Secţiuni » Arii de practică » Litigation » Drept penal
Drept penal
DezbateriCărţiProfesionişti

DNA-Constanţa. Şantaj, tentativă la efectuarea de operaţiuni financiare incompatibile cu funcţia şi fals în declaraţii. Trimitere în judecată
04.03.2014 | Andreea DOBRIN, Paula VÂRBAN, Andreea DOBRIN

Secţiuni: Comunicate parchete, Drept penal
JURIDICE - In Law We Trust

DNA-Constanţa. Şantaj, tentativă la efectuarea de operaţiuni financiare ca acte de comerţ incompatibile cu funcţia şi fals în declaraţii. Trimitere în judecată.

Procurorii din Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul Teritorial Constanţa au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpatului:
I.N., comisar şef de poliţie judiciară, comandantul Poliţiei oraşului Hârşova (la data faptelor), în sarcina căruia s-au reţinut infracţiunile de şantaj, tentativă la efectuare de operaţiuni financiare ca acte de comerţ incompatibile cu funcţia şi fals în declaraţii.

În rechizitoriul întocmit, procurorii au reţinut următoarea stare de fapt:
În luna iunie a anului 2012, inculpatul I.N., în calitatea de comisar şef de poliţie, a constrâns o persoană, medic în cadrul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa, să întocmească reţete pentru medicamente compensate de la bugetul Casei de Asigurări de Sănătate pe care să le trimită farmaciilor aparţinând SC Venita Lau & Mar SRL (aparținând unor apropiați ai inculpatului), urmând ca acestea să nu elibereze efectiv medicamentele, dar să deconteze reţetele de la buget. În baza unei înţelegeri, inculpatul urma să îşi însuşească o parte din sumele de bani obţinute de societatea comercială prin această modalitate
În luna martie a anului 2013, inculpatul I.N., comisar şef de poliţie, a angajat un avocat care a efectuat demersurile necesare înfiinţării SC Nikos Pharm Distribution SRL, căruia i-a plătit onorariul pentru munca depusă, a depus capitalul social al societăţii, a achitat taxele necesare înfiinţării, a încheiat mai multe acte juridice în numele firmei, iar ulterior a depus declaraţii la organele fiscale, toate cu scopul de a efectua activităţi lucrative prin intermediul societăţii arătate.
La data de 7 mai 2013, inculpatul I.N. a declarat, în mod mincinos, în cuprinsul declaraţiei de interese date în condiţiile legii, că nu este asociat sau administrator la vreo societate comercială, deşi întrunea ambele calităţi în cadrul SC Nikos Pharm Distribution SRL.

Concret, starea de fapt detaliată în rechizitoriu este următoarea:
Ulterior unui control pe care reprezentanţii Gărzii Financiare şi de poliţiştii din cadrul Serviciului de Investigaţii a Fraudelor l-ar fi făcut cu privire la activitatea unui medic de la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa, inculpatul l-ar fi contactat pe respectivul medic pe care l-a făcut să creadă că el este acela care îl va cerceta într-un dosar ce privea săvârşirea unor infracţiuni legate de eliberarea unor reţete medicale şi de modalitatea de decontare a acestora.
În acest context, în schimbul unei atitudini favorabile în cercetările pe care a afirmat că le va efectua, inculpatul I.N. i-ar pretins medicului să elibereze cât mai multe reţete pentru medicamente compensate către farmaciile SC Venita Lau & Mar SRL, urmând ca medicamentele să nu fie vândute, ci doar decontarea reţetelor compensate să se realizeze, iar sumele astfel obţinute să fie împărţite la trei, între inculpat, persoana vătămată şi reprezentanţii farmaciei.
Actul de control întocmit de reprezentanţii Gărzii Financiare a fost într-adevăr transmis Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Constanţa, fiind întocmit un dosar penal, însă acesta nu a vizat presupuse activităţi ilicite ale medicului, ci ale altor persoane.
În paralel cu solicitările legate de eliberarea reţetelor compensate, inculpatul I.N., care i-a comunicat persoanei vătămate că ar fi şeful Serviciului de Investigare a Fraudelor din cadrul IPJ Constanţa, continua să sublinieze, pe de o parte, pretinsa situaţie dificilă a persoanei vătămate (medicul) dată de gravitatea presupusei acuzaţii formulate împotriva acestuia, dar şi să îi transmită acestuia mesajul că vrea să îl ajute printr-o soluţie favorabilă.
Totodată, persoana vătămată a mai arătat că starea sa de temere a fost amplificată de împrejurarea că inculpatul i-a spus că, dacă nu se conformează solicitărilor sale, există riscul să facă închisoare, dar şi de faptul că i se crease convingerea că discută cu şeful Serviciului de Investigare a Fraudelor din cadrul IPJ Constanţa. Cu privire la acest ultim aspect, conform relaţiilor comunicate de IPJ Constanţa, la acel moment, inculpatul I.N. ocupa funcţia de şef al Poliţiei Oraşului Hârşova.
În luna martie a anului 2013, inculpatul I.N. ar fi hotărât înfiinţarea unei societăţi comerciale, al cărei nume – SC Nikos Pharm Distribution SRL şi obiect de activitate indică împrejurarea că aceasta ar fi urmat să funcţioneze în domeniul distribuţiei de medicamente.
Inculpatul i-ar fi solicitat unui avocat (recomandat de apropiații săi, reprezentanții societății comerciale SC Venita Lau & Mar SRL) să se ocupe de înfiinţarea unei societăţi comerciale în care el urma să fie unic asociat.
Avocatul a fost de acord şi ar fi încheiat un contract de asistenţă juridică cu inculpatul, după care a redactat toate actele necesare înfiinţării societăţii care au fost semnate de acesta din urmă. De asemenea, avocatul ar încasat de la inculpat suma de 1000 lei din care a achitat taxele necesare înfiinţării societăţii şi a depus capitalul social.
Totodată însă, avocatul i-a comunicat inculpatului că, dată fiind calitatea lui de poliţist, este posibil să fie incompatibil cu activităţile comerciale, astfel încât să nu poată avea calitatea de asociat sau administrator.
Potrivit contractului de asistenţă juridică încheiat cu inculpatul I.N., rezultă că onorariul achitat de inculpat pentru activităţile prestate de avocat a fost de 200 lei.
Pentru înfiinţarea şi funcţionarea societăţii comerciale, inculpatul şi soţia sa au încheiat un contract de comodat cu SC Nikos Pharm Distribution SRL având ca obiect imobilul în care de altfel se află şi domiciliul lor.
Tot în scopul înfiinţării SC Nikos Pharm Distribution SRL, inculpatul I.N. a achitat mai multe taxe la autorităţile competente.
SC Nikos Pharm Distribution SRL a fost legal înfiinţată la data de 15 martie 2013.
La momentul înfiinţării SC Nikos Pharm Distribution SRL, inculpatul I.N. era ofiţer de poliţie, avea gradul profesional de comisar şef şi ocupa funcţia de şef al Poliţiei oraşului Hârşova.
Din acest motiv, inculpatul avea obligaţia de a formula declaraţia de interese în care ar fi trebuit să menţioneze calitatea de asociat sau administrator al vreunei societăţi comerciale.
La data de 9 aprilie 2013 inculpatul a completat declaraţia de interese pe anul 2013, care a fost înregistrată la IPJ Constanţa la data de 7 mai 2013.
La ambele momente, SC Nikos Pharm Distribution SRL era legal înfiinţată, iar inculpatul I.N. avea calitatea de asociat unic şi administrator.
Prin urmare, conţinutul ei, din care rezultă că inculpatul a declarat că nu are calitatea de asociat unic sau administrator la nicio societate comercială, este necorespunzător adevărului.

Dosarul a fost trimis spre judecare la Tribunalul Constanţa.

Facem precizarea că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale şi trimiterea rechizitoriului la instanţă spre judecare, situaţie care nu poate să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.

:: sursa: www.pna.ro

Paula VÂRBAN
Andreea DOBRIN

Cuvinte cheie: , , , , , , ,
Vă invităm să publicaţi şi dvs., chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. Totuşi, vă rugăm să vă familiarizaţi cu obiectivele şi valorile Societătii de Stiinţe Juridice, despre care puteti ciţi aici. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa de e-mail redactie@juridice.ro!

JURIDICE.ro foloseşte şi recomandă My Justice

JURIDICE CORPORATE
JURIDICE MEMBERSHIP
Juristi
JURIDICE pentru studenti









Subscribe
Notify of

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

0 Comments
Inline Feedbacks
View all comments
Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.

Secţiuni        Selected     Noutăţi     Interviuri        Arii de practică        Articole     Jurisprudenţă     Legislaţie        Cariere     Evenimente     Profesionişti