Secţiuni » Secţiuni speciale
Asigurări pentru avocaţiCariere juridiceCărţi juridiceConferinţe juridiceDezbateri juridiceEvenimente juridiceGrile juridiceLawyers WeekProfesionişti
BarouriInternaţionalJurisprudenţă inedită CITRLegal DaysLifeNotariatReviste juridiceSistemul judiciarUniversitaria
Sistemul judiciar
Official partners: Consiliul Superior al Magistraturii, Ministerul Public şi Direcţia Naţională Anticorupţie
JURIDICE
PLATINUM+ PLATINUM Signature     

PLATINUM ACADEMIC
GOLD                       

VIDEO STANDARD
BASIC





AMR. Plângere prealabilă privind revocarea Hotarârii CSM ref. Regulamentul de acces la informaţii clasificate
10.03.2014 | JURIDICE.ro

JURIDICE - In Law We Trust

Asociația Magistraților din România a formulat joi, 6 martie 2014, o plângere prealabilă către CSM prin care solicită revocarea în tot a Hotărârii Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 140 din 06 februarie 2014 şi a Anexei în baza căreia s-a aprobat Regulamentul privind accesul judecătorilor, procurorilor şi magistraţilor – asistenţi ai Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la informaţiile clasificate secrete de stat şi secrete de serviciu, regulament ce reglementează procedura de acces la informaţiile clasificate ce constituie secret de stat, respectiv secret de serviciu, pentru judecătorii, procurorii şi magistraţii- asistenţi ai Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Motivele de nelegalitate invocate de AMR:

AMR este o persoană interesată în sensul prevederilor art. 2 alin. 1 lit. s din Legea nr. 554/2004. Vătămarea produsă prin actul contestat urmează a se aprecia în raport cu dispoziţiile art. 1 şi art. 2 alin. 1 lit. r din Legea nr. 554/2004.

Interesul Asociaţiei Magistraţilor din Româniarezultă din conţinutul art. 5 din Statutul A.M.R., potrivit căruia Asociaţia are drept scop: ”reprezentarea intereselor magistraţilor în raporturile cu celelalte subiecte de drept pe plan intern şi internaţional. Pentru realizarea scopului său constitutiv, Asociaţia are ca obiective, în baza art. 6 pct. 2 din Statutpromovarea libertăţii şi demnităţii profesiei, apărarea statutului magistraţilor în statul de drept şi independenţa justiţiei faţă de celelalte puteri ale statului.

De asemenea, potrivit art. 6 pct. 4 din StatutA.M.R. are ca obiectiv apărarea libertăţii, demnităţii şi statutului profesional al magistraţilor, sens în care AMR îşi exprimă poziţia faţă de deciziile luate de organele de justiţie, astfel cum sunt prevăzute în legea de organizare judiciară, în ceea ce priveşte profesia de magistrat şi cei ce o exercită.

Conform art. 76 din Legea nr. 303/2004 republicată: ”Judecătorii şi procurorii sunt liberi să se organizeze sau să adere la organizaţii profesionale locale, naţionale sau internaţionale, în scopul apărării intereselor lor profesionale, precum şi cele prevăzute de art. 11 alin. 3”., iar potrivit art. 29* alin. 2 din Legea nr. 317/2004 republicată: ”Asociaţiile profesionale ale judecătorilor şi procurorilor pot participa la lucrările plenului şi ale secţiilor, exprimând, atunci când consideră necesar, un punct de vedere asupra problemelor ce se dezbat, la iniţiativa lor sau la solicitarea membrilor Consiliului Superior al Magistraturii”.

Având în vedere atribuţiile ce revin Consiliului Superior al Magistraturii în privinţa sistemului judiciar, rolul constituţional fundamental conferit CSM – de a fi garantul independenţei justiţiei – se justifică interesul major pe care AMR, potrivit scopului său constitutiv, îl are în ceea ce priveşte cariera magistraţilor.

Astfel, prin raportare la rolul conferit Consiliului Superior al Magistraturii de art. 133 alin. 1 din Constituţie, art. 1 alin. 2 din Legea nr. 304/2004, republicată, art. 1 alin. 1 din Legea nr. 317/2004, republicată şi anume, acela de a fi garantul independenţei justiţiei, AMR justifică un interes legitim, pretinzând respectarea strictă a atribuţiilor ce revin acestei instituţii, ca o condiţie primordială pentru garantarea independenţei justiţiei şi respectarea statutului magistratului.

Aşadar, în realizarea scopului anterior evocat, A.M.R. justifică interes şi, pe cale de consecinţă, calitate pentru a contesta Hotărârea nr. 140/06.02.2014 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii şi Anexa acesteia, în apărarea intereselor tuturor magistraţilor pe care îi reprezintă, Asociaţia fiind împuternicită chiar prin actul constitutiv să acţioneze în numele lor.

În calitate de organizaţie profesională naţională a judecătorilor, procurorilor şi magistraţilor-asistenţi, mandatată să apere drepturile şi interesele acestora, atunci când ele sunt vătămate prin acte sau demersuri ce se înscriu în afara cadrului legal, AMR invocă încălcarea unui interes legitim.

Asociaţia Magistraţilor din România (AMR) solicită anularea Hotărârii Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 140 din 6 februarie 2014 şi a Anexei acesteia, prin intermediul căreia s-a reţinut, printre altele, obligaţia semnării de către judecători, procurori, magistraţii-asistenţi ai Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, membrii Consiliului Superior al Magistraturii, judecătorii delegaţi/desemnaţi să îndeplinească şi alte activităţi în cadrul instanţei, judecătorii de supraveghere a privării de libertate, judecătorii sau procurorii detaşaţi/delegaţi la Consiliul Superior al Magistraturii, Institutul Naţional al Magistraturii, Inspecţia Judiciară şi Şcoala Naţională de Grefieri, inspectorii judiciari, a unui angajament scris de păstrare a secretului de stat şi a secretului de serviciu în vederea accesului la informaţii clasificate.

Astfel, potrivit art. 3 alin. 1 din Anexa Hotărârii nr. 140/06.02.2014 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii, ”Persoanele prevăzute la art. 2 sunt obligate:
a) să păstreze confidenţialitatea informaţiilor clasificate la care au acces;
b) să semneze angajamentul scris de păstrare a secretului de stat şi a secretului de serviciu, prevăzut de art. 7 alin. 4 şi art. 36 alin. 3 din Legea nr. 182/2002, cu modificările şi completările ulterioare…

În baza art. 7* din Legea nr. 182/2002, text modificat conform art. 51 pct. 1 şi art. 104 din Legea nr. 255/2013, începând cu data de 1 februarie 2014 (respectiv momentul intrării în vigoare a Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală):
”(1) Persoanele care vor avea acces la informaţii clasificate secrete de stat vor fi verificate, în prealabil, cu privire la onestitatea şi profesionalismul lor, referitoare la utilizarea acestor informaţii.
(2) Pentru candidaţii la funcţii publice ce implică lucrul cu asemenea informaţii, precum şi competenţa de a autoriza accesul la astfel de informaţii, verificarea este anterioară numirii în acele funcţii şi se solicită obligatoriu de autoritatea de învestire.
(3) Procedurile de verificare sunt cele obligatorii pentru persoanele care lucrează în cadrul Autorităţii Naţionale de Securitate, care gestionează informaţii NATO, potrivit echivalenţelor nivelurilor de secretizare prevăzute prin prezenta lege.
(4) Accesul la informaţii clasificate ce constituie secret de stat, respectiv secret de serviciu, potrivit art. 15 lit. d) şi e), este garantat, sub condiţia validării alegerii sau numirii şi a depunerii jurământului, pentru următoarele categorii de persoane:
a) Preşedintele României;
b) prim-ministru;
c) miniştri;
d) deputaţi;
e) senatori;
f) judecători;
g) procurori;
h) magistraţi-asistenţi ai Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, care, în concordanţă cu atribuţiile specifice, sunt îndreptăţiţi să aibă acces la informaţiile clasificate fără îndeplinirea procedurilor prevăzute la alin. (1)-(3), respectiv la art. 28, în baza unor proceduri interne ale instituţiilor din care aceştia fac parte, avizate de Oficiul Registrului Naţional al Informaţiilor Secrete de Stat, după ce au luat cunoştinţă de responsabilităţile ce le revin privind protecţia informaţiilor clasificate şi au semnat angajamentul scris de păstrare a secretului prevăzut la art. 36 alin. (3).”
(5) Pentru judecători, procurori şi magistraţii-asistenţi ai Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, procedura internă prevăzută la alin. (4) se stabileşte prin regulament elaborat de Consiliul Superior al Magistraturii şi avizat de Oficiul Registrului Naţional al Informaţiilor Secrete de Stat.”

Potrivit art. 5 alin. 3 din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor: ”Judecătorii, procurorii, magistraţii-asistenţi şi personalul auxiliar de specialitate sunt obligaţi să dea, anualo declaraţie pe propria răspundere în care să menţioneze dacă soţul, rudele sau afinii până la gradul al IV-lea inclusiv exercită o funcţie sau desfăşoară o activitate juridică ori activităţi de investigare sau cercetare penală, precum şi locul de muncă al acestora. Declaraţiile se înregistrează şi se depun la dosarul profesional”.

Conform art. 6 alin. 1 din acelaşi act normativ: ”Judecătorii, procurorii, magistraţii-asistenţi, personalul de specialitate juridică asimilat magistraţilor şi personalul auxiliar de specialitate sunt obligaţi să facă o declaraţie autentică, pe propria răspundere potrivit legii penale, privind apartenenţa sau neapartenenţa ca agent sau colaborator al organelor de securitate, ca poliţie politică”.

În baza art. 7 alin. 1 şi 2: ”Judecătorii, procurorii, magistraţii-asistenţi, personalul de specialitate juridică asimilat acestora şi personalul auxiliar de specialitate al instanţelor judecătoreşti şi parchetelor nu pot fi lucrători operativi, inclusiv acoperiţi, informatori sau colaboratori ai serviciilor de informaţii.
Persoanele prevăzute la alin. (1) completează, anual, o declaraţie autentică, pe propria răspundere potrivit legii penale, din care să rezulte că nu sunt lucrători operativi, inclusiv acoperiţi, informatori sau colaboratori ai serviciilor de informaţii”.

De asemenea, în baza prevederilor Legii nr. 176 din 1 septembrie 2010 privind integritatea în exercitarea funcţiilor şi demnităţilor publice, în ceea ce priveşte personalul din sistemul judiciar, mai există două categorii de declaraţii obligatorii pe care acesta le depune şi le actualizează anual, cel mai târziu la data de 15 iunie, respectiv declaraţia de avere şi declaraţia de interese. Astfel, potrivit actului normativ menţionat mai înainte, şi anume art. 1 alin. 1, art. 2, art. 3 alin. 1, 2 şi 3 şi art. 4 din Capitolul I, Titlul I:
Art. 1 alin. 1: ”Dispoziţiile prezentei legi se aplică următoarelor categorii de persoane, care au obligaţia declarării averii şi a intereselor:
1. Preşedintele României;
2. consilierii prezidenţiali şi consilierii de stat;
3. preşedinţii Camerelor Parlamentului, deputaţii şi senatorii;
4. membrii din România în Parlamentul European şi membrii în Comisia Europeană din partea României;
5. primul-ministru, membrii Guvernului, secretarii de stat, subsecretarii de stat, asimilaţii acestora, precum şi consilierii de stat din aparatul de lucru al primului-ministru;
6. membrii Consiliului Superior al Magistraturii;
7. judecătorii, procurorii, magistraţii-asistenţi, asimilaţii acestora, precum şi asistenţii judiciari;
8. personalul auxiliar de specialitate din cadrul instanţelor judecătoreşti şi parchetelor;….”.

Art. 2: ”Declaraţiile de avere şi declaraţiile de interese se completează potrivit anexelor nr. 1 şi 2 şi se trimit Agenţiei copii certificate, împreună cu codul numeric personal al declarantului”.

Art. 3 alin. 1, 2 şi 3:
”(1) Declaraţiile de avere şi declaraţiile de interese reprezintă acte personale, putând fi rectificate numai în condiţiile prevăzute de prezenta lege.
(2) Declaraţiile de avere se fac în scris, pe propria răspundere, şi cuprind drepturile şi obligaţiile declarantului, ale soţului/soţiei, precum şi ale copiilor aflaţi în întreţinere, potrivit anexei nr. 1.
(3) Declaraţiile de interese se fac în scris, pe propria răspundere, şi cuprind funcţiile şi activităţile prevăzute în anexa nr. 2, potrivit prevederilor Legii nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei, cu modificările şi completările ulterioare”.

Art. 4: ”(1) Declaraţiile de avere şi declaraţiile de interese se depun în termen de 30 de zile de la data numirii sau a alegerii în funcţie ori de la data începerii activităţii.
(2) Persoanele prevăzute de prezenta lege au obligaţia să depună sau să actualizeze declaraţiile de avere şi declaraţiile de interese anual, cel mai târziu la data de 15 iunie. Declaraţiile de avere se întocmesc după cum urmează: pentru anul fiscal anterior încheiat la 31 decembrie, în cazul veniturilor, respectiv situaţia la data declarării pentru celelalte capitole din declaraţie, potrivit anexei nr. 1. Persoanele suspendate din exerciţiul funcţiei sau al demnităţii publice pentru o perioadă ce acoperă integral un an fiscal vor actualiza declaraţiile în termen de 30 de zile de la data încetării suspendării.
(3) În termen de cel mult 30 de zile de la data încheierii mandatului sau a încetării activităţii,persoanele prevăzute de prezenta lege au obligaţia să depună noi declaraţii de avere şi declaraţii de interese.
(4) În termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi, persoanele care nu aveau obligaţia de a depune declaraţia de avere şi declaraţia de interese, şi pentru care prezenta lege stabileşte această obligaţie, trebuie să depună aceste declaraţii, potrivit legii”.

Potrivit art. 34 alin. 1 din Legea nr. 303/2004 republicată: ”Înainte de a începe să-şi exercite funcţia, judecătorii şi procurorii depun următorul jurământ: Jur să respect Constituţia şi legile ţării, să apăr drepturile şi libertăţile fundamentale ale persoanei, să-mi îndeplinesc atribuţiile cu onoare, conştiinţă şi fără părtinire. Aşa să-mi ajute Dumnezeu!”

Conform art. 124 din Constituţie: “Justiţia se înfăptuieşte în numele legii. Justiţia este unică, imparţială şi egală pentru toţi. Judecătorii sunt independenţi şi se supun numai legii”.

Potrivit Recomandării R (94) 12, Principiul I (2) (d): ”Judecătorii trebuie să beneficieze de libertate neîngrădită pentru a soluţiona cauzele imparţial, potrivit conştiinţei lor şi modului în care interpretează faptele şi în conformitate cu prevederile legale…”.

Independenţa justiţiei este o condiţie obligatorie pentru existenţa statului de drept şi o garanţie fundamentală a unui proces echitabil. Independenţa judecătorului este un principiu esenţial şi este dreptul cetăţenilor oricărui stat. Art. 2 din Principiile de bază ale independenţei sistemului judiciar redactate de Naţiunile Unite în 1985 stipulează că: ”sistemul juridic va decide în problemele care îi sunt înaintate imparţial, pe baza faptelor şi în conformitate cu legea, fără vreo restricţie, directă sau indirectă, din orice parte sau pentru orice motiv”.

Pretextul declarat al noilor reglementări a fost argumentat pe necesitatea asigurării confidenţialităţii lucrărilor şi a protecţiei informaţiilor clasificate, informaţiilor secret de stat şi secret de serviciu, la care magistraţii pot avea acces în exercitarea atribuţiilor lor profesionale.

În realitate, a existat în ultimii ani o tendinţă tot mai pronunţată de reînviere a unor practici incompatibile cu principiile statului de drept, prin intermediul cărora s-a urmărit înregimentarea magistraţilor într-un sistem al organelor statului, în care serviciile de informaţii au competenţe şi atribuţii de control, sporite, inclusiv în domeniul administrării justiţiei.

O asemenea preocupare nu reprezintă un element de noutate, fiindcă în timp s-a pus problema, fie de către conducerile unor instanţe şi parchete, ori de reprezentanţi ai structurii clasice de securitate, în sensul că magistraţii pot, dacă doresc, să semneze ”angajamente de confidenţialitate”, după caz, ori să obţină certificate ORNISS, invitaţie la care unii au dat curs, pentru considerente necunoscute. În prezent, abuzul şi ingerinţele de acest gen tind să capete aparenţă de legalitate, printr-o reglementare pe care înţelegem să o contestăm în totalitate şi care, în realitate, urmăreşte condiţionarea înfăptuirii actului de justiţie de obţinerea/îndeplinirea de către un magistrat a unor formalităţi ce sunt în măsură să ridice serioase îndoieli cu privire la independenţa şi imparţialitatea sa.

Este deosebit de important să reţinem că până la elaborarea Legii nr. 182/ 2002 şi a HG nr. 585/2002, dar şi după aceea, până în anul 2014, legiuitorul a apreciat că între funcţiile din executiv, administraţie şi legislativ, pe de o parte, si cele din magistratură, pe de altă parte, nu se poate pune semn de egalitate, în privinţa angajării judecătorilor şi procurorilor într-o activitate supusă unui control extern al Consiliului Suprem de Apărare a Ţării (CSAT) potrivit art. 14 din Legea nr.182/2002, control exercitat prin structurile de informaţii specializate, îndeosebi SRI ( art. 34 si 35 din Legea nr. 182/2002).

Mai mult decât atât, apreciem că, astfel cum apare modificat art. 7 alin. 4 din Legea nr. 182/2002, începând cu data de 1 februarie 2014, potrivit art. 51 pct. 1 şi art. 104 din Legea nr. 255/2013, în ceea ce-i priveşte pe judecători şi procurori, enumeraţi la pct. f şi g, garanţia accesului la informaţii clasificate ce constituie secret de stat, respectiv secret de serviciu, este condiţionată doar de validitatea numirii şi a depunerii jurământului, prevederea referitoare la alegere fiind incidentă numai categoriilor de persoane eligibile, fără nicio altă condiţie suplimentară, de semnare a niciunui angajament.

Singura menţiune expresă, referitoare la semnarea unui angajament scris de păstrare a secretului prevăzut de art. 36 alin. 3, este stipulată de Legea nr. 182/2002 numai în ceea ce-i priveşte pe magistraţii-asistenţi ai Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, pentru care legiuitorul a utilizat o exprimare diferită de cea folosită în cazul judecătorilor şi procurorilor şi anume, precizând că aceştia ”sunt îndreptăţiţi” să aibă acces la informaţii clasificate, fără îndeplinirea procedurilor care vizează verificările prealabile, astfel cum se întâmplă în situaţia eliberării de certificate ORNISS.

Astfel, potrivit art. 7* alin. 4 lit. h din Legea nr. 182/2002: ”Magistraţi-asistenţi ai Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, care, în concordanţă cu atribuţiile specifice, sunt îndreptăţiţi să aibă acces la informaţiile clasificate fără îndeplinirea procedurilor prevăzute la alin. (1)-(3), respectiv la art. 28, în baza unor proceduri interne ale instituţiilor din care aceştia fac parte, avizate de Oficiul Registrului Naţional al Informaţiilor Secrete de Stat, după ce au luat cunoştinţă de responsabilităţile ce le revin privind protecţia informaţiilor clasificate şi au semnat angajamentul scris de păstrare a secretului prevăzut la art. 36 alin. (3)”.

Consiliul Superior al Magistraturii, prin pronunţarea Hotărârii nr. 140 din 6 februarie 2014 şi a Anexei pe care înţelegem să le contestăm, a adăugat la lege, respectiv a extins în mod nepermis prevederile legale menţionate, referitoare la necesitatea semnării unui angajament scris de păstrare a secretului de stat şi a secretului de serviciu şi la judecători şi procurori, deşi accesul pentru aceştia ”este garantat sub condiţia numirii şi a depunerii jurământului, condiţii pe care le îndeplineşte în mod obligatoriu orice magistrat, întrucât de existenţa lor depinde menţinerea şi implicit exercitarea profesiei.

Astfel, înainte de a începe să-şi exercite funcţia, judecătorii şi procurorii depun jurământul stabilit prin art. 34 din Legea nr. 303/2004, iar ”Refuzul depunerii jurământului atrage, de drept, nulitatea numirii în funcţie”.

De altfel, prin art. 2 din Anexa la Hotărârea nr. 140/2014 pe care Asociaţia Magistraţilor din România înţelege să o conteste, Consiliul Superior al Magistraturii manifestă inconsecvenţă atunci când, pentru aceeaşi categorie profesională, respectiv judecători şi procurori, utilizează noţiuni diferite (”este garantat”, ”sunt îndreptăţiţi”), cu finalităţi distincte, peste limitele actului normativ la care se face în permanenţă trimitere, şi anume Legea nr. 182/2002, act care, atunci când menţionează despre dreptul de acces al judecătorilor şi procurorilor la informaţii clasificate foloseşte numai expresia ”este garantat” şi în niciun caz expresia ”sunt îndreptăţiţi”, utilizată doar pentru magistraţii-asistenţi ai Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

În consecință, Consiliul Superior al Magistraturii, atunci când a elaborat Regulamentul de acces la informaţii clasificate, şi-a permis să interpreteze prevederile legale, făcând diferenţieri prin art. 2 alin. 1 şi 2, acolo unde ele nu există în actul normativ. Niciunde Legea nr. 182/2002 nu stabileşte, în cuprinsul său, în sarcina judecătorilor şi procurorilor, obligaţia de semnare a unui angajament scris de păstrare a secretului de stat şi a secretului de serviciu. Această obligaţie a fost reţinută numai în ceea ce-i priveşte pe magistraţii-asistenţi ai Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Necesitatea asigurării unei confidenţialităţi a datelor și informaţiilor clasificate de către magistraţii care, în exercitarea atribuţiilor lor de serviciu, intră în posesia unor astfel de informaţii, este garantată deja printr-un cadru legal generos în materie care, fără a-l obliga pe magistrat să formuleze declaraţii ori să îşi asume alte „angajamente” peste statutul său – necunoscute celor în favoarea şi în interesul cărora îşi îndeplineşte atribuţiile profesionale, respectiv cetăţeanul – are toate pârghiile să-i angajeze răspunderea, sub toate formele, în caz de divulgare a acestor secrete.

Astfel, înţelegem să amintim câteva dintre infracţiunile ce pot angaja oricând răspunderea penală a unui magistrat care nu respectă obligaţia de confidenţialitate, pe care o are în virtutea statutului său profesional, infracțiuni prevăzute fie de Noul cod penal, aprobat prin Legea nr. 286/2009 (ex: art. 227, art. 303, art. 304 şi art. 305), fie de legile speciale(ex. art. 20* din Legea nr. 682/2002 privind protecţia martorilor).

Art. 227
Divulgarea secretului profesional
”(1) Divulgarea, fără drept, a unor date sau informaţii privind viaţa privată a unei persoane, de natură să aducă un prejudiciu unei persoane, de către acela care a luat cunoştinţă despre acestea în virtutea profesiei ori funcţiei şi care are obligaţia păstrării confidenţialităţii cu privire la aceste date, se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 3 ani sau cu amendă.
(2) Acţiunea penală se pune în mişcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate”.

Art. 303
Divulgarea informaţiilor secrete de stat
”(1) Divulgarea, fără drept, a unor informaţii secrete de stat, de către cel care le cunoaşte datorită atribuţiilor de serviciu, dacă prin aceasta sunt afectate interesele unei persoane juridice dintre cele prevăzute în art. 176, se pedepseşte cu închisoarea de la 2 la 7 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi.
(2) Deţinerea, fără drept, în afara îndatoririlor de serviciu, a unui document ce conţine informaţii secrete de stat, dacă poate afecta activitatea uneia dintre persoanele juridice prevăzute în art. 176, se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă.
(3) Persoana care deţine un document ce conţine informaţii secrete de stat, care poate afecta activitatea uneia dintre persoanele juridice prevăzute în art. 176, nu se pedepseşte dacă predă de îndată documentul la organul sau instituţia emitentă.

Art. 304
Divulgarea informaţiilor secrete de serviciu sau nepublice
”(1) Divulgarea, fără drept, a unor informaţii secrete de serviciu sau care nu sunt destinate publicităţii, de către cel care le cunoaşte datorită atribuţiilor de serviciu, dacă prin aceasta sunt afectate interesele sau activitatea unei persoane, se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 3 ani sau cu amendă.
(2) Divulgarea, fără drept, a unor informaţii secrete de serviciu sau care nu sunt destinate publicităţii, de către cel care ia cunoştinţă de acestea, se pedepseşte cu închisoare de la o lună la un an sau cu amendă.
(3) Dacă, urmare a faptei prevăzute în alin. (1) şi alin. (2), s-a săvârşit o infracţiune împotriva investigatorului sub acoperire, a martorului protejat sau a persoanei incluse în Programul de protecţie a martorilor, pedeapsa este închisoarea de la 2 la 7 ani, iar dacă s-a comis cu intenţie o infracţiune contra vieţii, pedeapsa este închisoarea de la 5 la 12 ani”.

Art. 305
Neglijenţa în păstrarea informaţiilor
”(1) Neglijenţa care are drept urmare distrugerea, alterarea, pierderea sau sustragerea unui document ce conţine informaţii secrete de stat, precum şi neglijenţa care a prilejuit altei persoane aflarea unei asemenea informaţii se pedepsesc cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu amendă.
(2) Cu aceeaşi pedeapsă se sancţionează faptele prevăzute în art. 303 alin. (1) şi art. 304, dacă au fost săvârşite din culpă”.

Art. 20* din Legea nr. 682/2002 privind protecţia martorilor
”(1) Fapta de a divulga cu intenţie identitatea reală, domiciliul ori reşedinţa martorului protejat, precum şi alte informaţii care pot duce la identificarea acestuia, dacă sunt de natură să pună în pericol viaţa, integritatea corporală sau sănătatea martorului protejat, se pedepseşte cu închisoare de la 1 la 5 ani.
(2) Pedeapsa este închisoarea de la 5 ani la 10 ani dacă:
a) fapta a fost săvârşită de către o persoană care a luat cunoştinţă de aceste date în exercitarea atribuţiilor sale de serviciu;
b) s-a cauzat martorului protejat o vătămare gravă a integrităţii corporale sau sănătăţii.
(3) Dacă fapta a avut ca urmare moartea sau sinuciderea victimei, pedeapsa este închisoarea de la 15 la 25 de ani.
(4) Dacă fapta prevăzută la alin. (2) lit. a) este săvârşită din culpă, pedeapsa este închisoarea de la 2 la 5 ani.

Prin urmare, aşa cum rezultă din prezentarea infracţiunilor menţionate mai sus, există un cadrul legal suficient de sever care să-i sancţioneze, prin tragerea la răspundere penală, pe magistraţii care îşi încalcă obligaţia de confidenţialitate profesională.

De asemenea, în art. 125-art. 130 din Noul Cod de procedură penală sunt cuprinse prevederi speciale, referitoare la modalitatea de păstrare, în condiţii de strictă confidenţialitate, a datelor menţionate în declaraţiile martorilor ameninţaţi, a martorilor protejaţi sau a martorilor vulnerabili, atât în cursul urmăririi penale cât şi în timpul judecăţii.

Răspunderea magistraţilor poate fi angajată şi în materie disciplinară conducând până la excluderea acestora din sistem pentru reţinerea abaterii prevăzută de art. 99 lit. j din Legea nr. 303/2004 republicată şi anume: ”nerespectarea secretului deliberării sau a confidenţialităţii lucrărilor care au acest caracter, precum şi a altor informaţii de aceeaşi natură de care a luat cunoştinţă în exercitarea funcţiei, cu excepţia celor de interes public, în condiţiile legii”.

Pe lângă reglementarea internă menţionată mai înainte, obligaţia de păstrare a confidenţialităţii profesionale este garantată şi de reglementări internaţionale. Astfel, între Principiile de la Bangalore cu privire la conduita judiciară, Norma 4, Buna Cuviinţă, care reglementează acest principiu, este reţinut cel prevăzut de modul de aplicare 4.10. şi anume: ”Judecătorul nu are voie să se folosească sau să dezvăluie informaţiile confidenţiale obţinute de el în această calitate în scopuri care nu au legătură cu obligaţiile profesionale”.

Obligaţia de confidenţialitate este reţinută şi în principiile fundamentale adoptate la Congresul al VII-lea al Naţiunilor Unite privind prevenirea criminalităţii şi tratamentului infractorilor, desfăşurat la Milano în anul 1985, aprobate ulterior prin Rezoluţiile O.N.U. nr. 40/32/29.11.1985 şi 40/146/13.12.1985.

Dreptul la un proces echitabil presupune, pe lângă dreptul unei persoane la un proces public, în faţa unei instanţe independente şi imparţiale, şi garantarea posibilităţii părţilor de a cunoaşte în egală măsură conţinutul înscrisurilor aflate la dosar şi, astfel, în baza unui alt principiu fundamental – cel al egalităţii de arme, de a se apăra faţă de acuzaţiile aduse împotriva sa ori de a cunoaşte toate probele care-i sunt opuse.

Posibilitatea implicării unor structuri străine (ex: servicii speciale) în activitatea sistemului judiciar, prin controlul pe care ar trebui să-l exercite în situaţia în care este acceptată/acreditată ideea verificării condiţiilor în care sunt asigurate/păstrate informaţiile confidenţiale este în măsură să creeze o serioasă îndoială asupra independenţei depline a sistemului.

Deşi Consiliul Superior al Magistraturii are obligaţia constituţională de garantare a independenţei sistemului judiciar şi, astfel, de protejare a lui de orice posibilă imixtiune externă în activitatea acestuia, instituţia a transpus în mod nefericit o prevedere legală care nu era aplicabilă celor care înfăptuiesc actul de justiţie, prin adoptarea de către Plen a Hotărârii nr. 140 şi a Anexei acesteia privind aprobarea Regulamentului privind accesul la informaţiile clasificate secrete de stat şi secrete de serviciu. Un exemplu de evidentă imixtiune poate fi dovedit chiar din conţinutul art. 15 lit. i) din Legea nr. 182/2002 care, atunci când defineşte termenul de ”protecţie fizică” reţine că acesta este: ”ansamblul activităţilor de pază, securitate şi apărare, prin măsuri şi dispozitive de control fizic şi prin mijloace tehnice a informaţiilor clasificate”.

În concret, este vorba de date şi informaţii din dosarele aflate în curs de soluţionare, pe rolul instanţelor sau al parchetelor, cele mai multe dintre ele având caracter probatoriu, utile rezolvării unui anumit litigiu. Astfel, ”controlul fizic”, dar şi ”mijloacele tehnice” echivalează, pornind de la definiţia legii, cu accesul la dosar al unor persoane ce nu fac parte din sistemul judiciar, care nu au legătură cu părţile din dosar, persoane care sunt angajate în cadrul anumitor structuri de informaţii, ceea ce reprezintă, pe o cale ocolită, o ingerinţă nepermisă în actul de justiţie.

În acelaşi context, ”Consiliul Suprem de Apărare a Ţării asigură coordonarea la nivel naţional a tuturor programelor de protecţie a informaţiilor clasificate” (art. 14 din Legea nr. 182/2002), iar ”coordonarea generală a activităţii şi controlului măsurilor privitoare la protecţia informaţiilor secrete de stat se realizează de către unitatea specializată din cadrul Serviciului Român de Informaţii” art. 25 din Legea nr. 182/2002).

Astfel, întrucât Serviciu Român de Informaţii ”supraveghează acţiunile întreprinse de autorităţile publice, ”realizează verificări la fata locului…” (art. 34 pct. a şi e din Legea nr. 182/2002), aceste aspecte sunt în măsură să permită lucrătorilor acestei structuri de securitate un acces şi în consecinţă, implicit, și o ingerinţă nepermisă în actele şi lucrările dosarelor aflate pe rolul instanţelor, în care sunt gestionate şi informaţii calificate ca fiind clasificate.

Prin urmare, independenţa magistraţilor, functionarea imparţială a justiţiei, specificul activităţii de judecată sunt grav afectate, lăsând a se înţelege că magistraţii care nu vor semna ”angajamentele de păstrare a secretului de serviciu şi de stat, nu vor mai fi în măsură să soluţioneze orice fel de cauze, care erau posibil să le fie repartizate, aleatoriu, potrivit specializării lor. Se încalcă unul dintre cele mai importante criterii de transparenţă a sistemului judiciar, garantat prin prevederi legale de mai mulţi ani şi anume: cel al repartizării aleatorii a cauzelor.

Deşi termenul ”angajament”, definit în dicţionarul limbii române ca fiind ”o obligaţie luată de cineva, din proprie iniţiativă, de a face ceva; promisiune solemnă”,este incompatibil cu statutul de independenţă, echidistanţă şi imparţialitate al magistratului, conţinutul/modelul angajamentului de păstrare a secretului de serviciu şi de stat impus de Plenul CSM prin hotărârea şi Anexa ce fac obiectul prezentei plângeri prealabile, reţin printre altele formula ”mă angajez, formulă care, prin conţinutul său, este aproape identică angajamentului de confidenţialitate (dat de persoanele care au acces la informaţii secrete de stat şi de serviciu), reprezentat în anexa 3 din HG. nr. 585/2002 pentru aprobarea Standardelor naţionale de protecţie a informaţiilor clasificate în România.

Termenul imperativ ”mă angajez este reluat în mod frecvent în mai multe anexe ale actului normativ menţionat mai înainte, în procedura derulată de cei interesaţi pentru obţinerea de avize de securitate, ori şi mai concret, pentru verificarea îndeplinirii condiţiilor impuse pentru angajarea personalului în structurile de securitate. Implicarea structurilor de securitate, a diferitelor servicii ce vor gestiona la un moment dat ”siguranţa” informaţiilor clasificate, devine prin adoptarea Hotărârii nr. 140 din 06.02.2014 şi a Anexei sale de către Plenul Consiliului Superior al Magistraturii, o realitate ce intră într-o evidentă contradicţie cu dispoziţiile din legea fundamentală, dar şi cu cele din legea specială referitoare la obligaţia de supunere a magistraţilor ”numai legii”.

Astfel, în lumina noilor prevederi legale apare ca fiind imposibilă desfăşurarea profesiei de către toţi magistraţii care, în virtutea activităţilor specifice, vor gestiona, manipula ori prelucra documente considerate că vor cuprinde informaţii clasificate, în absenţa semnării unor angajamente scrise de păstrare a secretului de stat şi a secretului de serviciu.

Obligativitatea semnării unui astfel de angajament, în termen de 10 zile de la intrarea în vigoare a regulamentului, situaţie ce decurge din dispoziţia imperativă a art. 3 alin. 1 şi alin. 3 din Anexa la Hotărârea Plenului CSM nr. 140 din 6 februarie 2014, reprezintă un grav atentat la statutul judecătorilor şi procurorilor, legalitatea şi utilitate acestuia fiind de neînţeles în ce-l priveşte pe magistratul chemat să soluţioneze o cauză care, se vede obligat să aibă un acces condiţionat la probele existente la dosar.

Mai mult decât atât, părţile, avocaţii, experţii şi interpreţii pot avea acces la documentele clasificate: ”numai dacă deţin certificate de securitate pentru acces la informaţii clasificate sau autorizaţie de acces, corespunzătoare clasei, respectiv nivelului de secretizare al fiecăruia dintre documentele volumului corespunzător şi dacă argumentează principiul necesităţii de a cunoaşte”. Această ultimă menţiune, respectiv cea privitoare la necesitatea argumentării necesităţii cunoaşterii, în condiţiile în care această ”necesitatea” decurge din chiar obligaţia sa profesională, din raţiunea vocaţiei de avocat, este mai mult decât o nesocotire a dreptului la apărare, este o îngrădire explicită a acestuia.

Pe lângă obligaţia deţinerii documentelor menţionate mai înainte (certificate ORNISS sau autorizaţii de acces la informaţii clasificate), procedura ce urmează depunerii cererii de acces este una greoaie, în măsură să descurajeze orice solicitant. Ne întrebăm cum poate fi pronunţată în astfel de condiţii o soluţie echitabilă, care să garanteze dreptul fundamental la apărare şi în consecinţă, dreptul la un proces echitabil, ori dacă este posibil ca anumite cauze să urmeze a se judeca pe baza unor probe secrete? Noi sperăm cu toată sinceritatea că nu se va întâmpla ca în anii ’50 când, concluziile reprezentantului parchetului sunau de maniera: “acuzarea are probe certe de vinovăţie, însă ele sunt secrete, astfel încât vă solicităm să dispuneţi condamnarea…

Pe de altă parte, potrivit prevederilor art. 11 pct. 9 din Regulament, chiar şi magistratul care consultă un document cu informaţii clasificate va trebui să obţină acordul scris al conducătorului instanţei sau parchetului, urmând a se face menţiune despre acest aspect în cuprinsul unei fişe de consultare, care se va întocmi.

Aplicarea în practică a acestor dispoziţii va genera în mod cert o serie de consecinţe grave, dintre care unele sunt imprevizibile în momentul de faţă. Ne întrebăm, de exemplu, ce se va întâmpla, de pildă, dacă, într-un dosar penal cu mai mulţi inculpaţi, avocaţii unora deţin certificate ORNISS, sau avize de acces, iar ai altora nu? Care va mai fi într-o astfel de situaţie dimensiunea unui proces echitabil, sau cum va mai fi garantată egalitatea de arme? Sau dacă, într-o altă situaţie, avocatul inculpatului nu obţine certificat ORNISS (întrucât nu reuşeşte să treacă de rigorile impuse de sistem), dar principalele probe incriminatoare sunt tocmai documentele clasificate? Cum se va desfăşura în mod efectiv şi real dreptul la apărare, garantat de Constituţie şi de Convenţie? Iar întrebările de acest gen pot continua…

Apreciem că se impune ca, odată ajunse la instanţă, orice informaţii destinate soluţionării unei cauze să nu mai aibă regimul de informaţii clasificate, indiferent de forma pe care acestea o au, întrucât doar într-o astfel de situaţie se pot garanta toate drepturile şi libertăţile cetăţenilor şi se vor asigura respectarea principiilor fundamentale ale dreptului. În situaţia în care se hotărăşte că anumite documente nu pot fi declasificate si deci nu există posibilitatea aducerii conţinutului lor la cunoştinţa celor interesaţi, cu ocazia soluţionării unui litigiu, pentru a fi dezbătute în contradictoriu, se impune ca acestea să fie înlăturate din cauză. Doar aşa dreptul la apărare, egalitatea armelor şi, desfăşurarea unui proces echitabil pot fi efectiv realizate.

Înţelegem să precizăm că nu excludem posibilitatea secretizării unor documente şi a stabilirii pentru ele a unui regim special, dar nu atunci când ele sunt necesare soluţionării unui litigiu aflat pe rolul instanțelor. Considerăm ca fiind nelegală, peste statut, impunerea asumării unor obligaţii suplimentare, prin semnarea unor angajamente scrise de păstrare a secretului de stat ori a secretului de serviciu, în condiţiile în care toţi magistraţii au o obligaţie de confidenţialitate reglementată şi asumată deja, ce nu se impune a fi confirmată prin implicarea, într-un fel sau altul, a unor structuri străine sistemului judiciar şi afectarea gradului de independenţă a justiţiei, cu încălcarea drepturilor fundamentale ale omului.

În concluzie, pentru motivele arătate, în temeiul art. 7 alin. (1), (3) şi (7) din Legea nr. 554/2004, Asociaţia Magistraţilor din România solicită Consiliului Superior al Magistraturii – emitentul actului contestat, revocarea în tot a Hotărârii Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 140 din 06 februarie 2014 şi a Anexei acesteia în baza căreia s-a aprobat Regulamentul privind accesul judecătorilor, procurorilor şi magistraţilor asistenţi ai Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la informaţii clasificate secrete de stat şi secrete de serviciu.

Judecător Gabriela BALTAG
Preşedintele Asociaţiei Magistraţilor din România

Aflaţi mai mult despre , , , ,

Puteţi publica şi dumneavoastră pe JURIDICE.ro. Publicăm chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. Vă rugăm să vă familiarizaţi cu obiectivele şi valorile Societătii de Stiinţe Juridice, despre care puteti ciţi aici.
JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului.

Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa redactie@juridice.ro!







JURIDICE utilizează şi recomandă SmartBill

JURIDICE gratuit pentru studenţi

Securitatea electronică este importantă pentru avocaţi [Mesaj de conştientizare susţinut de FORTINET]

JURIDICE recomandă e-Consultanta, consultantul tău personal în finanţare


Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.