vârstă, respectiv între art. 81-85. Dimpotrivă, proiectul de lege înțelege să introducă noile reglementări, respectiv art. 971 în Titlul IV ”Răspunderea judecătorilor și procurorilor”, Capitolul 1 ”Dispoziții Generale”, lăsând a se înțelege că înlăturarea pensiei de serviciu decurge din angajarea răspunderii penale, în condițiile în care acest lucru nu a fost reținut în dispozitivul hotărârii de condamnare, dispozitiv care ar fi trebuit să menționeze și o interzicere a dreptului magistratului de a beneficia de pensia de serviciu.

Actuala reglementare are deja dispoziții clare de neacordare a pensiei de serviciu, care nu necesită niciun fel de precizări, exemplificări suplimentare, fiind reținută în cuprinsul art. 82 alin. (5) din Legea nr. 303/2004 republicată mențiunea că: ”de această pensie de serviciu pot beneficia numai persoanele care au fost eliberate din funcție din motive neimputabile”.

Prin urmare, nu există niciun motiv care să justifice intenția legiuitorului de promovare a acestui proiect în condițiile în care expresia ”motive neimputabile” este largă și permite orice încadrare, fie că derivă din materie penală, fie că are o altă dimensiune (ex. disciplinară).

II. Cu privire la acordarea, în această materie, a unor puteri discreţionare Consiliului Superior al Magistraturii, în afara cadrului constituţional şi legal, care îi reglementează activitatea.

Sub aspectul tehnicii legislative, este de observat că proiectul de lege, intitulat ”pentru completarea Legii nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor”, introducând anumite dispoziţii noi, legate de pensia de serviciu, modifică în mod expres şi prevederile Legii nr. 317/2004 referitoare la Consiliul Superior al Magistraturii, căruia îi conferă atribuţii noi, extrem de importante.

Dar acesta este lucrul cel mai puţin grav, întrucât esenţial va fi că, fără a oferi criterii şi fără a prevedea o anume procedură (situaţie ce lasă loc arbitrariului, subiectivismului, dar şi unor considerente străine scopului legii), Consiliul Superior al Magistraturii devine îndrituit să aprecieze, discreţionar, într-o materie în care nu are nicio competenţă, să îşi aroge atribuţii legislative.

Şi mai semnificativ pentru erorile şi aspectele criticabile existente în proiect este faptul că, autorii săi pierd din vedere caracterul Consiliului Superior al Magistraturii de organ administrativ, iar nu jurisdicţional.

Astfel, în prima parte a alin. (1) al art. 971, introdus prin art. I, existent în textul proiectului, sunt menţionate exemplificativ infracţiunile în urma săvârşirii cărora magistraţii îşi pierd pensia de serviciu, pentru ca mai apoi, în partea finală a acestuia, sfera lor să fie extinsă şi să se adauge mențiunea generală: ”ori pentru o altă infracţiune intenţionată cu privire la care Consiliul Superior al Magistraturii apreciază că aduce atingere prestigiului justiţiei (…).

Raportat la această prevedere, suntem în măsură să concluzionăm că, deși magistratul nu îşi pierde pensia de serviciu în condițiile în care a fost condamnat, de o instanță, pentru o infracţiune intenţionată, Consiliul Superior al Magistraturii va avea puterea, ulterior, să aprecieze dacă aceasta a adus sau nu atingere prestigiului profesiei. Fără a stărui asupra neconcordanţei de termeni: prestigiul justiţiei/prestigiul profesiei, observăm că printr-un text cu o formulare imprecisă şi absolut deficitar sub aspectul tehnicii legislative, Consiliului Superior al Magistraturii îi revine rolul unui supra-arbitru administrativ, situat deasupra instanţelor judecătoreşti şi al oricărui alt for decizional.

În acest context, considerăm că este important să fie avute în vedere observaţiile cuprinse în avizul dat de Consiliul Legislativ la proiectul de lege, precum şi punctul de vedere al Direcţiei Documentare şi Contencios din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii.

Astfel, în avizul Consiliului Legislativ se menţionează, între altele, că:
– nu rezultă modalitatea în care CSM ar urma să stabilească dacă infracţiunea aduce atingere prestigiului justiţiei;
– nu rezultă dacă infracţiunile respective urmează să fie stabilite de Consiliu prin adoptarea unei hotărâri ori aprecierea se va face individualizat, pentru fiecare situaţie în parte;
– textul nu cuprinde nici măcar elementele esenţiale ale procedurii aplicabile, ce ar urma, eventual, să fie detaliate într-un regulament;
– nu este stabilit modul de sesizare a Consiliului Superior al Magistraturii pentru realizarea efectivei aprecieri.

Totodată, pentru asigurarea unei reglementări complete, Consiliul Legislativ a considerat necesară prevederea expresă a modalităţii în care CSM urmează să se pronunţe asupra gradului de afectare a prestigiului justiţiei în cazul condamnării tuturor categoriilor de persoane avute în vedere la alin. (1) al art. I.

În plus, având în vedere principiul constituţional privind accesul liber la justiţie, Consiliul Legislativ s-a exprimat în sensul că ar trebui reglementată în mod expres şi o cale de atac împotriva respectivei decizii a CSM.

Observaţii asemănătoare sunt cuprinse şi în punctul de vedere al Direcţiei Legislaţie, Documentare şi Contencios din cadrul CSM. Cert este că, în forma sa actuală, textele la care ne-am referit pot genera abuzuri, contestări, litigii şi un tratament discriminatoriu între cei vizaţi prin acest act normativ.

III. Un alt exemplu de vădită neconstituţionalitate: dispoziţiile art. II din proiect, care sunt în sensul ca actul normativ să se aplice în mod retroactiv (”Prevederile art. I se aplică, de la momentul intrării în vigoare a prezentei legi, şi magistraţilor condamnaţi definitiv anterior, indiferent de momentul pensionării”.)

Astfel cum este definit prin dispoziţiile art. 15 alin. (2) din Constituţie: ”Legea dispune numai pentru viitor, cu excepţia legii penale sau contravenţionale mai favorabile”, principiul neretroactivităţii legii constituie un element esenţial pentru protecţia drepturilor omului. Întreaga doctrină, ca şi jurisprudenţa constantă a instanţelor, inclusiv a Curţii Constituţionale a României, reține că nu ar exista nicio siguranţă pentru particulari dacă, atâta vreme cât o lege este în vigoare, iar ei s-au conformat prevederilor acesteia, s-ar putea repune în discuţie, după abrogarea ori modificarea ei, actele încheiate şi drepturile câştigate potrivit dispoziţiilor legale. În alţi termeni, legea este un ordin al legiuitorului, iar un ordin nu poate fi valabil decât pentru viitor; nu se poate pretinde cetăţenilor supunerea faţă de o lege care nu exista la momentul la care s-au născut drepturile lor.

Menţionând expres că legea nouă se aplică şi situaţiilor juridice anterior născute, consolidate şi care şi-au produs efectele sub imperiul legii vechi, textul la care ne referim constituie o încălcare esenţială a principiului constituţional.

Măsura instituită prin proiect constituie, aşa cum este de necontestat, o altă formă de pedeapsă mult mai aspră decât cea principală, întrucât efectele acesteia sunt definitive, pentru totdeauna. Ea nu există în sistemul legislaţiei româneşti pentru nicio altă categorie profesională. La momentul la care magistratul respectiv care a desfăşurat o activitate de cel puţin 25 de ani, s-a pensionat şi a fost definitiv condamnat, pedeapsa respectivă nu era prevăzută de lege. Nu considerăm că este exagerată comparaţia cu aplicarea unei pedepse pentru o faptă care, la momentul săvârşirii ei, nu era incriminată de lege, ceea ce este inadmisibil.

Sesizând această problemă şi încercând să anticipeze eventualele excepţii şi obiecţiuni, legiuitorul a susţinut în expunerea de motive și prin apariţii publice ale reprezentanţilor Guvernului, că nu este vorba despre o aplicare retroactivă, ci pentru viitor. Ea ar fi fost retroactivă, au afirmat aceştia, dacă celor în cauză li s-ar fi pretins să restituie sumele încasate cu titlu de pensie de serviciu.

Ne vine greu să credem că legiuitorul poate confunda principiul constituţional al neretroactivităţii, exprimat în formule simple, de genul ”legea se aplica numai pentru viitor şi ”trecutul scapă incidenţei legii noi” cu o regulă specifică anulării unor acte juridice, de obicei în materia contractelor, care priveşte restituirea reciprocă a prestaţiilor – restitutio in integrum. Este de înțeles că instituţiile juridice, amintite mai înainte, între care există diferențe esențiale, pot fi confundate întrucât, ele sunt clădite pe/de principii fundamentale ale dreptului care nu pot fi ignorate, ori răstălmăcite.

Magistraţii înţeleg să sancţioneze lipsa de legalitate, de deontologie în elaborarea acestui proiect, întrucât valoarea unui act normativ nu constă numai în substratul prohibitiv sau imperativ ci şi în autoritatea şi valoarea lui morală.

Dacă un cadru legal a permis instituirea pensiei speciale pentru magistraţi, principiul stabilităţii juridice operează de drept şi ca o compensaţie pentru absenţa ori îngrădirea exerciţiului unor drepturi şi libertăţi fundamentale pe toată perioada exercitării profesiei, exprimată prin interdicţiile şi incompatibilităţile prevăzute prin Constituţie şi legi, în sensul că se impune obligativitatea menţinerii efectelor acesteia.

Prin modalitatea concretă în care a fost gândit şi elaborat acest proiect de lege se aduce atingere dreptului la pensia de serviciu, în substanţa sa, această pensie fiind pierdută, ceea ce echivalează şi cu o veritabilă expropriere. Se pierde practic definitiv dreptul la pensia de serviciu, care va fi înlocuită cu o pensie din altă categorie, mult mai mică.

Mai mult decât atât, CEDO a statuat că tot ce s-a câştigat, reprezintă un bun în sensul art. 1 din Protocolul 1 al Convenţiei. Prin pronunţarea unei hotărârii în cauza Muller contra Austriei, Curtea a decis că o reducere substanţială a nivelului de pensie poate fi considerată ca afectând substanţa dreptului de proprietate şi chiar a însuşi dreptului de a rămâne beneficiar al sistemului de asigurare la bătrâneţe.

Se mai poate reţine şi că, suprimând pensia specială aflată în plată, recunoscută şi reglementată de o legislaţie perfect valabilă, prin adoptarea acestui proiect de act normativ, în condiţii de vădită neconstituţionalitate, statul român riscă să îşi încalce obligaţiile asumate prin ratificarea Convenţiei Europene asupra Drepturilor Omului şi Libertăţilor Fundamentale, în special în ceea ce priveşte protecţia proprietăţii private, realizată prin art. 1 din Primul Protocol Adiţional la Convenţie, realizând prin aceasta o ingerinţă care afectează dreptul în substanţa sa.

De altfel, principiul respectării drepturilor câştigate, ca expresie a neretroactivităţii legii şi ca o garanţie a supremaţiei dreptului, nu este numai o creaţie a doctrinei şi practicii judiciare, el a fost recunoscut de legiuitorul român, printre diferite acte normative printre care amintim şi Legea nr. 24/2000 privind tehnica legislativă (art. 69 din lege), motiv pentru care niciun stat responsabil nu-şi poate permite să legifereze negând drepturi şi libertăţi recunoscute anterior cu putere de lege.

În cele ce urmează vom cita doar câteva fragmente din punctul de vedere al Consiliului Superior al Magistraturii, în această problemă:
Potrivit art. 15 alin. (2) din Constituția României, „Legea dispune numai pentru viitor, cu excepția legii penale sau contravenționale mai favorabile”.
Restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți poate fi realizată în conformitate cu prevederile art. 53 din Constituție, „numai prin lege și numai dacă se impune, după caz, pentru: apărarea securității naționale, a ordinii, sănătății ori a moralei publice, a drepturilor și a libertăților cetățenilor; desfășurarea instrucției penale; prevenirea consecințelor unei calamități naturale, ale unui dezastru ori ale unui sinistru deosebit de grav”.

Conform celui de-al doilea alineat, „restrângerea poate fi dispusă numai dacă este necesară într-o societate democratică. Măsura trebuie să fie propoțrtională cu situația care a determinat-o, să fie aplicată în mod nediscriminatoriu și fără a aduce atingere existenței dreptului sau a libertății”.

Curtea Constituțională a apreciat, prin Decizia nr. 873 din 25 iunie 2010, că intervenția legiuitorului asupra unor pensii deja încasate reprezintă o încălcare a dispozițiilor art. 15 alin. (2) din Constituție.
În același sens, în Decizia nr. 458/2003, Curtea Constituțională a statuat că „o lege nu este retroactivă atunci când modifică pentru viitor o stare de drept născută anterior, și nici atunci când suprimă producerea în viitor a efectelor unei situații juridice constituite sub imperiul legii vechi, pentru că în aceste cazuri legea nouă nu face altceva decât să refuze supraviețuirea legii vechi și să reglementeze modul de acțiune în timpul următor intrării ei în vigoare, adică în domeniul ei propriu de aplicare.”

În cazul de față însă, niciuna din situațiile de excepție la care a făcut referire Curtea Constituțională nu este aplicabilă, întrucât starea de drept la care aceasta se referă semnifică existența unei norme de drept aplicabile unei situații de fapt, or în situația dată norma de drept nu există.

Astfel, foștii magistrați pensionați chiar și după momentul condamnării lor definitive au îndeplinit condițiile pentru păstrarea pensiei de serviciu. Schimbarea condițiilor pentru plata pensiei de serviciu nu ar putea interveni la un moment ulterior condamnării, câtă vreme condamnarea însăși nu atrăgea, la momentul pronunțării ei, pierderea dreptului la pensia de serviciu.

De asemenea, nu poate fi vorba nici despre efectele unei situații juridice constituite sub imperiul legii vechi, câtă vreme legea veche nu prevedea restrângerea dreptului la pensie de serviciu pentru magistrații condamnați definitiv. Dimpotrivă, reglementarea propunerii de sancționare prin înlăturarea dreptului la pensie de serviciu este nouă, iar efectele acesteia ar urmă să se producă pentru viitor, potrivit principiului constituțional cuprins în art. 15 alin. 2 din Constituție.

Dintr-o altă perspectivă, aceea a articolului 53 din Constituție, Curtea Constituțională a apreciat – în cuprinsul Deciziei nr. 873/2010 -€ că, înțelegând dreptul la pensie că drept fundamental, dispozițiile art. 53 nu au aplicabilitate, deoarece dispozițiile legii criticate nu restrâng dreptul la pensie, ci prevăd recalcularea pensiilor de serviciu, în contextul crizei economice care îndreptățește legiuitorul să modifice sau să suprime componența suplimentară a pensiei.

Păstrând raționamentul Curții Constituționale, rezultă că în cazul în care dreptul la pensie de serviciu, drept fundamental prevăzut de art. 47 alin. (2) din Constituție este înlăturat, are loc o restrângere a dreptului. Or, o restrângere a dreptului poate avea loc numai în condițiile limitativ și cumulativ prevăzute de art. 53 alin. (2) din Constituție, adică măsura să fie proporțională cu situația care a determinat-o, să fie aplicată în mod nediscriminatoriu și fără a aduce atingere existenței dreptului sau libertății.

Condiția ca restrângerea să nu aducă atingere dreptului la pensia de serviciu nu este îndeplinită, câtă vreme propunerea legislativă vizează nu doar o restrângere a exercițiului unui drept, ci înlăturarea efectivă și retroactivă a dreptului însuși.

Pentru argumentele expuse apreciem că, în condițiile în care preconizata modificare legislativă prevede că nu beneficiază de pensia de serviciu și nici de indemnizația prevăzută de art. 81 din Legea nr. 303/2004 magistrații excluși din magistratură sau condamnați definitiv anterior intrării în vigoare a prezentei legi, indiferent de momentul pensionării, prevedererea ar putea intra în conflict cu dispozițiile art. 53 din Constituție.

Pe de altă parte, considerăm că reglementarea […] este de natură a încălca principiile previzibilității legii și a securității raporturilor juridice, consacrat în jurisprudența constantă a Curții Europene a Drepturilor Omului.

Un argument decisiv, de dată foarte recentă, cu privire la aplicarea în practică a principiului neretroactivităţii legii, tot în materia dreptului la pensie, îl reprezintă Decizia nr. 437 din 29 octombrie 2013 pronunţată de Curtea Constituţională.

Redăm parte din motivarea Curţii în acest sens, extrem de elocventă:
”Curtea reține că textul constituțional al art. 47 alin. (2) potrivit căruia „cetățenii au dreptul la pensie, la concediu de maternitate plătit, la asistentă medicală în unitățile sanitare de stat, la ajutor de șomaj și la alte forme de asigurări sociale publice sau private, prevăzute de lege” a fost interpretat în jurisprudența sa în sensul că acordă în exclusivitate legiuitorului dreptul „să stabilească și să modifice, ori de câte ori apare această necesitate, condițiile și criteriile de acordare a pensiilor, modul de calcul și cuantumul acestora, având în vedere nevoia de a asigura un nivel de trai decent și dreptul la protecție socială, dar și posibilitățile economico-financiare existente în diferite intervale de timp”(…). Prin Decizia nr. 57 din 26 ianuarie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 164 din 21 februarie 2006, Curtea a precizat însă că „orice prevedere nou poate fi aplicată numai de la data intrării sale în vigoare, pentru a respectă principiul neretroactivității legii, consacrat de art. 15 alin. (2) din Constituție”.  

Or, Curtea constată că dipozițiile art. III alin. (2) și (3) din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 1/2013 sunt aplicabile drepturilor la pensie deschise anterior intrării lor în vigoare. Mai mult, aceste dispoziții neagă orice efect avut de dispozițiile art. 170 din Legea nr. 263/2010 în intervalul 1 ianuarie 2013 până la intrarea în vigoare a Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 1/2013, având efecte retroactive evidente, contrare prevederilor art. 15 alin. (2) din Constituție.

Astfel, prin Decizia nr. 830 din 8 iulie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 559 din 24 iulie 2008, Curtea a retinut că „ori de câte ori o lege nouă modifică starea legală anterioară cu privire la anumite raporturi, toate efectele susceptibile a se produce din raportul anterior, dacă s-au realizat înainte de intrarea în vigoare a legii noi, nu mai pot fi modificate ca urmare a adoptării noii reglementări, care trebuie să respecte suveranitatea legii anterioare. Legea nouă însă este aplicabilă de îndată tuturor situațiilor ce se vor constitui, se vor modifica sau se vor stinge după intrarea ei în vigoare, precum și tuturor efectelor produse de situațiile juridice formate după abrogarea legii vechi”.

Prin urmare, dispozițiile art. III din Ordonanța de Urgență a Guvernului  nr. 1/2013 nu pot fi aplicate decât persoanelor al căror drept la pensie s-a deschis după intrarea în vigoare a acestui act normative, alin. (1) al acestui articol urmând să-și producă efectele pentru aceste persoane”.

După cum se poate observa, problema care s-a pus a fost aceea a aplicării unor indici de corecţie a pensiilor şi nu de instituire a unei pedepse noi, nereglementată în legislaţie, ceea ce este incomparabil mai grav.

Dorim ca sensul şi semnificaţia demersului nostru să fie în mod corect înţelese. Suntem în asentimentul întregii societăți, pentru sancţionarea faptelor de corupţie, cu atât mai mult atunci când ele sunt comise de anumite categorii socio-profesionale. Nu dorim să luăm apărarea nimănui, dar cu atât mai mult calificarea noastră profesională ne dă dreptul să susținem cu toată convingerea că, într-un stat care se proclamă prin art. 1 din Constituţiei ca fiind un stat de drept, orice formă de represiune trebuie să se desfăşoare în limitele unor principii unanim admise în statele democratice. Sub stindardul ”luptei anticorupţie” nu trebuie îngăduit să se producă abuzuri, încălcări ale Constituţiei şi ale legilor și nu doar considerentele populiste și oferirea imediată de satisfacţii opiniei publice, ori bifarea unor puncte pentru Mecanismul de Cooperare și Verificare, presiunile mediatice, adeseori dirijate, subiectivismul şi alte considerente neînțelese ar trebui să-l anime pe legiuitor. Ne exprimăm speranţa că Senatul, în calitatea sa de cameră decizională, va remedia deficienţele majore şi erorile acestui proiect de lege pentru care nu trebuie să aibă decât o singură soluție și anume aceea de respingere a acestuia.

Judecător Gabriela BALTAG
Preşedintele Asociaţiei Magistraţilor din România


Aflaţi mai mult despre , , , ,

Până acum a fost scris un singur comentariu cu privire la articolul “Unele aspecte de neconstituţionalitate şi discriminare din proiectul pentru completarea Legii nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, adoptat tacit de Camera Deputaţilor la data de 22 octombrie 2013”

  1. Valentin BULIGA spune:

    M-as fi asteptat ca vigilentii pazitori ai demnitatii de magistrat sa-si fi manifestat deja oripilarea fata de cele cuprinse in mesajul comentat, insa nerabdarea determinata de metabolismul anotimpului renasterii mi-a dat ghes sa-mi exprim vehementa opozitie fata de acesta, mai ales in privinta unor pretinse neconformitati constitutionale.

    1. Angajarea raspunderii penale, in general, si pentru savarsirea unor fapte ce constituie infractiuni apte sa lezeze demnitatea si prestigiul justitiei/profesiei, in special, nu poate absorbi ori exonera de raspunderea civila, contraventionala ori disciplinara, mai cu seama ca in mod expres art.52 alin.2 teza II din Constitutia Romaniei vizeaza raspunderea speciala a magistratilor pentru exercitarea functiei cu rea-credinta ori grava neglijenta. Asa fiind, nerecunoasterea pensiei de serviciu unei persoane ce i s-a recunoscut la un moment dat calitatea de magistrat, dar a fost condamnată pentru astfel de fapte, nu cred ca se asociaza regent de raspunderea sa penala, ci mai degraba de cea disciplinara si speciala, intrucat este in relatie directa cu sarcinile asumate in considerarea calitatii de magistrat. Or, pensia de serviciu constituie un beneficiu, iar nu un drept de sine statator, fiind recunoscut in relatie directa cu calitatea de magistrat, astfel ca instituirea pierderii respectivului beneficiu nu consider ca poate fi asimilat unei confiscari speciale de natura penala, pentru a fi expusa vreunei neconformitati constitutionale sub incidenta art.44 alin.8 din Constitutia Romaniei, ci mai degraba consider ca ar fi deplin conforma ipotezei avute in vedere de dispozitiunile art.44 alin.9 din Constitutia Romaniei.
    2. Fiind un beneficiu (facultate/vocatie) in considerarea serviciului de magistrat – iar nu de infractor (ca sa fiu si sarcastic) – nu se poate bucura de prezumtia caracterului licit, asemenea drepturilor dobandite in mod obisnuit si in sensul normei constitutionale evocate.
    3. Dreptul la pensie nu este afectat in esenta si nici in sens constitutional prin nerecunoasterea pensiei de serviciu, pentru simplul motiv ca subiectul expus premisei penale avuta in vedere se va bucura de acest drept in masura principiului contributivitatii, corelat cu cel al solidaritatii, recunoscuta oricarui cetatean – de aici decurgand si lipsa de incidenta a altui principiu fundamental invocat de autorul mesajului, acela al egalitatii art.16 alin.1 si art.47 alin.2 din Constitutia Romaniei.

    Celelate asertiuni, altele decat in evocarea unor nesustenabile critici de neconstitutionalitate, cred ca pot fi privite doar ca niste carcoteli pseudo-juridice care fie presupun o cinica si infantila ipocrizie (pretinse discriminari de gen „da’ la altii de ce nu va uitati”), fie un sofism juridic (competentele atribuite CSM – stiind foarte bine ca acesta are deplina functie jurisdictionala in materie disciplinara), fie devin chiar hilare (referirea la principiul securitatii juridice corelat cu cel al „compensatiei” ingradirilor profesionale, cand tocmai s-a dovedit inaintea chiar a unor judecatori ca respectivul subiect a sarit cu voiciune peste toate interdictiile si incompatibilitatile asumate dintr-un inceput sacramental in considerarea calitatii de magistrat).
    Si ca tot mai e inca de „bonton”a evoca jurisprudenta CEDO, mesagerul nu s-au putut abtine sa nu apeleze si la o cauza dezlegata de Curte, intr-o corelatie atat de alambicata, incat ipso facto apare ca nesustenabila.

    As putea accepta doar aplicarea neretroactiva a masurii legale in discutie, nu neaparat din aplicarea directa a principiului constitutional consfintit prin art.15 alin.2, cat mai ales a solutiilor si dezlegarilor primite cu varii ocazii din partea Curtii Constitutionale si doar in privinta restituirii sumelor incasate deja de subiectul premisei penale cu titlu de pensie de serviciu, nu insa si in ce priveste lipsirea de acel beneficiul pentru viitor.

    Personal consider ca acea persoana care si-a insusit o valoare chiar si nesemnificativa material in mod injust si in considerarea calitatii pretinse de magistrat, nu doar ca din acel moment (chiar necunoscut celorlalti), ci dintotdeauna, nu mai poate pretinde moral acea calitate si, accesoriu, eventualele beneficii.
    Intransigenta unei astfel de masuri, pe langa faptul ca are aptitudinea de a pune valorile in ordinea lor fireasca, ar avea si un rol eficient profilactic pentru asanarea morala a magistraturii, poate si consecinta atenuarii perceptiei publice negative fata de profesie care, din pacate, am avut ocazia in dese randuri sa constatat ca e mult mai aspra decat consecintele negative ale tarelor sistemului, dand ocazia unora de o aduce intr-un nemeritat teritoriu al derizoriului si oprobriului.

    Am mai observat ca mesagerul se substituie sine die intregii profesii pentru a avansa astfel de rationamente (banuiesc ca, din pacate, din ratiuni personale preelectorale), fara o cuvenita si regulamentara consultare, desi personal as fi fost indrituit sa mi se fi cerut in prealabil macar formal un consimtamant, insa cu regret constat ca mai toate formele asociative profesionale tind sa devina vehicole de imagine pentru unii membri, mai mult o trambulina nefireasca, decat forme de expresie profesionala libera potrivit cu scopul pentru care fiinteaza, motiv pentru care imi declin orice fel de astfel de afiliere asociativa contaminata. V.B.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Important
Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile publicate sub numele real care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.


.


Oana Ispas


Radu Slăvoiu


Livia Dianu-Buja


Ștefania Stoica


Luminița Malanciuc


Ioana-Olivia Voicu


Eduard Toma-Apostol


Florina-Lăcrămioara Drăgan