Secţiuni » Arii de practică
BusinessAchiziţii publiceAfaceri transfrontaliereAsigurăriBankingConcurenţăConstrucţiiCorporateComercialCyberlawEnergieFiscalitateFuziuni & AchiziţiiGamblingHealth & PharmaInfrastructurăInsolvenţăMedia & publicitatePiaţa de capitalProprietate intelectualăTelecomTransporturi
ProtectiveDrepturile omuluiData protectionDreptul familieiDreptul munciiDreptul sportuluiProtecţia consumatorilorProtecţia mediului
LitigationArbitrajContencios administrativContravenţiiDrept penalMediereProcedură civilăRecuperare creanţe
Materii principale: CyberlawDreptul Uniunii EuropeneDrept constituţionalDrept civilProcedură civilăDrept penalDreptul muncii
Drept penal
DezbateriCărţiProfesionişti
 

Din nou despre aplicarea legii penale mai favorabile în baza art. 5 din noul Cod penal
07.03.2014 | Mihai Adrian HOTCA

JURIDICE - In Law We Trust

Introducere

După mai bine de o lună de la intrarea în vigoare a noului Cod penal, cea mai importantă din multitudinea de probleme de drept ridicate și soluționate în practica judiciară, rămâne în continuare aplicarea legii penale mai favorabile până la judecarea definitivă a cauzei.

Luând în considerare dispozițiile constituționale incidente în materia aplicării legii penale în timp (art. 15 alin. 2), putem spune că legea penală mai favorabilă este, de regulă, retroactivă, cu excepția cazurilor în care legiuitorul a restrâns în mod expres incidența acesteia.

Principiul constituțional este că legea nu poate retroactiva, iar legea penală se supune acestui principiu, însă în mod excepțional aceasta este una dintre cele două specii de legi penale (alături de legea contravențională) care poate retroactiva, dar numai dacă dezincriminează, este o lege penală nouă mai îngăduitoare (inclusiv legea interpretativă) sau este o lege procesual penală (care se aplică imediat, indiferent de data comiterii faptei).

Potrivit art. 4 din noul Cod penal: „Legea penală nu se aplică faptelor săvârşite sub legea veche, dacă nu mai sunt prevăzute de legea nouă. În acest caz, executarea pedepselor, a măsurilor educative şi a măsurilor de siguranţă, pronunţate în baza legii vechi, precum şi toate consecinţele penale ale hotărârilor judecătoreşti privitoare la aceste fapte încetează prin intrarea în vigoare a legii noi”.

În studiul de față vom analiza câteva aspecte utile în ceea ce privește aplicarea legii penale mai favorabile până la judecarea definitivă a cauzei. Este vorba despre înțelesul unor termeni sau expresii din domeniul aplicării legii penale în timp, dintre care menționăm:

  • Instituție penală autonomă;
  • Aplicare globală;
  • Lege penală;
  • Situație tranzitorie;
  • Cauză;
  • Lex tertia;
  • Mitior lex;
  • Lege penală mai favorabilă etc.

Analizând practica judiciară după intrarea în vigoare a noului Cod penal, remarcăm faptul că orientarea instanței supreme și a majorității celorlalte instanțe judecătorești este în sensul că incidența legii penale mai favorabile în conformitate cu dispozițiile art. 5 din noul Cod penal trebuie determinată în raport de instituțiile penale autonome (aplicarea pedespei, concursul de infracțiuni, recidivă, pluralitate intermediară, cauze care înlătură răspunderea penală etc.).

I. PREZENTAREA MODIFICĂRILOR ADUSE DE ART. 5 DIN NOUL COD PENAL

În primul rând, pentru a fi mai sugestivă pentru destinatari şi practicieni, legiuitorul a schimbat denumirea marginală a textului legal destinat aplicării legii penale în privința cauzelor nesoluționate definitiv. Noua denumire marginală este: „Aplicarea legii penale mai favorabile până la judecarea definitivă a cauzei”.

În al doilea rând, după alin. (1) a fost introdus un alineat fără corespondent în Codul penal anterior, care reglementează regimul juridic al actelor normative neconstituţionale, deoarece aceste acte normative, deşi îşi încetează activitatea, fie total, fie numai parţial, continuă să se aplice situaţiilor juridice aflate la un moment dat sub imperiul lor, dacă sunt mai favorabile.

Noul Cod penal nu a preluat, însă, dispoziţiile art. 12 alin. (2), existente în Codul penal din 1969, din rațiuni de inutilitate.

Precizăm că, sub incidența dispozițiilor art. 5 din noul Cod penal, nu intră situațiile când se aplică legea penală de dezincriminare, care este evident cea mai favorabilă specie de legi penale.

În ipotezele avute în vedere de art. 5 din noul Cod penal fapta este prevăzută ca infracțiune de toate legile penale succesive, iar în situațiile reglementate de art. 4 fapta nu este prevăzută ca infracțiune de legea nouă (sau de una dintre legile succesive, dacă sunt mai mult de două asemenea legi).

II. CONDIȚIILE DE APLICARE A ART. 5 DIN NOUL COD PENAL

1. Aspecte introductive

Este aplicarea retroactivă a legii penale mai favorabile o excepție facultativă sau obligatorie de la principiul neretroactivității legii[1]?

În cuprinsul unor decizii, Curtea Constituțională a statuat că aplicarea legii penale mai favorabile este un adevărat principiu[2], ceea ce înseamnă că, în ipoteza unei situații tranzitorii, legea penală mai favorabilă se aplică în toate cazurile.

În acest sens s-a pronunţat şi Curtea Europeană a Drepturilor Omului prin Hotărârea pronunțată în Cauza Scoppola împotriva Italiei, potrivit căreia în Europa şi pe plan internaţional s-a consolidat treptat un principiu fundamental al dreptului penal în sensul aplicării unei legi penale care prevede o pedeapsă mai îngăduitoare chiar dacă a fost adoptată după comiterea infracţiunii[3].

Într-adevăr, în acord cu opinia Curții Constituționale, apreciem că excepția retroactivității legii penale mai favorabile este obligatorie, ceea ce înseamnă că organele judiciare trebuie să aplice legea nouă mai favorabilă, în temeiul art. 15 alin. (2) din Constituție, chiar dacă lipsesc normele de aplicare.

Regula generală, în materia conflictelor de legi, este că se vor aplica întotdeauna normele penale mai blânde, iar jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, dacă este mai favorabilă decât reglementarea internă se va aplica, iar dacă este mai restrictivă, nu se va aplica, în conformitate cu prevederile art. 20 alin. (2) din Constituție, potrivit cărora dacă există neconcordanțe între pactele și tratatele internaționale privitoare la drepturile omului la care România este parte și legile interne, vor avea prioritate acestea din urmă ori de cate ori conțin dispoziții mai favorabile[4].

Regula mitior lex privește numai normele dreptului penal substanțial, iar nu și normele procesual penale.

Referitor la criteriile pe baza cărora are loc delimitarea normelor procesual penale față de cele de drept material, instanța constituțională a statuat că trebuie să se țină seama de aplicarea concretă a unei norme la o speță dedusă judecății[5].

Pentru incidenţa regulii mitior lex, în conformitate cu dispozițiile art. 5 din noul Cod penal, sunt necesare mai multe condiții cumulative:
– existența unei situații tranzitorii;
– fapta să fie prevăzută ca infracțiune în toate legile penale succesive;
– cauza să nu fi fost soluționată definitiv;
– dintre legile penale succesive una să fie mai favorabilă.

Situația tranzitorie este o succesiune de legi penale între data săvârşirii infracţiunii și încetarea raportului penal de conflict.

Legea nouă este un act normativ cu această denumire sau o ordonanță de urgență, ce intră în vigoare după săvârşirea infracţiunii ori care este aplicabilă unei fapte identice cu cea săvârşită de cel în cauză după momentul comiterii faptei. Mai riguros spus, este vorba despre o lege nou aplicabilă.

Nu întotdeauna abrogarea unei norme de incriminare este echivalentă cu dezincriminarea faptei prevăzute în acea dispoziţie, deoarece este posibil ca fapta respectivă să continue să fie incriminată printr-o altă normă cu caracter penal[6].

În al doilea rând, pentru a fi incidente dispozițiile art. 5 din noul Cod penal este necesară condiția ca fapta examinată să fie infracţiune atât potrivit legii în vigoare la data săvârşirii acesteia, cât și conform legilor succesive noi. Cu alte cuvinte fapta să fie prevăzută de legea penală și să fie comisă cu vinovăție. Dacă fapta nu este prevăzută de legea penală sau a fost comisă fără forma de vinovăție cerută de lege, se vor aplica dispozițiile art. 4 din noul Cod penal.

În situația în care faptei îi lipsește una dintre celelalte două trăsături esențiale ale infracțiunii – antijuridicitatea (este incidentă o cauză justificativă) sau imputabilitatea (este aplicabilă o cauză de neimputabilitate) soluționarea situației tranzitorii se va face în temeiul art. 5 din noul Cod penal, care este norma generală în această materie, întrucât art. 4 din același cod este o normă specială, care vizează exclusiv dezincriminarea unei fapte.

În cazul în care o parte din activitatea ce se integrează în elementul material al unei infracţiuni a fost realizată după intrarea în vigoare a legii noi, nu va exista o succesiune de legi penale în sensul art. 5, deoarece urmează să se aplice legea penală nouă.

Dacă este vorba despre comiterea unor infracţiuni al căror rezultat survine ulterior (după cel puţin o zi) datei efectuării elementului material, momentul în raport cu care se apreciază aplicarea legii penale în timp este cel al realizării integrale a elementului material. În toate ipotezele în care infracțiunea are o durată de comitere ce depășește o zi, infracțiunea se consideră săvârșită în ziua încetării elementului material al infracțiunii.

În toate situațiile în care o infracțiune are o durată de săvârșire ce se întinde sub imperiul a două sau mai multe legi penale succesive, se va aplica regula unicității ilicitului infracțional, infracțiunea considerându-se comisă în integralitate sub legea nouă.

Așadar, în cazul infracţiunilor cu derulare temporală superioară unei zile (continue, continuate, progresive, de obicei etc.), data comiterii infracţiunii coincide cu momentul efectuării integrale a elementului material sau cu încetarea acţiunii sau inacţiunii.

Ce se înțelege prin cauză în sensul art. 5 din noul Co penal? În ceea ce ne privește, apreciem că, interpretând literal prevederile art. 5 din noul Cod penal, prin cauză trebuie să se înțeleagă orice pricină (proces) penală derivată din comiterea unei infracțiuni. De pildă, un proces având ca obiect raportul penal de conflict, o cerere de liberare  condiționată, o contestație la executare, o cerere de reabilitare etc.

Îmbrățișarea opiniei care restrânge semnificația termenului conduce la excluderea din sfera de aplicare a regulii mitior lex a unor ipoteze impuse de dispozițiile art. 15 alin. (2) din Constituție[7]. În ipoteza în care legiuitorul dorește limitarea incidenței principiului aplicării legii penale mai favorabile trebuie să o prevadă în mod expres.

De exemplu, legiuitorul a procedat în acest mod în ceea ce privește art. 6 din noul Cod penal sau art. 4 din Legea nr. 187/2012.

Pe de altă parte, în anumite norme penale, legiuitorul atașează termenului hotărâre, cuvântul condamnare. Astfel, conform art. 12 din Legea nr. 187/2012: „În cazul succesiunii de legi penale intervenite până la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare (s.n.), pedepsele accesorii şi complementare se aplică potrivit legii care a fost identificată ca lege mai favorabilă în raport cu infracţiunea, comisă”.

Mai mult, fiind pe terenul dreptului penal, materie în care primează interpretarea literală și restrictivă (în special, in malam partem), incidența dispozițiilor art. 5 din noul Cod penal nu poate fi restrânsă la ipotezele în care cauza penală dedusă spre soluționare are ca obiect tragerea la răspundere penală a unei persoane.

În concluzie, apreciem că în temeiul art. 5 din noul Cod penal și în baza dispozițiilor constituționale (art. 15) în toate situațiile în care nu există limitări legale în ceea ce privește incidența regulii mitior lex, legea penală nouă mai favorabilă trebuie să se aplice, dacă aceasta intră în vigoare între momentul săvârșirii infracțiunii și stingerea raportului penal de conflict. De exemplu, dacă după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare, intră în vigoare o lege penală mai favorabilă în ceea ce privește regimului de executare a sancțiunii aplicate, legea penală nouă mai favorabilă trebuie să se aplice, dacă legiuitorul nu limitează incidența acestei legi.

d. Dintre legile penale succesive una să fie mai favorabilă (mitior lex). În fine, o ultimă condiție pentru incidența art. 5 din noul Cod penal presupune ca, dintre legile penale succesive, una să fie mai favorabilă. Pentru a discuta de aplicarea legii penale mai favorabile, într-adevăr, este necesar ca dintre legile penale succesive una să fie mai blândă.

2. Criteriile de stabilire a legii penale mai favorabile

Considerăm că stabilirea legii penale mai favorabile se face prin utilizarea a 4 criterii:
i. condițiile de incriminare;
ii. cerințele privind tragerea la răspundere penală;
iii. condițiile de sancționare;
iv. consecințele condamnării.

i. Un prim criteriu este cel al condiţiilor de incriminare. De pildă, va fi mai favorabilă legea penală care permite încadrarea faptei într-o modalitate mai puţin periculoasă sau care prevede incidența unei cauze justificative sau a unei cauze de neimputabilitate reglementate de legea penală nouă (de pildă, consimțământul victimei)[8].

ii. Criteriul privind tragerea la răspundere penală presupune compararea legilor succesive sub aspectul existenței sau inexistenţei unor cauze care exclud răspunderea penală (amnistie, presripție, împăcare etc.).

iii. Pe baza criteriului sancțiunilor de drept penal, legea penală mai favorabilă va fi identificată cu luarea în considerare a naturii sancţiunilor şi a limitelor acestora:
– sunt mai blânde măsurile educative sau de siguranţă comparativ cu pedepsele[9];
– sunt mai favorabile pedepsele principale neprivative de libertate faţă de cele privative de libertate[10];
– detenţiunea pe viaţă este mai aspră decât pedeapsa cu închisoarea sau pedeapsa cu amenda;
– este mai favorabilă legea care nu prevede posibilitatea aplicării, alături de pedepsele principale (dacă acestea sunt identice), a altor sancţiuni de drept penal (de pildă, pedepse complementare sau măsuri de siguranţă);
– pedepsele accesorii urmează soarta pedepselor principale[11];
– dacă sancţiunile au acelaşi minim special, dar maximul special este diferit, este mai favorabilă legea care prevede un maxim special mai redus;
– dacă maximul este identic, însă minimul este diferit, este mai blândă legea care are limita minimă a sancţiunii mai redusă;
– când legile succesive prevăd limite asimetrice ale sancţiunilor (de exemplu, închisoarea de la 2 la 7 ani şi de la 3 la 5 ani), este mai favorabilă legea care prevede un maxim mai mic, dacă judecătorul orientează sancţiunea spre maxim, iar dacă judecătorul urmează să dozeze sancţiunea spre minimul acesteia, va fi mai favorabilă legea care prevede minimul special mai redus;
– în privința sancţiunilor alternative, judecătorul trebuie mai întâi să se fixeze asupra naturii (genului) sancţiunii, după care, aplicând criteriile de mai sus, va stabili legea penală mai blândă[12];
– dacă pedepsele principale sunt de aceeaşi natură şi au aceleaşi limite speciale, este mai favorabilă legea care prevede pedepsele complementare sau accesorii mai blânde ori care nu reglementează asemenea sancţiuni.

iv. Am inclus criteriul privitor la consecințele condamnării printre criteriile utilizate la stabilirea legii penale mai favorabile, deoarece în practica judiciară s-a decis că sub incidența principiului legii penale mai favorabile intră și normele care reglementează instituții legate de executarea sancțiunilor de drept penal, cum este liberarea condiționată[13].

3. Semnificația expresiei „instituție autonomă”

Privitor la aplicarea legii penale mai favorabile, în literatura de specialitate sunt susținute două opinii principale[14]:
– aplicarea globală (în bloc) a legii penale mai favorabile[15];
– aplicarea legii penale mai favorabile în raport de instituții penale autonome[16].

Doctrina nu definește, însă, în mod unitar expresia lex tertia[17]. Într-o concepție (restrictivă), se apreciază că, legea penală mai favorabilă în privința încadrării juridice se va aplica și referitor la alte instituții de drept penal, chiar dacă sunt instituții juridice autonome[18].

Potrivit altei concepții, se arată că interdicția creării unei a treia legi privește numai combinarea normelor care nu se pot aplica independent[19], ceea ce înseamnă că aplicarea legii penale mai favorabile presupune raportarea la fiecare instituție juridică penală incidentă, care se poate aplica în mod autonom (încadrarea juridică, recidiva, cauzele care înlătură răspunderea penală, concursul de infracțiunii, pluralitatea de infractori etc.)[20].

În materia dreptului penal și, în mod special, în domeniul instituţiei aplicării legii penale mai favorabile, sintagma lege penală trebuie avută în vedere în sensul de normă de drept penal.

Semnificația de mai sus rezultă din prevederile art. 172 din noul Cod penal, precum și din întreaga economie a normelor penale referitoare la aplicarea legii penale mai favorabile, inclusiv din dispozițiile Legii nr. 187/2012[21].

Luând în considerare dispozițiile art. 172 din noul Cod penal, organele competente vor putea aplica norme penale din cuprinsul mai multor legi penale succesive, dacă este vorba despre dispoziții care reglementează instituţii penale ce se pot aplica în mod independent (autonom). De pildă, normele care reglementează concursul de infracțiuni se bucură de autonomie comparativ cu cele privind limitele sancțiunilor. Și în în practica judiciară regulile concursului de infracţiuni au fost aplicate autonom faţă de cele referitoare la incriminarea faptei, ajungându-se la situaţia de a se aplica norme penale din două legi, fără a fi afectată regula inadmisibilităţii creării unei a treia legi[22].

De lege lata, considerăm că legiuitorul a consacrat sistemul aplicării legii penale mai favorabile, în funcție de instituții penale autonome, care au caracter unitar, întrucât teza aplicării globale este una excesivă și nelegală, care poate determina situații inacceptabile, chiar absurde[23].

Într-adevăr, așa cum s-a arătat în doctrină, noul Cod penal a fost construit „pornindu-se de la principiul aplicării legii penale mai favorabile pe instituții autonome și o opțiune ulterioară a legiuitorului pentru aplicarea globală a legii penale mai favorabile ar putea strica echilibrul acestui Cod”[24].

Concepția legiuitorului cu privire la aplicarea legii penale în funcție de instituțiile juridice autonome se desprinde în primul rând din conținutul art. 10 din Legea nr. 187/2012, conform căruia: Tratamentul sancţionator al pluralităţii de infracţiuni se aplică potrivit legii noi atunci când cel puţin una dintre infracţiunile din structura pluralităţii a fost comisă sub legea nouă, chiar dacă pentru celelalte infracţiuni pedeapsa a fost stabilită potrivit legii vechi, mai favorabilă”.

Din aceste prevederi, dar și analizând în ansamblu normele penale referitoare la aplicarea legii penale în timp[25], coroborate cu alte dispoziții incidente[26], reiese că legiuitorul român a adoptat concepția aplicării autonome a instituțiilor de drept penal în situații tranzitorii, începând cu încadrarea juridică a faptei și, în funcție de datele cauzei, continuând cu instituția concursului de infracțiuni, instituția recidivei etc.

Legea mai favorabilă se identifică prin folosirea tuturor criteriilor analizate şi în raport de fiecare speţă dedusă spre soluționare[27].

Ce sunt instituțiile juridice penale? Instituțiile juridice penale sunt, de regulă, ansambluri de norme juridice care reglementează părți ale materiei dreptului penal.

Ce este instituția juridică penală autonomă? Instituția juridică penală autonomă este o grupare de norme penale care reglementează în mod unitar o parte a materiei dreptului penal.

Pe baza definiției de mai sus, considerăm că sunt instituții juridice penale autonome:
încadrarea juridică și individualizarea sancțiunilor penale pentru comiterea unei infracțiuni. Este vorba despre încadrarea juridică, a faptei, natura sancțiunii, limitele acestora, circumstanțele agravante și atenuante, cauzele de speciale de modificare a pedespelor. Stabilirea limitelor pedepsei și efectelor circumstanțelor atenuante sau agravante se face global, dar în concret, prin luarea în considerare împreună a limitelor de pedeapsă și a efectelor circumstanțelor atenuante sau agravante, după caz[28]. De pildă, în ipoteza în care legea nouă prevede limite de pedeapsă mai reduse, dar prin raportare la efectele circumstanțelor pedeapsa are limite mai mari decât Codul penal din 1969, urmează să se aplice acest cod penal. Cauzele speciale de modificare (reducere sau sporire) a pedepselor, de asemenea, țin de încadrarea juridică a faptei, astfel că vor fi exmaminate în contextul încadrării juridice a faptei;
fiecare dintre modalitățile de individualizare a executării pedepselor. Este vorba despre: renunțarea la aplicarea pedeapsei, amânarea aplicării pedepsei; liberarea condiționată, suspendarea executării pedepsei sub supraveghere[29];
tentativa. Aici avem în vedere normele care reglementează tentativa, ca instituție a Părții generale a dreptului penal;
concursul de infracțiuni;
recidiva postcondamnatorie;
recidiva postexecutorie;
pluralitatea intermediară;
unitatea infracțională (în principiu, infracțiunea complexă și infracțiunea continuată) și pluralitatea de infractori (de pildă, grupul infracțional organizat);
instituția faptei care nu prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni;
condițiile generale ale răspunderii penale a persoanei juridice;
fiecare dintre cauzele care înlătură răspunderea penală. Este vorba despre amnistie, presripția răspunderii penale, lipsa plângerii prealabile, retragerea plângerii prealabile și împăcare;
fiecare dintre cauzele care înlătură executarea pedepsei (grațierea și prescripția executării pedepsei);
reabilitarea de drept și reabilitarea judecătorească.

4. Aplicarea regulii mitior lex în funcție de instituții juridice

(i) Aplicarea legii penale mai favorabile în cazul concursului de infracțiuni. În cazul concursului de infracțiuni, mai întâi judecătorul va stabili care este legea penală mai favorabilă în raport de fiecare infracţiune ce alcătuieşte pluralitatea, iar apoi va aplica regulile specifice concursului de infracţiuni prevăzute de legea mai favorabilă[30].

De exemplu, o persoană a comis, înainte de intrarea în vigoare a noului Cod penal, o infracțiune de înșelăciune și o infracțiune de conflict de interese. În privința înșelăciunii, fiind mai favorabile dispozițiile noului Cod penal, judecătorul va stabili pedeapsa conform acestui act normativ. Apoi, comparând legile succesive, observăm că legea mai favorabilă, în cazul conflictului de interese este Codul penal anterior. Ulterior operațiunii de stabilire a pedepselor aferente fiecăreia dintre cele două infracțiuni (să presupunem că instanța a stabiliit 2 ani închisoare pentru înșelăciune și 1 an închisoare pentru conflict de interese), se va trece la etapa alegerii legii penale mai favorabile referitor la tratamentul penal specific concursului de infracțiuni. În cazul în care instanța nu dorește să aplice un spor sau dacă sporul pe care intenționează să-l aplice este inferior sporului de o treime, legea mai favorabilă este Codul penal din 1969. În caz contrar, legea mai favorabilă este noul Cod penal.

În concluzie, dacă există concurs de infracțiuni, legea mai favorabilă urmează a fi aplicată in concreto, de la caz la caz, cu o singură excepție, când au fost stabilite o pedeapsă închisoarea și amenda, situație în care, fără excepție, legea mai blândă este Codul penal din 1969[31].

În conformitate cu prevederile art. 10 din Legea nr. 187/2012, tratamentul sancţionator al concursului de infracţiuni se aplică potrivit legii noi atunci când cel puţin una dintre infracţiunile din structura pluralităţii a fost comisă sub legea nouă, chiar dacă pentru celelalte infracţiuni pedeapsa a fost stabilită potrivit legii vechi, mai favorabilă.

Interpretând per a contrario dispozițiile art. 10 din Legea nr. 187/2012, se desprinde concluzia potrivit căreia tratamentul sancţionator al pluralităţii de infracţiuni se poate aplica potrivit Codului penal din 1969 sau noului Cod penal, atunci când toate infracţiunile din structura pluralităţii au fost comise sub imperiul Codului penal din 1969.

(ii) Aplicarea legii penale mai favorabile în cazul pluralității intermediare. Pluralitatea intermediară urmează regulile concursului de infracțiuni, deoarece tratamentul penal aplicabil acestei forme a pluralității de infracțiuni este împrumutat de la instituția concursului de infracțiuni.

(iii) Aplicarea legii penale mai favorabile în cazul recidivei postcondamnatorii. În funcție de orientarea judecătorului, în ceea ce privește aplicarea sa nu a sporului, acesta va stabili legea penală mai favorabilă, de la caz la caz. Nu este exclusă nici situația în care, judecătorul va opta între tratamentul aplicabil recidivei conform reglementării vechi (spor facultativ) și cel aplicabil pluralității intermediare (dacă există recidivă numai potrivit Codului penal anterior, în timp ce în raport de prevederile noului Cod penal sunt realizate condițiile pluralității intermediare).

(iv) Aplicarea legii penale mai favorabile în cazul recidivei postexecutorii. Constatând în prealabil că sunt realizate condițiile referitoare la recidiva postexecutorie, prevăzute de ambele coduri penale succesive, judecătorul va stabili in concreto legea penală mai favorabilă. Dacă instanța intenționează să aplice o pedeapsă spre maximul special, legea mai favorabilă este fie legea nouă (dacă maximul este de cel mult 20 ani), deoarece limitele speciale se majorează cu jumătate, fie Codul penal din 1969 (dacă maximul este sub 20 de ani), întrucât la maximul special se poate adăuga un spor de până la 10 ani.

(v) Aplicarea legii penale mai favorabile în cazul infracțiunii continuate. În ceea ce privește infracțiunea continuată, legea penală mai favorabilă se identifică în două etape. Prima etapă vizează stabilirea legii penale mai favorabile sub aspectul limitelor de pedeapsă, iar a două se referă la condițiile de existență și tratamentul penal aplicabil, care sunt evaluate împreună[32].

Din perspectiva regulii mitior lex, de regulă, legea penală mai severă este Codul penal anterior, cu excepția situației în care există o singură persoană vătămată, când prevederile noului Cod penal sunt mai blânde, deoarece în celelalte situații se aplică în principiu regimul sancționator al concursului de infracțiuni, care este mult mai aspru decât cel aplicabil infracțiunii continuate. Precizăm că, analizând in concreto, instanța poate, în mod excepțional să considere că legea penală mai favorabilă este noul Cod penal, chiar dacă nu este realizată condiția unității de subiect pasiv. Spre exemplu, în cazul în care infracțiunea continuată este alcătuită din două fapte.

(vi) Aplicarea legii penale mai favorabile în cazul infracțiunii complexe. Dacă la data comiterii o activitate incriminată constituia infracțiune complexă, iar potrivit noului Cod penal aceasta realizează conținutul unui concurs de infracțiuni sau în situația inversă, apare problema aplicării legii penale în timp.

Mecanismul de aplicare a sancțiunii în cazul infracțiunii complexe va consta în a stabili dacă este mai favorabil pentru subiectul activ ca acesta să fie sancționat în condițiile reținerii infracțiunii complexe sau în cele specifice concursului de infracțiuni.

Astfel, dacă o persoană a comis sub imperiul Codului penal anterior, printr-o singură acțiune, mai multe infracțiuni de vătămare corporală din culpă, având în vedere că potrivit noului Cod penal faptele se integrează în conținutul unei infracțiuni complexe, legea mai favorabilă se va stabili prin compararea eventualei rezultante pentru concurs de infracțiuni, conform legii penale vechi, cu pedeapsa pentru infracțiunea complexă săvârșită potrivit legii penale noi. Nu se pot aplica regulile concursului de infracțiuni din noul Cod penal, deoarece faptele evaluate nu mai realizează conținutul unei forme de pluralitate infracțională[33].

În situația inversă (spre exemplu, în cazul unei ucideri din culpă, comisă de către un conducător auto care are în sânge o îmbibație alcoolică ce depășește limita legală), respectiv când activitatea evaluată constituia infracțiune complexă potrivit Codului penal anterior, dar în conformitate cu dispozițiile noului Cod penal aceasta realizează conținutul unui concurs de infracțiuni, comparația va privi sancțiunea pentru infracțiunea complexă prevăzută de legea veche și rezultanta la care se poate ajunge potrivit legii noi. Având în vedere că, potrivit legii penale anterioare,  fapta nu a constituit concurs de infracțiuni, ci infracțiune unică, nu se vor putea aplica regulile concursului de infracțiuni reglementate de Codul penal anterior.

Modul de soluționare a situațiilor tranzitorii, stabilit în cazul infracțiunii complexe variantă tip, este valabil, mutatis mutandis, și în ceea ce privește infracțiunea praeterintenționată complexă (variantă agravată)[34].

(vii) Aplicarea legii penale mai favorabile în cazul faptei care nu prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni. Cu toate că nu au fost preluate în noul Cod penal, prevederile art. 181 C. pen. vor putea fi aplicate și după ieșirea din vigoare a Codului penal din 1969 faptelor comise anterior datei de 1 februarie 2014, în baza art. 19 din Legea nr. 255/2013[35].

(viii) Aplicarea legii penale mai favorabile în cazul tentativei. În ceea ce privește tentativa, având în vedere că este o instituție unitară, va fi analizată în mod independent față de legea în baza căreia s-a făcut încadrarea juridică. De lege lata, însă, nu sunt probleme de aplicare în timp a instituției tentativei, deoarece reglementarea este similară.

(ix) Aplicarea legii penale mai favorabile în ceea ce privește modalitățile de individualizare a executării pedepsei. Aici avem în vedere renunțarea la aplicarea pedepsei, amânarea aplicării pedespei, suspendarea condiționată a executării pedepsei, suspendarea executării pedepsei sub supraveghere și executarea pedepsei la locul de muncă.

Referitor la suspendarea condiționată a executării pedepsei, modalitate de individualizare fără corespondent în noul Cod penal, dacă facem o comparație a acestei instituții cu instituția amânării aplicării pedepsei, observăm că dispozițiile Codului penal din 1969 sunt mai favorabile[36].

În ceea ce privește suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, analizând comparativ dispozițiile corespondente din legile penale succesive, putem conchide că, întrucât Codul penal din 1969 nu prevede obligația prestării unei munci în folosul comunității, acesta trebuie să fie considerat ca fiind legea penală mai favorabilă[37].

Privitor la dispozițiile care reglementează executarea pedepsei la locul de muncă, noul Cod penal va fi considerat legea penală mai favorabilă numai dacă sunt îndeplinite condițiile pentru aplicarea instituției suspendării executării pedespei sub supraveghere, astfel cum sunt acestea reglementate în legea nouă.

În caz de situație tranzitorie, renunțarea la aplicarea pedepsei este exclus să fie aplicată, deoarece în toate ipotezele în care aceasta se poate aplica sunt acoperite de instituția faptei care nu prezintă gradul de pericol social al infracțiunii. Or, această din urmă instituție juridică penală este considerată mai favorabilă decât renunțarea la aplicarea pedepsei.

(x) Aplicarea legii penale mai favorabile în cazul măsurilor educative. Sub aspectul regimului sancționator aplicabil minorilor, remarcăm faptul că noul Cod penal nu reglementează pedepse, ca alternative la măsurile educative, fapt care pare a susține teza că dispozițiile noi sunt întotdeuana mai favorabile.

Considerăm, însă, că instanța trebuie să stabilească in concreto care este legea penală mai favorabilă, deoarece cel puțin mustrarea (care nu a fost preluată în noul Cod penal) este o măsură educativă mai blândă decât oricare dintre măsurile eductative prevăzute în noul Cod penal.

În aplicarea dispoziţiilor referitoare la legea penală mai favorabilă, intervenită în cursul procesului, o pedeapsă cu suspendarea executării, aplicabilă potrivit Codului penal din 1969, este considerată mai favorabilă decât o măsură educativă privativă de libertate prevăzută de Codul penal.

În toate cazurile în care există situații tranzitorii, trebuie respectate și dispozițiile art. 18-22 din Legea nr. 187/2012.

Astfel, potrivit art. 18 din Legea nr. 187/2012, măsura educativă a libertăţii supravegheate pronunţată în baza Codului penal din 1969 se execută potrivit dispoziţiilor acestuia. Dacă măsura prevăzută mai sus se revocă după intrarea în vigoare a NCP din altă cauză decât comiterea unei infracţiuni, libertatea supravegheată se înlocuieşte cu internarea într-un centru educativ pe o perioadă de un an. În cazul revocării libertăţii supravegheate datorită săvârşirii unei noi infracţiuni, instanţa va dispune, ţinând seama de gravitatea infracţiunii comise, o măsură educativă privativă de libertate prevăzută de NCP.

Conform art. 19 din Legea nr. 187/2012, măsura educativă a internării într-un centru de reeducare dispusă în baza Codului penal din 1969 se înlocuieşte cu măsura educativă a internării într-un centru educativ pe o durată egală cu timpul rămas din momentul rămânerii definitivă a hotărârii prin care s-a luat măsura internării în centrul de reeducare şi până la majoratul celui în cauză, dar nu mai mult de 3 ani. Perioada executată din măsura educativă a internării în centrul de reeducare, precum şi durata reţinerii şi arestării preventive se consideră ca parte executată din durata măsurii educative a internării în centrul educativ. În cazul în care, potrivit Codului penal din 1969, s-a dispus prelungirea duratei măsurii educative a internării într-un centru de reeducare, măsura se va executa într-un centru educativ.

În conformitate cu dispozițiile art. 20 din Legea nr. 187/2012, pedeapsa amenzii executabilă, aplicată pentru infracţiuni comise în timpul minorităţii în baza Codului penal din 1969 şi neexecutată în tot sau în parte până la intrarea în vigoare a noului Cod penal, se înlocuieşte cu măsura educativă a consemnării la sfârşit de săptămână, ţinând seama şi de partea care a fost executată din amendă.

În temeiul art. 21 din Legea nr. 187/2012, pedeapsa închisorii executabilă, aplicată în baza Codului penal din 1969 pentru infracţiuni comise în timpul minorităţii, se înlocuieşte cu măsura educativă a internării într-un centru de detenţie pe o perioadă egală cu durata pedepsei închisorii. Pedeapsa închisorii care depăşeşte 20 de ani, aplicată pentru infracţiuni comise în timpul minorităţii, se va înlocui cu internarea într-un centru de detenţie pe o perioadă de 15 ani. În cazul pluralităţii de infracţiuni, înlocuirea prevăzută mai sus se face cu privire la pedeapsa rezultantă. Partea executată din pedeapsa închisorii, precum şi durata reţinerii şi arestării preventive se consideră ca parte executată din durata măsurii educative a internării în centrul de detenţie.

Măsura suspendării executării pedepselor aplicate în baza Codului penal din 1969 pentru infracţiuni comise în timpul minorităţii se menţine şi după intrarea în vigoare a NCP[38].

(xi) Aplicarea legii penale mai favorabile în cazul măsurilor de siguranță. În ceea ce privește măsurile de siguranță, în privința unora dintre acestea Codul penal din 1969 este legea mai favorabilă (de pildă, cu privire la obligarea la tratament medical și internarea medicală), în timp ce referitor la alte măsuri de siguranță noul Cod penal este legea mai favorabilă (de pildă, în materia expulzării).

(xii) Aplicarea legii penale mai favorabile în ceea ce privește cauzele care înlătură răspunderea penală. a. Prescripția răspunderii penale. Are autonomie instituția prescripției răspunderii penale față de limitele sancțiunilor penale? În prima opinie, exprimată în literatura de specialitate cu privire la această problemă de drept, cu argumente convingătoare, a fost susținută teza autonomiei celor două instituții de drept penal (infracțiunea și prescripția răspunderii penale)[39]. Subscriem, fără rezerve, la această opinie și apreciem că, la fel ca în cazul celorlalte instituții juridice autonome, stabilirea legii penale mai blânde se efectuează în două etape. În primul rând, va fi determinată legea mai favorabilă sub aspectul sancțiunilor, iar apoi se va repeta activitatea de stabilire a legii penale mai favorabile în ceea ce privește prescripția răspunderii penale.

În sprijinul soluției aplicării legii penale mai favorabile, în doi timpi, în funcție de instituții autonome, în doctrină este dată ca exemplu comiterea unei infracțiuni de lipsire de libertate în mod ilegal înainte de intrarea în vigoare a noului Cod penal[40]. În concret, într-o asemenea ipoteză, mai întâi va fi stabilită legea penală în ceea ce privește sancțiunile aplicabile, respectiv noul Cod penal[41], iar ulterior legea penală mai blândă sub aspectul instituției prescripției răspunderii penale, și anume Codul penal din 1969[42]. Situația este similară și în ceea ce privește alte infracțiuni. Spre exemplu, în cazul infracțiunii de trafic de influență sau cumpărare de influență[43].

Pornind de la concepția specifică dreptului penal român, conform căreia normele care reglementează prescripția răspunderii penale sunt norme de drept substanțial (material), susținem fără rezerve punctul de vedere potrivit căruia aceste norme se vor supune regulii mitior lex[44].

Așadar, durata termenelor de prescripție a răspunderii penale va fi determinată potrivit dispozițiilor legii penale mai favorabile, urmând să se aplice normele care reglementează termenele de prescripție mai scurte.

Dacă, potrivit uneia dintre legile penale succesive, termenul de prescripție a răspunderii penale este împlinit, rămâne fără relevanță împrejurarea că sub aspectul sancțiunilor legea mai favorabilă este alta.

Trebuie considerate că aparțin dreptui substanțial și urmează să se supună regulii mitior lex toate dispozițiile care reglementează instituția prescripției răspunderii penale, indiferent că privesc durata teremenelor, suspendarea cursului acesteia sau întreruperea, deoarece în caz de incidență aceste norme penale sunt susceptibile să excludă posibilitatea angajării răspunderii penale[45].

De altfel, așa cum s-a arătat în doctrină, orice condiție care privește răspunderea penală trebuie să fie previzibilă la momentul comiterii infracțiunii[46]. Totuși, actele de întrerupere sau cazurile efective de suspendare vor fi guvernate de regula aplicării imediate a legii procesuale penale, deoarece nu au natură de drept material.

Referitor la prescripția specială, considerăm că și aceasta este guvernată de regula aplicării legii penale mai favorabile, ceea ce înseamnă că toate legile care s-au succedat după momentul săvârșirii infracțiunii intră în procesul de comparare. Astfel, în ipoteza în care o infracțiune a fost comisă sub legea care prevede că durata termenelor de prescripție specială se împlinește, dacă acestea au curs o dată plus jumătate din termenul aplicabil, legea respectivă se va aplica cu toate că printr-o lege ulterioară termenul de prescripție specială a fost majorat.

Orice modificare a dispozițiilor privind prescripția răspunderii penale, care reglementează în mod defavorabil materia acestei cauze de înlăturare a răspunderii penale, nu poate aplicată în privința infracțiunilor comise anterior modificărilor respective. Acceptarea tezei contrare ar conduce la înfrângerea principiului neretroactivității legii, stabilit de art. 15 din legea fundamentală. În cest sens, prin Decizia nr. 1092/2012, instanța de contencios constituțional a statuat că: „termenul de prescriptie specială prevăzut de legea nouă este constituțional în măsura în care se aplică numai faptelor săvârșite sub imperiul noii soluții legislative”.

Sub acest aspect, în doctrină, pe bună dreptate, s-a arătat: „Prin prelungirea termenului de prescripție (…) are loc o amplificare temporală a dreptului statului de a pedepsi. Or, una dintre rațiunile principiului neretroactivității este tocmai punerea la adăpost a cetățeanului față de o extindere a acestui drept ulterioară ”[47].

b. Aplicarea legii penale mai favorabile în materia lipsei plângerii prealabile sau retragerii plângerii prealabile. Și normele penale care alcătuiesc instituțiile lipsei sau retragerii plângerii prealabile fac parte (și) din dreptul penal substanțial (mai exact au natură mixtă), ceea ce înseamnă că, în caz de situații tranzitoriii, acestea vor trece prin filtrul regulii mitior lex, ca instituții autonome.

c. Aplicarea legii penale mai favorabile în ipoteza incidenței instituției împăcării. Supunând unei analize comparative normele care reglementează împăcarea, constatăm că regimul juridic al acestei cauze de înlăturare a răspunderii penale a fost schimbat. Astfel, potrivit noului Cod penal, împăcarea poate interveni în ipoteza în care punerea în mişcare a acţiunii penale s-a făcut din oficiu, dar numai dacă legea o prevede în mod expres. Împăcarea produce efecte exclusiv cu privire la persoanele între care a intervenit şi dacă are loc până la citirea actului de sesizare a instanţei. În cazul persoanei juridice, împăcarea se realizează de reprezentantul său legal sau convenţional ori de către persoana desemnată în locul acestuia. Împăcarea intervenită între persoana juridică ce a săvârşit infracţiunea şi persoana vătămată nu produce efecte faţă de persoanele fizice care au participat la comiterea aceleiaşi fapte.  

Având natură juridică de drept material, în caz de succesiune de legi penale, dispozițiile privind împăcarea se vor aplica în conformitate cu regula mitior lex.

d. Aplicarea legii penale mai favorabile în ceea ce privește amnistia. Având natură substanțială, instituția amnistiei va fi cârmuită de regula mitior lex.   

(xiii) Aplicarea legii penale mai favorabile în ipoteza cauzelor care înlătură sau modifică executarea pedepsei (prescripția executării pedepsei și grațierea). În materia cauzelor care înlătură sau modifică executarea pedepsei, legea penală mai favorabilă se stabileşte ţinând seama de toate legile care s-au succedat în peisajul legislativ penal între data săvârşirii infracţiunii și momentul aplicării legii penale.

(ivx) Aplicarea legii penale mai favorabile în ceea ce privește reabilitarea. Legea mai favorabilă, în materia reabilitării, se stabileşte ţinând seama de toate legile care s-au succedat începând cu data săvârşirii infracţiunii și până în momentul aplicării legii.

În domeniul reabilitării, situațiile tranzitorii vizează cazurile în care o cerere de constatare sau de acordare a reabilitării, introdusă ori care putea fi introdusă sub imperiul Codul penal din 1969, este în curs de judecată la momentul intrării în vigoare a noul Cod penal sau este formulată după acest moment.

Având în vedere că, în privința condițiilor de acordare a reabilitării judecătorești, noul Cod penal a operat o simplificare a acestora, putem spune că legea mai favorabilă în caz de situații tranzitorii este sub acest aspect noul Cod penal.

Termenele de reabilitare se calculează în funcţie de legea nouă, dacă aceasta prevede termene mai scurte, chiar dacă au început să curgă în timpul cât legea veche era în vigoare[48]. În caz de succesiune de legi penale, termenele de reabilitare judecătorească fiind mai reduse în sistemul noului Cod penal, acesta va fi legea mai favorabilă. Pentru a stabili legea penală mai favorabilă, instanța trebuie să verifice mai înainte dacă sunt incidente dispozițiile art. 6 alin. (7) din noul Cod penal și, în caz afirmativ, să le dea eficiență.

Pentru stabilirea legii penale mai favorabile în materia reabilitării, instanța va compara sistemul reabilitării existent în Codul penal din 1969 cu cel prevăzut de noul Cod penal.


[1] A se vedea art. 15 din Constituție.
[2] A se vedea Decizia nr. 1470/2011, în considerentele căreia se vorbește despre: „principiului constituţional al retroactivităţii legii penale mai favorabile”. De asemenea, în considerentele Deciziei nr. 1092/2012, Curtea Constituțională a reținut: „potrivit art.15 alin. (2) din Constitutie, „Legea dispune numai pentru viitor, cu exceptia legii penale sau contraventionale mai favorabile”. Prin urmare, Legea fundamentală a statuat că, ori de cate ori există norme mai favorabile, acestea vor fi aplicabile fie retroactivând, fie ultraactivând”.
[3] De asemenea, prin Hotărârea pronunțată în Cauza Mihai Toma împotriva României (publicată și în Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 839 din 13 decembrie 2012), CEDO a statuat art. 7 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale cere, în virtutea unor principii bine stabilite, ca legea să interzică aplicarea retroactivă a legislației penale mai punitive în detrimentul acuzatului și să garanteze aplicarea retroactivă a legislației mai favorabile.
[4] A se vedea și Decizia Curții Constituționale nr. 1470/2011.
[5] A se vedea Decizia Curții Constituționale nr. 1483/2011. Potrivit acestei decizii: „indiferent de ramura de drept căreia îi aparţine, aduce o schimbare cu privire la condiţiile de incriminare, de tragere la răspundere penală şi de aplicare a pedepselor, aceasta va cădea sub incidenţa legii penale mai favorabile. Aşadar, faptul că textul în discuţie figurează în Codul de procedură penală nu este un impediment în considerarea lui ca fiind o normă de drept penal susceptibilă de a fi aplicată retroactiv, în cazul în care este mai blândă”.
[6] A se vedea, în acest sens, I.C.C.J., secţia penală, decizia nr. 5541 din 20 noiembrie 2007, a se vedea www.scj.ro.
[7] Prin decizia nr. 214 din 16 iunie 1997, Curtea Constituțională a decis că: “situaţia tranzitorie se creează la data săvârşirii infracţiunii şi durează până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei închisorii”.
[8] În practica judiciară mai veche, s-a decis că prin aplicarea prevederilor Codului din 1937, minorul care a săvârşit cu discernământ fapta prevăzută de legea penală, având vârsta se 12 ani (vârsta de la care minorul putea fi tras la răspundere penală), nu mai poate fi supus, după intrarea în vigoare a Codului penal din 1969, nici unei pedepse sau măsuri educative, el urmând a fi achitat, deoarece legea nouă prevede răspunderea penală a unei persoane de la 14 ani (Trib. Braşov, s. pen., dec. nr. 2/1969, în R.R.D. nr. 3/1969, p. 153).
[9] A se vedea C.S.J., s. pen., dec. nr. 113/1992.
[10] Într-o speţă s-a reţinut că „întrucât, pe de o parte, legea veche prevedea numai pedeapsa închisorii, spre deosebire de legea nouă care prevede pedeapsa închisorii alternativ cu amenda, iar, pe de altă parte, minimul special al pedepsei închisorii în legea veche este mai ridicat decât cel prevăzut în legea nouă, mai favorabilă este această din urmă lege” (C.S.J., s. mil., dec. nr. 65/1997).
[11] Faptul că anumite sancţiuni au denumiri diferite în legile penale succesive nu are nici o influenţă asupra caracterului legii penale, deoarece în asemenea cazuri practicianul se va orienta după limitele sancţiunilor, iar nu după denumirea acestora.
[12] Jud. Ploieşti, sent. pen. nr. 299/1969, în R.R.D. nr. 5/1969, p. 170, cu note de D. Patrichi şi M. Nicolescu-Păunescu.
[13] A se vedea, de pildă, C.A. Cluj, decizia penală nr. 90/1997, în T. Toader (coord.), Codul penal și legile speciale – doctrină, jurisprudență, decizii ale Curții Constituționale, hotărâri CEDO, Ed. Hamangiu, București, 2007, p. 14.
[14] Pentru o prezentare recentă a acestor orientări, a se vedea C. Rotaru, Aplicarea legii penale mai favorabile, www.juridice.ro.
[15] A se vedea S. Cîrnaru, Aplicarea în timp a legii penale mai favorabile – potenţial conflict între interpretarea unei norme legale şi exigenţele unui principiu constituţional, studiu disponibil pe juridice.ro.
[16] Pentru această teză, a se vedea: F. Streteanu, Aspecte privind aplicarea în timp a legii penale în condițiile intrării în vigoare a noului Cod penal, Caiete de Drept Penal nr. 3/2013, p. 11; F. Streteanu, Tratat de drept penal. Partea generală, vol. I, 2008, p. 283.
[17] Pentru mai multe detalii, a se vedea: C. Bulai, Manual de drept penal. Partea generală, Ed. All, București, 1997, p. 138; V. Pașca, în Codul penal comentat. Partea generală, vol. I, Ed. Hamangiu, București, 2007, p. 55; F. Streteanu, Tratat de drept penal. Partea generală, vol. I, 2008, p. 283.
[18] Pentru prezentarea celor două concepții, a se vedea V. Pașca, în Codul penal comentat, op. cit., 55.
[19] Pentru această opinie, a se vedea: G. Antoniu, în G. Antoniu, C. Bulai (coord.), Practică judiciară penală, vol. I, Ed. Academiei, București, 1988, p. 37; V. Pașca, în Codul penal comentat, op. cit., 55.
[20] În acest sens, a se vedea T. Suprem, Secția penală, decizia nr. 121/1971, în RRD nr. 6/1971, p. 158.
[21] A se vedea art. 9 și 10 din Legea nr. 187/2012.
[22] Această soluţie este una clasică în dreptul penal român. De pildă, într-o speţă rezolvată în perioada interbelică, instanţa a stabilit că „Termenul «lege» folosit de legiuitor în art. 3 nu trebuie interpretat în sensul strict tehnic, ci în acela mai larg, de normă de drept; deci, nimic nu se opune ca să se combine normele mai blânde, din două sau mai multe legi succesive, păstrându-se – bineînţeles – unitatea de aplicaţiune în ceeace priveşte calificarea faptului şi gradarea pedepsei.
Prin urmare, deşi instanţa de apel a aplicat împotriva inculpatului, în ceeace priveşte calificarea faptului şi gradarea pedepsei, textele din vechiul cod penal, ca unele ce conduceau la o pedeapsă mai blândă, ea a fost îndreptăţită să facă, în favoarea acestuia, şi aplicaţiunea art. 65 din noul cod penal, deoarece conţine un principiu menit să ducă la uşurarea situaţiunii inculpatului şi constituie – aşa dară – o lege mai blândă, în sensul art. 3 din codul penal” (Cas. II, rec. nr. 4021/1938). Articolul 65 C. pen. Carol al II-lea se referea la instituţia suspendării executării pedepselor.
[23] A se vedea F. Streteanu, Documentare.., op. cit., www.just.ro.
[24] A se vedea C. Rotaru, op. cit., www.juridice.ro.
[25] De pildă, art. 11 din Legea nr. 187/2012.
[26] Spre exemplu, art. 172 din noul Cod penal, art. 15 din Constituție etc.
[27] În acelaşi sens, F. Ivan, op. cit., p. 157. Regula mitior lex şi neretroactivitatea se aplică de multă vreme în dreptul românesc. Astfel, într-o speţă din perioada interbelică s-a decis că „Neretroactivitatea legilor în materie penală este principiul dominant, neaplicându-se legea nou venită decât în viitor, faptelor petrecute de la punerea ei în vigoare, cu excepţia stabilită de art. 3 din Codul penal, în sensul că legea nou venită este retroactivă în toate dispoziţiunile ce sunt favorabile infractorului, adică se aplică şi în trecut, faptelor petrecute până la punerea ei în vigoare şi care n-au fost judecate sau soluţionate în mod definitiv.
Aşa fiind, potrivit excepţiei stabilite prin art. 3 Cod penal, urmează a se raporta fapta săvârşită de fiecare acuzat în parte, atât la textele legii penale foste în vigoare şi aplicate după săvârşire şi înainte de judecare sau soluţionare definitivă şi a se aplica legea ale cărei dispoziţiuni sunt mai favorabile acuzaţilor” (A se vedea, Curtea cu juri Maramureş, dec. nr. 5/1937, în P.R., Partea a III-a, 1938, p. 212-213).
[28] F. Streteanu, www.just.ro.
[29] La acestea se adaugă modalitățile prevăzute de Codul penal anterior (suspendarea condiționată a executării pedepsei și executarea pedepsei la locul de muncă).
[30] A se vedea și art. 10 din Legea nr. 187/2013.
[31] A se vedea și F. Streteanu, www.juridice.ro.
[32] A se vedea și F. Streteanu, www.just.ro.
[33] Idem, www.just.ro.
[34] Idem, www.just.ro.
[35] Potrivit art. 19 din Legea nr. 255/2013: „Atunci când, în cursul procesului, se constată că în privinţa unei fapte comise anterior intrării în vigoare a Codului penal sunt aplicabile dispoziţiile art. 181 din Codul penal din 1968, ca lege penală mai favorabilă, procurorul dispune clasarea, iar instanţa dispune achitarea, în condiţiile Codului de procedură penală”.
[36] De altfel, potrivit art. 15 din Legea nr. 187/2012: „(1) Măsura suspendării condiţionate a executării pedepsei aplicată în baza Codului penal din 1969 se menţine şi după intrarea în vigoare a Codului penal.
(2) Regimul suspendării condiţionate a executării pedepsei prevăzute la alin. (1), inclusiv sub aspectul revocării sau anulării acesteia, este cel prevăzut de Codul penal din 1969”.
[37] Conform art. 16 din Legea nr. 187/2012: „(1) Măsura suspendării sub supraveghere a executării pedepsei aplicată în baza Codului penal din 1969 se menţine şi după intrarea în vigoare a Codului penal, până la împlinirea termenului de încercare stabilit prin hotărârea de condamnare.
(2) Pentru determinarea legii penale mai favorabile cu privire la suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei conform art. 5 din Codul penal, instanţa va avea în vedere sfera obligaţiilor impuse condamnatului şi efectele suspendării potrivit legilor succesive, cu prioritate faţă de durata termenului de încercare sau supraveghere”.
[38] Potrivit art. 22 din Legea nr. 187/2012: „(1) Măsura suspendării executării pedepselor aplicate în baza Codului penal din 1969 pentru infracţiuni comise în timpul minorităţii se menţine şi după intrarea în vigoare a Codului penal.
(2) În cazul în care suspendarea executării unei pedepse cu închisoarea prevăzute la alin. (1) se revocă din alte cauze decât comiterea unei noi infracţiuni, pedeapsa închisorii se înlocuieşte cu măsura educativă a internării într-un centru educativ pe o perioadă egală cu durata pedepsei suspendate, dar nu mai mult de 3 ani.
(3) În situaţia prevăzută la alin. (2), pedeapsa amenzii a cărei executare a fost suspendată se înlocuieşte cu măsura educativă a consemnării la sfârşit de săptămână pe o durată de 6 săptămâni.
(4) Dacă în termenul de încercare al suspendării executării unei pedepse pentru infracţiuni comise în timpul minorităţii condamnatul a săvârşit din nou o infracţiune, instanţa revocă suspendarea şi înlocuieşte pedeapsa potrivit alin. (2) sau (3), după care:
a) dacă noua infracţiune a fost comisă în timpul minorităţii, se stabileşte şi pentru aceasta o măsură educativă, iar apoi se aplică măsura educativă cea mai grea;
b) dacă noua infracţiune a fost comisă după majorat, se aplică o sancţiune rezultantă stabilită potrivit art. 129 alin. (2) din Codul penal”.
[39] F. Streteanu, Caiete de Drept penal nr. 3/2013, op. cit., p. 11 și urm. A se vedea și C. Rotaru, op. cit., www.juridice.ro.
[40] F. Streteanu, www.just.ro.
[41] Pentru infracțiunea comisă în varianta simplă, Codul penal din 1969 prevede pedeapsa închisorii de la 3 la 10 ani, în timp ce noul Cod penal prevede pedeapsa închisorii de la 2 la 7 ani.
[42] Termenul prescripției speciale în cazul infracțiunii de lipsire de libertate în mod ilegal este de 16 ani, în timp ce potrivit Codului penal din 1969 (înainte de anul 2012) termenul prescripției speciale este de 12 ani.
[43] În cazul acestor infracțiuni, legea veche prevede pedepasa închisorii de la 2 la 10 ani, iar noul Cod penal prevede pedeapsa închisorii de la 2 la 7 ani.
[44] A se vedea C. Mitrache, Explicații preliminare ale noului Cod penal, op. cit., p. 71. A se vedea și Decizia Curții Constituționale nr. 1092 din 18 decembrie 2012.
[45] A se vedea și F. Streteanu, www.just.ro.
[46] Idem, www.just.ro.
[47] F. Streteanu, www.just.ro. De altfel, soluția aplicării legii penale mai favorabile în ceea ce privește prescripția răspunderii penale a fost reglementată și în Codul penal din 1937.
[48] A se vedea Trib. Suprem, s. pen., dec. nr. 903/1976.


Prof. univ. dr. Mihai Adrian HOTCA
Avocat, Baroul București

PLATINUM+
PLATINUM Signature       

PLATINUM  ACADEMIC

GOLD                                

VIDEO STANDARD
Aflaţi mai mult despre , , ,

Puteţi publica şi dumneavoastră pe JURIDICE.ro. Publicăm chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. Vă rugăm să vă familiarizaţi cu obiectivele şi valorile Societătii de Stiinţe Juridice, despre care puteti ciţi aici.
JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului.

Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa redactie@juridice.ro!












Securitatea electronică este importantă pentru avocaţi
 Mesaj de conştientizare susţinut de FORTINET
JURIDICE utilizează şi recomandă SmartBill

Lex Discipulo Laus

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.